mateias

Scriu acest post ca să îi urez bun venit în acestă lume lui Matei, nepoțelul meu în vârstă de o zi. Înainte să apuce să vadă despre ce e vorba prin zonă și să strige și el ”I want my money back!”, îi urez să fie mereu înconjurat de oameni pe care îi iubește și care îl iubesc, să aibă multă minte, curaj și mult noroc: oricare ar fi superputerea lui, toți avem o superputere, important e să știe să o folosească astfel încât să fie fericit.

Ieri l-am văzut la spital, avea o oră doar. Ce vârstă frumoasă! Era pentru prima dată când vedeam cu ochii mei, la numai câțiva centimetri distanță, pe cineva atât de… nou. Era înfășurat bine, bine în cârpe albe, i se vedea doar capul mic, mic, și nu spunea nimic. Stătea și atât. De fapt, stătea și creștea, sunt sigură.

Spitalul a fost o mică dezamăgire. Deși era plin de bodyguarzi de păreau de neînduplacat când venea vorba de intrat în spital în afara orelor de vizitare, așa cum orice spital ar trebui să fie, o verișoară descurcăreață a reușit să pătrundă prin cordonul de pază ca să vadă gălma cu un cordon ombilical abia tăiat. Și pe fericita mămică, extenuată de miracolul nașterii.

Nu mi-a plăcut sentimentul pe care mi-l dau toate spitalele de stat: că oricât de buni ar fi medicii și oricât de bun la suflet ar fi  întreg personalul, asta nu compensează faptul că aduci totul de acasă, de la papuci la prosoape, și dacă vrei și tu un pahar cu apă… Ar fi bine să-l fi adus de acasă.

De fapt, am stat puțin în spital și poate impresia mea e greșită, dar asta e senzația pe care mi-o dau toate spitalele. Că trebuie să te ajuți singur.

În fine, șocul cel mai mare pentru mine a fost să aflu că în maternitate nu e ca în filme, mămica nu stă singură în salon, înconjurată de flori, baloane și rude entuziasmate, iar copiii nu sunt așezați în cutiuțe mici, dincolo de un geam, ca într-o vitrină. Credeam și speram că voi putea să stau o oră să mă uit la bebeluș și eram chiar supărată că nu-mi luasem ochelarii (că dacă îl găseam așezat pe ultimul rând? eu nu văd prea bine la distanță!). De fapt, mămicile stăteau mai multe într-un salon, fără flori, baloane și papițoi, iar bebelușii erau poate așezați în cutiuțe transparente, cum credeam eu, dar nu am de unde să știu sigur pentru că erau dincolo de un perete… opac. O asistentă ni l-a adus din salonul nou-născuților și ni l-a arătat 30 de secunde, timp în care ne-am minunat de el, l-am lăudat și am tremurat de emoție.

Așadar, there is a new man in town. Matei.