TRAIM

Ziua în care mi-am uitat geanta în Uber. Și nu mi-am dat seama!

Am mai scris eu că din lipsă de somn mă aștept să bag puiul în geantă și cheile în frigider, dar nu credeam că o să uit geanta cu puiul într-o mașină și apoi să și uit de ea! Jesus. Treaba asta m-a costat 100 de lei. Taxă de fraier. Stați să vedeți.

Aseară pe la ora 23:00, liniște deplină în casă. Abia reușisem să-mi adorm fata, la mine în pat, fix la mine în brațe, pentru că deși am făcut progrese și doarme singură de ceva timp, avea chef de o excepție. Îi era dor de mine. Bineeeee. Beznă totală. De fapt, pentru că nu trăsesem foarte bine perdeaua, se mai puteau zări pe fereastră lumini colorate pâlpâind. Am pus instalație luminoasă pe casă. Decembrie ca-n filme, clar. Și sună interfonul.

“Cine poate suna la ora asta?!” Abia adormisem. Primele gânduri? Un vecin care se va plânge că nu poate dormi din cauza luminițelor. Poate am nebuni prin cartier. Sau poate colindătorii. Dar totuși era 11 noaptea! Atunci Poliția?! Dar ce Paștele mă-sii, că doar nici pe roșu nu trec!

De la poartă, se aude un bărbat strigându-mi numele. În pijamale și eu și junioara, ne uităm buimace la el din holul casei. “Să-i deschid poarte, să nu-i deschid poarta?”, mă întrebam speriată.

“Da…? Ce doriți?”-  “Sunt eu, șoferul care v-a adus mai devreme! V-ați uitat geanta la mine în mașină!” Mă uit și nu-mi vine să cred.

Nu aveam geanta de vreo 2 ore și nici nu mi-am dat seama. Cum e posibil?! Mă simțeam ca un pacient cu Alzheimer care se trezește gol în stradă și nu-și aduce aminte cum a ajuns acolo. Am stat așa, înlemnită, timp în care omul insista să vin să îmi preiau obiectul cu tot cu portofel, acte, bani.

Ce se întâmplase de fapt? La 6 fusesem la deschiderea unei clinici de kinetoterapie unde există și o mare secție pentru copii și mă interes în mod deosebit, apoi am dat o fugă până la Qreator, la o petrecere și la 9 seara am fugit cu un Uber spre mama să iau fata. Toate bune și frumoase, am luat copilul cu tot cu niște bagaje, niște jucării, lucruri de schimb etc și uite așa, când am coborât din mașină am luat bagajele, iar poșeta mi-a căzut de pe banchetă pe jos. Fiind pățită, eu după ce cobor din mașină nu trântesc portiera imediat ci mă verific: Am chei? Am! Am telefonul? Am! Am uitat ceva pe bancheta? Nu! Deci am și verificat, dacă vă puteți imagina, și tot nu am văzut geanta. Cheile și telefonul erau în buzunarul hainei.

Așadar, când am intrat în casă nu am observat că îmi lipsește ceva pentru că era deja târziu, fata voia de mâncare, eu eram disperată să apuc să îi fac și duș, așa că am trântit bagajele pe jos, convinsă că și poșeta era pe acolo. Nu aveam nevoie de buletin sau de carduri în casă, deci nu aveam cum să îmi dau seama că ceva lipsește.

În timp ce luam geanta înapoi îmi treceau gânduri prin cap: “Oare trebuie să îmi anulez cardurile? Îmi lipsește ceva din ea? Dacă cineva deja mi-a folosit cardurile? De ce nu m-o fi sunat omul?”, dar gândurile mi-au zburat când șoferul mi-a zis că vine tocmai din Ștefănești să îmi returneze geanta și dus-întors asta îl costa cel puțin 70-80 lei, zicea el. “Aveți noroc că era ultima cursă că poate o lua alt pasager”. Mda.

Știam că am cash 100 lei și niște mărunțiș în portofel. L-am deschis, erau tot acolo. Mă și gândeam, dacă îi lua, nu mai venea la poartă în toiul nopții, o arunca pe undeva și zicea că n-a văzut-o. I-am întins bancnota de 100 lei și i-am mulțumit. Înghețasem deja, toate astea se petreceau în stradă, la poartă, iar eu eram în maieu și o cămașă subțire de mătase.

Îmi aduceam aminte că în timpul cursei mi se părea că șoferul e un fost taximetrist. Vorbea întruna la telefon, ceea ce uberiștii nu prea fac în timp ce au un client, și li se adresa altor șoferi cu “Colegu’ “.

