Povestile explica lumea in care traim. Spui povestea unui om si intelegi lumea in care traieste, ii intelegi mediul si legile dupa care lucrurile se misca.
Azi m-am intors acasa cu un taximestrist care avea foarte multe pixuri. Cred ca o suta de pixuri… Erau puse unul langa altul prin masina, avea si intr-un pahar. Am observat, l-am intrebat de unde le are. Cate are. Daca scrie cu ele sau daca le pastreaza doar si are un singur pix cu care sa scrie. Si ce o sa faca in ziua in care nu ii vor mai incapea in masina. Si daca pot sa-i dau si eu un pix. A zis: “Chiar va rog!” si i l-am dat. Bestial! Acum are un pix si de la mine. Pixul e primit la de la Cristina de la Kinecto. Dar nu cred ca se supara ca l-am dat, o sa aiba o poveste mai misto pixul la acel om in masina decat la mine in geanta.
Am retinut indicativul si firma de taxi. Povestile astea sunt foarte misto. Povestile oamenilor trebuie spuse. Mai ales povestile de dragoste. Dar asta e alta poveste. Tare rau imi pare ca nu am mai avut timp sa scriu pe blog cum as fi vrut. Am acumulat niste ganduri pe care voiam sa vi le impartasesc.
Apropo, v-am zis ca mi-am terminat lucrarea de licenta? Azi. Da. Trebuie sa va spun si povestea ei. E o poveste misto. Dar acum ma culc, va povestesc alta data.
22 Comments
zabriskie_Point
08/06/2007 at 12:28 AMpovestea ta seamana cu o poveste america …oricum e superba prin simplitatea ei 🙂
Vlad Lincs
08/06/2007 at 1:06 AMAsta imi aduce aminte de alta poveste, nu mai stiu de la cine am auzit-o. Ideea e ca se urca un nene intr-un taxi in Bucuresti. Taxiul(cu icoane prinauntru, o cruce impletita din sfoara agatata de oglinda retrovizoare langa un calendar cu femei ne-mbracate) si taximetristul(cu o expresie sictirit/ofticata, in maiou transpirat), deci clasici amandoi. Omu se astepta la aceeasi clasica muzica “ambientala” pentru un taxi si anume maneaua. Supriza a venit cand a inceput sa cante casetofonul si din boxe se auzi Metallica (mai precis albumul “Master of Puppets”). Sta omul nostru perplex pe scaun, cu spatele chinuit de husa din bile de lemn (classic again) si cugeta. Catre taximetrist:” Nu va suparati, de unde aveti caseta?” ” A uitat-o un client in masina” ” Si cine canta?” “Nu stiu domne. Am pus-o in casetofon de curiozitate si de atunci o tot ascult” “Pai si cam de cat timp e la dumneavoastra” “Cam de vreo luna”.
Nu stiu daca are neaparat legatura cu ce ziceai tu dar mi s-a parut misto povestea.
forast gamp
08/06/2007 at 1:10 AMmhmmm… lunar ai unul sau mai multe posturi cu/despre taximetristi. ai devenit taxicomana. 🙂
cR
08/06/2007 at 9:00 AMSau poate are fantezii cu taximetristi 😀
Neo
08/06/2007 at 9:13 AMAzi ai terminat licenta, dar mai trebuie reanalizata, retusata, etc…:P
“l-am intrebat de unde le are”
“Daca scrie cu ele”
“daca le pastreaza doar si are un singur pix cu care sa scrie”
“ce o sa faca in ziua in care nu ii vor mai incapea in masina”
“daca pot sa-i dau si eu un pix”
Oau, cate intrebari. Parca si imi imaginez avalansa cu care au venit. Saracul taximetrist! 🙂
Of, se vede ca termini jurnalistica
Hellene
08/06/2007 at 10:19 AM🙂 draguta poveste. cunosc sentimentul pe care ti-l ofera “implicarea” in viata unui necunoscut…2-3 zile dupa ce s-a intamplat inca mai rumegi intalnirea intamplatoare si interactiunea cu unul din cei 6 miliarde si ceva de oameni cat are Terra. N-o sa va mai vedeti niciodata, dar cui ii pasa?
andressa
08/06/2007 at 10:25 AMHellene,
poate o sa-l mai intalnesc pe pixoman! 🙂
Nu era vorba de implicare, cat de dorinta e a spune mai departe povestea lui. Din povesti invatam foarte multe, cum invatam cand suntem copii despre lume din Povestile Nemuritoare. E o suma de simboluri, de repere. Ce ii motiveaza pe oameni? Ce fac ei in diverse situatii. Si avem nevoie de modele.
andressa
08/06/2007 at 10:25 AMforast gump,
pai daca merg mult cu taxiul… Ce sa fac? Calatoria cu taxiul face parte din viata mea.
Alexandra Ivan
08/06/2007 at 10:28 AMDraga mea, imi pare bine ca ai terminat lucrarea. Si sper sa te vedem mai des de-acum, nu numai cu prilejuri legate de blogosfera!!!
Cat despre povesti, o citesc pe Marguerite Yourcenar si ma indragostesc, pagina dupa pagina… iti multumesc, mi-ai daruit o cheie catre o lume magica.
Abia astept sa scrii din nou pe blog “cum ai vrea”. Te pup.
andressa
08/06/2007 at 10:32 AMAlexandra,
cum nu-mi place sa fac oamenii sa astepte, te sun azi. 🙂
Artistu'
08/06/2007 at 11:25 AMPacta totusi ca taximetristii astia sunt putini ! Pacat ca nu mai sunt ca birjarii de alta dat’, care cocotzati acolo sus pe capra birjei lor, aveau mereu cate o poveste frumoasa de spus si parca amereu o portie de optimism de impartasit !
Artistu’… 😉
carolingianul
08/06/2007 at 3:02 PMNu stiu de ce imi vine acum in mine urmatoarea scena relatata de un prozator sofisticat, ultralivresc in jurnalul sau. Omul isi planifica riguros lecturile, scrisul. Jurnalul sau e inspaimintator din punctul asta de vedere,descrie copios,nemteste,lista cu lecturi de bifat, citate, comentarii, orar de scris . Inspaimintator pt unul care o porneste pe drumul performantei culturale si constata la ce nivel se situa autorul jurnalului, ce program draconic de lectura si scris avea.
Ei bine, autorul asta povesteste,in jurnal, ca se intorcea de la biblioteca si in curtea casei vecine a vazut o tinara care lua apa de la cismea. Tinara era aplecata, superba, simpla, cu o rochie de stamba ( nu stiu daca mai tin bine minte) O floare salbatica. Si prozatorul nostru cu program s-a uitat, s-a uitat, s-a uitat…. Pe urma a intrat in casa si a izbucnit in plins. ( Viata era in alta parte ?!)
Autorul se numeste Radu Petrescu. Jurnalul sau e intitulat Ochean intors.
Cristina
09/06/2007 at 9:21 AMAm mers si eu cu taximetristul ala si bineinteles ca i-am dat doua pixuri 🙂
Gez
09/06/2007 at 10:29 AMSi eu colectionez pixuri si creioane. Pacat ca n`am taxiu …
andressa
09/06/2007 at 11:07 AMcarolingianul,
viata e si in carti si in fata care bea de la cismea. Ideea e sa gasim echilibrul intre ele, sa nu plangem din cauza asta…
andressa
09/06/2007 at 11:08 AMCristina,
crezi ca toate pixurile sunt primite de la fete? 🙂
Gez,
pixurile pot avea mai multa valoare. Sentimentala.
carolingianul
09/06/2007 at 12:39 PMandressa,
echilibrul e teorie, e pe hirtie. si, poate, uneori, cine stie, cind e atins cu adevarat e plicticos. n-am sa pledez aici pentru trairea cu frenezie a vietii si punerea sigiliului pe biblioteci, desi , culmea, in tineretea lor unii ingropati in fise si tomuri au facut-o( vezi trairismul generatiei ’30, in frunte cu Eliade).dar dezechilibrele de genul asta imping lumea si dau sens vietii(e adevarat, le pot si ingropa, lumea si viata). tu cita echilibristica poti sa faci ?
andressa
09/06/2007 at 1:49 PMcarolingianul,
nu stiu, nu fac echilibristica in mod constient. fac ce-mi vine si uite ca folosindu-mi instinctul reusesc sa le combin in mod fericit pe multe.
Dumnezo
09/06/2007 at 3:45 PMTaximetristii astia sunt niste experti ascunsi in tot felu de domenii.. de la drumuri si poduri, la politica, la religie, la electrotehnica.
Cam ca batranii care stau si disputa realitatea zilei in parc (in amintirea vremurilor cand altii ca ei stateau in _Poiata_ lui Iocan)
smilla
10/06/2007 at 12:38 AMmie mi se pare misto ca umbla cu colectia de pixuri dupa el, ca o expozitie mobila! as vrea sa-l intalnesc si eu pe acest taximetrist 🙂
Andressa si taxiurile ei at Taxi blog
09/07/2007 at 1:19 PM[…] – un taximetrist care vine cu o terorie interesanta, si anume claxonatul ar trebui taxat 2 – fiecare cu micile lui […]
strongvaleriana
31/08/2009 at 11:14 AM@ Vlad Lincs
sigur era ”Metalica” 🙂