Bravo, n-am stil! Lecția mea de rebranduire la 33 de ani

Cine era la mall pe 26 decembrie la ora 10:00? Eu. Eu și angajații magazinelor, bînd încă niște cafea, cu burțile pline de sarmale și cozonac, înjurîndu-mă în gînd probabil pentru că eram atît de matinală și puneam atîtea întrebări.

Vedeți voi, aveam temele făcute. Ca să cumpăr puțin și ieftin, să găsesc exact ce îmi trebuie cînd e la reduceri, să nu iau 10 cămăși albe și niciuna albastră, mă documentasem online. Aveam capturi și bookmarks, știam ce trebuie să probez și cum trebuie să arate. Buget mic, așteptări mari.

Hainele nu înseamnă totul, îmi spuneam. De fapt, nu înseamnă nimic. De la haine făcute în China alese de mama pentru mine de pe tarabele din Obor, în anii ’90, pînă la pantalonii sport de la Kenvelo pe care îi alegeam singură în liceu și apoi tricouri simple de la H&M, nu am evoluat deloc. M-am ascuns mereu în spatele acestei vorbe, că sunt mai mult decît o țoală. La fel cum mult timp, ani de zile, nu am vrut să pun poze sau poze cu mine pe blog. Pentru că, ziceam eu, altfel mă exprim eu. Sau îmi era frică? Da, îmi era frică rău de tot. Și acum mi-e frică, dar mă tratez.

E mai ușor să spui nu îmi pasă cum arăt, nici nu mă chinuiesc, nu îmi pasă că mă judecați poate unii mă vor respinge, nu îmi pasă dacă vă place cum sunt, cine sunt. E mai greu să spui: da, îmi pasă. Da, mă puteți răni. Da, încerc să spun ceva, nu e doar o întîmplare că fac ce fac, că sunt unde sunt. Chiar vreau ceva și sunt pregătită să văd cu cine pot comunica și cu cine nu.

Ce naiba sunt hainele? Un instrument. La fel ca și machiajul, parfumul, like-urile de pe Facebook, blogul pe care îl scrii sau îl citești, mașina pe care o conduci, vinul pe care îl bei, cărțile pe care le citești. Toate spun ceva despre cine ești, ce îți place, ce gusturi ai, ce îți permiți, cum gîndești. Poți să refuzi jocul, să nu vorbești limba aceasta lăsîndu-i pe alții să aleagă pentru tine sau alegîndce nu ar trebui sau ce știi că ar șoca, dar și asta e o formă de a comunica ceva despre tine. Eu aleg să intru în joc. Damn it. 

În dulap, dacă mă uit, am multe haine… la fel. Am haine de purtat în casă, de parcă scopul meu în viață este să nu repet pantalonii de trening mai des de o data pe lună. Am haine cumpărate parcă pentru altcineva, largi sau prea strîmte, nepotrivite între ele. Parcă nici eu nu știu cine sunt, cum arăt, ce îmi place. De fapt, așa e. Le-am ales în funcție de momentul în care mă aflam, eram mai slabă sau mai grasă cu 4 kg, slăbesc ușor de supărare sau stres, eram mai încrezătoare sau mai tristă, cumpăram dintr-un impuls nesănătos. Poate m-ați văzut în poze sau la evenimente arătînd decent. Mulțumesc. De multe ori m-au ajutat prietene să scotocesc prin dressing după o piesă cît de cît ok sau am împrumutat ceva de la un magazin sau o prietenă. Regula e însă alta. Iar acum aștept reducerile din ianuarie de la Zara.

Alina si Diana, le știți ca Fabulous Muses, mă ajută. Ne-am împrietenit. Nu știu cum să le mai mulțumesc. Au fost primele care, cînd divorțam, plîngeam și slăbeam cîte puțin în fiecare zi, s-au uitat la mine și au zis: „Alo, ce e asta? Stai dreaptă. Arăți beton. Trebuie să se vadă asta. Ce e cu blugii ăștia? Ce e cu părul ăsta? Manichiura, uh! Deci, tu te uiți la haine pe net și ne trimiți poze, nu se poate să mai umbli în halul ăsta.” Apropo, Alina și Diana sunt foarte deștepte și talentate, oricine crede altceva despre ele habar nu are despre ce vorbește.

O săptămînă mai tîrziu, încă plînsă toată, insomniacă, nemîncată, aveam 2 perechi noi de blugi, cercei mari și niște botine cu toc. Mă vopsisem, mă machiasem și toată lumea se uita altfel la mine. Deși pe interior eram o cîrpă, pe exterior păream alt om, un om pe care alții îl remarcau. Eram tot eu, dar un pic altfel. Cred că pe scurt, încetasem să merg cocoșată, ca un semn de întrebare, cu privirea în pămînt, haine uzate și atitudinea de: „Viața mea e nasoală.”

Au mai trecut cîteva săptămîni, am mai luat cîteva piese cu o strategie bine pusă la punct, v-am povestit, transformarea mea continuă. Cu ocazia asta am aflat cît de conectate sunt interiorul cu exteriorul, oricît am vrea să credem altceva, cît de mult se vede la exterior ce este în interior și cît de mult ne influențează starea ceea ce ne înconjoară sau punem pe noi.

Așadar, eu ți-am zis tot. Tu? Ce vezi cînd te uiți în oglindă?

 

Foto: Dan Udrescu