CUMPARAM

[CONCURS] Haine mici pentru cei pe care ii iubim

Prima mea amintire din copilarie este cea in care am facut o nazbatie. Poate asta spune ceva despre mine! 🙂 Cred ca aveam doar 3 ani si imi doream sa ies afara, la joaca, “in spatele blocului”, ca asa era pe atunci. Mi-am luat rochia preferata din cosul de rufe, una din tricotaj alb cu bleumarin pe care o primisem de la nasa mea si imi placea atat de mult ca uneori dormeam in ea, si am fugit pe scari, asa, murdara si fara sa ma gandesc decat ca trebuie sa evadez. Mama fugea dupa mine la nici 2 metri in spate, desigur, asa ca victoria mea a durat doar 2 secunde. Imediat ce am iesit din bloc am auzit-o pe mama spuand scurt si ferm: “Treci in casa”. M-am bosumflat si am privit in jos, vinovata, dar am mers dupa ea. Am ramas totusi cu rochia murdara pe mine, singura mea consolare. O am si acum.

Iubesc faptul ca mama mi-a pastrat lucrurile preferate din copilarie. Pe majoritatea le-am dat, dar pe cateva le-am pastrat. ca si cum ar fi uniforma unui supererou. Am inca de atunci si un paltonas bleu pe care nu-mi amintesc sa-l fi purtat, eram prea mica, cam 2 ani sa fi avut, dar este splendid si imi imaginez cum ma jucam in el, zicand ca sunt o printesa.

Eu cred ca, in general, hainele sunt doar haine, si pe majoritatea pe care le-am cumparat le-am dat altora, asa cum si noi am primit la randul nostru altele care ramasesera mici, dar unele chiar sunt special. Exista “prima mea pereche de blugi”, “rochita de la serbare”, “adidasii cu care alergam la bunici”. Aceste obiecte raman in amintirea noastra ca niste prieteni dragi.

De cate ori aleg ceva pentru Eva ma gandesc ca poate va fi acel lucru pe care nu va vrea sa si-l dea jos. La 2 ani si 11 luni, desi alegem impreuna hainele ei, nu imi vine cred ca deja isi exprima personalitatea, ca are culori si texturi preferate. Astazi, ne-am uitat impreuna de pe ZOOT si am ales rochii, pentru mine si pentru ea, din noua sectiune pentru copii, iar peste doua zile vom merge la Cabina de Fericire sa le probam si sa decidem ce pastram. Desi i le fac ei cadou, mi se pare ca intreaga experienta e un rasfat pentru mine. Ma topesc cand vad cum ma imita, cum vrea sa fie “frumoasa ca mami”.

Daca imi impartasiti si voi o amintire legata de hainele voastre preferate din copilarie, va cinstesc cu un voucher in valoare de 250 de lei pe care il puteti folosi pe ZOOT. Scrieti-mi un comentariu pentru a participa la concurs si eu va anunt peste doua zile cine primeste cadoul.

 

You Might Also Like

29 Comments

  • Reply
    Renata
    04/05/2016 at 10:18 AM

    Mama mea tricota destul de multe bluzite. Dar cea mai frumoasa si preferata de mine a fost una de prin clasele primare. Pacat ca nu mai am poze cu ea. O bluzita in dungi albe, rosi si verzi iar manecutele erau pe fond alb cu inimioare rosi. Imi ramasese mica si o purtam prin casa si la joaca. Dupa ce am crescut mama a decis sa donam unele haine mai bune nevoiasilor printre care a fost si bluzita mea. Am fost de acord cu gandul ca cineva se va bucura de ea cum am facut-o eu.

