În liceu, a existat o perioadă în care o altă elevă mă înjura de câte ori mă vedea.
Totul pornise de la un băiat pe care îl plăcea, un agramat, și cu care i-am urat să fie fericită până la adânci bătrâneți, dar pentru puțin timp ăla m-a plăcut pe mine și asta a pornit o furtună. Nu prea mi-am dat eu seama ce mi se întâmplă sau cât era de grav până când într-o zi am chiulit de la ultima oră și am aflat de la colegi că individa mă așteptase în zadar după ore împreună cu alte persoane dubioase… ca să mă bată. În timp ce scriu asta retrăiesc șocul pe care l-am simțit atunci. Mi se întoarce stomacul pe dos. Nu m-am dus a doua zi la școală, nu am spus nimănui de ce. Mi-era frică și rușine, eram furioasă și umilită. Nu știam cum să reacționez. Știam doar că adulții nu mă pot ajuta.
Aflasem că sunt pe cont propriu cu un an înainte când o altă fată care abia trecea clasa mă miștocărea des, pentru simplul motiv că învățam bine, nu eram “cool”. Totul a culminat când, în clasă, în timp ce stătea în spatele meu la ora de engleză, a aprins bricheta în părul meu. Am simțit miros de ars și am sărit din bancă. Am urlat. Tremuram, iar ea rădea de se cutremura banca. Nimeni nu a intervenit. Le-am spus mamei și dirigintei. Mama a zis sa discut cu profesorii, diriginta i-a spus fetei să se poarte frumos și asta a fost.
Legat de prima fată, care mă înjura, am scăpat de ea evitând-o mult, fiind atentă când mergeam pe coridoare, ascunzându-mă. Tot eu am mers pe vîrfuri, ca și cum eu aș fi greșit cu ceva. Mi se părea atât de nedrept... A uitat de mine pănă la urmă, cred că s-a și împăcat cu tipul ăla imediat după, dar la bacalaureat ne-am reîntâlnit și iar a strigat după mine niște mizerii oribile. Urma proba scrisă la limba română, iar eu m-am băgat în toaleta fetelor, tremurând, și nu mai voiam să ies.
Par probleme nesemnificative, certuri de copii, ca si cum am vrea toti să ne dam pe leagan in acelasi timp, dar nu e deloc asa. Umilințele de care sunt capabili copiii sau adolescenții sunt grave și lasă cicatrici. În plus, nu numai că niște cuvinte pot durea, dar uneori atacurile sunt fizice, cum a fost arsul părului sau amenințarea cu bătaia…
Scriu randurile astea pentru ca am inceput sa urmaresc serialul “13 reasons why” pe Netflix. M-a intrigat titlul. E povestea unei adolescente care s-a sinucis, poveste lăsată în urmă sub formă de casete audio pentru colegii ei de liceu care au făcut-o să sufere. E un serial adolescentin, cu siguranță nu pentru generația mea, dar are ceva magnetic ce nu te lasă să te oprești, e de-a dreptul masochist – vrei să suferi alaturi de ea până la capăt, să urmărești prin ce a trecut până a decis că nu mai poate trăi. Ești șocat de răutatea unor copii, te întrebi când mult e prea mult și ce anume poate fi iertat și ce nu. Ce cuvinte grele îți pot schimba viața pentru toatdeauna. În serial, majoritatea vinovaților sunt cei care au privit și nu au făcut nimic. Martori vinovați.
Te poți apăra de răutate? Uneori nu ai dovezi. De multe ori și se pune că nu ai simțul umorului când ceri ajutorul. Mulți pot crede că exagerezi. Sau că e firesc să fii umilit.
Voi ați trecut prin așa ceva? Probabil că da. Majoritatea suntem victime.
În online încă se întâmplă des. Mă doare de câte ori văd că unora li se pare amuzant ca cineva să fie călcat în picioare.
Dacă aș lua-o de la capăt acum știu că nu trebuie să treci singur prin asemenea lucruri. Că dacă adulții nu înțeleg cât de grav este, trebuie să insiști. Lucrurile nu trebuie lăsate așa. Cei care fac astfel de lucruri trebuie pedepsiți. Și cei care sunt martori sunt responsabili.
Sursa foto victima bullying Shutterstock
18 Comments
Mimicks
14/07/2017 at 6:00 AMPostare dimineata. Tare.
De asemenea: First!
andressa
14/07/2017 at 11:15 AMFirst? :))) Bravo, ce sa zic!
Andra
14/07/2017 at 8:21 AMDa, fazele astea sunt sinistre in adolescenta. (Spun adolescenta pentru ca vreau sa cred ca nu se mai intampla intre adulti, dar n-am nici o garantie!)
Am trecut printr-o faza similara in clasa a 7-a, cand uneia de la o clasa de a 8-a i s-a pus pata pe mine, din motive pe care nici acum nu le stiu (si au trecut mai mult de 15 ani!). De fiecare data cand treceam prin fata clasei ei – si treceam mereu, pentru ca era fix in fata scarilor pe care trebuia sa urc – ori ma lovea ori isi punea colegii sa ma imbranceasca. Am incercat sa urc pe scara profesorilor (asa era pe atunci!), dar am fost certata si nu m-a crezut nimeni. Pana la urma i-am spus mamei, iar mama m-a crezut si a venit cu mine la scoala. S-a dus la ea, a intrebat-o ce are cu mine si i-a zis sa mearga cu ea la directoare, sa discute impreuna situatia. Evident, individa a refuzat si nici mama n-avea cum s-o duca pe sus (mama discutat cu ea foarte civilizat), dar macar din momentul ala s-a oprit. Totusi, episodul m-a marcat foarte mult la momentul respectiv, mi-a scazut mult increderea in mine. Si mi-am dat seama ca, desi au trecut multi ani si am crezut ca l-am uitat, si acum, cand sunt ditai adultul, imi tremura mainile in timp ce scriu asta.
wlfp
14/07/2017 at 10:50 AMUtil postul. Si eu am avut o tipa mega agresiva in liceu, cu care inainte chiar ma intelegeam bine. A luat-o razna la sfarsitul liceului, cand ne injura, urla la noi (toti colegii ei), pe mine m-a lovit iar pe un coleg l-a zgariat pe ochi. Am luat mai multi atitudine fata de ea, si s-a mai potolit.
Ulterior aveam sa aflu ca taica-su era alcoolic, deci cine stie ce drama se intampla la ea acasa. Cam asta e cu cei care agreseaza, au alte probleme, pe care le rezolva agresand pe cei mai slabi ca ei.
andressa
14/07/2017 at 11:14 AMSi colega mea avea probleme acasa. Dar asta e o scuza?! Nimic nu trebuie sa justifice asemenea agresiuni.
wlfp
14/07/2017 at 2:08 PMStiu si sunt de accord. Acuma ca tot mi-am rascolit memoria imi amintesc ca cele mai urate chestii le-am patin in clasa a 6-7-8-a cand o colega urata si plina de cosuri ma tot sicana, apogeul fiind cand m-a vazut vorbind cu un baiat si a facut misto de mine in toata clasa intrebandu-ma daca m-am sarutat cu el. M-am simtit foarte prost pentru ca doar vorbisem cu baiatul respectiv.
iulia G.
14/07/2017 at 1:47 PMStai sa vezi ce inseamna sa vezi ca asta i se intampla copilului tau. Baiatul meu de 8 ani a fost recent luat la ochi de gasca din cartier k nu are tel (pt binele lui am decis sa nu.i luam momentan). Intr.o zi l.am.lasat singur 10 min afara si cand m.am. intors 3 baieti il.loveau cu mingea iar el plangea disperat. Mi s.a rupt inima sa il vad asa neajutoratm; evident am intervenit imediat si i.am pus pe data sa.si ceara iertare de la el. Dar de atunci il tot sicaneaza si i.au scos si porecla. Si culmea, baietelul meu e f sensibil de fel. Vorbeste mereu deapre asta si il vad afectat. Eu il ajut cat sunt langa el…dar ce va fi cand va mai creste???
Ioana
14/07/2017 at 9:14 PMȘi eu îmi amintesc de ironiile colegilor. Eram timida, retrasa, plinuta, neinteresanta. Foarte mult m-a afectat la vremea respectiva, dar m-am întărit și am reușit sa trec peste toate. Fetița mea are doi ani, însă firea este foarte diferita de a mea, este sociabila și știe sa fie bataioasa și mereu în centrul atenției. Sper sa reușesc sa o educ frumos, sa fie toleranta cu ceilalți, corecta și altruista.
Manea George
19/07/2017 at 3:30 PMSi puneti la suflet daca cineva incearca sa faca misto ? Sunt niste lucrurile simple care trebuie puse in practica : 1. nu da atentie; 2. raspunde cu aceeasi moneda. 3. nu-ti pune mintea cu toti inapoiatii ; 4. doar aia slabi ajung sa faca chestii de genul
Iulia
27/07/2017 at 4:46 PMTin sa te anunt ca in tarile cu apa calda mobbing-ul se pedepseste inclusiv cu inchisoarea. Nu e vorba de “misto” e vorba de o teroare constanta, un fel de picatura chinezeasca aplicata in mod repetat. Nu doar “cei slabi” sunt afectati de asta, ci toti oamenii care functioneaza normal dpdv emotional. Tipul care a impuscat 9 adolescenti in Munchen, intr-un centru comercial, acum un an , era terorizat de colegi. A rezistat cat a rezistat pana a clacat. 90% din atacurile armate din scoli sunt rezultatul terorii din partea colegilor. Asa ca mai usor cu teoriile asta cu “nu-ti pune mintea/raspunde cu aceeasi moneda”
Anca
28/07/2017 at 11:56 AMDaca raspunzi cu aceeasi moneda nu inseamna ca te iti pui mintea cu ei? 🙂
Nicolae Duta
24/07/2017 at 2:20 PMPrea probabil ca niste ‘needucati’ si plini de sine sa-si batjocoreasca nu doar colegii, dar si profesorii. Ca na ei se cred superiori si tot ceea ce fac e foarte ‘cool’. Un om destept ajuta pe cel mai slab. Nu rade de el !
Emilia Manaila
24/07/2017 at 3:09 PMAtsfel de situatii sunt des intalnite, mai ales daca nu te poti integra in “gasca” lor.
Denisa
02/08/2017 at 9:30 AMImi amintesc si eu de cateva episoade de genul acesta din copilarie, din fericire mai inofensive. Si totusi la vremea aceea ma afectau.
Natalia
22/08/2017 at 9:29 PMSe intampla si printre adulti, din pacate. Am fost chiar eu victima bullyingului, fara sa imi dau seama ca asta e cuvantul pentru ce mi se intampla. Credeam atunci ca eu greseam cu ceva (ca eram prea slaba si fara putere de a riposta, prea sensibila, prea nu stiu cum).
Corle
10/08/2018 at 10:30 PMstiu foarte bine cum e sa traiesti chestii de astea, la mine a fost la fel. Nu imi este rusine si nu mi-e frica sa recunosc, dar eu am trait tot asa, dar mai naspa, eu de cand eram in clasele 1-4 invatatoarea ma lua la misto de fata cu colegii de clasa, mereu imi zicea ca nu e bine ceea ce fac, ceea ce spun si ceea ce sunt eu, ca nu o sa ajung nicaieri, eu probabil si din cauza asta sunt foarte timid, dar din cauza acestei invatatoare eu am stat din clasa 1 pana in clasa a 8-a cu aceeasi colegi de clasa, care isi bateau joc de mine si faceau misto de mine, mai ales ca in perioada aia am avut 2 prieteni, nimic mai mult, dar in clasele 5-8 dirigintele imi mai lua apararea cand era ceva, dar nu tot timpul. De atunci mi s-a dezvoltat foarte tare in mine o frica exagerata sa nu fiu luat la misto, o frica sa nu isi bata joc de mine altii, dar la liceu la fel a fost, dar am avut si colegi cu care ma intelegeam, chiar daca jumatate din clasa isi batea joc de mine.
La liceu a fost intr-un fel mai bine, in sensul ca dirigintele a fost de partea mea, stia ca eram luat la misto de colegi, el ma stie de cand eram mic, socrul lui fiind preotul la care ma spovedesc eu la parohia de care apartin. LA facultate la fel, se gaseu din astia care sa isi bata joc de mine, dar am cautat a ii ignor.
