La ce suntem mai bune noi, femeile

“Sa faca o femeie asta, femeile se pricep mai bine la treburile astea” si “Asta nu e treaba de femeie!” Daca noi, femeile din Romania, am primi un leu de cate ori am auzit genul asta de lucruri, am strange destui bani ca sa cumparam Cumintenia Pamantului ca sa ne-o punem, desigur, la loc de cinste in bucatarie pentru ca acolo ne petrecem cel mai mult timp, nu? Nu.

Desi multi cred asta, nu e in genele noastre scris ca facem mai bine curatenie, de mancare, spalam mai bine copiii si le citim mai bine povesti. Pur si simplu suntem multe puse in situatia asta si ce putem face – sa nu spalam copilul?! Daca nu avem de facut ceva care in mod special implica folosirea vaginului, respectiv a penisului, noi, oamenii, ne putem descurca la fel de bine pentru a ajunge la o solutie. Avem cai diferite de a ajunge acolo? E posibil. Nu stiu daca e genetic sau am fost crescuti ca sa dezvoltam un anumit tip de abilitate, dar unii spun ca femeile sunt mai empatice sau mai analitice. Sunt teorii care spun ca avem cateva abilitati innascute, dar eu cred ca a categorisi oamenii dupa sex cand vine vorba de cat de potriviti sunt pentru o activitate este la fel cu a-i imparti dupa rasa sau inaltime.

Aceasta convingere poate parea absolut ciudata sau nefireasca celor crescuti in spiritul “fetitele trebuie sa se joace frumos, nu cu pistoale si cu soldatei”, “fetitele nu se urca in copaci”, “e urat sa bei si sa fumezi daca esti fata”, “ce baiat o sa te placa daca mergi la inot si faci un spate lat cat peretele?!”, “trebuie sa dai la uman, tu esti fata, nu o sa iti placa matematica”, “fetele se pricep la haine, nu la calculatoare”, “baietii vor face baschet si fotbal, iar fetele vor face volei si bedminton”, “cum sa ai camera atat de dezordonata, doar esti fata!”, “trebuie sa inveti sa gatesti, sa calci, o sa fii la casa ta in curand si doar nu te astepti sa faca barbatul de-astea”, “asa sunt baietii, trebuie sa te obisnuiesti”, “femeile nu pot lucra impreuna”, “isterica aia are nevoie de un barbat sa o linisteasca” – si multe altele.

Probabil ca oamenii care spun ca femeile sunt mai potrivite pentru anumite activitati decat barbatii si invers cred cu toata fiinta lor ca asa e. Modelele lor in viata le-au confirmat-o. Mama gatea, tata citea ziarul. Mama era profesoara, tatal inginer. Mama vorbea mult la telefon, tatal cam bea cu baietii. Mama era preocupata de cresterea copiilor, tatal era prea obosit cand venea de la munca pentru a se ocupa si de curatenie si temele celor mici. Fetitele din jur isi doreau sa devina fotomodele si cantarete. Despre fete intotdeauna laudele sunau cam asa: “Ce frumoasa e, o sa franga multe inimi!”, iar discutiile despre alimentatie (“cat de grasa e”) nu intarziau sa apara, iar despre baieti, se spunea: “E un lider innascut!”. Sora era fascinata de haine si numai despre asta vorbea. Fratele voia sa fie pompier si pilot de avioane. La sport, fetele aduceau scutiri, iar baietii transpirau sub privirile admirative ale fetelor de pe banca. Primul sef a fost un barbat si era un dur. La secretariat era, desigur, o femeie. Si asa mai departe. Sunt platitudini scoase fara mare efort, e o caricatura, dar cred ca ati inteles mesajul:  omul care discrimineaza provine adesea dintr-un mediu care i-a creat niste asteptari legate de rolurile femeilor si barbatilor si numai un efort constient te poate face sa vezi lucrurile altfel. Dar uite asta nu inteleg multi. Ca e nevoie de un efort, de o strategie pentru egalitate de sanse. Ca poate iti vine sa lucrezi numai cu cei ca tine, barbat fiind, parca vorbiti aceeasi limba, nu? Daca nu intelegi ca perpetuezi aceasta inegalitate este vina ta.

