GANDIM

Adevarul despre prieteniile intre femei

Care e primul lucru pe care il observi la o femeie? O calitate sau un defect?

Are nasul cam mare? Nu-i sta parul bine? Vorbeste prea mult sau prea putin? Este prea timida sau de-a dreptul necioplita? Sau poate ti se pare ca este o prezenta deosebita? Remarci intai ca are un ten cum ti-ai dorit si tu mereu sa ai. Sau poate e imbracata foarte cool. Ca are un fel de fi care ii face pe cei din jur sa vrea sa ii fie in preajma. O placi?

Asta spune ceva despre tine. Daca spui ca preferi sa lucrezi cu barbati pentru ca “femeile sunt enervante/rele”, probabil ca tu ai o problema. Uneori asta trece de la sine, se numeste maturizare. Afli, prin descoperire, ca NU suntem toate femeile in competitie pentru acelasi barbat, aceeasi slujba, aceeasi rochie, acelasi loc in autobuz. Slava Domnului!

Este o revelatie care, in mod ideal, vine la varste scolare, dar am vazut numeroase cazuri in care minunea s-a intamplat mult dupa majorat. As avea dressingul mai plin decat culisele unui concurs de Miss, daca as primi cate o rochie de seara pentru toate femeile care s-au uitat la mine cu spranceana ridicata in sensul de “asta se crede mai desteapta/frumoasa/interesanta/asortata/ ce-vreti-voi”. Cunosc sentimentul.

Am si eu pacatele mele. Am trantit si eu replici rautacioase sau chiar umilitoare unor fete sau femei, convinsa ca suntem intr-un concurs cu toatele, noi cele al caror CNP incepe cu 2. Cu strategii de razboinica, anihilam adversarele cu o directa, “nu mai pari atat de grasa in fusta asta”, si incheiam victorios cu “vezi ca ai ceva intre dinti” in cel mai vulnerabil moment, cand toata lumea se uita la ea. Ce bine ma simteam. Aproape ca si calculam: una jos, mai am doar inca 3 miliarde! Mi-am revenit in simtiri din fericire si zic ca m-am si revansat in timp, pentru toate aceste copilarii, fiind prietena buna si coechipiera de incredere de multi ani.

Totusi ma intreb, de cate ori mai simt armele unei femei indreptate catre mine, ce ne face sa credem ca suntem in razboi? In mod evident, nu ne dorim acelasi barbat. Nu ne dorim aceeasi rochie. Iar in meniurile restaurantelor sunt destule tarte pentru toata lumea! Pana acum, nu m-am paruit cu nimeni pentru ultimul mousse au chocolat! La birou, fiecare are locul ei. Si daca in echipa sunt 2 sau 20 de persoane, fiecare are rolul ei, volumul ei de munca. Sa nu ne referim acum la situatia in care persoanele au de demonstrat, in timp determinat, sa zicem 3 luni, ca merita sa fie angajate pe un anumit post. Asta e altceva. In general, nu avem nimic de impartit.

Fara sa fiu psiholog, bazandu-ma doar pe bunul simt, cred ca sentimentul ca trebuie sa tragi pe cineva la fund este de fapt, ca la un om care simte ca se ineaca si se prinde de orice ca sa se salveze, un gest disperat. Nesiguranta, ideea ca ramai ultimul ales in echipa, te face sa calci pe cineva pe picior. Sau poate toate printesele din desene si intrebarile tampe din copilarie “Cine e cea mai frumoasa?” ne-au facut sa credem ca ori esti Printesa (unica in orice poveste), ori nu existi? Poate ca nu ni s-a spus destul “poti sa faci orice iti propui” ci mai adesea “ai vazut ce cuminte e cutare?”.

Sau poate ca e doar rusinea de a fi in competitie reala, asumata, cu cineva? Mi se pare ca cele mai josnice relationari pornesc de la faptul ca, daca exista o miza a competitiei, nicio parte nu si-o asuma. Iata de ce nu exista nici fair-play. Totul e permis, dar nimic nu e la vedere. Dam la gioale, cum spun fotbalistii. Daca ne-am intalni, ca doi sportivi, in ring, la final am putea chiar sa ne strangem mana. Cea mai buna a castigat, asta e. Doar ca nu facem asta, castigatoarea este stabilita altfel.