  • Reply
    Sabina
    04/05/2016 at 10:33 AM

    Am cateva amintiri legate de hainele pe care le-am avut in copilarile, dar cel mai mare regret al meu e ca nu le-am mai pastrat. Primeam prin intermediul unei matusi, care avea o prietena in strainatate, o gramada de balerini, care mai de care, si acum mi-i aduc aminte pe toti. O pereche erau din lac, albi cu bleumarin si incercam sa-i mai pun in picioare chiar si cand mi-au ramas mici. Am mai primit, tot de la aceiasi doamna o hainuta de blana de iepure, alb cu negru, sa fi avut vreo 4-5 ani. Era un vis! Imi mai aduc aminte de o rochie rosie, in carouri, cu guler alb, pe care atunci cand o purtam ma simteam ca o printesa.
    Nu mai am absolut nimic din hainele de atunci si pentru a recupera cumva, pastrez aproape toate hainele fiica-mii pe care le-am depozitat pana acum in vreo 5 saci pe balcon. Realizez ca la un moment dat va trebui sa ma indur sa le dau….

  • Reply
    Cloe
    04/05/2016 at 11:52 AM

    Ce hainuta draguta :X

  • Reply
    Rodiq
    04/05/2016 at 12:48 PM

    Imi aduc aminte o geaca de iarna tocita, de culoare spalacita si un fular tricotat cu care imi tot faceam veacul la sanius iernile. Tot cu ea eram imbracata in singura poza pe care o am cu Mos Craciun!
    Era banala si extrem de uzata insa imi aminteste mult de activitatile minunate ale copilariei.

  • Reply
    Dina
    04/05/2016 at 3:27 PM

    Rochia mea preferată din copilărie era una din “pânză topită” cu un model ca de acuarele împrăştiindu-se în apă. Am purtat-o şi după ce mi-a rămas mică, încă mai consider că era super faină şi aş purta şi acum una asemănătoare.
    I-am păstrat şi eu fiică-mii primul costumaş cu care a ieşit vreodată afară şi rochițele de la botez. O să mai adaug la colecție.

  • Reply
    Daniela Marian
    04/05/2016 at 4:44 PM

    Am avut o copilarie frumoasa si plina de iubire. Imi amintesc si acum cu tare mare drag de bunica mea si de momentele nepretuite petrecute impreuna si de rochitele cusute de ea la o masina destul de veche actionata de o pedala. Preferata mea era o rochita roz in care ma simteam ca o printesa . O purtam zi si noapte . Am insistat sa merg chiar si la biserica cu aceasta rochita desi ploua torential .Intr-un moment de neatentie am alunecat intr-o balta si m-am murdarit din cap pana in picioare. Am plans zile in sir .

  • Reply
    Anca
    04/05/2016 at 6:19 PM

    Mie mi-au placut mereu hainele si energia care mi-o dadeau, ma simteam frumoasa sau gata de a rezolva o problema.

    Acum fiica-mea de 2 ani si 4 luni are propriile gusturi si, dupa cum ai spus si tu, isi face singura alegerile si isi creaza amintiri. Noi ne-am mutat de jumatate de an departe de tara, dar i-am luat rochiile ei preferate cu noi. Stie de la cine a primit, stie si cand a purtat: cand a fost la carusel, sau la restaurant, sau la o aniversare. Face propriile combinatii si isi alege singura incaltarile, e delicioasa, rabdare sa am :))

  • Reply
    Mediator Penal
    04/05/2016 at 6:46 PM

    Credeam ca doar fiica-mea este concentrata pe dorinta de a-si pastra toate hainutele intacte care i-au ramas mici 🙂 !

  • Reply
    Pustiul
    04/05/2016 at 7:19 PM

    Mi-ar fi placut sa particip si eu…

  • Reply
    Cristina B.
    04/05/2016 at 10:45 PM

    Imi aduc aminte cu drag de hainele mamei mele care abia asteptam sa le probez, cand nu era ea acasa, bineinteles. Si de fust de blugi si camasa alba, cumparate pentru Paste, sa fie noi, si de blugii din piata☺️ Care mi cumpara tata cand incepeam scoala. Sau tricourile care le pregateam pentr vacanta de vara petrecuta la bunica, cum la sfarsitul verii nu prea mai erau purtabile😀 Frumoase amintiri.

