TRAIM

broken

Simt ca imi pierd mintile. Imi e atat de groaza sa vorbesc despre asta incat imi vine sa scriu.

Cred ca totul a inceput cand am inceput sa ma simt vinovata. Dupa ce am nascut. Nu era zi in care sa nu ma gandesc ca sunt o mama groaznica si ca oamenii ca mine nu ar trebui sa faca copii. Ma simteam obosita si ma uitam la ceas de mii se ori zilnic asteptand momentul in care venea cineva sa ma ajute. Eram singura cu bebelusa mea si ma gandeam ca sunt oribila pentru ca as prefera sa dorm sau sa ma plimb singura cateva ore in loc sa incerc sa o adorm.

Ma simteam vinovata si pentru ca ma simteam vinovata. Si pentru ca nu puteam sa vorbesc decat despre copil. Incetau sa ma sune prietenii dupa ce de multe ori nu le raspunsesem la telefon sau ii refuzasem cand ma invitasera in oras. Si ma simteam si mai prost daca incercam sa spun ce simt si eram certata pentru ca ma plangeam si nu intelegeam ce lucru minunat traiesc.

Ma simteam din ce in ce mai mizerabil pentru ca incetasem sa ma spal des pe cap, sa port haine normale, ci defilam numai in training sau chiar in hainele in care dormeam. Nici nu mai aveam haine purtabile pentru ca in sarcina nu imi cumparasem decat cateva haine de gravida si dupa nastere nu avusesem timp sa merg la cumparaturi. Aveam haine uzate sau care nu imi mai veneau.

M-am bucurat cand m-am intors la birou. Macar aveam un motiv sa ies din pijamale si incepeam sa vorbesc si sa vad altceva decat bebelusi. Dar am continuat sa ma simt urata si vinovata. Mama groaznica inca ma simteam, dar de data asta pentru ca nici nu stateam destul cu copilul. In plus, tot ce se intampla rau in jurul meu era un motiv sa ma impovarez, sa ma chinuiesc.

Nu sunt destul de buna. Nu sunt destul de dedicata. Nu sunt destul de frumoasa. De calma. De muncitoare. De iubitoare. De desteapta.

Cred ca atrag lucruri urate. Ca un magnet. Si resimt orice esec in stomac. Ma doare. Am si acnee din nou. Ma simt… Vinovata.

Cel mai greu de suportat e sa incerc sa vorbesc despre asta si sa aud oameni dezamagiti de nevoile mele, iritati de slabiciunile mele. Incerc sa ma repar. There, I said it.

You Might Also Like

19 Comments

  • Reply
    lg
    06/11/2014 at 10:51 PM

    No such thing as broken forever. Hang in there!

  • Reply
    Andrada
    07/11/2014 at 2:44 AM

    Mentiune: nu e nevoie sa publici comentariul acesta, vreau doar sa-ti transmit niste informatii

    0. Nu sunt vreo experta, nu toate persoanele sunt la fel, nu vreau sa ma laud, nu te judec, nu vreau sa te jignesc

    1. Nu te mai simti vinovata! Nu ai de ce! Nu ai cum sa dai fericire copilului daca tu nu esti fericita! Simplu! Iar pe tine te fac fericita si alte lucruri, in afara de copil! Mai ales dupa nastere! E normal sa ai nevoie de somn, de plimbari sa-ti aerisesti creierul, de un dush, poate chiar doua, (lucrul care mie imi dadea viata inainte, iar dupa nastere aproape m-a ucis prin lipsa lui), de haine care sa te faca sa te simti ca inainte sau chiar mai bine, de un film, de orice iti facea placere! Daaaa, e normal sa le mai vrei si pe astea in loc sa stai cu minunea adorabila! Lucrurile astea iti vor da energia si buna dispozitia atat de necesare atunci cand trebuie sa ai grija de un copil. Nu te simti vinovata ca iti doresti lucrurile care te fac o persoana normala, fericita, odihnita, satisfacuta! Eu am “supravietuit” acestei perioade incercand sa-mi bag in cap ca e doar o perioada de tranzitie, nu mi-am facut planuri, nu am avut asteptari, nu am iesit prea des (pt ca erau f stresante iesirile in oras), si m-am bucurat de fiecare data cand am apucat sa fac un dush. Eu insa chiar simteam nevoia unei perioade de izolare si mi-a prins bine. Mi-ar fi placut insa sa pot merge cand aveam eu chef la pedichiura astfel incat sa nu-mi ciopartzesc singura unghiile si sa nu am acum unghii incarnate, dar asta e alta poveste. 🙂

