PURTAM

In sfarsit sunt eu, “a girlie-girl”

Intotdeauna am fost o “girlie-girl”. Mi-au placut mereu papusile, panglicile, florile, animalele de plus, designer-lamps, pantofii, bijuteriile, parul lung si declaratiile de dragoste.

Dar foarte mult timp mi-a fost teama sa fiu asa, a girlie-girl. Eram prea inalta ca sa port tocuri, eram prea slaba ca sa port fuste, eram prea nu-stiu-cum ca sa port ceva stramt, colorat sau decoltat. Eram prea nesigura si atunci alegeam pantaloni largi si tricouri de marimea L care sa imi ascunda corpul. Nu ma machiam pentru ca aveam senzatia ca asta inseamna sa incep o lupta pe care nu o puteam castiga. Si mai credeam ca nu sunt compatibile doua lucruri: a fi cocheta cu a fi inteligenta. (Ce tampenie!) Cu toate astea, in casa, cand nu ma vedea nimeni, pana la varste jenant de inaintate, probam pantofii mamei si ma machiam cu farduri dintr-o trusa uriasa pana nu ma mai recunoasteam in oglinda.

Am ajuns, nu stiu nici eu cum, la siguranta care imi da voie sa imi port parul lung, in vant. Sa port haine cum imi plac si sa ma aranjez cum cred ca imi sta bine. Si spun asta pentru ca am vrut sa lamuresc ceva dupa ce, intr-un comentariu, cineva mi-a spus ca m-am schimbat in rau pentru ca mi-am marturisit pasiunea pentru lucruri pufoase, inflorate si colorate. Ha! Eu zic ca m-am schimbat in bine. Pentru ca pot sa fiu eu insami.

Nu era o declaratie de stil faptul ca purtam trening (da, trening!!) si adidasi aproape in fiecare zi, cand prietenele mele purtau rochii argintii si balerini rosii. Faptul ca aveam dulapul identic cu al unui baiatel de 12 ani nu era un lucru cu care sa ma mandresc. Mi-era insa rusine sa fiu… femeie. Ca si cum asta ar fi fost vulgar si demn de dispret. Bine ca m-am vindecat. I’m a girlie-girl and I’m proud of it.

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    ddunia
    04/10/2012 at 10:55 AM

    Bine ca te-ai vindecat. Apropo de ce anume te avantajeaza, am stat putin mai mult pe pozele cu Ikea ca sa ma uit la rochia ta, de fapt, la intregul tau outfit.
    Foarte frumos, foarte pe gustul meu.

  • Reply
    blu
    04/10/2012 at 11:42 AM

    “Si mai credeam ca nu sunt compatibile doua lucruri: a fi cocheta cu a fi inteligenta.” Ah ce ma mai regasesc aici. Din pacate am realizat prea tarziu ca n-au legatura, iar acum tre sa fac un efort sa fiu cocheta.. inca nu-mi vine natural, inca ma trezesc dimineata si pur si simplu n-am chef sa ma aranjez :((

    • Reply
      andressa
      04/10/2012 at 11:48 AM

      @blu:
      eu, in acest moment, cred ca de fapt nu numai ca sunt compatibile cele doua calitati, ci chiar sunt strans legate intre ele.

  • Reply
    Karina
    04/10/2012 at 3:58 PM

    nu cred ca este o schimbare in rau, ci o preocupare poate putin superficiala
    dar toti avem mecanismele noastre de compensare si asta e unul din ele
    iar commentul meu avea intentia de a declansa un fir de curiozitate care sa te impinga spre a medita de ce e asta important pentru tine, un pic mai profund decat girly-girl explanation:)
    nici urma de malitiozitate, daca s-a perceput altfel, sorry

    • Reply
      andressa
      04/10/2012 at 4:00 PM

      @Karina:
      esti draguta, dar m-am referit la un alt comentariu. semnat cu “ela”.

  • Reply
    Cristian
    04/10/2012 at 10:47 PM

    Eu am impresia că în comentariul ăla malițios era vorba de altceva. Nu era vorba de faptul că te dichisești (na că am rămas cu sechele de la mimă :-D), ci de faptul că ții să te afișezi cu niște articole de îmbrăcăminte doar pentru a lua fața lumii și pentru a impresiona. Am remarcat și eu că-ți fac cu ochiul diverse articole de vestimentație sau încălțăminte, dar nu văd lucrurile la fel sumbru ca alții. De altfel chiar nu-i înțeleg pe ăștia care se agită atât de tare pe ce fac unii cu banii lor. Ce mă doare pe mine că-și iau haine sau mașini scumpe? Fiecare om cu poftele sale, deși pe unele nu le înțeleg. În fine, mai important mi se pare să nu te apuci să judeci prea tare oamenii după cum sunt îmbrăcați. S-o privești pe una de sus doar pentru că n-are nu știu ce pantofi.

    Revenind la articolul de față, zău dacă reușesc să înțeleg cum de nu făceai nici măcar unul din lucrurile alea. Măcar o dată să fi mers la școală într-o fustă mai scurtă sau cu niște pantofi mai draguți. De machiaj nu zic nimic, că nu mă omor după el.

    • Reply
      andressa
      05/10/2012 at 7:23 AM

      @Cristian:
      de acord, comentariul ala asta voia sa insinueze. ca nu ma duc la cumparaturi si atat, ci ca de fapt sunt o colectionara de etichete. dar de unde a tras concluzia asta… nu stiu. :)) pun eu poze cu dulapul meu pe blog? culmea este ca e foarte departe de adevar. chiar recent mi-am facut 2 perechi de pantofi la un cizmar din-ala, de pe vremuri, care lucreaza intr-o bomba de atelier si am platit o nimica toata pe cele doua perechi. vreau sa ma intorc la el sa-mi fac si cizme. crezi ca le lipesc dupa aia etichete “louis vuitton”?! :))) Nu, le port cu mandrie, asa, no name. Am si croitorese in care am incredere absoluta. Imi fac rochii dupa modele pe care le gasesc pe net si sunt foarte mandra sa le port, chiar daca nu au etichete.
      De-aia ma enervat treaba cu snobismul. Chiar nu si-a gasit omul.

  • Reply
    Cristian
    05/10/2012 at 11:46 AM

    Păi chiar nu pui poze cu dulapul ăla pe blog. Te-ai lăudat mai demult cu nu știu ce echipament sportiva și nici acum n-ai pus vreo poză cu el. Mai mare rușinea, halal snobism :-))))

  • Reply
    Cristian
    05/10/2012 at 1:09 PM

    Varianta cu HTML corect:

    Păi chiar nu pui poze cu dulapul ăla pe blog. Te-ai lăudat mai demult cu nu știu ce echipament sportiv și nici acum n-ai pus vreo poză cu el. Mai mare rușinea, halal snobism :-))))

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: