Cateva vorbe despre donarea de sange in Bucuresti

Astazi am reusit sa donez sange a doua oara in viata mea. (Prima oara cand am donat am scris aici.) Din convingere, pentru ca din fericire nu mi-a cerut nimeni ajutorul in mod special. Sanatate celui sau celor care vor beneficia de pe urma gestului meu! Sa va spun cateva cuvinte despre cum se intampla treaba si cum ar trebui imbunatatita.

• Eu am donat de doua ori la Centrul pentru Transfuzie Sanguina din Bucuresti. De fiecare data a durat mai mult de 2 ore. Prima data m-am dus de la 8:00 si am plecat la 10:30; a doua oara am ajuns aproape de 10:00, convinsa ca asa voi sta numai o ora, ca nu va fi aglomerat. Din pacate tot 2 ore si ceva a durat. Desi scrie pe site ca trebuie sa iti rezervi o ora pentru gest, nu cred ca am avut eu ghinion de doua ori. Nu eram foarte multi donatori, pur si simplu dureaza mult de fiecare data, iar timpul e adesea pierdut la cozi. Stai la vreo 5 cozi. Termini una si te asezi la alta. Iti pierzi randul, iar te asezi la capat.
• Desi eu am impresia cand donez ca merit un tratament deosebit, nu am parte nici de unul decent. Trebuie sa fii foarte motivat sa donezi si apoi sa te intorci, sa mai treci o data prin asta. Eu am reusit pentru ca imi doresc mult de tot sa fac un bine, mi se pare cel mai generos lucru pe care il poti face, cel mai pretios dar, numai ca e greu, oameni buni, sa nu pleci de acolo zicand “Mai bine doar ma rog pentru bolnavi decat sa fac asta!” Sa va explic de ce.
• La primul triaj, cand se completeaza un formular, se foloseste un sistem cu bonuri numeroate, ceea ce face ca oamenii sa nu se inghesuie ca la reduceri. Dupa ce treci de aceasta faza insa, incepe haosul. Ajungi la usa unui cabinet in care se afla o asistenta care te mai intreaba lucruri si iti ia temperatura. Apoi te asezi la coada la usa unui cabinet medical. Nu stii cine e ultima persoana, de obicei nu gasesti nici loc pe scaun pe hol. Astepti. Poate 15 minute, poate mai mult. Ca sa fii pregatit, sa mearga repede, e bine sa fii deja cu maneca scurta pentru ca ti se va lua tensiunea. In aceasta perioada a anului, cand ai pulover si palton, stai cu ele in brate. Eu aveam si poseta, ca doar sunt o doamna, plus o sticla de apa plata de 2 litri (ca trebuie sa fii foarte hidratat in ziua aceea si nu apucasem sa beau 2 litri inainte sa plec de acasa dimineata), plus buletinul si carnetul de donator. Eram ca un pom de Craciun. Dupa ce am trecut de cabinet, am mers la alta coada, iar cu pulover si cu haina si cu geanta si cu apa si cu buletin. Un cuier, o garderoba, ar fi foarte utile. Sa se serveasca apa pe holuri ar fi iarasi indicat. Poate chiar si o gustare, cum am citit ca se procedeaza in alte tari. Multi lesina, nu stiu daca stiati, pentru ca nu au mancat suficient dimineata (unii nu stiu ca trebuie, altii nu o fac pentru ca… ma rog, sunt idioti dupa parerea mea si cred ca nu vor lesina chiar daca nu au mancat etc). Ajungem si aici. Dupa laborator te intorci la medic sa iti dea OK-ul final si iar stai un pic la coada. Mie mi-a zis sa mananc ceva dulce, mi-a recomandat sa iau un baton cu ciocolata si caramel de la automat, ca sa imi mai creasca glicemia. Eu mi l-am cumparat bineinteles. a costat 2,5 lei, ceea ce nu era o problema, dar mi s-ar parea normal sa primesc acolo, la nevoie, un ceai indulcit, de exemplu, sau altceva. Poate eram studenta si nu aveam la mine nici 2,5 lei.
• A urmat apoi cosmarul. Dupa ce am reusit sa beau 2,5 litri de apa de la trezire, pe la ora 11, a trebuit sa caut o toaleta. Am gasit cu greu una la etajul al treilea, dar nu pot sa va spun cum arata. Sigur intrece limitele imaginatiei voastre. O ghena, practic. Genul de loc unde nu intri ca sa nu risti sa te imbolnavesti. I-am pasat toate lucrurile unei femei de serviciu pentru ca nu puteam sa le pun pe jos si mi le-am recuperat dupa ce am intrat in focarul de infectie, de nevoie.
• Am mai stat apoi la coada la donarea propriu-zisa. Inca vreo 15 minute. Donarea doneaza cam 10 minute (acolo poti primi un pahar cu apa) si mai stai 5 minute pe scaun ca sa nu lesini. In dimineata asta multi au lesinat, a durat mai mult decat de obicei. De ce? O asistenta mi-a zis ca “tinerii de obicei nu mananca.” De aceea spuneam ca niste gustari pe holuri ar fi foarte recomandate. Poti pleca dupa donare si, ghiciti? Stai IAR la coada sa iei, daca vrei (dar toti vor), bonurile de masa, adeverinta pentru zi libera si pentru reducere la RATB.
• Cum vi se pare experienta? Te simti minunat dupa cateva ore acolo? Da, in principiu, pleci cu o stare exceptionala pentru ca stii ca ai facut un lucru important, nepretuit. Dar sa fim seriosi, te umpli de nervi acolo. Cat eram eu acolo azi, doi oameni au rabufnit. Unul se certa cu o doctorita pentru ca i se parea ca oamenii sunt tratati ca niste animale, asteptau si nu stiau in ce ordine sa intre, iar celalalt s-a enervat pentru ca i se ratacise undeva fisa si a asteptat cam o ora sa doneze, timp in care au intrat multi altii in sala, desi venisera dupa el. Nu stiu daca mai e nevoie sa spun asta, dar evident nu si-a cerut nimeni scuze pentru incurcatura. Bine intentionati, dar deloc instruiti oamenii, dupa parerea mea.

Donati totusi, poate fi diferenta dintre viata si moarte pentru unii. Donati pentru ca exista beneficii si pentru voi. Cititi despre asta. Pacat insa ca pentru asta trebuie sa treci prin niste experiente nu tocmai placute. Pe de alta parte, poate si de-asta te simti victorios la final. Te nu te omoara, te face mai puternic.

Sursa poza sange: Shutterstock.