Imi pare rau ca stiu femei inteligente care nici nu isi dau seama ca traiesc in medii misogine. Sunt femei inteligente care accepta ca sunt promovari la care nici nu sunt luate in considerare. Se asteapta ca barbatul din departament, la fel de bun ca si ele, sa ia slujba mai buna, sa fie mai bine platit. Incep sa creada si ele ca ei sunt mai buni. Sunt o multime de femei care nici nu isi mai propun sa arate cat de bune sunt, se multumesc cu a avea o slujba, oricare ar fi ea, devin cele mai bune majorete ale sotilor lor, fac orice ca ei sa dea totul la munca, dar nu asteapta aceeasi atitudine de la el. Stiu studente la medicina, cu talent, perspective si ambitie, viseaza sa fie cele mai bune cand sunt in anul intai, dar pana la finalul facultatii se lasa invinse de profesori, de parteneri, toti cei care le spun “asta nu e munca de femeie”, sunt prea multe compromisuri de facut ca sa isi faca doctorate si se multumesc cu mai putin. Si apoi ajungem sa credem ca barbatii sunt chirurgi mai buni sau cardiologi mai buni, ca altfel de ce ar fi atatia barbati care ajung departe?! Uite de ce.

Cei care spun ca nu exista discriminare se refera strict la orizontul lor ingust, ca orice concluzie bazata pe experienta personala. E aproape ca si cum as spune eu ca nu exista girafe pentru ca eu una nu am vazut niciuna si, vorba aia, ies zilnic pe strada. Am vazut doar una, o data, intr-o gradina zoologica, dar era clar o anomalie, o exceptie, pe strada nu sunt, deci probabil era singura din lume si a murit intre timp. Cu alte cuvinte, ca om educat, nu poti sa nu te uiti la date, la statistici, sa iti pui problema mai serios decat “mie mi-e bine” sau “eu nu patit-o/trait-o”.

Cultural, a fi mama in mediul profesional din Romania este un handicap, un dezavantaj. Nu stiu de ce ne mira faptul ca natalitatea este in scadere. In mediile sarace, cu oameni mai putin educati, inca se fac copii multi, dar nu este adesea o decizie asumata. In mediile mai educate, femeile sunt nevoite sa amane sau sa renunte la aceasta dorinta, de a deveni parinte, pentru ca intre ea si partenerul ei de viata (care isi doreste copilul la fel de mult) este o mare diferenta: el nu isi va pierde slujba sau oportunitatile din cauza ca apare copilul. Pe el seful nu il va taia de pe nicio lista pentru ca “esti gravida?! te omor!”, “de acum nu vom mai fi prioritatea ta”; “daca se imbolnaveste copilul, ceea ce e normal sa se intample, nu o sa mai putem conta pe tine”. Dorinta sefului se si implineste: si acasa dinamica e dictata de aceleasi asteptari, pentru ca “asa e normal”. Ea lipseste de la munca, el, nu. Noi insene stim ce “trebuie sa facem”, nici nu ne gandim sa se duca tatal la copilul bolnav, parca suntem singurul parinte cand e o situatie de criza, suntem programate deja din copilarie si noi. Nu ma refer strict la sarcina si la nastere, desigur, ca pe acelea ni le asumam pana la capat si nu vrem sa le pasam (ca nici nu se poate) si e o lege care ne permite sa stam acasa, ca intr-un concediu medical, pana la urma. Ce se intampla apoi este problema. Suntem crescuti sa credem ca femeile au cariere mai putin importante, ca e nevoie de ele acasa, ca munca nici nu este o mare ambitie pentru ele. Ajungem sa credem ca asta e un dat, asa cum pe vremuri credeau femeile ca e normal ca sotul sa le bata, ca “asa sunt barbatii”. (Si Ema Prisca face aceasta comparatie, vedeti mai jos link.)

