Când eram foarte tulburată, în perioada după nașterea Evei, spuneam mai ales că sunt obosită. Era ceva adevărat, nu complet, dar ceva ce toată lumea putea înțelege.
Când munca îmi afecta starea generală, îmi dădea insomnii, dureri de cap, frustrarea atingea cote greu de explicat, spuneam mai ales că nu mai pot lucra așa pentur că nu stau destul timp acasă, cu familia mea. Era, iarăși, ceva ușor de înțeles de către cei din exterior.
Acum, când trăim în aceste vremuri ciudate, oamenii spun că le e dor de mare. Și de ieșit în oraș. Dar oare, asta vor să spună ei de fapt?
Este întotdeauna mai ușor să ne referim la lucruri simple, clare: fie dureri (pe care poate chiar le resimțim), stări fiziologice diverse (somn, foame), să ne plângem de ceea ce e evident sau mai puțin greu de recunoscut.
Eu cred că ne e greu să mai suportăm izolarea și ne plângem de asta pentru că e greu de explicat prin ce trecem de fapt.
E greu să spunem cum ne simțim când toate planurile noastre sunt date peste cap: viața pur și simplu, vacanțe, economii, investiții.
E greu să explicăm că ne e frică. Avem atâtea responsabilități, să ne plătim rate, facturi, poate chiar salariile altora, să ne creștem copiii, să ne ajutăm părinții. Cum ne vom descurca dacă economia se prăbușește?
Ne simțim nedreptățiți, acest virus ne-a furat liniștea. Ne-a anulat vacanțele, ne-a distrus planurile de mutat, investit, unora chiar și de nuntă.
Unii stau în case, non-stop, cu persoane cu care nu mai au ce vorbi demult. În mod normal, de nefericirea și de singurătatea în doi, fugeau de nefericire și singurătatea în doi și petreceau zile întregi la mall sau prin restaurante. Chemau musafiri, să nu-i mai deranjeze tăcerea lor apăsătoare. Își făceau de lucru, ca să nu se pricească în ochi. Acum e mai greu ca niciodată să se evite și să evite realitatea lor.
Georgiana Spătaru, facilitator de dezvoltare personală, fondatoarea Exerciții de fericire, explică într-un newsletter Dor – Jurnal de Pandemie (vă recomand să vă abonați)- de pe 1 mai, despre această fugă de ceea ce doare.
Avem nevoie să ne agățăm de ceva. Georgiana spune că oamenilor le este mai ușor să vorbească despre dorul de vacanță și despre dezamăgirile anulărilor, decât despre problemele pe care le au de fapt: neînțelegeri în cuplu, incertitudini financiare, temeri pentru părinți și bunici.
Încărcăm lipsa verii așa cum o știam cu toate celelalte lucruri care ne dor. În plus, crede Georgiana, noi trăim această pandemie într-o eră a consumului în care ne era ușor să fugim de disconfort cumpărând ceva: o cafea mai bună, o ieșire în club, o vacanță spontană.
Acum că toate acestea nu ne sunt la îndemână, ne confruntăm cu propria imaturitate emoțională. E greu să accepți că sunt aspecte din viața ta pe care nu le poți rezolva instantaneu, că trebuie să trăiești cu disconfortul ăsta și să te ocupi de ce poți controla.
No Comments