Despre oamenii de succes care pierd pariul cu viata

Adormita rau, dar cu ochii deschisi inca si un pahar de vin rosu in mana, am reusit. I binged.

Vineri noapte am reusit sa ma uit la un episod si jumatate din Gilmore Girls – A Year In The Life. Se pune ca binging sau trebuie sa rezisti pana la resarit sau sa ai un numar mai serios de episoade vizionate? Ma rog. Cu ocazia asta, am reflectat la ideea de oameni “most likely to succeed”. Asa, ca Rory Gilmore.

SPOILER ALERT: nu cititi daca aveti de gand sa urmariti serialul.

Mereu mi s-a parut ca Gilmore Girls este cam overrated in generatia mea, dar pe de alta pare inteleg motivele. Nu erau prea multe seriale cu tocilare, ca sa empatizam si noi cu cineva, sa ne simtim si noi reprezentate. Rory Gilmore reusea in serial sa fie cool, amuzanta, draguta, cu un ten perfect si cu un prieten inalt desi in realitate fetele care citesc intruna, vorbesc mult si se duc la masa la bunica in fiecare duminica nu sunt cele mai populare. Si la varsta aia nici nu ai tenul ala fara machiaj. Rory ne spunea tuturor ca se poate, ca suntem si noi cool. Sau vom fi intr-o zi.

Cand am auzit ca Netflix a lansat o continuare a serialului am fost incantata. Ametita de nostalgie. Serialele preferate din adolescenta/tinerete functioneaza ca niste masini ale timpului. Te uiti la ele si te simti din nou ca atunci cand veneai de la scoala mai devreme ca sa prinzi filmul. M-a cam dezamagit serialul pana la un punct. Ca si la primele sezoane, cel mai mult mi-a placut firul narativ legat de Rory. Aceasta fata grozava care n-a reusit. Sau aproape a reusit.

Foarte talentata si foarte ambitioasa. Cu o educatie buna. Cu o familie prestigioasa. Cu reusite care aratau ca urmeaza sa aiba o cariera impresionanta. Cu un prieten stabil si frumusel. I-au urmat si alte relatii pasionale. Ai zice ca are tot viitorul aranjat: se va casatori cu iubirea vietii ei, va avea o slujba incredibila, un copil si un catel. N-are cum sa nu reuseasca.

Mai multi ani mai tarziu insa o gasim pe Rory intre slujbe. Intre locuinte. Intre relatii. Are 32 de ani si sta cand la mama, la prieteni, la bunici, cand la fostul iubit cu care are o relatie toxica, el fiind logodit cu altcineva. Este insa dependenta de farmecul lui, de sfaturile lui linistitoare, de felul lui de a rezolva totul cu un singur telefon (o recomandare cand trebuie, un sofer trimis unde trebuie). E printul ei pe cal alb. Si ai crede ca e o greseala asumata, ca nu ii trebuie mai mult, dar sufera ca o fraiera pentru ca nu il poate suna cand vrea, ca nu poate locui cu el, ca trebuie sa stea la hotel cand vine logodnica. Se simte umilita si nu spune nimanui de greseala ei favorita. In mini seria “A year in the life” ea are si un one-night-stand. Pentru pruzi toate aceste alegeri sunt bile negre.

Profesional nu ii merge mai grozav. Plina de calitati, nu isi gaseste locul totusi. Are cateva reusite izolate, cateva articole laudate, dar nu stie ce sa faca, unde sa se duca, ce i-ar placea. Ajunge sa piarda si slujba pe care nu si-o doreste, dar crede ca o poate obtine fara niciun efort. Uite ca nu e asa. Ea nu este o ratata, nu incearca sa isi castige banii din smecherii la limita legalitatii si nici nu ii vinde mamei bijuteriile. Pur si simplu, nu i se leaga lucrurile asa cum te-ai astepta. Asa cum si ea s-ar astepta.

In fiecare generatie, exista o presiune imensa pe cativa inteligenti, carismatici, sa faca “ceva”. In oracole se pariaza pe ei, in Yearbooks sunt numiti “most likely to succeed”. Dar ce inseamna asta de fapt? Sa ai o casa, o masina si o rata? Sa ai neaparat copii? Sa iei premii? Sa castigi n mii de euro?

Rory a devenit eroina mea preferata datorita haosului din viata ei. Nu se indragosteste, nu asta e solutia la toate problemele ei, ca in alte filme. Nu castiga la loz in plic, nu se angajeaza la un trust media urias. Nu exista un happy-end, cautarea continua. Viata se complica de fapt si mai mult la final cand ea ne anunta ca e insarcinata si se intelege de ce isi punea intrebari despre faptul ca tatal ei nu s-a implicat in cresterea ei. Istoria se repeta. Face un copil cu baiatul de bani gata logodit cu altcineva, probabil nici nu ii va spune, in timp ce ea isi cauta inca drumul.

In jurul meu, la aproape 10 ani de cand am terminat facultatea, la aproape 15 ani de cand am absolvit liceul, vad ca oamenii numara reusitele. Le cantaresc. Cat castigi, unde lucrezi, cati copii ai, cate tari ai vazut. E usor sa te simti mic in aceasta ecuatie. Calculele sunt facute sa iasa prost, nimeni nu a facut suficient. Cand ai doar increderea in tine si multumirea ca esti fericit, e usor sa fii zdruncinat de comparatii. Sau poti fi privit de sus.

Pentru un scenariu in care cateva glume se repeta numai de dragul traditiei, cam la fel cum Home Alone e difuzat si urmarit de Craciun ca altfel nu e Craciunul Craciun, m-a impresionat acest mesaj curajos. No pressure. Fii tu. Nu e un concurs.

Sursa foto premiera Gilmore Girls: Shutterstock