Despre carucioare si despre oameni

Uzat, ca si cum ar fi carat multi alti copii inainte; modern, cu imprimeu neobisnuit al unui artist in voga; la fel ca al printesei Kate; la fel ca al lui Kim Kardashian; cu roti mari, solide, capabile sa urce si pe deal si sa absoarba socuri sau cu roti de plastic, potrivite pentru alei uniforme. Am impresia ca poti spune multe despre un om dupa caruciorul de bebe pe care il foloseste. Ce fel de parinte este sau, cum se spune mai nou, ce fel de parenting a adoptat. Cam astea sunt stereotipurile.

In primul rand, daca nu exista carucior de niciun fel, e clar. Avem attached parenting. Parintii isi tin copilul la piept, cu ajutorul unui wrap, unui sling sau alt sistem de babywearing. Probabil dorm cu el. Probabil ca alapteaza. Probabil ca nu se plang deloc de copii. Probabil mananca bio. Probabil ca au citit toate cartile aparute despre parenting, dar mai ales attached parenting. Probabil ca sunt activi pe retelele de socializare si iau foc atunci cand aud de metoda Ferber. Probabil ca isi petrec tot timpul cu copilul. Bravo lor. Probabil ca eu nu voi fi niciodata ca ei. (Desi am wrap si l-am folosit cu succes de foarte multe ori!)

Daca exista un carucior modern, scump, cu accesorii, BMW-ul carucioarelor: cana termorezistenta de cafea asortata in culoare si cu sistem de prindere de maner, umbreluta, sac pentru picioare (footmuff), huse interschimbabile pentru a schimba culoarea caruciorului in functie de sezon si de chef. De multe ori, bona e cea care impinge caruciorul. Banii au ajuns si pentru un carucior de fitza, si pentru o bona foarte atent selectata. Probabil ca mama s-a intors repede la munca, nu putea lipsi multe luni de la birou, avand o functie importanta. Probabil ca nu a reusit sa alapteze cat si-ar fi dorit, din acelasi motiv. Probabil ca parintii i-au luat cel mai scump sistem audio-video de baby monitoring si cand ajung la mall, nu ocolesc Noriel pentru a cauta cea mai noua papusa sau masinuta cu telecomanda. Probabil ca abia asteapta sa plece intr-o vacanta exotica singuri, fara copil. Probabil ca isi vor inscrie copilul la o gradinita exclusivista si apoi o scoala privata. Bravo lor, educatia buna costa mult. Eu inteleg partea cu o vacanta exotica. I can totally relate to that.

Daca avem un carucior uzat, model clasic, cred ca parintii sunt foarte practici. Probabil ca mama sta in concediu un an pentru ca pana la varsta aceea nu avea cine sa stea cu ala micu’. Probabil ca le-a fost greu sa se descurce pe perioada asta, asa ca orice economie a fost binevenita. Probabil ca au primit si un patut de la nasi, hainute si au incercat sa nu cumpere decat ce era strict necesar. Probabil ca se inghesuie cu greu intr-un apartament la bloc, poate stau la doua sau trei camere. Probabil ca ii mai ajuta parintii in weekend, pentru ca in rest inca lucreaza si nu isi permit sa iasa la pensie anticipat. Probabil ca nu sunt cei mai stresati parinti: sunt ok desi nici nu au citit prea multe carti despre parenting (de fapt nu folosesc termenul asta), nici alimentatia nu e exclusiv bio, nici jucariile nu sunt doar din lemn, nici gradinita nu va fi cea mai buna din oras. Probabil incearca sa paseze copilul la bunici din cand in cand, ca sa iasa la o bere, dar mai des socializeaza acasa, cand vin cei cativa prieteni apropiati pe care ii au. Bravo lor. Important e sa fie sanatosi.

Cam astea sunt stereotipurile. Bineinteles ca nu se recunoaste nimeni intr-un profil atat de lipsit de nuante. Eu, de exemplu, ma regasesc in toate trei tipurile intr-un fel sau altul. Am avut un wrap imprumutat si am descoperit ca in el se simte cel mai bine copilul, in ciuda incercarilor mele de a-l plasa in landoul superb care a costat enorm. Kate Middleton avea carucior la fel ca al meu, am aflat dintr-o revista, dar practic ea s-a luat dupa mine, nu eu dupa ea, pentru ca eu am nascut inaintea ei, ha! Am nascut natural si am alaptat 8 luni din care 6 (aproape) exclusiv (in prima luna nu prea am reusit), am citit mai multe carti despre parenting, dar am ales ca multe din teroriile acestea moderne nu ni se potrivesc si nu suntem in stare sa le aplicam (cum ar fi sa nu ii spui copilului “Nu” sau sa nu ii oferi recompense). Am incercat sa fiu o mama din “noul val”, dar m-am intors dupa 6 luni la munca si cred ca i-am cumparat multe lucruri ca sa compensez lipsa timpului petrecut cu fiica mea. Abia astept sa plec intr-o vacanta numai cu ta-su’ si, da, ma gandesc la o gradinita fitoasa pentru ea. Totusi, nu stiu daca mi-as permite-o, asa cum nu-mi permit nici bone si alte lucruri care probabil isi merita banii, nu mancam super sanatos si nici nu ma stresez prea mult cu jucariile ei, cu milestone-urile ei (etapele ei de dezvoltare), cu microbii care ne inconjoara, cu ce aude la noi sau cat de mult merge televizorul pe zi. Live and let live.