  • Reply
    enache nicoleta
    05/05/2016 at 10:47 AM

    cea mai frumoasa amintire legata de copilarie este in ziua de craciun cand primeam cele mai frumoasa hainute si incaltari sub brad

  • Reply
    Daniela B.
    05/05/2016 at 10:53 AM

    Eu in copilarie am avut o rochita albastra si un trening pe care mi-l cumparase tata cu care ma imbracam tot timpul. erau hainutele mele preferate.

  • Reply
    candrea nadia alina
    05/05/2016 at 12:23 PM

    Vaaai, ce amintiri frumoase imi trezesti, tocmai astazi, cand implinesc 36 de ani!
    Imi aduc aminte cu atata drag de hainutele pe care le aveam in anii copilariei, se intampla in anii ’80 si parintii mei nu aveau posibilitatea atunci sa imi ofere atatea…Nu pot uita un pardesiu rosu cu model, cu nasturei asemanatori unor mici creioane de lemn…Cred ca inca mai exista hainute de ale mele acasa la mama, bine pastrate, asa cum la randul meu am pus deoparte rochitele de la botezul fiicei mele…amintiri dragi si pretioase!
    Multumesc!

  • Reply
    Catalin
    05/05/2016 at 12:34 PM

    Mi-ai adus aminte de iernile de alta data 🙂

    Eram la gradi si uneori maica-mea era in tura de noapte, la spital, asa ca ne ducea taica-meu.
    Si era dimineata-dimineata (el trebuia sa ajunga la 7 la munca, in Banul Manta) si ne sculam la cinci si jumatate si apa de la chiuveta era rece ca gheata, dar nu mai era timp sa o incalzeasca. Ne spunea “Aliosa nu raceste/Aliosa se caleste”. God, cat l-am urat pe sus-numitul Aliosha. Il urasc si acum, mi se ridica pielea doar cand ma gandesc la numele lui 🙂 Dupa care plecam, prin intuneric, cu ITB-ul (transportul in comun, pentru cei mai tineri). Intai cu un tramvai (1, 4 sau 21), apoi cu un autobuz full-full (282 sau 182, erau aceleasi numere ca acum), din acelea cu butelii de gaz deasupra, doi copii mitiei si si un tata care abia avea vreo 30-31 de ani.

    Pe cap aveam caciula de cosmonaut, tricotata, rosie cu un chenar alb. Cei din generatia noastra sigur isi amintesc modelul. Pe sub pantaloni aveam ismene. God, cand ma chinuiam sa ii conving pe ai mei sa nu imi puna ismene. Mi se parea un articol de imbracaminte absolut degradant. Iar in picioare aveam ciorapii de lana facuti de mamaia. Mamaia care nu se oprea niciodata din facut ciorapi, pentru copii, pentru nepoti si apoi chiar pentru stranepoti. Facea incontinuu, iarna sau vara, ciorapi. Mie imi facea intotdeauna din lana crem, voiam sa fie cat mai albi.

    Sincer, nu imi aduc aminte nici ce haina aveam (geaca, candiana whatever desi le vad in poze) si nici ce incaltari. Dar tin minte caciula de cosmonaut, abominabilele ismene si ciorapii aceia caldurosi (pentru care acum as plati mult daca ar fi sa ii mai gasesc pe undeva).

    • Reply
      andressa
      05/05/2016 at 1:21 PM

      Si eu purtam pijalame pe sub pantaloni! Si cand era gerul mai mare imi punea mamaie 2 perechi de ismene pe dedesubt! Cosmar. De acord cu tine, absolut degredant. Si aveam si ciorapi tricotati, erau cam aspri si ma manca pielea din cauza lor.
      Dar aici era vorba de amintiri placute, nu neplacute!! Sau si astea sunt placute? 🙂

      • Reply
        Catalin
        05/05/2016 at 1:32 PM

        Diamonds and rust, ce parea atunci neplacut, acum, din perspectiva timpului, mi se par memorabile, definitorii. Placute din acest motiv. Ma regasesc in ele mai mult decat in hainele frumoase, care pentru mine si atunci si acum au fost pur si simplu niste chestii prea putin interesante.

