[CONCURS] Haine mici pentru cei pe care ii iubim

Sabina

Am cateva amintiri legate de hainele pe care le-am avut in copilarile, dar cel mai mare regret al meu e ca nu le-am mai pastrat. Primeam prin intermediul unei matusi, care avea o prietena in strainatate, o gramada de balerini, care mai de care, si acum mi-i aduc aminte pe toti. O pereche erau din lac, albi cu bleumarin si incercam sa-i mai pun in picioare chiar si cand mi-au ramas mici. Am mai primit, tot de la aceiasi doamna o hainuta de blana de iepure, alb cu negru, sa fi avut vreo 4-5 ani. Era un vis! Imi mai aduc aminte de o rochie rosie, in carouri, cu guler alb, pe care atunci cand o purtam ma simteam ca o printesa.
Nu mai am absolut nimic din hainele de atunci si pentru a recupera cumva, pastrez aproape toate hainele fiica-mii pe care le-am depozitat pana acum in vreo 5 saci pe balcon. Realizez ca la un moment dat va trebui sa ma indur sa le dau….

Rodiq

Imi aduc aminte o geaca de iarna tocita, de culoare spalacita si un fular tricotat cu care imi tot faceam veacul la sanius iernile. Tot cu ea eram imbracata in singura poza pe care o am cu Mos Craciun!
Era banala si extrem de uzata insa imi aminteste mult de activitatile minunate ale copilariei.

Daniela Marian

Am avut o copilarie frumoasa si plina de iubire. Imi amintesc si acum cu tare mare drag de bunica mea si de momentele nepretuite petrecute impreuna si de rochitele cusute de ea la o masina destul de veche actionata de o pedala. Preferata mea era o rochita roz in care ma simteam ca o printesa . O purtam zi si noapte . Am insistat sa merg chiar si la biserica cu aceasta rochita desi ploua torential .Intr-un moment de neatentie am alunecat intr-o balta si m-am murdarit din cap pana in picioare. Am plans zile in sir .

Mediator Penal

Credeam ca doar fiica-mea este concentrata pe dorinta de a-si pastra toate hainutele intacte care i-au ramas mici 🙂 !

Cristina B.

Imi aduc aminte cu drag de hainele mamei mele care abia asteptam sa le probez, cand nu era ea acasa, bineinteles. Si de fust de blugi si camasa alba, cumparate pentru Paste, sa fie noi, si de blugii din piata☺️ Care mi cumpara tata cand incepeam scoala. Sau tricourile care le pregateam pentr vacanta de vara petrecuta la bunica, cum la sfarsitul verii nu prea mai erau purtabile😀 Frumoase amintiri.

Daniela B.

Eu in copilarie am avut o rochita albastra si un trening pe care mi-l cumparase tata cu care ma imbracam tot timpul. erau hainutele mele preferate.

Catalin

Mi-ai adus aminte de iernile de alta data 🙂

Eram la gradi si uneori maica-mea era in tura de noapte, la spital, asa ca ne ducea taica-meu.
Si era dimineata-dimineata (el trebuia sa ajunga la 7 la munca, in Banul Manta) si ne sculam la cinci si jumatate si apa de la chiuveta era rece ca gheata, dar nu mai era timp sa o incalzeasca. Ne spunea “Aliosa nu raceste/Aliosa se caleste”. God, cat l-am urat pe sus-numitul Aliosha. Il urasc si acum, mi se ridica pielea doar cand ma gandesc la numele lui 🙂 Dupa care plecam, prin intuneric, cu ITB-ul (transportul in comun, pentru cei mai tineri). Intai cu un tramvai (1, 4 sau 21), apoi cu un autobuz full-full (282 sau 182, erau aceleasi numere ca acum), din acelea cu butelii de gaz deasupra, doi copii mitiei si si un tata care abia avea vreo 30-31 de ani.

Pe cap aveam caciula de cosmonaut, tricotata, rosie cu un chenar alb. Cei din generatia noastra sigur isi amintesc modelul. Pe sub pantaloni aveam ismene. God, cand ma chinuiam sa ii conving pe ai mei sa nu imi puna ismene. Mi se parea un articol de imbracaminte absolut degradant. Iar in picioare aveam ciorapii de lana facuti de mamaia. Mamaia care nu se oprea niciodata din facut ciorapi, pentru copii, pentru nepoti si apoi chiar pentru stranepoti. Facea incontinuu, iarna sau vara, ciorapi. Mie imi facea intotdeauna din lana crem, voiam sa fie cat mai albi.