Am cautat statistici care mi-au confirmat impresia: fetele fac mai putin sport decat baietii. Desi nu sunt raportate la Romania, cred ca se aplica in mare masura concluziile. In copilarie, procentele nu sunt atat de inspaimantatoare, dar in adolescenta, in mod special in anii petrecuti in liceu, cand competitia nesanatoasa de care scriu eu acum este in apogeu, diferenta este uriasa. Nu esti, evident, fi o coincidenta. Nu numai ca sporturile de echipa, preferate de baieti (fotbal si baschet sunt in top si in Romania), dar si cele de contact dezvolta numeroase abilitati si cresc increderea de sine, dar si descarca anumite frustrari. Te lupti cu “adeversarul” intr-un cadru organizat. Iti vine sa-i tragi una? Ai ocazia sa iti masori fortele cu el fara sa fie nimeni ranit (prea tare) sau umilit. Depasesti momentul.

Poate sunt si prea putine modele pentru noi. Cate femei extraordinare iti vin in minte? In orice domeniu. Si cati barbati? Mie imi vin minte de 10 ori mai multe nume de barbati. Si cred ca am trait cu impresia ca nu e loc pentru toate. Orice am face, suntem putine cele care reusim si atunci… vrem sa fim The One. Numai ca nu e asa. Sau cel putin nu trebuie sa fie asa.

Ceea ce femeile care urasc femei nu stiu este ca rateaza o sansa sa faca parte dintr-un club exceptional. De cand mantra mea este sa lucrez cu femei, sa le apreciez si sa le ajut, am intrat intr-o alta lume. Cand am avut nevoie de ajutor si am apelat la prietenele mele, am descoperit ca o femeie face ORICE pentru o alta prietena, spiritul de sacrificiu este incredibil. Nu degeaba suntem alese biologic ca sa dam nastere la pui. We rock. We rule.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Mara
    25/04/2016 at 11:07 AM

    Sunt de acord cu tine, poate exista prietenie intre femei, depinde insa foarte mult si de “natura” femeilor din jurul tau. Prima data cand vad o femeie (sau barbat) ii simt “energia”, sa zic asa. Probabil pe baza aspectului fizic, mimicii, gesturilor si limbajului imi fac o prima impresie despre “genul” de om care e: cald/rece, parsiv/bun, inteligent/prost, etc. Uneori prima impresie poate fi gresita, insa de cele mai multe ori nu e, pot doar sa interpretez ceva gresit, dar de cele mai multe ori primul “feeling” este cel real.

    • Reply
      andressa
      25/04/2016 at 12:36 PM

      @Mara:
      Ooo, da, stiu exact ce vrei sa spui. Te prinzi dupa cum respira care e treaba. 🙂

  • Reply
    Teodora
    26/04/2016 at 10:31 AM

    Sunt de acord cu tine: cand ai incredere in tine si stii exact cine si cum esti, nu cred ca simti nevoia sa pui mana pe lopata si sa iti sapi concurenta reala sau fictiva. Este loc sub soare pentru toata lumea :D.

  • Reply
    Cu ce ramai dupa un eveniment TEDx | Andressa
    17/06/2016 at 8:21 AM

    […] Roxana Dumitrache a prezentat feminismul atat de atragator ca probabil a convins mai toata audienta ca feminismul e egal cu bun-simt. Pe mine nu trebuia sa ma castige, eram deja feminista. Roxana a spus ca feminismul nu este despre femei ca ea, care urca pe scena si vorbesc in fata a zeci sau sute de oameni, ci despre femeile care nu au o voce sa isi ceara drepturile. E despre femeile care nu au acces la educatie pentru ca… sunt femei, despre cele care nu obtin slujbele pe care le doresc pentru ca sunt femei sau despre cele care nu fac studiile la care viseaza pentru ca sunt indrumate de profesori sau parinti sa aleaga ceva mai… femeiesc. Feminismul este despre a nu le spune femeilor cum sa se imbrace ca sa fie placute barbatilor sau despre jucariile pe care le punem in mainile copiilor nostri: bebelusi de plastic sau jocuri de strategie? Linguri sau lego? Ce spune asta despre asteptarile noastre de la ei? Hai sa lasam oamenii sa fie oameni, cu vise si sanse egale de a si le indeplini. Si nu in ultimul rand, feminismul este despre solidaritate. “Ar trebui sa existe un loc special in Rai pentru orice femeie care ajuta o femeie.” (Absolut de acord, am scris despre asta aici: Adevarul despre prieteniile intre femei.) […]

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this:
    Inline
    Inline