Nu sunt mai multe directoare de creatie pentru ca nu ai de unde alege, zic unii. Nu muncesc destul, zic altii. Eu nu lucrez in industrie si nici nu ma uit pe o cercetare acum, dar bunul simt imi spune ca in orice industrie ajung ca entry-level si femei si barbati. Suntem incurajati de mici spre anumite domenii, da, demograficele despre absolventi ne arata asta. Totusi, in cam orice domeniu ai si fete si baieti. Dupa angajare exista o dinamica dictata si de sexism. Managerii le ofera insa preferential oportunitatea de a creste, ii plac pe unii, ii incurajeaza, ii promoveaza. Acest triaj face ca in urmatoarele niveluri de management sa se afle din ce in ce mai multe femei sau, dimpotriva, mai putine.

Zilele astea se discuta public despre numarul femeilor din top managementul agentiilor de publicitate. E un fapt: in Romania, sunt foarte putine femei pe postul de director de creatie. Discutia despre acest gendergap a fost pornita de o serie de articole de pe Iqads, salutara initiativa. Daca o femeie ar fi spus ceva, probabil sa subiectul trecea neobservat. A fost nevoie ca un site relevant sa discute cu persoane importante din industrie ca acest subiect sa apara cu adevarat in agenda publica sau cel putin a breslei.

In cadrul acestei serii, Raluca Feher, Creative Director la CAP, zice:

(…) Ce demersuri sa se faca intr-o tara unde soferul de taximetru nu-ti raspunde la salut si sta rasturnat cu scaunul pe picioarele tale, unde ofiterul de la politia de frontiera iti svarle pasaportul prin ghiseu? In tara unde bagaboande buzoase sunt modelele vanturate la televizor si orice femeie care are o masina de peste 10.000 de euro este intrebata ce-a supt ca sa o produca.

Ce demersuri sa se faca atunci cind pura mitocanie este catalogata ironie? Avem ce meritam.

Daca fata aia, care a nascut, nu-l da in judecata pe seful care a terfelit-o public pentru aceasta greseala de a naste cit timp era angajata lui, sa-i ceara individului asa, sa-l usture, niste jde mii de euro, nu se schimba nimic. (Sursa)

Gabriela Lungu, , zice:

Sa spuna cineva ca femeile merita sa fie directori de creatie in proportie de doar 11% este exact cat de jignitor pare! Cred ca e timpul sa incetam sa folosim meritocratia ca scuza, sau sa numim acest tip de discriminare “inconstienta”.

(…) Motivele pentru numarul mic la nivel inalt in industrie:

1. Perceptia atat de gresita ca barbatii sunt mai buni la roluri de conducere si la creat (si femeile pe langa ei la roluri de suport, si la organizat – de unde, poate, si motivul pentru care sunt apreciate in cariere la client service sau in roluri de “glorifed assistants”).

2. Modul in care se fac recrutarile (studiile arata ca barbatii – care azi sunt in majoritate decidenti la creatie – prefera sa angajeze tot barbati, adica oameni “ca ei” sau care le aduc aminte de cum erau ei la inceput de drum, cu acelasi simt al umorului, aceleasi preocupari etc.; trebuie efort constient pentru a alege pe cineva foarte diferit si nu multi sunt dispusi sa-l faca)

3. Tipul de oportunitati creative care se ofera femeilor de-a lungul carierei (tipuri de conturi, tipuri de proiecte – cu cat mai putin interesante, mai de uzura, cu atat mai mari sanse sunt sa ajunga la echipa de “fete muncitoare”).

4. Coaching si mentoring (din nou, studiile arata ca barbatii vor prefera sa mentoreze alti barbati doar pentru ca le e mai simplu – femeile sunt mai analitice, mai emotionale, si mentoringul lor e mai solicitant pentru barbati; asta duce la neacumularea unor soft skills importantate pentru leadership in randul femeilor, pe masura ce urca in cariera)..

5. Chiar si ocolirea femeilor pentru pozitii de conducere pe motive care dintre care mai sexiste (inclusiv faptul ca devin sau sunt mame – care mi se pare strigator la cer!).