Sincer, nu imi aduc aminte nici ce haina aveam (geaca, candiana whatever desi le vad in poze) si nici ce incaltari. Dar tin minte caciula de cosmonaut, abominabilele ismene si ciorapii aceia caldurosi (pentru care acum as plati mult daca ar fi sa ii mai gasesc pe undeva).

Cristina Sece

Hey ! Eu mi-am iubit mult un pulover alb care avea un soare cusut în partea din dreapta. Îmi amintesc și acum că eram la serbarea de Crăciun din clasa I și când a venit Moș Crăciun cu daruri îmi bătea inima foarte tare . Mi-am primit punguța care avea puloverul menționat mai sus și un telefon verde cu rotiță. Ce vremuri! Mi-e dor de copilărie, de naivitate și de micile bucurii. Mi-ar plăcea ca Măriuca să aibă o copilărie la fel de minunată ca și a mea.

Tusluc Elena

Din copilarie am un pulover rosu foarte frumos cu un model superb pe care l-am purtat cu mare drag in aceea perioada si pe care il pastrez si acum pentru urmasi

done iolanda

cand eram mica, mama m.a imbracat in alb, toata, cu o rochita alba, ciorapi albi, sandale albe,. avem 4 ani, cand am iesit afara, pe trotuar, am vrut sa merg pe bordura trotuarului, ca o gimnasta, cu ochii inchisi, si am cazut in apa de langa trotuar, care avea matasea-broastei. deci, toata m.am inverzit, din cap pana in picioare. mama m.a batut atunci rau si tin minte toata viata acesta nazbatie.

Nitu Elena

Un moment în care m-am simţit încântătoare într-o rochita, a fost la ziua de nastere a unei prietene foarte bune când am îmbrăcat o rochita cu tulle, m-am simţit, bineînţeles, ca o prinţesă, cum altfel :)). Asta a fost cea mai frumoasa amintire care o am legata de haine,momentul cand m’am simtit speciala !
P.S. Multumesc Andressa pentru ca mai facut sa ma „teleportez” in acele vremuri fericite!

Lucia Clepce

Nu ma consider o cocheta nici acum cand mi-as putea permite anumite haine mai scumpe. Insa cand eram mica ma simteam ca o printesa atunci cand primeam de ziua mea o rochita sau un pantalonas. Parintii mei nu isi permiteau prea multe iar noi eram 3 surori, fiecare vrea ce avea cealalta asa ca le era si mai greu. Primeam de obicei ce ii ramanea mica surorii mai mari.
Tin minte o rochita mov cu danteluta si manici bufante. Mama a cusut-o, aveam masina de cusut si mama de obicei mai cosea cate ceva desi mergea si la servici si avea si 3 copii..Ce viata usora avem noi acum..
M-am simtit o printesa in rochita facuta de mama si asta doar pentru ca mama mi-o facuse. Intr-o seara am prins-o pe mama lucrand la ea, era intuneric bezna ca nu aveam curent atunci, avea o lumanare langa si cosea de zor. Cand am intrebat-o ce face mi-a spus ca o ajuta pe zana doar! Peste cateva zile a venit ziua mea si am primit rochita.
Nu-mi pot imagina sa pot face eu asa ceva, prea de gata m-am obisnuit sa iau lucruile, nici macar sa cos cu masina nu stiu. Si imi cumpar haine scumpe si la moda dar nu mai au nici o insemnatate pentru mine. asta e diferenta dintre a cumpara cu bani si a primi ceva cusut cu dragoste.

Becheru adelina larisa

Eu mi-aduc aminte,ca pe la vârsta de 6 ani,de ziua mea,am primit o bluziță de la bunica mea.o iubeam foarte mult.o purtam cate o săptămână.cu greu o dădeam jos.însă,aveam si o surioară,mai mică decât mine.avea vreo trei anisori.acum,o iubesc enorm,însă pe atunci eram mică și geloasa.dintr-o zi,mami mi-a zis să-i dau si surioarei mele bluziță,să vadă cum îi stă.nu voiam să i-o dau.însă mami a luat-o si a imbracat-o.deși țineam enorm la bluziță aceea,am luat un pahar cu suc si am aruncat pe surioara mea.da,am pătat bluzita.era un alb strălucitor cu o tentă de ie românească.eram geloasa si egoista.acum,îmi pare rău.dar,așa e copilăria,cu năzbâtii…acum,sunt si eu mana,dar am un băiețel.care nu-și dorește decât costume de super-eroi…si,el nu are cu cine se certa.:))
Mi-aș dori să câștig acest voucher,să-i cumpăr un hainute puiului meu,căci pe 16 mai e ziua lui.multumesc