  • Reply
    Ioana
    05/05/2016 at 2:26 PM

    Aveam o pufoaica roz pe care o purtam peste tot. Aveam vreo 6 ani si era in toiul verii, undeva la tara. Toata lumea a ras de mine cand am vrut sa imi iau geaca in timp ce ceilalti copii erau imrbracati subtire- in tricou si sort. Eu n-am tinut seama de nimic si mi-am luat pufoaica la purtator. Am plecat pe camp unde s-a dezlantuit o furtuna groaznica. Pe toti tovarasii mei i-a udat la pana la piele in timp ce eu domneam in geaca mea roz cu gluga.

  • Reply
    Cristina Sece
    05/05/2016 at 7:09 PM

    Hey ! Eu mi-am iubit mult un pulover alb care avea un soare cusut în partea din dreapta. Îmi amintesc și acum că eram la serbarea de Crăciun din clasa I și când a venit Moș Crăciun cu daruri îmi bătea inima foarte tare . Mi-am primit punguța care avea puloverul menționat mai sus și un telefon verde cu rotiță. Ce vremuri! Mi-e dor de copilărie, de naivitate și de micile bucurii. Mi-ar plăcea ca Măriuca să aibă o copilărie la fel de minunată ca și a mea.

  • Reply
    COGEAN CARMEN
    06/05/2016 at 6:16 AM

    IMI AMINTESC CU PLACERE DE O ROCHITA ROZ LUCRATA DE MAMA MEA. O PASTREZ SI ACUM.

  • Reply
    Tusluc Elena
    06/05/2016 at 7:33 AM

    Din copilarie am un pulover rosu foarte frumos cu un model superb pe care l-am purtat cu mare drag in aceea perioada si pe care il pastrez si acum pentru urmasi

  • Reply
    Dan Ababei
    06/05/2016 at 8:05 AM

    Tata era profesor de geografie.Facea multe excursii,expeditii pe coclauri,am colindat cu el toata tara.Vesnic eram imbracat in trening.Ca pe la scoala nu prea se nimerea cu camasa si cravata de pionier,asta e alta poveste.

  • Reply
    done iolanda
    06/05/2016 at 9:04 AM

    cand eram mica, mama m.a imbracat in alb, toata, cu o rochita alba, ciorapi albi, sandale albe,. avem 4 ani, cand am iesit afara, pe trotuar, am vrut sa merg pe bordura trotuarului, ca o gimnasta, cu ochii inchisi, si am cazut in apa de langa trotuar, care avea matasea-broastei. deci, toata m.am inverzit, din cap pana in picioare. mama m.a batut atunci rau si tin minte toata viata acesta nazbatie.

  • Reply
    Cristina Popescu
    06/05/2016 at 9:34 AM

    Mama mea ne-a impletit mie si surorii mele o multime de hainite. Preferatele mele erau fustitele clos, care se invarteau super tare si faceam senzatie cu ele. Imi amintesc cu drag cum iepurasul mi-a adus o data o pereche de pantofi de lac, negri, pe care i-am purtat non-stop, pentru ce erau foarte comozi si eleganti.

  • Reply
    Nitu Elena
    06/05/2016 at 9:51 AM

    Un moment în care m-am simţit încântătoare într-o rochita, a fost la ziua de nastere a unei prietene foarte bune când am îmbrăcat o rochita cu tulle, m-am simţit, bineînţeles, ca o prinţesă, cum altfel :)). Asta a fost cea mai frumoasa amintire care o am legata de haine,momentul cand m’am simtit speciala !
    P.S. Multumesc Andressa pentru ca mai facut sa ma „teleportez” in acele vremuri fericite!

