Eu nu prea mai exist.
Trec printr-o perioada in care, daca ma uit in oglinda, nu stiu la ce sa ma astept. Arat la fel? Arat in vreun fel? O sa vad ca arat asa cum ma simt, adica ciudat? Poate ca sunt ca vampirii si nu mai am reflexie?
Nu mananc ce vreau, cand vreau. Nu dorm cat vreau, cand vreau. Nu ma duc unde as vrea, nu pot pleca de acasa de fapt si oricum nu ma invita nimeni nicaieri. Nu ca m-as plange, ci doar constat. Nu as putea iesi, cum spuneam mai sus si, de multe ori, nici nu pot raspunde la telefin, asa ca numai invitatii nu imi lipsesc!
Intrebarea zilei este: ce face aia mica? La asta ma gandesc si eu mereu: ce face? Cum se simte?
Imi imaginez ca asa va fi mereu de acum. Trebuie doar sa ma obisnuiesc.
Singurul moment in care mi s-a parut ca sunt inca importanta a fost cand mama mea i-a spus bebelusei cand plangea, de parca ar fi putut intelege: “tu stii cine e mama ta?” Am asteptat cu nerabdare continuarea, ca si cum as fi putut fi surprinsa de raspuns!, si iata am aflat: “Mama ta e fata mea, bai, si nimeni nu o supara pe fata mea!! Daca nu esti cuminte o incurci!”
19 Comments
Sabina
20/07/2013 at 11:16 AMI just love your mother 🙂 Tu stii deja ca fara tine, fara al tau domn, bebe nu era acum. Deci tu esti la fel de importanta pentru ca acum esti si tu MAMA!
andreea
20/07/2013 at 1:47 PMmama ta rulz!
Bogdana
20/07/2013 at 1:53 PMOdata cu ea, sa stii ca te-ai nascut si tu. Tu ca mama. Asa ca partea cu obisnuirea, cu nefirescul noului este cat se poate de normala 🙂 thousand hugs :*
dunia
21/07/2013 at 4:44 PMNu ne cunoaștem, dar ai un gând bun de la mine. Fetița mea are 3 ani și pot să redau primele luni de la naștere cu detalii, căci în primele luni, mamele sunt ființe fără timp, fără nopți sau zile, doar ochi lard deschiși sau pleoape picate.
Cu drag. 🙂
andressa
22/07/2013 at 11:21 AM@dunia,
Multumesc! Conteaza! 🙂
Tudor
22/07/2013 at 12:58 AM🙂 abia aştept să citesc păreri şi peste 1 an, peste trei… îmi aduc aminte când spuneai că singurătatea trebuie apreciată… eu încă sunt acolo, timpul meu este al meu…
andressa
22/07/2013 at 11:20 AM@tudor,
Clar! Singuratatea trebuie apreciata! Bine, trebuie apreciata si perioada asta de acomodare si sacrificiu. Sunt etape si etape. Nu regret nimic (deocamdata hahaha)! Pana la urma am impresia ca perioada asta de haos si sacrificiu te maturizeaza mai mult decat indepedenta. Sau te responsabilizeaza…
Oricum, distractie placuta! :)) cat inca te bucuri de ea! Sau poate te vei bucura de ea mereu? Treaba cu bebelusii nu e obligatorie.
Cristian
22/07/2013 at 3:15 PMN-o să fie chiar așa mereu. Când o să crească mare n-o să rămâi decât cu întrebarea pe unde umblă și ce face (la ora aia) 🙂
andressa
22/07/2013 at 3:53 PM@cristian,
Sper sa nu fie asa mereu! Gandul asta imi da putere sa ma ridic din pat cand nu am apucat sa dorm decat jumatate de ora! :)) dar acum pretuiesc mai mult timpul decat cred ca il voi pretui peste 10ani. Sau poate nu e asa? Zic si eu, ca nu ai toata viata 20 de ani. Ma rog, 29! 🙂
Cristian
22/07/2013 at 6:13 PMSe zice 20 de ani pentru a zecea oară 🙂
Stefan
22/07/2013 at 10:47 PMCat ma bucur sa aud ca Eva e sanatoasa, si ca si tu esti sanatoasa.
Bogdana
23/07/2013 at 3:44 PMAndreea, am scris postarea asta acum doi ani. E la fel de valabila ca si atunci: http://bogdanasblog.blogspot.ro/2011/06/maternitatea-lectia-despre-renuntare.html
Bogdana
23/07/2013 at 3:53 PMSi mai este asta, aproape un an mai tarziu: http://bogdanasblog.blogspot.ro/2012/04/scrisoare-catre-o-proaspata-mamica.html
Care zice in mare cam acelasi lucru, cu un an de intelepciune in plus. Si gata, ai scapat de mine, nu mai pun linkuri, nu mai fac nimic 🙂
andressa
23/07/2013 at 4:08 PM@bogdana,
Textele rale sunt foarte actuale si misto! Numai ca eu nu ma plang, nu clacgez, sunt inca “very sane” si cred ca am un bebelus relativ cuminte ( nu are colici macar! Plange doar de foame si de pluctiseala ) , dar ventilez! :)) blogul e locul meu unde urlu aaaaaaaaaa!!! Si apoi imi revin.
Nu am regrete legate de viata mea de dinainte si nici nu cred ca e mult mai greu decat credeam ca va fi. Numai si asa, din cand in cand, trebuie sa urlu aaaaaaa!!! ca sa ma simt mai bine. 🙂
Bogdana
23/07/2013 at 4:57 PMno, atunci esti bine 🙂 si acum realizez ca am comentat la postarea asta, in loc de aia cu ajutor 🙂
andressa
23/07/2013 at 5:24 PMBogdana,
Sunt binisor, nu chiar bine :)))
Ma ajuta si mama si sotul meu ( cat pot ajuta niste oamenicare merg si la birou ) si uite asa o scot la capat.
Doamne, dar nu se mai opresc din batut si huruit vecinii si astia cu reabilitarea. E ca la nebuni aici! 🙂
Dan
30/07/2013 at 7:15 PMNici tie nu ti-a spus nimeni ca e greu? Ti-au spus doar ca e altfel? 🙂
Vin si vremuri mai bune
andressa
31/07/2013 at 1:48 PMDan,
Ba da, dar pana nu traiesti asta, nu poti intelege cu adevarat cum e.
Maria
14/08/2013 at 6:43 PMNu e asa, o sa redevii tu la un moment dat. O alta tu, dar tot tu. Eu credeam ca viata mea asa va fi pt totdeauna. Un haos in care eu nu contez, starile mele pot fi oricare, in care nu dorm, nu mananc, doar plutesc prin zona. Stiu ca nu crezi ca va trece, dar va trece, iti promit. Si va fi foarte frumos. Si asta pot sa iti promit