Din toate astea, cel mai tare m-a durut cand eram in clasele 1-4 si se intampla sa vin plangand acasa si le spuneam parintilor si se intampla cand se duceau parintii la scoala si invatatoarea le manca la cacat si cand parintii imi ziceau ca exagerez. De atunci am ramas eu cu frica de a nu fi luat la misto de altii si tot din cauza asta sunt si foarte foarte timid. Iar pe langa toate astea mereu imi zic cei apropiati ca nu sunt bun de nimic, sunt un ratat, nu o sa am o prietena niciodata (am avut una dar m-a lasat pentru altu, iar faza dura e ca cel care s-a combinat cu ea mi-a fost cel mai bun prieten). Am avut o viata de cacat si nu pot scapa de frica asta de a nu fi luat la misto de altii.
Gigi
13/12/2019 at 3:26 PMEu de cand eram mic pana in ziua de azi traiesc asemenea cazuri. Din clasa 1 pana in ziua de azi cand am terminat si facultate, tot am fost tratat ca pe un cacat, nici nu stiu cum sa reactionez cand toti isi bat joc de mine, sunt si angajat undeva si seful isi bate joc de mine cum vrea el. Am ajuns sa cred ca asta mi-e destinul, sa fiu bataia de joc a altora. Toti isi bat joc de mine, nu mai pot sa suport, mereu ma pun seara la somn plangand si ma trezesc plangand, am cedat psihic de mult. Cand de mic copil pana la 23 de ani ti se intampla chestii de genul asta nu ai cum sa mai fii întreg la minte. Am doar 2 prieteni adevarati, restul isi bat toti joc de mine, sunt ca un mascarici, aproape nimic nu imi iese din ceea ce fac. Am ajuns sa imi fie frica sa cunosc oameni noi, am ajuns sa imi fie frica sa ies pe afara, am ajuns sa imi fie frica de orice. Mie nu mi-a placut niciodata violenta, mereu am fost de părere ca violenta nu ajuta la nimic, dar m-am inselat, respectul de care zic toti bosorogii si comunistii nu se castiga cum zic ei, respectul se impune. Am avut un coleg de clasa care ii batea pe toti din clasa, cand unul ii zicea ceva ce nu ii convenea el nu mai statea la discutii, il rupea cu bataia. Nu mi-a placut violenta, chiar daca am fost batut de cateva ori. Am ajusn ca eu sa ma duc sa practic 2 tipuri de lupte ca sa ma feresc de oameni din astia, am ajuns sa imi gasesc un refugiu in lupte. De cand practic lupte nu am fost niciodata luat la misto acolo, e chestia asta ca daca faci lupte trebuie sa ai un oarecare respect fata de adversar si de toti de acolo. Acolo ne respectam reciproc, acolo e singurul loc unde daca respecti esti respectat. Chiar daca nu imi place sa ma bat cu nimeni, mai facem acolo lupte ca sa stiu cum sa acționez cand cineva sare la bataie la mine. Eu sincer am cedat psihic, dar cand sunt antrenamente ma duc tot timpul, sunt singurul nelipsit de la antrenamente, asta simt eu ca ma ajuta sa mai uit de toate cacaturile pe care le-am indurat. Daca aveti sa imi dati niste sfaturi sunteti bineveniți. Eu sincer nu prea mai vad un rost sa traiesc in viata asta, decat o viata sa fiu umilit de altii, mai bine sa mor ca oricum nu e mare paguba, am dat si in patima bauturii din cauza asta, si eu dupa ce vin de la antrenamente beau pana adorm. O viata de cacat am, nu stiu ce sa fac ca am cedat psihic
Nisipeanu Adrian Mirel
13/06/2021 at 12:19 AMCel mai mare dușman e frica nu cei ce te amenință, când ești tânăr nu prea ști că bullying-ul naște violență, iar un om normal regretă ce face când crește. „ Un om limitat e cel ce crede că toți oameni trebuie să fie ca el, frica lui adevarată este să nu îi scadă prestigiul în societate. ”
Puteia să îi spui fetei respective că e bolnavă cu capu și ar trebui să se ducă la psihiatru.
Uneori e bine să vezi lucrurile din altă perspectivă.
Când ataci pe cineva și cel de lângă tine e mai sensibil ( emotiv sau mai bolnav), și pățește ceva din cauza ta, atunci apare mustrarea de conștință și încerci să îndrepți lucrurile dar nu mai poți să le îndrepți, și ești nevoit să plătești pentru acea faptă.