Eu sunt Andreea și am 17 ani. Îmi place să ascult muzică, să ies în oraș cu prietenii, să citesc, să înot și să schiez (abia am învățat hihi) și îmi plac băieții deștepți și creativi. Sunt un pic complexată de cum arăt, am coșuri și cred că sunt prea slabă. Nu ratez 1 mai la mare, uneori merg cu cortul, și nici festivalurile mari de muzică. Călătoresc ieftin, vizitându-mi prietenii care studiază în străinătate. Atunci când mă fac mare aș vrea să am afacerea mea, să pot să muncesc cu pasiune vreo 10 luni pe an, iar 2 luni să îmi iau mereu vacanță.
Doar că de fapt am 34 de ani. Și un copil de înscris la școală. Și o rată mare și multe facturi de plătit lunar. Și mereu multă curățenie de făcut, cumpărături, acte de depus la Taxe și impozite sau la Anaf, contracte de semnat și facturi de emis. Am rapoarte de terminat și tabele în excel. Am de chemat un instalator pentru că centrala termică se tot blochează și un meșter la mașina de spălat rufe. Am de ales o învățătoare și multe decizii de luat despre ce mănâncă fii-mea, cum își petrece timpul, cum își petrece noaptea (de ce vrea să doarmă tot cu mine?!).
Nu știu dacă și voi simțiți asta, dar corpul a luat-o cu mult înaintea minții. Nu știu când s-au întâmplat atâtea în ultimii ani, dar mintea mea nu înțelege că nu mai sunt în liceu, că nu mai e loc de atâtea vise și că trebuie să amân multe plăceri: nu pot să mă milogesc de un adult să îmi ia un gadget nou sau haine mișto, nici să fac pe victima dacă nu îmi îndeplinește orice dorință. Pur și simplu știu câți bani am , ce îmi trebuie și ce îmi permit. Așa că pot să am un telefon cu ecranul spart 6 luni, asta e, pot să aștept să fie la reducere cizmele care îmi trebuie și îmi iau o lustră nouă când pot, nu când vreau.
Această realitate de adult mă face să mă simt ca o fraieră. Eu nu știam că va fi așa.
Copil fiind, mă uitam la cei mari cu admirația și eram nerăbdătoare să mă îmbrac sobru și să mă duc serioasă la birou. Mi se părea că în lumea lor, deciziile sunt legate de ce vacanțe să facă și ce lucruri să cumpere. Nu vedeam responsablitățile, stresul, grijile. Adulții dispăreau dimineața și se întorceau după-amiază sau seara, de obicei cu o plasă cu bunătăți, pentru că trecuseră pe la un magazin sau o piață. Mama venea mereu cu fructe sau dulciuri sau o carte pentru mine. Cum să nu vrei să fii adult?!
Și m-am trezit și eu aici. Weekendurile sunt pline de lucruri de rezolvat, prea puțin cu distracție. Dacă totuși mă distrez, am nevoie de încă două zile să mă odihnesc, dar cum nu am acest timp, pur și simplu trag de mine până la weekendul următor. Sună alarma și mă ridic, ca un robot, și îmi fac rutina, spălat, pregătit mic-dejun, nici eu nu știu ce mai fac, mă gândesc doar la clipa când voi dormi iarăși. Uite așa vine următorul weekend și, în loc să dorm și să mă plimb, o să fac curățenie, mâncare, o să merg să iau nu-știu-ce de nu-știu-unde, o să schimb cauciucurile, o să rezolv treburi de oameni mari.
Sunt atâtea zile în care aș vrea să chiulesc, ca în clasa a 11-a, fără să fie o tragedie. Să dorm cât simt nevoia, să las vasele nespălate în chiuvetă, să nu îmi pese cine duce gunoiul (sigur nu eu), cine și când plătește factura de gaze, să am tot ce îmi trebuie și să fug din când în când din oraș cu prietenii. Cu trenul!
Este epuizant să faci numai ce trebuie, să depindă alții de tine.
Aș vrea să fiu iar copil. Voi nu?