    2. E important sa te poti plange. Si eu am tot incercat sa explic ca vreau doar sa ma plang. Da, e totul minunat, am un copil minunat, sanatos, multumesc lui Dumnezeu! Dar am simtit deseori nevoia sa ma plang sau sa plang! Si cand primeam raspunsuri de genul “vai, dar totul e minunat in viata ta, de ce cauti nod in papura” simteam ca parca nu ma asculta nimeni. Asa ca am inceput sa citesc povestile altor mame, pe net. M-am mai linistit asa. Intrebarea “si, ce-ai facut toata ziua?” nu ma mai scoate din sarite acum :)) mentionez ca eu stau exclusiv, non-stop aproape, cu copilul.

    Ar trebui sa ai macar o persoana la care sa te poti plange fara nicio grija, ca sa te poti descarca. Plansul e bun! In Romania exista cursuri de Listening Partnership organizate de Otilia Mantelers pe baza filosofiei HandInHand parenting (detalii aici: http://otilia-mantelers.urbankid.ro/2013/08/cursurile-de-joc-si-emotii-si-listening-partnership.html )

    Si da, e greu sa fii un parinte bun. Si cei mai buni parinti gresesc, aia e, nimeni nu e perfect. Si e cu atat mai dificil cu cat parintii au anumite dificultati nerezolvate cu propria persoana (constiente sau nu). Alte info pe tema asta aici:
    http://www.handinhandparenting.org/article/i-swore-id-never-say-that-on-being-a-parent/

    3. Ma bucur ca ai avut curajul unei asemenea postari. Sunt multe mame care trec prin asta si de rusine ca sunt judecate de familie, vecini, prieteni tac si se prefac ca e totul nemaipomenit. Si e greu. Si gresit. Dar probabil ne-am obisnuit sa credem “vedetele” care au nascut ca viata lor e super frumoasa, ca un copil e Raiul pe pamant non-stop, cand de fapt, hai sa fim sinceri, mai exista si momente dificile, tensionate, chiar dramatice.

    Un articol, de fapt doua in libkurile din articol, pe subiectul asta:

    http://mobile.nytimes.com/blogs/parenting/2014/06/16/climbing-out-of-the-darkness-of-maternal-mental-illness/?emc=edit_tnt_20140617&nlid=60021244&tntemail0=y

    Exista o perioada de depresie legata si de intarcare (nu stiu daca e cazul), dar nasterea/alaptarea creeaza anumite reactii chimice / dezechilibre hormonale in corpul femeilor care pot duce la depresie sau stari nasoale chiar si la cateva luni bune dupa nastere. Totul are o explicatie. Trebuie doar sa iti dai seama despre ce e vb. Nu gasesc linkul acum pentru a ilustra vorbele astea.

    4. Da, e greu sa gasesti un echilibru intre viata profesionala si viata personala. Si mai ales timp! Mame din toata lumea incearca sa faca asta, si fac si compromisuri, yep! Asta nu inseamna ca isi iubesc mai putin copiii sau ca nu le doresc tot binele din lume!

