Cred că sunt bogată și uneori uit asta

Pentru că pot să îmi iau o săptămână liberă fără să mă tem că îmi pierd slujba sau că pierd mai mulți bani decât îmi permit.

Pentru că pot să merg aproape în orice colț al lumii, cu fiica mea și cu iubitul meu, chiar dacă nu stăm neapărat la 5 stele, ba chiar, uneori, dormim la cort și mâncăm sandvișuri.

Pot să îmi cumpăr fresh de portocale după pofta inimii, așa cum visam când aveam vreo 10 ani. Pot să îmi cumpăr rochiile care îmi plac și să merg la restaurante faine sau să comand sushi și creveți, fără să mă gândesc că nu îmi mai ajung banii să plătesc curentul.

Le pot face cadouri celor dragi. Și donez, ajut, dau bani când Aluziva zice de o cauză. Am transferat săptămâna trecută 100 de lei și m-am simțit tare bine. N-or fi mulți, dar donez des și mă simt ca Bill Gates cu fundația aia a lui. :))

Pentru că am un loc care îmi place la nebunie să locuiesc, să lucrez și să îmi primesc prietenii. Am o saltea grozavă, dorm excelent pe ea, și frigiderul e mereu plin cu bere rece, vin și prosecco. Uneori, și cu mâncare. Ce să îmi doresc mai mult?

Pentru că am reușit imposibilul: să strâng bani ca să plătesc anticipat creditul ăla afurisit. Aleluia!

Mă simt foarte bogată. 

Aș mai juca la 6 in 49 uneori, dar pentru ce, dacă nu îmi mai doresc nimic? :))) Ar fi culmea să câștig, nu?

Noțiunea de bogăție este foarte subiectivă.

Eu sunt bogată pentru că am tot ce îmi trebuie, alții nu se simt așa nici când au de 10 ori mai mult.

Mi-am dat seama de asta nimerind cândva în compania unor oameni putred de bogați, după părerea mea, cu vile mari de te rătăceai în cartiere scumpe din București, cu camere doar pentru pantofi mai mari decât dormitorul meu, cu case de vacanță în stațiuni din țară, dar și din afară, cu bucătari personali și mulți alți angajați: șoferi, cameriste și bone care vorbeau limbi străine. Aceia păreau cei mai săraci oameni din lume, dacă îi ascultai.

Nu aveau destule mașini sau oricum, nu erau toate destul de noi, sufereau că nu aveau yach sau pentru că aveau doar unul, nu le ajungeau casele de vacanță, hainele, nici nu mai zic de mâncarea din frigider. Toți angajații li se păreau leneși sau tâmpiți, afacerile le mergeau bine, dar nu exraordinar, iar operațiile estetice programate constant, de câteva ori pe an, nu reușeau să îi desăvârșească.

Pe de altă parte, am stat și în preajma unor persoane care cred că aveau vreo 3-5 milioane de euro în cont, oricum de la unul în sus eu nu înțeleg care e diferența :)), dar ai fi putut să juri că trăiesc cam ca mine, cu un venit bunicel, nu extraordinar de mare, îmbrăcați și ei tot cu haine de la H&M și Zara luate la reduceri, cu aceleași așteptări de la vacanțe, fără angajați și ajutoare acasă, poate doar o bonă. Se bucurau de o pizza de parcă era foie gras, se duceau cu un chef în Grecia de parcă ar fi mers în Maldive, se distrau cu prietenii când se reuneau, de parcă ar fi fost o petrecere de fiecare dată.

Eu sunt din această categorie, doar că nu am milioane de euro în cont. :)) Încă!

Vă urez și vouă să vă simțiți ca niște barosani, chiar dacă definiția de barosăneală este discutabilă.

Alergăm mereu după mai mult și mai bine. Dar dacă deja am ajuns într-un loc în care este super bine și nici nu ne dăm seama?