  • Reply
    Lucian
    06/05/2016 at 10:37 AM

    Eu nu am amintiri..de fapt perioada copilariei e o totala amnezie pentru mine. Nu tin minte nici prima pereche de pantaloni, ca pe atunci nu erau blugi si nici o camasa anume. Mama ne imbraca cum putea, cu haine capatate, unele rupte, asa era acum 40 de ani. Pe la 17 ani am avut prima mea pereche de pantaloni noi. Tin minte ca mi-a dat-o o matusa pentru ca invatam bine la scoala dar imi era rusine sa ii port pentru ca imi pareau prea frumosi. Nu i-am pastrat, am umblat cu ei pana s-au rupt…au ajuns carpe de sters praful. Si acum cand vad magazinele pline ochi cu haine ma intreb daca mai sunt oameni care n-au cu ce sa se imbrace. Si cred ca sunt, indiferent ca e in Romania sau altundeva, sunt. Asa ca eu nu pun asa mare pret pe imbracaminte desi stiu ca “Haina face pe om”. Asta e societatea in care traim, esti aranjat, iesi in evidenta. Superficialitate sau eleganta, ce o fi?? Pana la urma, facem cum consideram, ce ne face fericiti Si daca o hainuta ne face sa plutim si sa uitam de griji si sa ne simtim frumosi, atunci merita luata.

  • Reply
    Lucia Clepce
    06/05/2016 at 11:48 AM

    Nu ma consider o cocheta nici acum cand mi-as putea permite anumite haine mai scumpe. Insa cand eram mica ma simteam ca o printesa atunci cand primeam de ziua mea o rochita sau un pantalonas. Parintii mei nu isi permiteau prea multe iar noi eram 3 surori, fiecare vrea ce avea cealalta asa ca le era si mai greu. Primeam de obicei ce ii ramanea mica surorii mai mari.
    Tin minte o rochita mov cu danteluta si manici bufante. Mama a cusut-o, aveam masina de cusut si mama de obicei mai cosea cate ceva desi mergea si la servici si avea si 3 copii..Ce viata usora avem noi acum..
    M-am simtit o printesa in rochita facuta de mama si asta doar pentru ca mama mi-o facuse. Intr-o seara am prins-o pe mama lucrand la ea, era intuneric bezna ca nu aveam curent atunci, avea o lumanare langa si cosea de zor. Cand am intrebat-o ce face mi-a spus ca o ajuta pe zana doar! Peste cateva zile a venit ziua mea si am primit rochita.
    Nu-mi pot imagina sa pot face eu asa ceva, prea de gata m-am obisnuit sa iau lucruile, nici macar sa cos cu masina nu stiu. Si imi cumpar haine scumpe si la moda dar nu mai au nici o insemnatate pentru mine. asta e diferenta dintre a cumpara cu bani si a primi ceva cusut cu dragoste.

  • Reply
    [ CONCURS ] Voucher de la ZOOT pentru un nostalgic | Andressa
    06/05/2016 at 7:34 PM

    […] cum v-am promis, astazi anunt castigatorul concursului meu ZOOT lansat odata cu sectiunea pentru copii. Am citit comentariile noastre care m-am amuzat, dar m-au […]

  • Reply
    Becheru adelina larisa
    06/05/2016 at 7:40 PM

    Eu mi-aduc aminte,ca pe la vârsta de 6 ani,de ziua mea,am primit o bluziță de la bunica mea.o iubeam foarte mult.o purtam cate o săptămână.cu greu o dădeam jos.însă,aveam si o surioară,mai mică decât mine.avea vreo trei anisori.acum,o iubesc enorm,însă pe atunci eram mică și geloasa.dintr-o zi,mami mi-a zis să-i dau si surioarei mele bluziță,să vadă cum îi stă.nu voiam să i-o dau.însă mami a luat-o si a imbracat-o.deși țineam enorm la bluziță aceea,am luat un pahar cu suc si am aruncat pe surioara mea.da,am pătat bluzita.era un alb strălucitor cu o tentă de ie românească.eram geloasa si egoista.acum,îmi pare rău.dar,așa e copilăria,cu năzbâtii…acum,sunt si eu mana,dar am un băiețel.care nu-și dorește decât costume de super-eroi…si,el nu are cu cine se certa.:))
    Mi-aș dori să câștig acest voucher,să-i cumpăr un hainute puiului meu,căci pe 16 mai e ziua lui.multumesc

  • Reply
    Becheru adelina larisa
    06/05/2016 at 7:44 PM

    Văd că s-a ales câștigătoarea.bravo:(

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: