eu

Unii oameni te fac sa te simti bine in pielea ta. Si nu pentru ca iti fac complimente, dimpotriva, asta te poate stanjeni, mai ales daca sunt exagerate, ci pentru ca te fac sa te simti iubit, apreciat pentru ceea ce esti.

Sunt oameni cu care, daca ma intalnesc, nu simt nevoia sa ma machiez, desi eu de obicei ma dau cu rimel, fard… Ci ma imbrac comod si-mi imi leg parul in coada de cal.

Acesti oameni ma fac sa rad, cand sunt suparata. Imi fac pofta de inghetata, cand n-am chef de nimic. Pe ei i-as suna si cand mi-e bine si cand mi-e rau.

La extrema cealalta, sunt oamenii cu care nu ma simt niciodata intreaga. Incerc fara-ncetare sa ma completez cu brizbrizuri, cu haine intr-un fel, fard un pic sidefat, poseta sic; zambesc intr-un anumit fel, nu cum imi vine, asa cum cred insa ca da mai bine; ma gandesc mai mult la cum imi sta parul sau ce subiecte sa mai deschid decat la momentul trait pentru ca sunt vesnic convinsa ca sunt oribila; ca nu ma plac, nu ma vor placea daca m-ar cunoaste cu adevarat, ca poate-poate, daca ma voi stradui sa pastrez aparentele, voi prelungi perioada de toleranta.

Sunt oameni cu care imi place sa tac. Sunt altii cu care mi-e teama sa tac, pentru ca ma gandesc ca vor crede despre mine ca sunt proasta.

Sunt oameni cu care ma duc sa ma intalnesc cand sunt obosita si trista ca sa imi reincarc bateriile cu simpla lor prezenta. Sunt altii pentru care ma pregatesc fizic si psihic mult si totusi niciodata de-ajuns, oameni care ma epuizeaza prin prezenta lor pentru ca e greu sa stai cu mintea si corpul incordate si respiratia taiata minute in sir. Si apoi sunt dezamagita de mine, de ceea ce sunt si infometata de ceea ce nu sunt, dar mi-as dori sa fiu.

Sunt oameni cu care sunt eu si sunt fericita. Sunt altii cu care incerc in mod disperat sa port o masca si ma simt ridicola si in pericol sa fiu deconspirata.

Metaforic vorbind, cand sunt fericita si iubesc port training si am parul prins.