    Cateva povesti aici: http://joannagoddard.blogspot.ro/search?q=Work+balance&m=1

    5. Pe 22 noiembrie vine Alfie Kohn in Romania. Citindu-i cartea, printre altele, am prins mai multa incredere in “jobul/rolul” asta de mama. Poate te va ajuta si pe tine intr-un fel. Daca alegi sa mergi la conferinta, mi-ar placea sa ne intalnim.

    http://www.totuldespremame.ro/evenimente/alfie-kohn-2014

    Raman fara baterie si ar trebui sa ma culc totusi, nu stiu daca are sens ce am zis mai sus, dar sper sa te ajute in vreun fel! De fapt…ti-am zis, eu tot sper sa te pot ajuta cumva… :)) nu stiu de ce, dar chiar m-as bucura

    Iti doresc timp si liniste! Iar daca vrei sa te plangi cuiva, ma poti suna la 074… . O sa te ascult fara sa te judec si nu-ti cer nimic in schimb 🙂 gandeste-te ca e un fel de “telefonul mamelor” – un serviciu social la care mamele pot apela atunci cand simt ca o iau razna 🙂 – partea asta chiar nu e de publicat pe blog, caci poate ma suna pe urma toate mamele care cauta ajutor pe google :)))

  • Reply
    andreea
    07/11/2014 at 5:13 PM

    accepta starile si incepe sa meditezi. functioneaza.

  • Reply
    Alina
    07/11/2014 at 11:07 PM

    Of, Andressa, imi pare rau ca te simti asa. Zau daca ai de ce sa te simti vinovata. Copilul este o schimbare majora, schimbare ce cade pe mama, si e normal sa te simti asa. Pe bune. NU ai de ce sa te simti vinovata. Faci ce poti si asta e mai mult decat ar putea cineva sa ceara de la tine. Eu m-am bucurat sa vad ca te-ai intors la serviciu si ca mergi mai departe cu viata ta, e OK sa nu renunti de tot la tine doar pentru ca ai copii si da, ma bucura si ca vorbesti despre starile prin care treci pentru ca de bloguri cu “mamici” fericite is satula, vreau sa vad cum e si the dark side of maternity.
    Cural, fruntea sus. Mergi la psiholog, te va ajuta mult.

    Andrada, nota 10 pentru sfaturi!

  • Reply
    Ancap
    08/11/2014 at 5:53 AM

    Draga Andreea, citind postul am retrait o poveste din viata mea cuvant cu cuvant. Eu cred ca dupa nastere ai facut un pic de depresie postnatala. Vestea buna e ca vei fi bine, desi va dura un picut. Eu merg la psihiatru plus pastile din februarie, luna trecuta am inceput sa reduc doza pe drumul de a renunta la antidepresive si dupa muuult timp ma simt din nou EU si sunt in stare sa ma bucur de viata mea, exact ce iti doresc si tie!

  • Reply
    kia
    08/11/2014 at 11:52 AM

    Mergi la medic. Recunoaste ca ai nevoie de ajutor si cauta-l! E important pentru tine si copilul tau, fa-o cat mai repede!

  • Reply
    Carmen
    08/11/2014 at 1:56 PM

    Nu trebuie sa fie totul perfect, daca mai apar si cioburi, let them be! Un psiholog te poate ajuta.
    Absolut totul trece asa ca rezista acolo!

  • Reply
    Cristian
    09/11/2014 at 1:33 AM

    N-ai cum să fii o mamă groaznică din moment ce-ți pui întrebările astea.

  • Reply
    doru ungureanu
    09/11/2014 at 10:50 AM

    mult succes ! you can do it ! 🙂

  • Reply
    andreea
    09/11/2014 at 8:48 PM

    Am citit Lapte negru semnata Elif Shafak…ti-o recomand, poate te ajuta.
    Da-ti timp…

