Una din zilele acelea. Oribile. Aaaaaarrrrrrrgggghhhh!

Sâmbăta asta a căzut cerul pe mine. Nu știu dacă s-a anunțat la meteo o cădere de orizont, dacă m-ați văzut pe stradă sau la știri urlând ca un lup la lună, dar pentru mine a fost o zi infernală. Ziua rea a început de vineri și parcă nu s-a terminat nici duminică. M-am trezit înainte de răsărit, chiar și sâmbătă și duminică, am stat mult în picioare, orice zgomot mă obosea și mă enerva, iar Eva plângea din orice. Era întoarsă pe dos, nu îi convenea nimic, eu simțeam toate diminețile de școală adunate într-o migrenă oribilă care se apropia de mine ca un monstru bălos în Alien.

Știți ce? Nici măcar nu s-a întâmplat ceva anume. Nici nu era nevoie. Din când în când se adună atâtea lucruri mici și sunt atât de apropiate unul de altul în timp încât simt că ele se unesc într-o mare și unică bubă,  iar ziua se lungește ca atunci când ai gripă și febra te amețește și timpul parcă stă în loc.

Sunt zile de-astea în care nu mai sunt ouă în frigider, pică curentul, răcești, te apucă toate alea și nu există nicio soluție, trebuie doar să reziști. Atât.

În astfel de zile, pe mine sincer nu mă ajută să știu decât că și altora le e greu. Că viața e frumoasă?, da, da, știm cu toții, lăsați-mă acum cu asta, că e și grea!, uite, asta am nevoie să aud mai des. Și nu doar eu, corect? Sunt singura pe aici? Mă îndoiesc.

Când toate frustrările și oboseala se adună într-o bubă, păi, ce poți să faci? Să o spargi. Să plângi, să urli, să alergi sau să “omori” un sac de box, să înjuri, orice simți că ajută la descărcare sau reîncărcare.

Așa că bine ați venit pe blogul viața-e-grea-frate.ro, am-nevoie-de-o-vacanță.ro, cu posturi despre oboseală și nervi și nu-înțeleg-cum-alții-o-scot-la-capăt. Cine are timp să umple barurile și cluburile din orașul ăsta?!, nu am idee.

Mă simt ca o extraerestră uneori, cu listele mele de cumpărături, cu clamele Evei în păr și halatul meu de pluș care mă așteaptă cuminte acasă, cu caserolele mele de sticlă (ca să nu curgă! și să nu pută!) și cele 4 aspiratoare ale mele, cu pastile cu valeriană pe noptieră și griji cât cuprinde. Omg. Ce caut eu în viața mea?!

Azi e luni. Hai că se poate! Haaaaaaaai, hai că se poateeeee!

PS: prietena mea, Alexandra Florea, este contributor in Forbes, neapărat să îi citiți primul articol sau nu mai vorbesc cu voi.

 

Sursa foto nu mai e hartie igienica Shutterstock