M-am întors în casă zăpăcită, ca trăznită. Eva, ciufulită și cu ochii mari, curioasă și fericită că ora de culcare se mai amâna puțin, punea multe întrebări. Până la urmă a tras singură concluzia: “Bine că n-ai pierdut telefonul! Pe ăla nu-l mai aducea!” – “Da, zic, așa e. Poate l-ar fi păstrat. Și costă mult” – “Și eu ce mă făceam, am jocuri pe el! Happy Glass!” Ha!

Am încercat să ne culcăm repede, dar am mai stat de vorbă. Un gând nu-mi dădea pace: trebuia sau nu să îi dau bani? Mi-aș fi recuperat sau nu geanta cu portofelul, banii și toate actele dacă șoferul nu venea la ușa mea când a observat că o are? Mi-ar fi cerut bani dacă nu căuta în portofel să vadă numele și adresa mea? (Așa a știut cine a uitat-o, presupun).

Dacă nu știați, eu știam că mi-am uitat altădată o căciulă într-un Uber, politica lor este ca șoferul să anunțe în aplicație că are un obiect uitat, apoi ei îi oferă opțiuni, să lase la sediu obiectul sau să sune clientul, iar costul pentru restituire e de 20 lei (cum ar veni, o cursă de duraă medie, că te-ai dus să duci ceva). De-a lungul vieții mele, eu am găsit telefoane și portofele cu bani pe stradă sau pe bachetele taxiurilor și le-am restituit proprietarilor fără să accept vreodată vreun ban (chiar dacă am luat taxiul ca să ajung la ei). Mi se pare de bun simț.

Fără glumă acum, cine își uită geanta?! Sunt de groază.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Oana
    13/12/2018 at 12:11 AM

    Eu mi-am uitat valiza in camera de hotel, mi-am dat seama la aeroport ca aveam mainile cam goale….nici nu vreau sa-mi mai amintesc cat am platit ca sa mi-o trimita acasa…mai bine o aruncau cu totul 🙂

    • Reply
      andressa
      13/12/2018 at 10:12 AM

      Hahahahahahahahahahaha!
      Cum, asa ceva? Esti bestiala. Pfiu, inca mai rad. Cum sa nu te prinzi ca iti lipseste o VALIZA? Si vorba ta, ce aveai in ea sa merite transportul?
      Dar da, esti de-a mea. Eu am mers pe jos, in ploaie, vreo 30 minute. Aveam umbrela, dar si gluga impermeabila. La final, mi-am dat seama ca vreo 15 minute nu mai am umbrela. Imi cazuse cand am raspuns la telefon si NU MI-AM DAT SEAMA. M-am intors din drum, am mers deci vreo 15 minute pana am vazut-o pe jos. Ce sa mai zic? Mai e nevoie de comentarii?

  • Reply
    OANA
    13/12/2018 at 6:45 PM

    Nu o valiza, ci SINGURA valiza. Daca as fi avut mai multe hai sa zicem ca le-am ametit si am uitat cate am, dar in cazul acela eu am plecat cu mainile goale din hotel. Slava domnului ca-mi luasem poseta, ca si pe asta am obiceiul sa o uit in locul unde o las din mana. Masina mea se deschide daca am cheile langa ea si mi s-a format un gest reflex sa deschid usa fara sa ma uit de chei….ei…uite asa descopar si eu ca mi-am lasat poseta pe undeva, cand nu nu mi se deschide usa la masina 😀
    O alta chestie, eu rar imi schimb posetele in functie de tinuta, sau altceva, pentru ca….de obicei port o geanta mai des si-mi devine familiara si daca o schimb, pe cea noua nu o recunosc ca fiind a mea. Mi s-a intamplat de cateva ori sa alerge cineva cu o geanta dupa mine sa ma convinga ca-i a mea 😀

  • Reply
    Andra
    14/12/2018 at 8:29 AM

    Sa stii ca si eu as fi facut la fel – i-as fi dat banii. De jena ca a alergat atat, de multumire ca nu a trebuit sa imi refac toate actele… Dar stiu ca e gresit, in mod normal faptele bune nu se fac pentru recompense. Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa gasesc lucruri pierdute si sa ma dau peste cap sa le gasesc proprietarii – nici nu mi-as fi pus problema ca trebuie sa fiu “rasplatita” intr-un fel, iar daca mi-ar fi propus cineva as fi refuzat categoric! Ceea ce ar fi trebuit sa faca si soferul de uber. Dar clar el astepta ceva, nu a facut o fapta buna pur si simplu…

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: