Am inceput sa ma implic in procesul de recrutare in ultima perioada in care am lucrat la ProTV si acum, iata, pe cont propriu, ma vad iarasi in situatia de a alege oameni pentru colaborari sau angajare.
Experientele acestea ma fac sa spun cam aceleasi lucruri pe care oamenii de business le tot spun de cate ori au ocazia, in conferinte legate de tema sau in interviuri.
Exista o mare diferenta intre asteptarile cetatenilor care vor sa se angajeze si oferta angajatorului. Poate faptul ca exista confidentialitate in legatura cu salariile face ca oamenii sa nu aiba idee cum sta piata, indiferent care ar fi domeniul profesional. Oamenii mai vin si dupa o criza care i-a lasat cu credite mari si acum spera sa ia salarii care sa ii ajute sa le plateasca. Inteleg perfect.
Realmente, in 99% din cauza oamenii afirma intruna ca nu pot face o munca intelectuala complexa si sa fie platiti cat o bona. comparatia asta cred ca apare mai ales pentru ca femeile sunt exasperate de faptul ca isi tin copilul acasa cu un angajat caruia ii dau cam toti banii castigati in 12 ore (din care 2 sunt petrecute in trafic). “Pai mai bine stau acasa, nu?” Nu. O bona este de obicei platita la negru, desi tu practic castigi dublu, doar daca dai la stat mult si ai si niste asigurari. In plus, ai sansa sa avansezi profesional in urmatorii ani, iar bona ta probabil ca nu va fi promovata la a avea grija de toti copiii din cartier. Iata de ce de multe ori trebuie sa accepti acel salariu. Atata produce firma si atat te poate plati ca sa nu fie o pierdere angajarea ta. O calitate pe care o cauta deci un angajat este aprecierea corecta a banilor sau o evaluare proprie corecta.
Exista o mare problema legata de abilitati care nu au legatura cu cultura generala a angajatului. Majoritatea persoanelor pe care eu le-am vazut si le-am ascultat nu reuseau sa transmita ca sunt in stare sa ia decizii corecte. Nivelul lor profesional este una, iar modul lor de a se prezenta este alta poveste. Indiferent cat de bun esti la ceea ce faci, cand cineva te angajeaza se gandeste ca isi va petrece timp cu tine. Mai mult timp cu tine decat cu familia! E aproape ca o cerere in casatorie. Tu ai vrea sa te casatoresti cu un om care stie sa repare orice, dar de asemenea injura intruna / se plange mereu / e neingrijit? Majoritatea angajatorilor ii vor evita pe cei care nu sunt companii decente, care fac o impresie proasta (ii fac lui, ar face si in fata unui client). Dincolo de felul in care te prezinti, este felul in care iti gestionezi timpul si relatiile. Sigur ca sunt importante competentele, dar cum spuneam, la cat timp petreci impreuna cu echipa, uneori conteaza la fel de mult sau mai mult sa fii un om cu care se poate lucra. Iar asta nu inveti la scoala. Nu stiu unde se invata, dar daca aflu, va spun.
Toti vrem sefi model si angajati model. Cum procedam?
Sursa foto angajat model: Shutterstock 🙂
11 Comments
Sinziana
25/11/2016 at 9:14 AMPe langa ce ai mentionat tu, cred ca sunt sub-apreciate urmatoarele calitati: time management (sa-ti faci treaba la timp, fara amanari inutile), competente tehnice (pe care trebuie sa le ai in anumite domenii care cer specializare) si… din munca mea de zi cu zi am observat ca cei mai multi manageri investesc foarte putin spre deloc timp in coaching si mentorat. Asta dincolo de team buildinguri… angajatii au nevoie de implicarea activa a sefului in propriul plan de dezvoltare si avansare. Altfel ne rutinam cu totii, nivelul de entuziasm pentru propriul job scade dramatic, si inovatia se duce naibii…
andressa
25/11/2016 at 9:44 AMAi dreptate. Training, coaching si mentorat – lipsesc in multe cazuri, toata lumea se asteapta ca orice angajat sa se descurce singur, sa “fure meserie”, desi toata lumea din jur e prea ocupata ca sa ii raspunda la intrebari.
Roxana
25/11/2016 at 10:13 AMFara suparare, dar pentru un salariu de bona…prefer sa stau acasa, fara asigurari, fara vise marete de avansare, nici pe doua salarii de bona n-as pleca d-acasa, pentru simplu fapt ca nu mi-ar ajunge pentru 2 copii la un afterschool. Mi se pare absolut contra productiv sa mergi la un job de la care primesti fix cat dai in alta parte. Poate doar daca abia ai iesit de pe bancile scolii sau nu ai nicio scoala, altfel…un mare nu. Ajungi sa cheltui mai mult decat castigi, vorba cantecului “cheltui si banii pe care nu ii ai”, pe mancare, transport, haine, bona/after….
andressa
25/11/2016 at 12:13 PMStiu ca asta e calculcul pe care il fac multi, inclusiv multe prietene de-alea mele, dar eu gandesc altfel.
