viciile noastre si ale domnului Grey

Am citit „Cele 50 de vicii ale Domnului Grey” de E. L. James. Atat. Daca ati citit-o si voi, e suficient sa spun atat. 🙂

 

Daca nu ati citit-o, hai sa va povestesc experienta mea cu aceasta carte neobisnuita. Nu vreau sa ii fac o recenzie, nici nu sunt buna la asta, va spun doar cum a fost sa o citesc.

Cand am plecat la Roma am inceput sa o citesc. Nu stiam la ce sa ma astept, nu imi place sa citesc rezumate inainte sa ma apuc de o carte. E ca si cum as intreba pe cineva cum i se pare o persoana inainte sa o cunosc. Prefer sa descoper singura lucruri. Primisem cartea de cateva saptamani (sau zile?) de la Diverta cu singura mentiune ca o sa-mi placa.

Aici merita sa fac o paranteza legata de selectia cartilor care imi ajung in mana: am prea putin timp la dispozitia ca sa citesc porcarii, cam asta mi-e principiul. Si atunci evit cartile despre ai caror autori nu stiu nimic sau care nu cred ca ma imbogatesc absolut deloc.  Asta nu inseamna ca citesc bibliografia studentilor la Litere, dar nici nu m-am imprietenit cu genul chick-lit. Singura exceptie a fost Jurnalul lui Bridget Jones pe care l-am citit in engleza si mi-a placut foarte mult. Acum insa am fost fata in fata cu o carte despre care stiam ca este catalogata de unii ca „un chick-lit smart” (whatever that means) si era si din coletia „Eroscop” a editorurii Trei. Cu alte cuvinte, ma asteptam sa fie cu ceva pornache. Despre ea mai stiam ca a fost publicata intai online, ca e-book, si a fost cumparata de 250.000 de persoane, ceea ce a facut un editor sa o publice in print si a devenit imediat best-seller cu 750.000 de exemplare vandute. Urmatorul pas? Hollywood, desigur. Universal Pictures a cumparat deja drepturile de ecranizare. (Ramane de vazut cine va juca rolul Domnului Grey!) Romanul acesta este doar primul dintr-o serie de trei. Mai scrie cineva zilele astea altceva decat trilogii?! Anywayz, abia astept sa citesc urmatoarele parti! =)) Si cred ca nu sunt singura. Sa zicem doar ca e addictive ca Harry Potter, doar ca nu e pentru copii. E un Harry Potter care face altfel de vraji in Camera Secretelor. =))

Am inceput deci sa citesc cartea in avion spre Roma si am terminat-o de citit la mare, in statiunea Venus (da, stium, o ardem underground!). Practic, am deschis-o de 4 ori si de fiecare data am lasat-o greu din mana .Cand am deschis-o, am fost intai dezamagita, dupa care, atunci cand am ajuns la partea mai hard-core, ma uitam in jur cu senzatia ca cei din jur stiu ce citesc si se holbeaza la mine! =)) Avionul aterizase la Roma cand eu eram in toiul actiunii si tare as fi vrut sa ne mai fi aflat in aer vreo 10 minute. La sfarsitul zilei, dupa foarte multe ore de vizitat, era franta de oboseala, dar nu atat de franta incat sa nu mai citesc putin. Asta mi-a placut la cartea asta: era ca un flirt din care nu te poti opri. Isi crea singura drum spre prioritatile mele, imediat dupa dus+mancat+somn.

Au fost 613 pagini, dar le-am citit ca si cum ar fi fost 200. Lectura e usoara ca urmarirea unui film american cu Anne Hathaway in rolul principal. De altfel, la ea m-am gandit cand mi-o imaginam pe Anastasia, personajul principal feminin al romanului. Acum sa va spun ceva despre actiune: cartea e light, dar nu in senul rau al cuvantului, ci in sensul foarte bun. E light ca o limonada cu lime intr-o zi de august. Te captiveaza, te amuza, te socheaza. Daca as fi dura, as zice ca nu are nicio profunzime, e doar o poveste misto. Dar, cu riscul sa fiu contrazisa de majoritatea „cultilor”, eu spun ca am gasit ceva subtilitati in ea.

Povestea ne prezinta o relatie dintre o tanara neexperimentata si un barbat bogat, frumos, misterios si carismatic (atat de perfect incat e aproape comic: piloteaza avioane, canta perfect la pian, se pricepe la afaceri, stie totul… e practic Batman!). N-as vrea sa va stric surpriza daca vreti sa o cititi si voi, asa ca nu o sa dau o multime de detalii, dar va spun spun doar ca in esenta este vorba de control. Intre cei doi portagonisti se negociaza permanent puterea. Ca intr-un balansoar, ei se plimba dintr-o extrema in alta, in cautarea echilibrului. Fiecare vrea mai mult de la celalalt si fiecare trebuie sa cedeze ceva pentru a obtine altceva. Si mai este vorba si de limite acolo: cat de bine ne cunoastem oare si cat de mult suntem dispusi sa exploram pentru a ne descoperi noi laturi, noi placeri sau gusturi. Pe masura ce femeia din roman incearca sa vada cat de departe poate merge, si eu ca cititor ma intrebam ce limite mi-am depasit. Sigur, in carte e vorba de o relatie intre o femeie si un barbat, dar putem extrapola la o multime de situatii: tu cat de mult ai cedat si cat de mult te-ai impus? Cat de mult domini si cat de mult esti dominat? Eu am aflat ceva despre mine citind romanul.

Cred ca pana la urma o carte e smart sau nu si in functie de cine o citeste. =)) Daca o citesti doar pentru partile care descriu partide de sex, succes! Daca te distrezi cu ele, dar „citesti” si relatia descrisa acolo, e un pic mai mult. Scriitoarea a pus pe hartie povestea in plina criza a varstei a doua. Asta spune multe!

PS: acum citesc ceva de Kafka. Va dati seama ce ciudat? =))