Ema Prisca, Independent Creative Director, zice asa:

Cred ca jobul de director de creatie e foarte intens si acaparator. Pui multa energie psihica, atentie, concentrare in asta, cateodata zile in sir, fara odihna reala. Cred ca a fi mama este ceva foarte acaparator si intens. Esti cu gandul incontinuu la copil.

Ma gandesc ca e ca atunci cand esti foarte indragostit si gandul iti zboara tot timpul spre el sau ea, iar celelalte preocupari se dizolva intr-o ceata. Doua lucruri atat de intense cred ca sunt greu de dus, dar nu imposbil, mai ales daca ai langa tine un partener dedicat, iubitor si atent. Am citit un studiu privitor la directorii de creatie din care reiesea o legatura stransa intre succesul la job si prezenta unui excelent partener de viata.

Cred ca trebuie creata o cultura in care a deveni mama sa nu mai fie o vina si nici un dezavantaj. In lumea academico-stiintifica, e o discutie veche de 20 de ani despre dezavantajul femeilor-cercetator care ies din sistem o perioada, pentru a fi mame. (Sursa)

Desi cu ultima idee sunt absolut de acord, cred ca si copiii ar avea de castigat enorm dintr-o astfel de strategie, totusi cu faptul ca a fi mama si directoare sunt lucruri incompatibile pentru ca maternitatea iti ocupa toata mintea mi se pare o gandire complet gender biased. Ma intreb daca un barbat nu s-ar simti jignit de aceasta prejudecata. Ambii parinti sunt sau ar trebui sa fie la fel de acaparati de grija pentru copiii lor si, daca nu e asa, atunci e o problema pe care poate partenerul de cuplu o accepta, dar tot problema este (iar copilul va deveni un adult care va vedea lumea tot dezechilibrat).

Sa inchei intr-o nota amuzanta? “Hai ca va las ca s-a facut tarziu si vine sotul si ma omoara ca nu are cine pe masa” – nu mi se pare prea amuzant, desi am cautat mult o poza buna pentru acest text si am fost multumita numai de aceasta, in care stau sexy pe aragaz. Inspirat, nu? Mai bine va las cu alta concluzie, imprumut vorbele Simonei Tache care a abordat aceasta intr-un text excelent pe blogul ei: Marie Curie a castigat doua Nobeluri, dar nu a avut drept de vot. Citam din frumosul articol:

Femeile nu sunt creative, nu sunt bune la matematică, fizică și, în general, la științe, nu sunt bune la condus mașina, nu sunt bune la foarte multe lucruri la care sunt buni bărbații și mai fac și copii, distrugând biznisuri cu concediile lor de maternitate.

(…) Marie Curie nu a avut drept de vot, deși a avut două Nobeluri în două științe diferite (ceea ce nu a reușit niciun domn până azi) pentru că era femeie, deci o ființă inferioară în opinia bărbaților de care depindea acest drept de vot.

Să nu vă imaginați însă că membrii comitetului Nobel s-au înghesuit să o premieze pentru studiile în radioactivitate, în 1903. Nu, tot inferioară au considerat-o și ei. L-au selectat, inițial, doar pe Pierre Curie, dar acesta a refuzat să accepte premiul fără recunoașterea contribuției fundamentale a soției sale la cercetările pe care le făcuseră amândoi, împreună cu Henri Bequerel. Orice misogin care se respectă ar zice, în acest moment, “Bingo! I-a supt-o bine, domne, lu’ bărba-su, și a împins-o ăla să ia Nobelul, le-a forțat mâna. Ce mare căcat o fi făcut și ea, le-a șters instrumentele de praf geniilor care cercetau radioactivitatea, dăăăă?”. Doar că în 1911, Marie a luat și Nobelul în chimie, pentru descoperirea radiului și a poloniului. Este singurul om care a luat premiul Nobel în două științe diferite. Probabil s-a gândit că numai încă un Nobel ar putea ajuta-o să elimine orice suspiciune. Glumesc și nu prea.

 

Photo credits: Catalin Georgescu