CUMPARAM

Ce nu știați despre Therme în luna iulie. Paradis la tine în oraș

Ai “concediu de o zi”? Se întâmplă. Chiar și în sezon estival. Ce faci cu el? Pentru mine Therme este prima variantă. Nu prea avem săptămâni de petrecut în insule exotice, nu avem buget să călătorim în jurul lumii, dar chiar și o zi liberă merită petrecută astfel încât să rămânem cu o experiență, cu o amintire frumoasă. Eu am fost la Therme iarna și am rămas cu impresia că e un loc magic, unde timpul se dilată. O zi petrecută acolo e o zi sărbătorită.

Poate ați fost deja sau ați citit despre Therme. Dacă nu, ar trebui să știți că este un concept de wellness modern, un centru cu o ambianță de vacanță care te așteaptă în orice lună din an cu o termperatură de 29-30 de grade Celsius în aer și o apă termală de 33 de grade Celsius. Totodată, găzduiește o imensă grădina botanică, cea mai mare din România, adica 800 000 de plante din care 1500 de palmieri, dar și multe orhidee și plante pe care probabil nu le-ați mai văzut în viața voastră.

De câteva săptămâni s-a deschis Sands of Therme, cea mai mare plajă urbană din Europa. Vis și paradis. Este o zonă de 30 de mii mp cu nisip fin, cu o piscină tropicală de 720 mp, cocktail bars, gelaterie, e o nebunie. Accesul se face din zona The Palm, dar și pentru Galaxy, zona dedicată familiilor cu copii, există acces pentru un spațiu de 7500mp de plajă și 1000 de șezlonguri. Am fost să petrec acolo câteva ore cu Miruna Ioani și copiii din dotare. Adica eram 2 adulți și 2 copii, o familie netradițională, dar foarte unită. La mare nu am fi ajuns în formula asta, greu cu drumul, dar un drum cu mașina pănă la Therme a fost super ușor de făcut. Ne-am bronzat și ne-am distrat de minune, după cum se poate vedea și în poze.

Iată ceea ce poate nu știați despre acest loc! De pe 15 iulie până pe 15 august, la plata cu Mastercard® Gold, Platinum, World, World Elite™, Corporate sau Business, beneficiați o ofertă super tentantă. Primiți un welcome drink pentru pachetele de minimum 4,5 ore, indiferent de zona aleasă, un masaj gratuit (10 minute) pe paturile de hidromasaj pentru un pachet de o zi la zona Elysium și o oră în plus pentru pachetele de 3 sau 4,5 ore la zonele The Palm și Galaxy.

De ce? Pentru că Therme este unul din cei 165 de parteneri Mastercard unde clienții se pot bucura anul acesta, la aniversarea a 8 ani de program, de o gamă amplă de beneficii. În cele 300 de locații participante, din categoriile Fashion, Călătorii, Gourmet, Beauty, Cadouri, Art&Deco, Business și Dezvoltare Personală, adică de toate pentru toți, pentru orice plată cu cu un card Mastercard® Gold, Platinum, World, World Elite™, Corporate sau Business, Mastercard a pregătit surprize unice și oferte preferențiale.

Când face 8 ani acest program pentru clienți, Mastercard se poartă ca unul din prietenii noștri de ziua lui. Ne scoate în oraș. Ne face cinste. Îmi place mult programul de împrietenire, despre care am mai scris și aici. Vă țin la curent și cu următoarele beneficii care îmi fac cu ochiul.

Vacanță frumoasă, fie că aveți o zi, un weekend o săptămână sau o vacanță mare, ca pe vremurile când eram elevi!

Hai că se poate!

#premium #exclusiv #denepretuit

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply