De multe ori am spus ca nu ma simt iubita cand voiam sa spun altceva. Am aflat asta de curand cand cineva, nu spun cine, persoana importanta!, mi-a zis ca nu vrem neaparat sa fim iubiti, ci sa iubim.
Intr-adevar, uneori ne plangem ca nu suntem iubiti cand de fapt ne lipseste obiectul dedicarii totale, ne lipseste mediul propice de a da totul din noi, iar ce avem de dat de preseaza. Fara mediul propice nu putem iubi, iar daca o facem doare ingrozitor. Se numeste dragoste neimpartasita si s-a demonstrat stiintific ca poate ucide. De fapt, nu s-a demonstrat stiintific, dar eu cred ca s-ar putea muri din asa ceva.
Din diverse motive se intampla sa nu putem iubi. Voi enumera cateva:
– ne e prea frica. Am dat cu dintii de bordura de prea multe ori si nu mai vrem sa simtim gustul de asfalt. Stam pe marginea stadionului, dam ture de teren, dar ne e prea frica sa intram in joc. Ca o pisica prea batuta care nu mai lasa pe nimeni sa se apropie de ea. Lasati-ma naibii in pace! Nu putem iubi daca tremuram de frica la gandul ca putem fi vulnerabili.
– inca nu am uitat. Nu putem iubi pana nu am trecut peste motivul pentru care nu o mai iubim pe ultima persoana iubita. Daca suntem disponibili sa iubim, inseamna ca suntem la volanul unei masini functionale: are ulei, are, are apa la motor, are, are benzina, are, are asigurare, si ce daca n-are. Trebuie sa fii pregatit sa pleci la drum. Nu putem pleca daca masina e inca in reparatii. Sau, mai bine zis, nu putem apuca pe un nou drum, pana nu am terminat traseul pe care ne aflam.
– ne simtim defecti, suntem nemultumiti de noi insine. Cum sa poti iubi pe altcineva cand nu te iubesti intai pe tine? Avem senzatia ca ne lipseste ceva, ba chiar ca golul din noi se vede de la posta, ca umblam pe strada ca o gogoasa circulara cu o gaura in mijloc si lumea se uita la noi si se minuneaza. Nu putem iubi pentru ca ne lipsesc cateva piese din mecanism ca sa putem sa facem dracia sa functioneze, sa dea energie. Ne simtim incapabili sa daruim, sa iubim. Suntem neiubibiliciosi si neiubibili. Si credem ca asta e contagios si ne ferim sa ii infectam si pe altii de neiubibilitate.
Si nu putem iubi.
47 Comments
Vlad Lincs
10/05/2007 at 3:59 AME tragic cand o persoana este, sau ramane, in una din cele 3 stari enumerate, toata viata.
p.s.: inca incerc sa citesc ultimul cuvant din paragraf 🙂
catalin
10/05/2007 at 6:33 AMdomle buna asta cu gogoasa circulara, mi-ai placut:)
shalimar
10/05/2007 at 8:20 AMneiubibi…s-a notat 🙂
fain!
Nyana
10/05/2007 at 9:03 AMApropo de demonstrarea stiintifica – s-a demonstrat cum cazurile de depresie puternica (inclusiv din dragoste neimpartasita for example) pot crea probleme la nivelul inimii (ca si organ). Pacientul putand, intr-adevar, si sa zica pa-pa.
Kinda sad if you think about it.
Lua
10/05/2007 at 9:15 AMOut of the 3, the last one is the most dangerous. The first two can be more easily managed with a bit of TLC. The last one, more often than not is there despite whatever happens in life. It was probably there before one was afraid and one could not forget. Sometimes, the fact one is afraid and cannot forget is magnified solely due to nr 3.
It sucks.
But well written 🙂
andressa
10/05/2007 at 9:42 AMLua,
glad you could understand my text. I was afraid you wouldn’t. 🙂
Yes, the third reason I gave is the worst and at is was the first I could think about, but I put it last eventually because I thought I should save the best/worst for last.
catalin,
ti-o dedic daca iti place atat mai mult. Fraza aia e acum a ta, faci ce vrei cu ea! 🙂
shalimar,
ne-iu-bi-bi-li-ta-te. Simplu!
andreanum
10/05/2007 at 10:31 AMtot ceea ce poate ucide, daca nu o face, te face mai puternic. truism? desigur.
mie mi s-a intimplat, si cred ca multora, sa traiesc o iubire neimpartasita; dar neimpartasita pentru ca am ales (instinctiv) sa fie asa. Altfel, ar fi fost o iubire imposibila transformata in posibila si, ca atare, in final nefericita. Daca esti in stare in momentul deciziei sa faci calcule de genul asta (e mult spus: nu le faci, iti vine in cap ideea, ceva in tine lucreaza si cind dormi), aia se cheama alegere si daca poti renunta la a o transforma in “pipaibila”, aia e iubire adevarata.
Cit despre a nu putea iubi: sa iubesti se invata. E ca si desenatul: 95% munca si 5% talent :)) E cert ca avem nevoie de iubire. Dar… nu tot timpul. De-aia in anumite momente, dupa o mare drama si consum corespunzator de lacrimi, ne promitem noua insine ca ne-ar fi mai bine fara “complicatenia” asta de iubire. Pina cind, pe strada sau la cafenea sau in autobuz apare… el. Sau ea. Si gindurile de abstinenta au disparut ca ceata dimineata :)))
me iertati ca m-am labartat atita, nu mai fac 😛
ate
10/05/2007 at 11:52 AM“Cum sa poti iubi pe altcineva cand nu te iubesti intai pe tine?” .. Angel-A ! 🙂 daca nu ai vazul filmul.. si e doar pura coincidenta.. ti-l recomand.
