Alergand in fusta mini de blugi prin centru la 8-9 dimineata, in drum spre un curs, dupa o seara zbuciumata alaturi de polonezi cu simtul umorului, am avut un flash-back: alergand in pantalani scurti prin Casablanca, Maroc, alaturi de F. El era inspaimanat de agresivitatea localnicilor din piata, agresivitate starnita de goliciunea mea.
Mi-a probat oribila bratara de tinichea cumparata de acolo cind eram in Frankfurt pentru ca erau atatia metrosexuali in jurul nostru incat spunea ca se simte stingher fara nici o bijuterie!
Azi mi-am adus aminte cand Chris m-a intrebat: “Are you camera shy?” ca cele mai frumoase fotografii pe care le am cu mine insami sunt facute de F. in Maroc. Si ca dupa cateva ore dupa ce ne-am cunoscut mi-a spus: “Stiu ca ne stim de putin timp, o sa ti se para ciudat… Dar iti sta oribil cu rujul ala!”
In timpul lansarii de carte la care am participat (si la care am intarziat pentru ca mi-am facut manichiura) mi-era ingrozitor de foame. Mi-am scotocit poseta si am gasit in ea “bomboanele mireseii” – sau cum se numesc alunele glazurate ambalate in dantela pe care le primesti la nunta. Le pastrasem de la nunta verisoarei mele pentru felia mea care nu binevoise sa ma insoteasca. Chris m-a intrebat: “You carry those to eat in case of emergency?”. Am raspuns ca da si ca e o urgenta. Le-am mancat.
Spunand in gluma mereu “felie” cand ma refer la my significat other imi aduc aminte mereu de verile de la mare de cand eram pustoaica si vorbeam asa cu prientenii mei de atunci pentru ca ni se parea amuzant. Unuia i-am scris de curand spunandu-i sa vina cu “felia lui” in vizita.
Azi m-am vazut iar cu Sin. E iar in Varsovia. M-a intrebat: “Si, ia zi, mai sunt opt zile?”
Da. Mai sunt opt zile.