despre prieteni vechi

Una din bunicile mele avea obiceiul de a-si invita prietenele la pranz duminica, de mai multe ori pe an. Treaba asta era extrem de solicitanta, mai ales pentru o persoana de varsta ei. Casa trebuia pregatita, curatenia este importanta, ordinea la fel, masa trebuia aranjata in mod special: 3 feluri de farfurii erau puse pentru fiecare invitat, folosea supiera si tot felul de platouri, iar de gatit cu orele nici nu mai zic! Evident, dupa un pranz cu multi invitati si curatenia era un calvar. Am intrebat-o si eu: de ce te mai chinuiesti? De ce nu e suficient sa le dai un telefon sau sa astepti sa te invite altii la pranz? Mi-a zis ca asa e cu in prietenie, trebuie sa faci un efort.

Dupa definitia ei, prietenie nu inseamna sa suni pe cineva cand ai chef sau doar ca sa rezolvi o problema, sa te vezi cu oamenii cand ti-e usor si comod si atat, ci sa faci un efort in plus. Cum ar veni, pentru ceilalti oameni nu trebuie sa te chinuiesti, dar pentru prieteni, da. Si inca ceva: daca tu nu vei face asta, nu o vor face nici altii pentru tine. “Daca eu nu ii invit la pranz, nu sunt o gazda buna si nu pregatesc 4 feluri de mancare, de ce m-ar invita altii la ei?”, adica ar insemna ca ea doar profita de ospitalitatea lor, deci nu e o prietena buna. Un prieten nu asteapta favoruri, ci ofera cel putin la fel de mult cat primeste.

Teoria ei nu mi se pare de moda veche, desi cunosc din ce in ce mai putini oameni care gandesc asa. Si eu cred ca a fi un bun prieten nu e doar o chestie de inertie, adica s-a intamplat sa ne intersectam de cateva ori si ne plac aceleasi filme. Nu, cred ca a fi un prieten cu adevarat e ca si cum ai fi un bun parinte sau un bun sot. Adica relatia asta presuspune si responsabilitati, nu doar beneficii.

Inseamna sa suni pur si simplu ca sa vezi ce mai face omul, nu doar cand esti pe scaun la “Vrei sa fii milionar?”, sa inviti oamenii la tine acasa pentru un ceai sau un pahar de vin sau o prajitura facuta de tine (desigur, daca stai in gazda sau cu inca 3 colegi de apartament, e mai complicat, dar eu nu vorbesc de aceste exceptii), sa iti faci timp sa iti petreci ziua cu ei, sa le faci cadouri, sa ii ajuti chiar daca asta inseamna sa te trezesti cu noaptea-n cap in weekendul pe care voiai sa il petreci in pat, sa ii si inviti la film sau in oras, nu doar sa astepti sa fii “convocat”.

Foarte multi oameni se plang ca eu din ce in ce mai putini prieteni. Toti se plang ca programul le strica prieteniile: cand lucrezi 10 ore pe zi si mai ai si un copil care trebuie dus in parc, ce prieteni sa mai ai? Pai, nu stiu, dar alte generatii cum reuseau? Faceau un efort.