IUBIM

Tu cum îți iei adio? O scrisoare dureros de sinceră

Am citit un text al Simonei Tache la care am plâns… De fapt, plâng și acum. Pentru că am impresia că mi-a transmis 1% din durerea pe care o simțea ea când scria, și acest unic procent e deja greu de dus. Oare cum se descurcă ea? Imaginația noastră nu e atât de vastă încât să ne facem o idee. Poate e mai bine, e un sistem de apărare.

Simona a scris despre Nic, șoțul ei, care, din păcate, a murit. Nic, îmblânzitorul de copii și pisici.  Din fericire, dacă pot spune ceva bun despre această tragedie, Nic a avut ocazia în viața nedrept de scurtă să fie foarte iubit.  Așa cum nu cred că mulți sunt, chiar dacă trăiesc de două ori mai mult. Textul Simonei despre omul iubit este răscolitor, emoționant, te face să vrei să-ți suni soțul, soția, amanții, prietenii, părinții, bunicii, vecinii, numai bateria să te țină, ca să le spui ce sunt pentru tine, să nu mai treacă o zi fără să știe pentru că… nu se știe niciodată.

Portretul lui Nic mi-a adus aminte de textul meu, Cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată, o poveste despre Florin. Și despre cum i-am scris un email când am aflat că nu mai e. Aveam atâtea întrebări pentru el și nu aveam să mai aflu răspunsul la ele niciodată. Acel email către Ceruri a fost cel mai bun exercițiu de eliberare a durerii și de revenire din șoc. Nu apucasem să îmi iau adio de la un om care mi-a influențat foarte mult viața.

Numai când oamenii pleacă de pe lumea asta ne reamintim cât de idioate sunt problemele noastre de zi cu zi.

Foto ochi Shutterstock

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: