MANIFEST. Care e diferența dintre a fi interzis avortul și obligația de a naște?

Care e diferența dintre a interzice avortul și a fi obligată să naști?

Nu fiți naivi, nu există niciuna.

La fel cum nu există o diferență între a defini familia și a-i pedepsi pe cei care nu se aliniază definiției. Azi dăm o lege despre cum “trebuie” să fie familia, adică orientarea sexuală, mâine poate fi culoarea pielii, etnia, profesia, limba pe care o vorbești. De fapt, despre asta e vorba: despre putere și despre definiții și recompensarea celor care corespund unor reguli, respectiv izolarea celor care sunt altfel. Deși nimeni nu face rău nimănui, toți mergem la aceleași școli (încă!) și plătim aceleași impozite. Unii merită mai mult decât alții – oare?

Mă uit la un serial, The Handmaid’s Tale, o distopie în care natalitatea este extrem de scăzută, iar în SUA se instituie o dictatură teocratică. Se dizolvă Congresul, se suspendă Constituția. Femeilor li se iau toate drepturile și cele fertile trăiesc ca slave, mame surogat pentru familiile influente care își doresc copii. Urmăresc povestea unei femei căreia i-a fost ucis soțul și i-a fost luată fiica. Scopul ei este să supraviețuiască și să își regăsească fetița. Cum s-a ajuns la acel prezent înfricoșător, în care indivizii sunt reduși la funcția lor reproductivă? Din prezentul actual, scenariștii au făcut numai doi pași în direcția greșită și au ajuns… acolo. Ca-n viață.

În acestă ficțiune, ca și în realitate, se apasă anumite “butoane” emoționale, oamenii trebuie “protejați”, există o forță externă care face rău și trebuie să dăm mână liberă unui grup pentru a ne apăra. Acolo pericolul era reprezentat de teroriști. La noi, de un grup cu o altă orientare sexuală care “amenință”  familia. Cum o amenință nu e clar, cu sau fără căsătorie, indiferent de orientare sau dezorientare oamenii oricum simt ce vor, locuiesc cu cine vor, fac sex cu cine vor.

Nimeni nu e obligat să se căsătorească sau să se reproducă. În același timp, oricine ar trebui să aibă dreptul să o facă. Nu trebuie să recunoască biserica ta sau a altei confesiuni acest fapt. Este un fapt. Familia este ce vrei tu: mama tata și copilul, două surori care cresc cu același acoperiș, un tată care își crește singur copilul, bunici care își cresc nepoții, trei persoane de ce orice sex care decid să trăiască împreună la bine și la rău. Nimeni nu are dreptul să spună pe cine să iubești, să sprijini și cu cine să îmbătrânești. Deocamdată cel puțin.

Ce planuri mai are Coaliția pentru familie în acest demers de a ne “proteja”? Să intre în casele noastre și să ne amendeze dacă am încălcat cuvântul Bibliei?

Începutul sfârșitului poate fi schimbarea Constituției pentru a defini familia, apoi pedepsirea unor indivizi care “amenință” familia, apoi arestarea și reducerea la tăcere a tuturor celor care “fac rău societății”.

Coaliția pentru familie este “pentru familie” așa cum în Orwell,”1984″, instituțiile statului aveau denumiri opuse scopului lor real, nu? Ministerul Adevărului fabrica minciuni și propagandă, Ministerul Păcii se ocupa cu războiul, iar Ministerul Iubirii era aparatul de stat prin care orice individ era aliniat la valorile puterii prin tortură, oameni chinuiți prin confruntarea cu cele mai puternice fobii, temeri.

Care e diferența dintre a spune că lupți pentru “binele comun” și a lua libertăți, una câte una, pentru binele propriu? Niciuna.

Suntem la un pas de a repeta marile greșeli din istorie, de a fi sclavii unei clase care, de dragul “valorilor tradiționale” iau decizii pentru alții. Începutul poate fi arestarea unor jurnaliști sau a alor persoane incomode, “incitatori”, sau poate fi naționalizarea unor proprietăți sau bunuri cu scopul de a le folosi “mai bine”, mai cu folos pentru nație. De ce să ai tu vilă, mai bine facem Muzeul Familiei, na poftim! Pare imposibil, nu? S-a mai întâmplat asta o dată în istoria recentă. Bunicului meu i-a luat statul tot, ce-i trebuia lui fabrică, nu?, iar eu nici nu l-am cunoscut, s-a sinucis cu mult timp înainte să mă fi născut, dezrădăcinat, umilit, amenințat și înfrânt de cei care luptau pentru “binele românilor”, înjosind, terorizând, confiscând și guvernând prin frică. Alții, profesori, medici sau persoane care pur și simplu nu erau heterosexuale, au fost închiși și torturați, înfometați și bătuți, unii chiar uciși. Care era diferența dintre un dizident politic și un gay? Pentru dictatori, niciuna. Toți deranjau sistemul, iar pedepsirea lor menținea frica.