20 Comments
Andreea
03/03/2019 at 9:48 PMOhhh, da. Si eu sunt tot Andreea, si am 19 ani… Numai ca, mda, tocmai am împlinit 29, am doi copii mici, job full time si o tona de chestii de rezolvat. Numai ca eu mai pun pe skip ce nu e urgent (uneori mai raman si vase in chiuveta, casa nu e luna de curățenie all the time) si mai cheltuiesc banii aiurea, pe inutilități, chiar dacă știu ca o trag apoi la final de luna. Las copiii cu sotul ca sa ies in oras, fara sa il intreb ce părere are despre asta 😂 ca daca l-as întreba, probabil niciodată nu ar fi momentul potrivit.
andressa
04/03/2019 at 12:52 PMCred ca cei mici schimba jocul. Nu neaparat varsta. Ca mie imi vine sa zic ca la 29 de ani esti tot mica, dar na, daca ai doi copii inteleg. Nu mai faci tot ce vrei, cand vrei. Asta se poate schimba si la 18 ani si la 38 de ani.
Dariu
03/03/2019 at 11:04 PMiti spun eu cum poti repeta experienta copilariei inca o data si inca o data…si inca o data…
fa-ti repede cativa copiii, si stai acasa cu ei, cat poti de mult, traieste cu ei la maxim, si retraieste-ti copilaria prin ochii fiecaruia dintre ei. Nu pierde vremea, ci savureaz-o din plin !!!
andressa
04/03/2019 at 1:03 PMEu nu sunt de acord. Sigur ca te joci su ei, dar trebuie sa ii ingrijesti cand sunt bolnaviori, sa le dai mancare buna, sa ii duci si sa ii aduce la scoala si cate si mai cate. Copilarie inseamna sa nu ai nicio grija!
Deea
03/03/2019 at 11:24 PMBuna.34 voi face anul asta, binenteles ca inca nu realizez și încă ma simt un copil de multe ori și adevărul e că e tare greu sa stii ca altii depind de tine și nu mai depind eu de ceilalti. O persoană de multe ori anxioasa care in preajma copiilor trebuie sa fiu mereu puternică…E greu…frumos uneori, dar îmi place al naibii de tare sa ma consider încă copil, sa ma alint și sa incerc sa mai fac lucrurile care le făceam când eram adolescenta ..
Tea
04/03/2019 at 7:26 AMClar, da!
Eu am regasit dilema asta (si) cand a aparut copilul si de atunci imi fac program scurt de lucru, pe bani multi (si calitate, frate). Cum ii spuneam deunazi unui copil la meditatii – don’t waste my time, man, mai am putin si ajung in groapa.
Sau cum ii spuneam sotului de care urmeaza sa ma despart (repet ca sa incep sa cred, dupa 13 ani..): I wanna live, not just survive!
Asa ca, in momentele in care ma simt ca mai sus, dau skip la meal-making si mancam prostii, aman curatenia vreo saptamana pana vine femeia care ma ajuta (o data la 2 sapt, recomand!), refuz sa ma dau jos din pat (racelile de sezon “ajuta”).
Dau vina pe calendar, e iarna si tre sa hibernez ca la primavara sa apar ca un ghiocel. No rush, baby!
Eu ma duc in continuare la prieteni care lucreaza in strainatate, prietenia e cel mai strong magnet si, Slava Domnului, toaaaata lumea e plecata 😀
Take it slow(er), Andreea! There is really nothing to miss out on 😉
andressa
04/03/2019 at 12:51 PMPutem face inca multe lucruri, dar avem o tona de grija, asta nu se mai schimba niciodata. Mental load, I mean. Plus ca obosim altfel. Eu cel putin nu rezist la atatea activitati ca pe vremuri.
sanda
04/03/2019 at 7:32 AMCe dor imi era de tine!!! Si ma recunosc intocmai in articolul tau! O femeie de 48 de ani cu mintea unei adolescente, coplesita de probleme, alegeri, rate mult prea mari, o dorinta nebuna de distractii, de a evada… Multumesc de confirmare, credeam ca sunt singura!
andressa
04/03/2019 at 12:50 PMDraga Sanda,
Ti-era dor de mine? Awww, cel mai dragut lucru pe care mi l-a spus cineva azi.
