Partea întunecată a maternității. Lapte negru

Lapte negru. Ce imagine! Cel mai bun aliment pentru un nou-născut, asociat cu cele mai pure și mai pozitive sentimente și trăiri… să fie negru. Să țâșnească din sânii tăi un lichid închis la culoare, care pătează totul, ca o smoală fierbinte. Mă cutremur când gândesc la asta.

Când am pus mâna pe cartea asta nu știam dacă vreau să o citesc. Mi-a dat senzația unei Cutii a Pandorei, ca o veste care te schimbă profund și pe care nu ești sigur că vrei să o afli. Am început-o mai demult și abia acum, în vacanță, am reusit să o termin, cu senzația unor studii pe care nu trebuie să te grăbești să le închei pentru că nu doar diploma, pe hârtie, contează, ci toată transformarea ta.

E o biografie intimă, după cum o numește autoarea, Elif Shafak, o marturisire a conflictului său interior legat de a face copii cu riscul de a-și abandona profesia, pasiunea, chemarea, viața de până atunci. Scriitoarea povestește despre depresia ei post-partum, dar mai ales despre drumul ei până la căsătorie și maternitate, cu întrebările sale despre rolurile noastre în societate, educația pe care o primim și eseuri despre alte scriitoare a căror viața s-a schimbat profund când au devenit mame sau din cauza relațiilor lor amoroase (s-au schimbat în bine sau în rău? munca lor a fost mai valoroasă sau a avut de suferit din acest motiv? e de dezbătut).

Autoarea este de origine turcă, dar s-a născut la Strasbourg și a trăit în multe colțuri ale lumii înainte de a se stabili in Turcia. Crescută de mama ei, după despărțirea părinților, nu a trăit într-o familie tipic musulmană, adică dominată de un bărbat, ba chiar a primit o educație feministă de la mama ei, de asemenea foarte independentă, spre deosebire de bunica ei maternă, superstițioasă, tradiționalistă, măritată de tânără cu un bărbat ales de familia ei.

Cartea este o resursă importantă pentru noi într-o cultură în care se discută despre transformările din viața femeilor în termeni de “miracol”, “binecuvântare”, “împlinire”, “îmbogățire”. Realitățile privind universul din jurul sarcinii, nașterii, renunțării la profesii și pasiuni și izolării mamelor sunt ascunse sub preș ca un raport tehnic negativ care riscă să amâne deschiderea unei noi gări. Totuși aceste realități umbresc imaginea artificial creată de reclamele la creme și scutece, imaginea din patriarhat care minimalizează suferințele și trăirile femeilor. Ele nu sunt însă liliputane, cum scrie Kate Clanchy în The Guardian, într-un review foarte bun, iar marturia lui Shafak atinge probleme mai grave, politice și economice, mult mai mult decât permite autoarea să admită când spune că e vorba de un proces intim și că și-a “învățat lecția” depresiei.

Because, in the end, the world of post-partum depression is Gargantuan, not Lilliputian. When we are tossed on the huge horns of Loss of Status, or chewed in the vast teeth of Economic Inequality, or crushed under the giant clog whose heel is Fucked Up Birth and whose toe is Disabled Child, when we are gazing into the shared red eye of Prolapsed Vagina and her veiled twin, Lost Self Esteem, we need to acknowledge monsters, not count dolls. It will not help, then, to introduce democracy to our inner Thumbelinas, or to tell our depression (who here of course is another of Shafak’s allegories, and whose name, in case you need it, is Lord Poton): thank you, we have learned its lesson. The problems of motherhood and selfhood are bigger and more political and also more visceral and intimate than this oddly guarded and determinedly upbeat book allows.

 

Sursa foto alăptare și lichid negru: Shutterstock