  • Reply
    Rodica
    10/11/2014 at 1:02 PM

    Si eu imi pun astfel de intrebari in orice moment petrecut cu copilul: oare il stimulez indeligenta destul de mult, oare ii ofer portia ideala de dragoste, oare ar trebui sa renunt la locul de munca si sa ma dedic lui, oare ar trebui sa economisesc toti banii mei pentru frumusete, haine, entertainment, mese doar pentru el?
    Raspunsul e undeva intre, copilul este cel mai important, dar imediat dupa el suntem noi, parintii si in special mama. Ai grija de nevoile tale fizice si psihice si apoi vei gasi energie si putere de a alunga gandurile negre.
    Si eu am inceput munca si imi place atat de mult sa imi scot hainele de la naftalina si sa ies din casa! Am posibilitatea de a lucra de acasa, dar pentru mine lucrul acesta pur si simplu nu imi face bine…
    Am nevoie sa ma desprind de copil pentru a-mi satisface nevoile mele pentru ca apoi sa imi intregesc fortele si emotiile sa ii ofer ce e mai bun. Incerc sa fac un program pe cat posibil multumitor pentru toti: serile din timpul saptamanii sunt dedicate doar luni, in weekenduri pot iesi diminetile sau in timpul somnului lui de pranz. Cred ca sunt pe departe un parinte ideal, dar important e sa gestionezi greutatile si sa cauti solutii, nu sa le ignori dificultatile, iar de evitat niciodata asta nu va fi posibil.
    Cauta oriunde metode de destindere si care sa iti aduca linistea interioara ca sa descoperi care e echilibrul in cazul tau: fie o vizita la psiholog, fie o sesiune de cumparaturi, fie multa,multa inghetata, fie o iesire la spa sau doar citit o carte buna, chiar si iesit cu fetita si alte mame poate fi o idee…Orice pas e in directia buna, doar sa continui sa cauti alternative.

  • Reply
    Popp
    10/11/2014 at 5:13 PM

    Andreea, ești una dintre cele mai deștepte și mai frumoase femei pe care am avut șansa de a le întâlni și a sta, chiar dacă puțin, de vorbă. Sunt sigur că ești o mamă minunată și la fel de sigur că vei rămâne întotdeauna o minunată, indiferent de împrejurări. Oferă-ți ție suficient timp, copilul se descurcă ok și fără tine lângă el în permanență. Cu siguranță copilul are nevoie ca tu să fii în formă maximă. Știi… ca în avion în caz de Doamne-ferește, mai întâi îți pui tu masca de oxigen, apoi copilului.
    Hai, shopping! 😀

  • Reply
    Paula
    11/11/2014 at 9:02 AM

    Imi pare rau. Cred ca in momentul in care nu iti vei mai face griji cum ar trebui sa fii sau se te compari pe tine cu altele, lucrurile vor decurge natural. Vei invata ca e ok sa fii tu. Vei realiza ca de fapt esti o mama buna si nimeni nu trebuie sa ti-o spuna.
    Nu stiu exact prin ce treci dar da-ti timp cu copilul… It gets better!!

  • Reply
    dunia
    11/11/2014 at 11:43 AM

    Sunt multe femei care după ce devin mame experimentează aceste stări. Eu am două degete sus.
    Unele recunosc, altele nu, iar unele și altele trăiesc numai pentru copii.

    Fiecare femeie să fie mamă după cum simte. Cum ne putem educa copiii dacă pretindem că suntem ceva ce nu suntem de fapt?

  • Reply
    Karina
    13/11/2014 at 4:06 PM

    Draga Andreea,
    AI DREPTUL SA TE SIMTI ASA. Si iti admir curajul de a accepta asta, spre deosebire de mamele “perfecte”, cu bloguri pline de sclipici si care au intunecimi si depresii pe care nu le accepta. Si, care, din pacate, vor rabufni mai devreme sau mai tarziu.

    Ai dreptul sa te simti asa pentru ca un copil iti schimba viata complet. Pentru ca, uneori, te gandesti ca poate nu e viatape care ti-ai dorit-o. Pentru ca nu e nimeni pregatit pentru asa tornada:)
    Pentru ca nimeni nu ne vorbeste despre cat e de greu si e asa o ipocrizie cand vine vorba de subiect ca-mi vine sa-i iau la palme pe toti superficialii care-si dau cu parerea.
    Si eu am trecut prin asta si mi-a luat un an sa-mi revin. E, cred, si o usoara depresie, ca o bomba intarziata.
    Ai dreptul s ate simti asa, pentru ca oamenii incep s ate vada altfel, sa te judece tot timpul, sa te faca sa simti ca nu mai contezi decat prin prisma acestui lucru, minunat si provocator.
    Nu e asa. Esti aceeasi persoana fermecatoare si speciala cu muuulte responsabilitati in plus. Cu nervi si oboseala triple, care nu vor fi recuperate niciodata:) MI-au mai zis mie niste parinti sinceri.
    Trebuie sa gasesti putin timp pentru tine. Iesiri mai dese si scurte. probabil plecarile lungi iti accentueaza sentimentul de vinovatie.
    Trebuie sa fii bine. Nu e un moft. Depresia si nemultumirea continua, combinate cu neintelegerea d ecatre ceilalti pot distruge familia, viata sociala, totul.
    Iti doresc curaj si putina rabdare.
    Si iti spun ca sa te incurajez ca, da, e un cliseu, dar trebuie sa te simti norocoasa ca ai un copil sanatos. Eu am trecut prin ce treci tu cu un copil care a avut o problema si timp d eun an incertitudinea m-a ucis, disperarea aproape m-a distrus pe mine, familia, viata sociala. totul.
    Multa putere, draga mea!