Jorjet
04/03/2019 at 2:26 PMCe chestie! Eu intotdeauna te-am perceput ca pe o bussines woman care face doar ce vrea, cand vrea, care nu da cu cartela de pontaj la 9 dimineata, are bona si menajera si pe deasupra si o mama care ii face toate poftele, iese la cele mai high class restaurante, a avut curajul sa divorteze ai acum e iar in love! Ma bucur sa aflu ca esti si tu “normala”.
andressa
04/03/2019 at 2:48 PMDraga Jorjet,
nu imi dau seama de ce ma percepeai asa. Mereu am povestit si cum curat baile, cat ma enerveaza sa fac curat, cat de greu mi se pare ca mai am in grija o fiinta umana (abia am grija de mine!) si cat de obosita sunt pentru ca dorm putin sau putin si prost. Pot sa iti dau si linkuri cu aceste marturisiri! :))) Am povestit inclusiv cum anul trecut am fost somera, prima oara in voiata mea, soc si groaza, nu stiam incotro sa apuc. Iar cand lucrezi pe cont propriu sa stii ca nu inseamna ca dormi pana la 12! Nici vorba! Dimpotriva, as zice ca sunt multe perioade cand lucrezi mai mult decat daca ai fi anagajat!
Mereu m-a ajutat si mama cu copilul la nevoie, am avut si ajutor la curatenie (o data la doua saptamani , deci tot faceam si eu!), dar tot ma copleseste viata de adult. Cum scriam si in text. As vrea sa chiulesc din cand in cand…
Florina
04/03/2019 at 7:13 PMBuna! Eu am 37 de ani, 2 copii, niste sute de nopti nedormite, dar cand ies pe usa pandesc copacii sa vad cand vor inflori, caut cu privirea doar-doar un ghiocel eu voi zări, ma bucur la cele mai mici prostii și-mi imaginez cum ma ascund prin boscheti la jocul de-a v-ati ascunselea cu prietena cea mai buna, ne schimbam tricourile si apoi iesim vesele si topăim de fericire ca cel care s-a pus iar spart oalele si-a mancat sarmalele. Cam asta fac si o fac constant ca sa-mi pastrez o gandire tanara 🙂 A, si mai fac ceva: descopar bloguri marfa si oameni asa ca tine, care scriu profund si bine 🙂
andressa
05/03/2019 at 6:34 PMFlorina, am rosit!! 🙂
Andreea
04/03/2019 at 9:10 PMCu toate responsabilitatile aferente cresterii a doi copii mici si a vietii de adult in general nu m-as intoarce la copilarie. Am avut o mama foarte stricta si m-am simtit atat de privata de orice fel de libertate si controlata incat abia am asteptat sa cresc ca sa fac si eu ce vreau. Iar treaba cu lipsa de responsabilitati a fost ceva inexistent pentru mine ca aveam taskuri gen curatenie sau gatit.
andressa
05/03/2019 at 6:34 PMWow, sa faci curatenie? Sa gatesti? Si eu am avut prieteni asa, sa zicem chinuiti de parinti, dar unii ar zice ca au invatat lucruri utile de mici. Plus ca iata, ca adult esti mai happy! :))) Putem glumi un pic, da?
Nu stiu ce sa zic. Imi pare rau de experienta ta. Eu cred ca in copilarie nu trebuei sa fie loc de griji si responsabilitati. Una e sa gatesti cu mama ta, alta e sa fie treaba ta sa fie mancare pe masa.
Cristina
05/03/2019 at 7:36 AMAndreea te rog frumos si din tot sufletul…vreau sa discut ceva cu tine. Important. Contacteaza-ma pe mail cand ai timp. Multumesc. Cristina
andressa
05/03/2019 at 6:25 PMCristina,
Done!
o femeie
13/03/2019 at 3:03 PMnici dezvoltarea mea emotionala nu e mai avansata 🙂 caut sa fug de reponsabilitati si imi vine sa fug si in padure, noroc ca e frig si nu sunt frunze sa am unde sa ma ascund.
Dar ma tratez 🙂
Uirebit
19/03/2019 at 1:34 PME drăguț ce ai scris tu mai sus, în articol. Drăguț, dar trist.
Ne regăsim cu toții în chestia asta, trup de adult, suflet de copil. E ca și cum am fi cu toții la o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi, atât doar că nu e vorba despre alcool.
„Salut! Mă numesc X și sunt un copil închis într-un trup de adult!”
La care toată lumea răspunde: „Bună, X! Știm, știm cum e! Stai jos! Ia o prăjitură!”
Tudor
28/03/2019 at 9:55 AMSe poate sa ai o viață cum spui, chiar și la 42 ai mei – și eu mă simt de 27 :)) vorbim daca vrei… 🙂