Tu pe cine suni când ai o urgență? Prieteniile între adulți, atunci când nu mai ai „colegi de bancă”

Duminică după-amiază. Când toată lumea lenevește, după o plimbare, un prânz copios luat acasă sau în oraș. Mulți dorm. Binging sau scrolling căutând „ghete damă” sperând la reduceri spectaculoase. Eu? Păi, dacă vorbim de duminica ce tocmai a trecut, terminasem de gătit cinci feluri de mâncare (nu știu ce m-a apucat!) și eram îngrijorată de faptul că trebuie să îmi vopsesc părul neapărat. Nu vă dau toate detaliile, dar în ziua următoare voiam să arăt bine. Adică, să am părul vopsit măcar!

Când vrei să suni duminică la ora 16 să vină cineva „urgent” la tine pentru ceva ce nu e chiar urgent, că doar nu trebuie să ajungi rapid la spital, nu prea știi pe cine să suni. O prietenă era în tren la ora aia, alta dormea și nu urma să se uite prea curând la telefonul dat pe „silențios”, alta era cu bebelușul acasă… Pe unele nu am îndrăznit să le sun. Mă întrebam, despre fiecare în parte, când am vorbit ultima oară și dacă sunt persoane pe care pot să le sun să îmi pună vopsea de păr în cap sau persoane cu care doar ies în oraș și vorbim despre cărți și filme sau persoane cu care vorbesc despre copii. Dacă pot apela la ele când am o urgență sau și când e un moft (în sinea mea, de fapt era o chestiune de viață și de moarte, dar încercam să îmi păstrez luciditatea, nu a murit nimeni – sper – de la rădăcini gri!).

Finalul a fost fericit, într-un fel: m-am vopsit singură. Părul a ieșit super mișto. Dar tot episodul m-a făcut să mă întreb dacă dedic destul timp oamenilor din jurul meu. Dacă eu m-aș fi dus să fac pe coafeza, renunțând la pijamale și aș fi ieșit pe ușă în ziua în care mă urnesc cel mai greu. Dacă eu las (aproape) totul pentru prietenii mei. Dacă sun oameni la care țin fără să am nevoie de ceva. Și dacă fac pentru ei un efort fără să fie neapărat o urgență. Ci doar pentru că le-aș face o bucurie.

În relațiile de prietenie între adulți nu mai există prietenia aia de conjunctură, ca atunci când ești copil și ai colegi de clasă sau vecini cu care te tot vezi, zi de zi, fără să vă propuneți asta neapărat, fără să conteze ce vă face diferiți, ci doar ceea ce aveți în comun. Uneori e suficientă pasiunea pentru fotbal. Sau același orar la școală. Ca adult, totul este mult mai complicat. Nu doar să înțelegi factura de gaze sau curent, ohooo ce provocare a devenit asta în contextul cu plafonările!!,  ci și să dăruiești și să primești atenția unui om care alege, în fiecare moment, să petreacă timp cu tine sau să facă orice altceva.

 

Foto: Anelise Sălan