Adevarul despre prieteniile intre femei

Care e primul lucru pe care il observi la o femeie? O calitate sau un defect?

Are nasul cam mare? Nu-i sta parul bine? Vorbeste prea mult sau prea putin? Este prea timida sau de-a dreptul necioplita? Sau poate ti se pare ca este o prezenta deosebita? Remarci intai ca are un ten cum ti-ai dorit si tu mereu sa ai. Sau poate e imbracata foarte cool. Ca are un fel de fi care ii face pe cei din jur sa vrea sa ii fie in preajma. O placi?

Asta spune ceva despre tine. Daca spui ca preferi sa lucrezi cu barbati pentru ca “femeile sunt enervante/rele”, probabil ca tu ai o problema. Uneori asta trece de la sine, se numeste maturizare. Afli, prin descoperire, ca NU suntem toate femeile in competitie pentru acelasi barbat, aceeasi slujba, aceeasi rochie, acelasi loc in autobuz. Slava Domnului!

Este o revelatie care, in mod ideal, vine la varste scolare, dar am vazut numeroase cazuri in care minunea s-a intamplat mult dupa majorat. As avea dressingul mai plin decat culisele unui concurs de Miss, daca as primi cate o rochie de seara pentru toate femeile care s-au uitat la mine cu spranceana ridicata in sensul de “asta se crede mai desteapta/frumoasa/interesanta/asortata/ ce-vreti-voi”. Cunosc sentimentul.

Am si eu pacatele mele. Am trantit si eu replici rautacioase sau chiar umilitoare unor fete sau femei, convinsa ca suntem intr-un concurs cu toatele, noi cele al caror CNP incepe cu 2. Cu strategii de razboinica, anihilam adversarele cu o directa, “nu mai pari atat de grasa in fusta asta”, si incheiam victorios cu “vezi ca ai ceva intre dinti” in cel mai vulnerabil moment, cand toata lumea se uita la ea. Ce bine ma simteam. Aproape ca si calculam: una jos, mai am doar inca 3 miliarde! Mi-am revenit in simtiri din fericire si zic ca m-am si revansat in timp, pentru toate aceste copilarii, fiind prietena buna si coechipiera de incredere de multi ani.

Totusi ma intreb, de cate ori mai simt armele unei femei indreptate catre mine, ce ne face sa credem ca suntem in razboi? In mod evident, nu ne dorim acelasi barbat. Nu ne dorim aceeasi rochie. Iar in meniurile restaurantelor sunt destule tarte pentru toata lumea! Pana acum, nu m-am paruit cu nimeni pentru ultimul mousse au chocolat! La birou, fiecare are locul ei. Si daca in echipa sunt 2 sau 20 de persoane, fiecare are rolul ei, volumul ei de munca. Sa nu ne referim acum la situatia in care persoanele au de demonstrat, in timp determinat, sa zicem 3 luni, ca merita sa fie angajate pe un anumit post. Asta e altceva. In general, nu avem nimic de impartit.

Fara sa fiu psiholog, bazandu-ma doar pe bunul simt, cred ca sentimentul ca trebuie sa tragi pe cineva la fund este de fapt, ca la un om care simte ca se ineaca si se prinde de orice ca sa se salveze, un gest disperat. Nesiguranta, ideea ca ramai ultimul ales in echipa, te face sa calci pe cineva pe picior. Sau poate toate printesele din desene si intrebarile tampe din copilarie “Cine e cea mai frumoasa?” ne-au facut sa credem ca ori esti Printesa (unica in orice poveste), ori nu existi? Poate ca nu ni s-a spus destul “poti sa faci orice iti propui” ci mai adesea “ai vazut ce cuminte e cutare?”.

Sau poate ca e doar rusinea de a fi in competitie reala, asumata, cu cineva? Mi se pare ca cele mai josnice relationari pornesc de la faptul ca, daca exista o miza a competitiei, nicio parte nu si-o asuma. Iata de ce nu exista nici fair-play. Totul e permis, dar nimic nu e la vedere. Dam la gioale, cum spun fotbalistii. Daca ne-am intalni, ca doi sportivi, in ring, la final am putea chiar sa ne strangem mana. Cea mai buna a castigat, asta e. Doar ca nu facem asta, castigatoarea este stabilita altfel.

Am cautat statistici care mi-au confirmat impresia: fetele fac mai putin sport decat baietii. Desi nu sunt raportate la Romania, cred ca se aplica in mare masura concluziile. In copilarie, procentele nu sunt atat de inspaimantatoare, dar in adolescenta, in mod special in anii petrecuti in liceu, cand competitia nesanatoasa de care scriu eu acum este in apogeu, diferenta este uriasa. Nu esti, evident, fi o coincidenta. Nu numai ca sporturile de echipa, preferate de baieti (fotbal si baschet sunt in top si in Romania), dar si cele de contact dezvolta numeroase abilitati si cresc increderea de sine, dar si descarca anumite frustrari. Te lupti cu “adeversarul” intr-un cadru organizat. Iti vine sa-i tragi una? Ai ocazia sa iti masori fortele cu el fara sa fie nimeni ranit (prea tare) sau umilit. Depasesti momentul.

Poate sunt si prea putine modele pentru noi. Cate femei extraordinare iti vin in minte? In orice domeniu. Si cati barbati? Mie imi vin minte de 10 ori mai multe nume de barbati. Si cred ca am trait cu impresia ca nu e loc pentru toate. Orice am face, suntem putine cele care reusim si atunci… vrem sa fim The One. Numai ca nu e asa. Sau cel putin nu trebuie sa fie asa.

Ceea ce femeile care urasc femei nu stiu este ca rateaza o sansa sa faca parte dintr-un club exceptional. De cand mantra mea este sa lucrez cu femei, sa le apreciez si sa le ajut, am intrat intr-o alta lume. Cand am avut nevoie de ajutor si am apelat la prietenele mele, am descoperit ca o femeie face ORICE pentru o alta prietena, spiritul de sacrificiu este incredibil. Nu degeaba suntem alese biologic ca sa dam nastere la pui. We rock. We rule.