In primul rand, sa ai un salariu “de bona” nu inseamna un salariu mic. Sa ai grija de un copil cam 8-10 ore pe zi este o responsabilitate uriasa si necesita multe abilitati si competente (macar in mod ideala chit ca in practica gasim multe cazuri in care bona e capabila numai sa hraneasca si sa imbrace juniorul) si de aceea nici salariul nu este mic.
In al doilea rand, sa muncesti este mai mult decat a castiga o paine. Inseamna sa investesti in viitorul tau. Orice ai face, ca faci pantofi, ca faci prajituri, ca esti profesor, economist sau esti make-up artist, devii mai bun pe zi ce trece si vei castiga mai mult la un moment dat. In plus, ii transmiti copilului tau un mesaj: ca munca e importanta, e grea dar merita efortul.
Miruna
25/11/2016 at 1:13 PMDepinde foarte mult de ce job ai. Daca e ceva care poate astepta (si de foarte multe ori este) atunci, cred ca merita investit in copil. E o decizie personala asta, nu una profesionala. Eu cred ca daca tu esti buna si priceputa, vei fi apreciata si acum si peste 2 ani. Vei putea fi promovata si acum si peste 2 ani. Insa inteleg ambele argumente: si pe cele ale mamelor din tabara care se intorc la munca si pe celelalte. Important e sa iei o decizie pe care sa nu o regreti. Banii se fac, timpul insa e cel mai mare lux al zilelor noastre.
andressa
25/11/2016 at 3:28 PMDiscutia a fost deviata spre intorsul la munca dupa ce nasti, dar nu despre asta era vorba in postul meu. Sa zicem ca nu ai copii si termini o facultate si apoi mergi la n interviuri pentru ca niciuna nu ofera un salariu la nivelul asteptarilor tale. Poate ca asteptarile tale sunt nerealiste, nu? Sau poate ca ar trebui sa te gandesti cat vei creste in 5 ani, chiar daca e greu. Nu poti sa stai acasa ani de zile in asteptarea slujbei perfecte, timpul trece in defavoarea ta.
Sa zicem acum ca esti mama si ai stat acasa cat ai vrut: 3 luni / un an / doi ani. Bun, esti pregatita. Acum trebui sa constati ca salariul tau e egal cu al bonei sau pretul gradinitei copilului – nu te mai intorci la munca niciodata? Despre asta era vorba in post.
Miruna
25/11/2016 at 5:09 PMînțeleg, trebuie să începi de undeva. Eu îi răspunsesem Roxanei.
Ohoo, cât am muncit eu gratis, o să-ți povestesc într-o zi. Dar și cât am învățat gratis! Și pentru a dovedi ceea ce poți, ai nevoie de oportunitate. Știi ce mi-a zis un angajator britanic, dentist cu multă experiență, care mi-a devenit ulterior și prieten? Îmi pusese o întrebare la interviu, la care nu am știut răspuns și i-am zis cum aș fi făcut până aș fi aflat răspunsul. Și l-am câștigat cu asta! Fiindcă a zis așa: că mereu va apărea câte o întrebare la care nu știi răspuns, important e să îți dai seama de asta. Și apoi mi-a povestit de mulți absolveni care se prezintă la interviuri cu pretenții și impresii doar. Cred că e valabil în multe domenii, însă nu la toată lumea. Precis nu la toată lumea. Există angajatori dispuși să plătească prețul corect dacă știu pentru ce e asta.
Roxana
26/11/2016 at 8:23 AMCred ca am deviat noi discutia spre ce ne intereseaza. Pentru mine este mai important ceea ce fac cu copiii mei decat orice job. Tocmai, este vorba despre mai mult decat a ma duce la un job, unde sa fac eventual o paine. Eu am o varsta si 2 copii, nu imi permit sa ma duc la munca pe un salariu mic, timpul meu costa, mult.
Dar cu siguranta nu as fi avut aceleasi argumente daca abia terminasem facultatea sau daca situatia era alta. In momentul asta am o experienta de peste 10 ani intr-un domeniu, in care se va face si pente 10 ani cam acelasi lucru, oricat s-ar schimba lucrurile. Am lucrat si pe salarii mici, nu stiu cine n-a facut-o, dar in acest moment al vietii mele, nu imi permit full time job cu salariu mic, prefer sa stau acasa
andressa
26/11/2016 at 9:37 PMCred ca cei care intra in piata muncii abia acum aud des asta de la generatia noastra, adica 30+ si au o atitudine… neobisnuita in fata angajatorului. Multi nu mai incearca sa demonstreze nimic. Aproape ca iti spun “convinge-ma sa accept slujba” desi ei nu au experienta si mai sunt 30 de persoane care asteapta la usa sa intre la interviu. Mie mi-e greu sa ii inteleg.
marius
28/11/2016 at 1:36 AMbanii ca banii, eu nu am inteles insa de ce e programul de 10 ore
andressa
28/11/2016 at 11:49 AMIn multe locuri programul e de 8 ore + 30 sau 60 min pauza de masa. Ma rog, cand lucrezi in presa de exemplu ai o marja din cauza dozei de neprevazut. Plus traficul. Oamenii de obicei zic ca stau 12h la birou pentru ca ies pe usa la ora 8 dimineata si se intorc la 8 seara, dar la birou stau 9h.