Pe 18 noiembrie se implinesc 11 ani de cand am publicat primul post pe blog. Aveam 21 de ani. De atunci, scrisul a venit de la sine, iar timpul a zburat. Totusi, nimic nu mai e la fel. Nici eu, nici lumea in care ma invart.
Cand incepusem sa scriu pe blog, audienta blogurilor era formata mai ales din alti autori. Ne citeam intre noi. Comentam intre noi. Vorbeam intre noi. Eram putini, eram entuziasti. Astazi, lumea se imparte intre autori si cititori sau utilizatori. Iar autorii nici nu prea mai vorbesc intre ei.
Cand scriam la inceput, nici nu imi trecea prin cap ca asta va fi o sursa de venit. Astazi, la ateliere, conferinte si seminare, veteranii bloggingului sunt intrebati direct de campanii si se cer sfaturi pentru a porni un blog cu scop comercial declarat de la inceput. Eu inca ma obisnuiesc cu asta.
Daca scriai misto, aveai cititori. Se ducea vestea pe email: un link cu un articol interesant era trimis la prieteni. Astazi, ai cititori daca ai o pagina de Facebook puternica, crescuta cu o strategie anume, daca esti activ pe Instagram si Twitter, daca pui hashtags, daca ti se pun tags, daca ai un fotograf bun, daca ai un stilist bun…
Ca sa ai un blog, nu costa nimic. Iti faceai un cont pe weblog sau blogspot sau livejournal sau alta varianta si scriai. Cand puteai, unii nu aveau broadband acasa, scriau de la birou. De pe telefon nu scria nimeni. Aveam telefoane cu clapeta. Daca iti luai domeniul, costa oricum putin, iar hostingul era mai ieftin decat o bere la draft. Publicam doar texte. Astazi, ca sa avem un blog bun, investim in tema buna, in abonamente la shutterstock, hosting serios sa reziste la foto si video, fotografi profesionisti, make-up artisti si stilisti, Facebook Ads, clouding, programator, webmaster, graphic designer. Costa ceva.
Pe vremea aia, scriai cam orice iti trecea prin cap fara grija ca vei fi identificat daca nu iti doreai asta. Era ca la psiholog: spuneai ce te doare ca sa te simti mai bine. Unii isi barfeau sefii, altii isi tocau iubitii. Astazi, ne asumam identitatea de la inceput si nimeni nu isi mai permite sa scrie orice rautate sau ineptie, avand certitudinea ca ramane totul la “dosarul” online pe care il tine Google despre fiecare dintre noi.
In 2005-2006, blogurile erau. Si atat. Nu existau nise. Existau doar oameni. Oameni care aveau profesii diferite, stiluri de viata diferite, pasiuni diferite. Blogurile erau duar bloguri insa. Scriam doar despre noi. Astazi, daca ai un blog trebuie sa ai si un complement dupa el: “blog de… “. Nimeni nu mai are blog si atat. E ca si cum ai avea profil de Facebook.
Pe vremea aia, “pustanii” aveau bloguri. Era ceva nou, ceva cool. Eram la inceput de drum, elevi, studenti, tineri antreprenori. Astazi, bloggerii cu greutate au copii (de unde si puzderia de bloguri de parenting), afaceri, au stiluri de viata scumpe (ca de-aia isi permit si hosting bun haha!) si pot sa arate gadgeturi, masini si vacante. La orice conferinta te duci, bloggerii dati exemplu par sa fie… bunici. No offence, Petreanu. Vloggerii par sa fi chiulit de la scoala insa.
Acum 11 ani, scria un blog cine voia sa spuna ceva. Astazi, oamenii au blog si apoi se intreaba ce vor sa spuna cu el. Altii au bloguri pe care nu le scriu ei, ci angajatii, asistentii sau PR-istii. Si inca ceva: cand se intampla ceva, eram intrebata adesea rautacios: “Si… o sa scrii pe blog despre asta?!”. Astazi sunt rugata intens sa scriu pe blog despre multe.
Am ajuns si la asta: bloggerii au PR-isti acum. Asa cum numai vedetele de televiziune aveau.
Prin 2006, ne certam din cauza singurei gale in care erau premiati bloggerii: RoBlogFest. Astazi, bloggerii sunt nominalizati la toate decernarile de premii, fie care e vorba de campanii de publicitate sau de PR, de proiecte editoriale, de trendsetteri, de moda sau altceva.
Acum 11 ani, daca spuneai ca esti blogger, oamenii intrebau: “Ce?!” Astazi, “blogger” este pus in CV.
Au fost 11 ani in care eu m-am maturizat, am invatat multe, am cunoscut oameni valorosi, mi-am facut prieteni, m-am indragostit, m-am casatorit, am devenit mama, m-am redescoperit, m-am distrat, m-am aruncat in gol.
Primii 11 sunt cei mai grei. Sa vedem urmatorii 11 cum vor fi.
11 Comments
Jen
11/11/2016 at 2:07 PMEu mi-am dat seama ca nu mai am nimic de spus :)) Am cochetat la un moment dat cu ideea de a lansa un blog despre munca mea de acum, dar dupa cateva luni mi-am dat seama ca nu ma tin nervii sa mai si scriu despre asta dupa o zi la birou, ca am zero skilluri de promovare, si ca ideea de a invata si face SEO nu e deloc distractiva. Mi-ar trebui un asistent… Ah, si nu am reusit deloc sa ii gasesc un nume, asa ca l-am facut direct pe domeniul meu cel vechi (al carui nume imi place in continuare foarte mult, numai ca nu are legatura cu subiectul).
In afara de asta… nu mai tin minte cand am publicat primul post pe blog si nici nu as vrea sa o caut. Acum cativa ani, cand baza de date de la blog a murit definitiv si a luat cu ea toate postarile mele, singura mea reactie a fost “meh”. Nu mi-a placut niciodata sa imi citesc jurnalele, si sunt convinsa ca mi s-ar parea ca eram o mare proasta :))
andressa
11/11/2016 at 4:24 PMImi pare rau:) mie imi placea blogul tau!
Dar inteleg: nici mie nu imi place sa recitesc ce am scris in trecut!
Simona
11/11/2016 at 2:14 PMOh, acum 11 ani nu aveam calculator personal, a venit cam peste inca un an, nu stiam nici macar Yahoo Messenger-ul sa mi-l instalez. Cam pe-atunci mi-am creat si adresa de mail – mare lucru atunci pentru mine! In ultimii 11 ani, am absolvit liceu-facultate-master, m-am angajat si m-am casatorit si am descoperit bloguri faine, ca al tau 🙂
Vreau sa te felicit pentru frumoasa ta ascensiune si sa-ti urez succes in continuare!
Teodora
11/11/2016 at 2:58 PMRaaaaaaaaaaaatonii! :))) Vorba lui Tudor Chirila: au trecut ani si viata s-a schimbat. La multi ani de pe acum!
Miruna
11/11/2016 at 5:24 PMO să râzi, dar și eu tot în noiembrie am publicat primul articol pe blog. :))
Iar azi mi-a scris o PR-iță foarte simpactică, fusese la același liceu din Sibiu ca mine. Entuziasmată, am întrebat-o în ce an a absolvit. Nu vrei să știi cine s-a simțit atunci Petreanu! :))) with all due respect.
Alina Florina Smaranda
11/11/2016 at 8:52 PMEsti veterană,eu prin 2006 terminam liceul, ooo, cu ce drag imi amintesc de acele vremuri….Multi înainte si sa inspirație in continuare !☺
andressa
11/11/2016 at 8:53 PMMultumesc!
Eu eram studenta, nu sunt chiar din mezozoic! :)))
Te pup!
Ioana
11/11/2016 at 8:56 PMLa mulți ani înainte și Bravo pentru activitate! Eu am scris cu mare mare plăcere vreo doi ani, însă după ce m-am căsătorit, nu am mai avut chef, pur și simplu nu mai aveam drag de a scrie întâmplări, idei, gânduri, deși în minte mi-ar fi venit cuvintele daca voiam neapărat. Partea cu recititul e invers în cazul meu, îmi place sa revăd ce am scris și pe moment mă gândesc sa reiau…
andressa
11/11/2016 at 8:59 PME frumos ca te intorci la acea etapa din vata ta.
Poate ca Facebook a luat locul bloggingului, poate comunica altfel acum.
Cred ca acest timp de impartasire iti intra in sange, nu iti trece niciodata cheful de a spune ce gandesti.
Catalina
12/11/2016 at 6:45 PM11 ani…Multi inainte, Andreea! Sa fie intr-un ceas bun si la multe scrieri frumoase!
Gaby Gabriela
14/11/2016 at 2:07 AMMulti ani inainte cu succes !