NE DISTRAM

Locații potrivite pentru ziua de naștere a copilului tău

Una din întrebările la care cercetătorii și părinții caută încontinuu răspunsuri este: ce faci când e ziua de naștere a copilului?

Încă mă obișnuiesc cu această întrebare. Pe vremea mea, acum 30 de ani adică, ea nu exista. Așa cum nu existau nici Internet, nici laptopuri, nici rețele de socializare. De ziua ta, se știa, mama făcea un tort nu prea aspectuos, cu cremă făcută cu margarină și, de obicei, cacao, eventual cu vișine din vișinată (yay!), iar copilul sărbătorea în sufragerie alături de prieteni, adică vecini. Că nu eram atât de mobili ca acum, prietenii noștri nu stăteau în Pipera sau Corbeanca, colegii de școală sau grădiniță stăteau pe aceeși stradă cu noi sau chiar în același bloc. Viața era mai simplă, nu neapărat mai frumoasă, dar vremurile se schimbă, sufrageriile nevin neîncăpătoare, aștepările noastre urcă până la cer, așa că petrecerile copiilor devin festivaluri care au nevoie de event planneri și bugete cam mari.

Din mica mea experiență de părinte organizator și invitat la zile de naștere de copii, iată câteva idei, toate din București:

Prăjituresele. E în Pipera. De departe prima mea recomandare pentru o petrecere în aer liber, cu 20 – 30 (maxim 40) de invitați. Este o grădină amenajată ca un loc de joacă, cu leagăne, tobogan, jucării și un pic de nisip, copaci care fac umbră pentru cei mici și părinții care se relaxează pe băncuțe. Gazdele fac prăjiuri și tarte sărate, quiche-uri delicioase cu orice visezi, și desigur tort pentru sărbătorit. E un loc unde poți petrece orice după-amiază, nu trebuie neapărat închiriat pentru un eveniment special, dar este ideal pentru asta. Atenție însă: multă lumea îi caută, weekendurile sunt cam ocupate, sunați din timp!

Deschis Gastrobar. Și acestă e propunere e pentru părinții hipsteri (și ei au copii, nu?). Terasa deschisă pe acoperișul unei foste fabrici de bumbac, pe Splaiul Unirii, are și un nisipar unde copiii își fac de lucru cu succes. Nu e clar un loc de joacă, dar e un spațiu în care copiii pot fi în siguranță, în care pot alerga, pot da drumul la baloane umflate cu heliu, poți proiecta pe un perete ceva (poze cu copilul?), deci poate fi luat în considerare. Mâncarea e bună, recomand pastele cu fructe de mare.

Lente de la Arcului. La Armenească. Sunt mai multe Lente în oraș. O grădină liniștită, cu pietriș pe jos, nu au loc de joacă, dar copiii au loc să se desfășoare. Noi am fost la o zi de naștere acolo și am adus câteva jucării de acasă, iar cei mici s-au descurcat, s-au ascuns, au pus mașinuțele pe o balustradă, mă rog, ce poți face într-o grădină.

Chez Marie Garden. E în centrul orașului. Un restaurant cu un loc de joacă în aer liber. Din păcate nu e ferit de soare, deci nu e indicat să mergeți decât după-amiaza târziu dacă nu vreți să facă însolație cei mici. Mâncarea e bună la Chez Marie, unii zic că e chiar foarte bună. Eu aș zice că e ok.

Kiddo Play Academy. E un loc de joacă mare, în mall Băneasa. Lucrurile sunt foarte simple aici, se plătește o taxă de intrare pentru fiecare copil intrat (deci dacă ești gazda, ai o listă de invitați, o lași la intrare și plătești tu pentru invitații tăi). Adulții pot aștepta la mese în timp ce copiii se învârt pe acolo. Ai loc destul pentru animatori, dacă vrei să chemi un clown sau ceva. Jucării și activități sunt pentru toate vârstele. E o soluție când afară nu se poate sta, fie că e frig sau prea cald.

Clasicul și eternul McDonald’s. Este de departe cel mai popular loc pentru zile de naștere, în toate anotimpurile. Au marele avantaj că sunt ieftini, totul se termină în vreo 2 ore, au animatori foarte buni care fac activități cu copiii, iar părinții pot aștepta liniștiți, pot bea o cafea sau chiar mânca ceva în locul destinat adulților. Sigur, nu e destinat celor care fac apoplexie dacă copilul se atinge de cartofi prăjiți, dar e foarte bun pentru toți ceilalți. Noi am mers prima oară cu fiica mea când era foarte mică, nu avea nici 3 ani, și nu s-a atins de mâncare oricum, nu înțelegea ce e în fața ei, adică nu recunoștea alimentele (cartofi și nuggets). Acum știe ce e o prăjeală, dar tot joaca e ce contează pentru ea, e prea ocupată să mănânce. 🙂

Suento – new entry pe listă.

E un restaurant cu grădină în București, eu am fost acolo la o zi de naștere unde erau și mulți copii. Au avut unde să alerge, să se joace, chiar dacă nu exista un loc de joacă dedicat. Merge însă să aduci un animator pentru ei, ca să nu se plicitsească. E umbros, nu vă arde soarele. Dacă faceți petrecerea în interior, din cauza vremii, să știți că nu e mult loc, mergeți să vedeți cu ochii voștri. Nu prea au unde să alerge cei mici.

Și dacă aveți nevoie de un fotograf bun care să surprindă cele mai frumoase momente de la petrecere, vi-l recomand cu mare drag pe Marius – Soulseeker – Fotograf profesionist de evenimente.

Voi ce soluții recomandați?

 

Sursă foto petrecere copii: Shutterstock

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Roxana
    01/07/2017 at 12:25 PM

    Tocmai am postat pe facebook intrebarea si m-a aparut in news feeds articolul tau, yaaay, traisca sfantul internet!

    • Reply
      andressa
      01/07/2017 at 12:28 PM

      Serios? Ce coincidenta! Sper sa iti fie de folos!

  • Reply
    Ionut
    02/07/2017 at 11:54 AM

    In ordinea marimii spatiului (si a varstei copilului):
    Prestolino de langa parcul Carol http://prestolino.ro/
    Happy Planet din Soseaua Vergului http://www.happyplanet.ro/adresa-happy-planet.html
    Insula Copiilor din Herastrau http://insulacopiilor.ro/
    Edenland Park din Balotesti https://www.edenland.ro/home/

    • Reply
      andressa
      03/07/2017 at 11:34 AM

      Multumesc mult, Ionut! Nu am fost in niciuna din ele, o sa le iau la rand, ca sa le vad.
      Iti raman datoare pentru comentariu!

  • Reply
    Ecarulan
    10/08/2017 at 5:09 PM

    Foarte misto ideile tale de articol. Cand venim prin Bucuresti, totul ni se pare mare si obositor si ne e atat de util sa avem niste liste sigure de lucruri testate pentru copii (si nu numai). Ca-s atatea lucruri interesante de descoperit, dar nu e timp de evaluat, asa ca e bine sa ai niste recomandari de unde sa alegi.

  • Leave a Reply