  • Reply
    John Doe
    26/11/2014 at 3:35 PM

    Andrada e fenomenală, ce fel îți oferă ea umărul să plângi pe el şi cum îți dă ea şi nr de tel…

    Cel mai probabil va fi gol, umărul, dar gestul contează, impresionant, Andressa nu poți rata aşa o mămică cu experiență…

    Sun-o, nu mai sta pe gânduri! 🙂

  • Reply
    Raluca
    02/12/2014 at 4:00 PM

    Stiu ca suna aiurea, dar ma bucur ca treci prin asa ceva si scrii despre asta. Pentru stiu acum ca nu sunt singura nebuna care simte fix la fel.
    Eu dau tot ce pot mai bun, si simt ca lumea ma judeca si ma face sa ma simt mica si proasta si fara rost. Eu, Raluca, managerul de proiecte in fata caruia nu misca nimeni, am ajuns sa ma simt carpa fara rost si proasta tuturor (mai cu seama a femeilor de buna credinta de varsta a doua si a pipitzelor-mame de succes).

    Cel mai nasol ma simt cand pustiulica boceste pentru ca asa vrea el. Iar vecinii aud asta si probabil ma considera o mama denaturata, incapabila sa-si linisteasca pruncul.
    Alta bomboana de pe coliva e mama soacra, care probabil ma considera o vita incapabila care printr-un noroc chior a facut asa un copil frumos. E interesata exclusiv de pusti, iar pe mine nu m-a intrebat o data ce mai fac.

    Si cel-mai-cel-mai nasol e ca toate aceste prostii obisnuiau ca nu ma afecteze.
    Deci e de cacao toata situatia asta, dar macar nu suntem nebune si nu suntem singure 🙂

  • Reply
    Geta
    21/03/2015 at 10:43 PM

    Of, ce greu e sa fiu mama.
    Sunt intr-o depresie continua, nu-mi suport copiii, nu am rabdare cu ei, ma simt foarte vinovata ca nu ma inteleg cu copilasii cel mare 3 ani. Cea mica 1 an
    Pana la ora 16 sunt acasa fara ei de la inceputul anului asta, si lucrez tot felul de lucruri, majoritatea imi fac si placere. Am sa zi me timp pentru mine, dar cu toate astea cu micutii tot nu ma descurc. In fiecare zi abia astept sa se culce, sa nu ii mai aud. Cred in continuu ca sunt o mama groaznica.
    Nu am chef sa ma ingrijesc, nu am chef de sex, imi pare rau ca am facut copii si ma invigorates can tot timpul pentru ce simt.
    Am fost in concediu fara copii, am crezut ca imi truce strea asta dar nimic.
    Poate ar trebui sa merg la un psiholog/psihiatru…Oricum am avut tot timpul un fond psihic foarte fragil dar sotul meu zece ca e o prostie sa dau banii la psiholog iar psihiatrul sa ma bage pe ce stiu ce tratament….
    Off, nu vreau sa mai umplu patina cu ale mele.
    M-am regasit in tot ce ati spus fiecare. Stiu theoretic raspunsul dar nu reusesc sa il pun in practical.
    Multumesc!

  • Reply
    Geta
    21/03/2015 at 10:47 PM

    Ahh, am recitit mesajul meu, este plin de greseli, dar nu cred ca il mai pot sterge.

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: