“Fii bine cu tine” și alte clișee despre fericire care mă scot din minți

Fii bine cu tine.

Găsește-ți echilibrul.

Trebuie să treci prin asta singură. Stai singură, reflectează, plângi. 

Trebuie să te reinventezi / resetezi / regăsești / redescoperi. 

Învață ceva nou (o limbă străină exotică, ikebana, yachting, pescuit).

Călătorește singură. 

Sunt cele mai auzite refrene din ultima perioadă. Nu trebuie să ceri sfaturi ca să le primești, asta se știe. Sunt gratuite. Adică nu costă nimic să le formulezi, să le dai, dar când le primești… costă ceva. Pe mine mă costă calorii, de exemplu, simt că îmi crește pulsul. Încă nu mă costă bani, adică nu am spart farfurii din cauza lor, dar timpul nu e pierdut.

Așa e, mulți din prietenii mei care au trecut prin despărțiri dureroase au luat-o pe acest drum. Pe unii i-a ajutat. S-au apucat intens de sport, înlocuind orele pe care le-ar fi petrecut cu partenerul cu răzbunarea pe fiare grele, s-au apucat de cursuri care mai de care mai neobișnuite, ocupându-și mintea cu abilități, expresii și cuvinte noi, iar gândurile grele despre abandon și dezamăgire care o indundau adesea nu au mai avut atâta loc. Au citit mai mult (despre fericire chiar, la teorie suntem ași!) și au văzut mai multe filme. Și-au făcut curat în case, le-au reamenajat (având mai multe sertare goale), s-au plimbat mai mult, au trecut prin tot felul de experiențe singuri.

Dar unde duce această însingurare? De ce credem că duce la fericire? 

Vă pot spune, fără a teoretiza, că pentru mine, să plâng pe umărul unui om care mă iubește sau, mai ales, mă acceptă și nu mă judecă a fost de o mie de ori mai bine decât să plâng singură. Și chiar pot să compar experiențele, le-am încercat pe amândouă recent.

Că a petrece o seară relaxată cu o prietenă, la un pahar de vin, vorbind despre oameni, filme, cărți și idei, a fost mai frumos și mai terapeutic decât să beau singură vin, citind sau urmărind un film.

Că în loc să mă apuc de a învăța ceva nou, să fac lucrurile obișnuite și să cer ajutorul când am simțit că am nevoie, a fost bine. Pentru că a fi single nu înseamnă să fii singur.

Bunul meu simț îmi spune că descoperirea de sine este overrated, iar azi am avut bucuria să citesc un articol în NY Times care îmi confimă teoria și mă face să îi pot înjura cu mai multă ușurință pe cei care mă trimit la carceră să mă “redescopăr”. Articolul se numește Happiness is other people. Mi-a apărut azi în newsfeed și a fost o revelație. Știam eu!!! 

Știți ce? Nu am ce să redescopăr. Mă cunosc. Știu ce îmi place, ce vreau, cine sunt. Da, vreau să mai învăț poloneza pentru că am uitat-o, dar nu știu dacă acum e perioada în care ar trebui să fac asta. Nu simt nevoia să colecționez nimic, să transpir la sală, să pictez ideograme, să infig flori în bureți, să schimb peisajul sau chiar profesia. Nu suntem toți făcuți la fel și nu merge aceeași rețetă la toată lumea.

Pentru mine, echilibru înseamnă să fiu conectată la oameni. Să am relații profunde, discuții, sentimentul de intimitate cu oameni pe care îi apreciez și care mă apreciază. Asta mă face să mă simt parte dintr-un întreg, fie că e o relație între doi oameni sau o relație între mai mulți, adică un grup de prieteni, sau chiar parte din universul ăsta afurisit. Avem niște gânduri comune, poate și vise comune, ca-n filmul On Body And Soul.

În această perioadă tulburătoare, ceea ce mi-a adus alinare, fericire și încă îmi aduce același sentiment de satisfacție este conectarea cu oameni care nu vor nimic de la mine. Sunt doar prezenți, sinceri, deschiși. Bem un vin și vorbim. Râdem, uneori ne întristăm. Ne facem confidențe. Vorbim la telefon despre un gând, o frică sau o poantă. Ne vizităm, uneori noaptea. O îmbrățișare, un zâmbet, un “azi cum te simți?” sunt mai importante decât distragerea atenției de la ce simți printr-o lecție de înot. Sunt mai importante pentru fericire vreau să spun, că a ști să înoți este, firește, de asemenea important! =))

Self-reflection, introspection and some degree of solitude are important parts of a psychologically healthy life. But somewhere along the line we seem to have gotten the balance wrong. Because far from confirming our insistence that “happiness comes from within,” a wide body of research tells us almost the exact opposite.

Academic happiness studies are full of anomalies and contradictions, often revealing more about the agendas and values of those conducting them than the realities of human emotion. But if there is one point on which virtually every piece of research into the nature and causes of human happiness agrees, it is this: our happiness depends on other people.

Așa simt și eu. Deși am primit doze mari de shaming după ce am povestit că am ieșit în oraș cu prieteni (“Nu te grabi! Stai singura cat mai mult!”), în loc să îmi plâng acasă de milă și mai multe săptămâni (aș putea să o țin langa și ani de zile cred), realmente asta m-a ajutat și mă ajută în continuare să îmi recâștig încrederea de sine (“iată că pot să zâmbesc, iată că mai am o mulțime de oameni de cunoscut” etc).

Support sistem-ul meu e format din oameni la care pot apela când am o problemă, dar și cu care pot să râd sau să vorbesc lucruri delicate pentru că vorbim aceeași limbă. Mai e format din lucrurile aparent banale, cum ar fi victoriile mici ale unei zile, să țin casa cât de cât ordonată și curată, să am mâncare în frigider, să mă țin de deadline-uri, să am o idee mișto, să mă descurc cu fii-mea cu răbdare, să reușesc să fiu atentă la ea, prezentă cu adevărat.

Sună bine când contabilizezi iubiți, inele de logodnă, copii, vacanțe, destinații cucerite, diplome de cursuri, noi hobby-uri, calorii consumate la sală, cărți citite și filme văzute. Poți să pui și pe Facebook. Normalitatea asta cotidiană e greu de cuantificat, de transmis, nu e un “Life event”. (Apropo de asta, vă recomand un articol superb publicat chiar înainte de Crăciun de Irina Makovits.) “Ce-ai mai făcut?” – Parcă te simți dator să nu răspunzi “nimic”, dar nici să spui că ai trăit și te-ai văzut cu oameni dragi nu pare o realizare, nu? Ei bine, pentru mine este. Aș zice chiar că mă ține în viață.

What’s more, neglecting our social relationships is actually shockingly dangerous to our health. Research shows that a lack of social connection carries with it a risk of premature death comparable to that of smoking, and is roughly twice as dangerous to our health as obesity. The most significant thing we can do for our well-being is not to “find ourselves” or “go within.” It’s to invest as much time and effort as we can into nurturing the relationships we have with the people in our lives.

Given all that, the next time you have the choice between meditating and sitting in a bar with your friends complaining about meditation class, you should probably seriously consider going to the bar, no matter what your happiness app says.

Vă recomand să citiți întreg articolul, mai ales dacă sunteți millennials. O să rezonați.

Mă ajută foarte mult terapia, la clinica Oana Nicolau, unde sunt mulți psihoterapeuți buni. Asta apropo de lucruri cu care prietenii nu te pot ajuta, oricât de înțelegători ar fi și bine-intenționați. Un specialist te poate ghida ca să schimbi tiparele care te aduc mereu în același punct, de nemulțumire, de frustrare sau suferință. Uneori e dureros să te confrunți cu realitatea, dar e necesar.

Iată și încheierea. Urmează pentru mine o seară în care probabil o să stau singură, în ciuda a ceea ce am scris mai sus. Am și astfel de seri. Trec mai greu? Da. Mă schimbă cumva? Poate. Timpul îmi va spune cum se vor fi așezat lucrurile. Cu siguranță însă, oamenii din viața mea mă fac mai fericită și mai bogată. Și când nu sunt cu ei, mi-e dor de ei.

PS: Și să scriu aici deschis, deși oricine, dar chiar oricine, poate citi, este extrem de terapeutic. Fiecare cu nebunia lui. Sau poate asta e pentru mine redescoperirea.

Photo by The Bucharest’s