1 a.m.
– Cum adica nu mai vii maine? Nu avem cu ce filma. Iti dai seama ca noi contam pe tine, nu? Am refuzat cealalta camera. Ce facem acum?
– Iti spun maine dimineata daca vin.
– Nu mai vine.
– Cum adica? De ce nu ne-a spus acum cateva ore? Acum de unde gasim alta camera?
– Nu stiu. Il mai sun dimineata.
– Bine. Daca nu gasim alta camera, renuntam. Avem timp sa le spunem tuturor sa nu mai vina. Vorbim maine la 9.
9 a.m.
– Nu raspunde. Nu avem camera.
– Am facut eu rost de una. Ne vedem la 11.
11 50 a.m.
– Scuze ca am intarziat atat de mult. M-am ratacit pe aici.
– E ok. Camera nu are baterie. Acumulatorii sunt la incarcat intr-un bar din apropiere.
– Vad ca aleea nu e pustie.
– Da, stiu. Ieri era. Dar ieri era vineri.
– Hai sa facem o repetitie.
12:00 a.m.
– Si aici spuneti prima replica.
– “Stai, fa” ?
– Da.
– Nu pot sa cred ca trebuie sa spun asa ceva. Parca e fii-mea, cum sa vorbesc asa urat?!
12:30 a.m.
– Ati mai jucat in vreo productie?
– Da, am aparut intr-o reclama. Stiti, eu cant si la vioara. Si copiii imi spuneau azi cand plecam de acasa: “Ia uite la el, tata e artist!”
1 p.m.
– Nu mai pot de frig.
– Hai ca incepem.
– Zi-mi unde sa stau.
1:10 p.m.
– Mergi ca un fotomodel.
– Dar asa merg eu.
– Mergi si tu… mai repede!
– Bine.
– Asa!!
2 p.m.
– Tresari. Intelegi? Tresari si te intorci.
3 p.m.
– Bateria nu mai tine. Poate inca trei cadre.
3:10 p.m.
– Ploua? Nu pot sa cred.
Mai incercam o data in curand.
Iata filmare de unghi subiectiv:
Macar sandvisurile aduse acasa de regizor au fost bune. 🙂