Asta ar trebui să ne reamintim cu toții, fie că ne plac femeile sau bărbații, fie că ne place să purtăm tocuri sau nu, fie că vrem copii sau nu, fie că ne rugăm sau credem doar în trifoi cu patru foi. Că nu există diferențe între drepturi, toate sunt la fel de importante. Când statul decide că unii cetățeni merită să ia numele persoanei cu care trăiesc, să ia credite bancare sau să moștenească proprietăți, iar alții nu au voie, atunci încetează să mai fie stat de drept.

Există o capcană în ideea că majoritățile ar trebui să hotărască ce trebuie să fie lumea. Vrem să aleagă cei mulți absolut orice? Desigur că nu. O majoritate poate decide să încalce orice drept, de exemplu, că mașinile roșii trebuie confiscate de stat, că cei cu ochi albaștri nu pot fi medici, că femeile nu au dreptul la educație, că nu au voie să se căsătorească decât cei sub 30 de ani. Faptul că mulți cred că ceva ar fi “normal” nu îl face just. Drepturile omului şi libertăţile fundamentale nu se votează.

Suntem o aglomerare de minorități. Fiecare dintre noi este parte dintr-un grup etnic, parte dintr-un grup profesional, fiecare are o orientare sexuală, o opțiune politică, aspirații, forme de exprimare care sunt fie haine de-un fel, muzica ascultată, discuții cu prietenii sau articole pe bloguri, statusuri și hashtaguri sau mesaje scrise pe o placardă. Toți avem dreptul să spunem ce gândim, să lucrăm în ce domeniu vrem și să ne ținem de mână cu oricine. Când asta se termină, totul se termină.

Prietenilor mei care nu și-au manifestat încă sprijinul pentru platforma Respect și cititorilor mei vreau să le transmit cu acest text că nimeni nu ar trebui să se simtă la adăpost, că nu ar trebui să ignore ce se întâmplă. Că ești heterosexual, gay sau din altă minoritate LGBT, că ești preot ortodox, rocker șomer, casnică sau specialistă în marketing, ești oricum în pericol atunci când agenda publică e deturnată de un grup cu înterese obscure care învocă învățături religioase pentru a schimba Constituția. Mâine te poți trezi că ești băgat într-o dubă pentru că încalci o lege nouă, din România cea nouă pe care în această perioadă Coaliția pentru Familie încearcă să o construiască. Primul pas este un referendum.

Riscul cu care se confruntă România este sporit și de faptul că există o agendă mai largă, consecvent nedemocratică, asumată explicit sau implicit de promotorii referendumului: constrângerea femeilor la un rol preponderent domestic, interzicerea  avortului,  limitarea educaţiei pentru sănătatea reproducerii şi a folosirii mijloacelor de contraceptie. Concomitent este subminată încrederea în școala publică, în știință și chiar în medicină şi este, în schimb, promovat dogmatismul religios. Așadar, referendumul va compromite coeziunea socială, caracterul modern şi secular al statului.

Vă mărturisesc că greu mi-am făcut timp să scriu acest text, mi se părea că nu am timp pentru că muncesc, dorm, mănânc, mă joc, nu aveam timp să scriu despre libertate și dreptul la fericire, dar mi-am dat seama că e ca și cum nu mi-aș face timp să spun ceva în timp ce unii îmi intră în casă și îmi iau lucrurile. E ca și cum aș spune că sunt prea ocupată să gătesc în timp ce unii vin și își fac nevoile fiziologice în sufrageria mea. Ca și cum aș contempla frumusețea cerului în timp ce unii construiesc ziduri în jurul meu, ca să mă țină închisă, tăcută. Uite mi-am făcut timp să spun că nu dorm și nu accept. Nu tac.

Eu aș fi dispusă să mor pentru dreptul meu, al mamei mele, al fiicei mele, al familiei mele (pe care vreau să o numesc netradițională) și al tuturor oamenilor iubiți, urâți sau necunoscuți de fi cine cum ne dorim, cine ne dorim, vreau să fim libere să fim soții, mame, lesbiene, profesoare, artiste, chimiste sau astrofiziciene, una din ele, pe rând sau toate în același timp. Sper că și voi sunteți în stare de orice pentru dreptul la fericire, al vostru și al oricărui alt om.

Scrieți un email de susținere la semneaza@platformarespect.ro. Rog prietenii mei și cunoștințele din media și comunicare să răspândească mesaje pro libertate, pro educație, contra inițiativelor nedemocratice.

Dacă nu ne apărăm libertatea, ce mai rămâne? Să supraviețuim în ciuda lor, ca șobolanii?

 

Sursă foto femeie și prizonier  : Shutterstock