Malefica
10/05/2007 at 12:20 PMCe e mai rau e ca atunci cand respingi din frica de a fi ranit, “respinsul” interpreteaza asta ca fronda sau rautate. asa cum te uiti la pisica aia si crezi ca e turbata de nu te lasa sa o atingi.
Anca
10/05/2007 at 12:46 PMCitesc si o lacrima mi se scurge pe obrazul stang… sa ma sterg pana nu ma vede vreun coleg.
waven
10/05/2007 at 1:28 PMNu te cred! Uita ca ai scris asa ceva asap. Si dovedeste-ne ca te-ai inselat.
Mihai
10/05/2007 at 1:41 PMI think i know how you feel. I feel the same way…
locke
10/05/2007 at 2:19 PMAdevarat…iar punctul 3…I know what that means!
Corina
10/05/2007 at 3:44 PMin sprijinul teoriei tale, nu ai observat cum intotdeauna iti este mai greu atunci cand trebuie sa lasi pe cineva, si nu atunci cand esti tu parasit?
alex
10/05/2007 at 4:55 PMCorina, ai mare dreptate
Andressa…eu cred ca afirmam ca nu suntem iubiti cand nu suntem iubiti de cine vrem noi….
sin
10/05/2007 at 8:21 PMcorina, I second that.
in alta ordine de idei, cre’ca ar fi o gramada de cupluri interesante daca ne-am putea iubi cu cine vrem noi 🙂
Paula
10/05/2007 at 11:40 PMPersonal, cred ca ating cu brio doua din punctele expuse de tine. Si ma sperii…A trecut un timp destul de indelungat si am crezut ca m-am vindecat si ca am trecut si peste motive si peste durere si am mai crezut ca sunt pregatita din nou sa dau o sansa iubirii…cind de fapt, Iubirea insasi ar fi sansa mea. M-am inasprit cumva in mine, m-am invechit in durere si frica…si in final am gasit iubirea ca unica solutie de a scapa din temnita pe care singura mi-am creat-o. De aceea cred ca iubirea e un miracol. Nu stiu de unde vine, nu stiu cum, dar cind vine stiu sigur ca ne transforma intr-un fior de lumina.
ggl
11/05/2007 at 12:34 AMOf of. S-o crezi tu andreanum ca se invata sa iubesti. Nu degeba zic englejii “fall in love”; that’s the whole point: it just happens. Logica de intretinuta dauneaza grav sanatatii tale si a celor din jur.
Andreea
11/05/2007 at 12:58 AMfoarte tare.pentru mine toate motivele sunt valabile…
Mihai
11/05/2007 at 7:56 AM@paula
Pai na… Bravo tie. Unii insa au avut prea multe experiente de genu ca sa mai poata trece peste… Sper ca ea, si eu, sa putem trece peste la fel ca tine.
Doru
11/05/2007 at 8:43 AMLa punctul 3… eu as zice ca e posibil si reversul: sa nu mai poti iubi pe altcineva pt ca te iubesti mult prea mult pe tine insuti/insati. Oricum, fain postul.
keep walking!
ana
11/05/2007 at 2:42 PMe trist cand ajungem aici…
eu sunt in recuperare… si e destul de greu, dar lupt, ce sa fac: )
Diana
11/05/2007 at 6:27 PMwow… ai pus punctul pe i… trist dar adevarat…eu sunt in intregime in pct-ul 3… c’est la vie
mihai peticila
12/05/2007 at 10:02 AMSi n-a fost nevoie decat de un singur motiv…
Am gasit-o într-o zi în care vara părea că n-a existat niciodată până atunci. Era un val de caldura, si lucrurile amortisera complet. Simteam ca pot sa dorm oricat, oriunde, chiar daca dormisem mult. Era o dulce plictiseala, cu aroma de flori proaspete, iar norii vorbeau despre o ploaie ce abia murise. Poate fiindca totul era atat de ciudat, am gasit-o pe ea. Ea insasi ciudata, un om care a plecat atat de repede ca n-am avut timp sa o cunosc. Sa o invat. Nici sa o iubesc n-am avut timp. Dar amintirea ei seamana cumva cu ziua aceea ce aducea vara. Cred ca aveam sufletul atat de plin atunci, ca am simtit nevoia de o completare. Lipsea ceva, era un gol, aveam nevoie de trecerea ei prin viata mea. Undeva era un semn de intrebare. Si aveam nevoie sa-mi umplu pana la refuz sufletul si sa astern peste golurile ramase un raspuns. Cred ca vara aceea prea multa a nascut dezastrul…La inceput nu mi-am dat seama, n-am simtit nici un fior. Era o intalnire oarecare, o intalnire putin neasteptata, dar logica in cele din urma. Nu simteam nimic special, gandurile imi erau inca limpezi. Puteam sa o privesc fara sa o admir, puteam sa o ascult fara sa-i invat vocea, puteam sa rad fara sa-i iubesc glumele. Eram inca eu insumi, iar ea era inca doar o persoana din viata mea. Si totusi…Si totusi, m-a inspirat in ziua aceea. Mi-a amintit. Eram gol pe dinauntru, pana in ziua aceea. Imaginile, si vocile, si mirosul unei veri trecute incepeau sa ma inconjoare. Le primeam ca pe niste amintiri de care te bucuri, le lasam sa ma impresoare, fara sa cred ca ma voi simti atras de ele. Ea, mica, era o fata care-mi vorbea fara oprire de viata ei. Nimic nu anunta dezastrul… Eram doi oameni si atat.Am asteptat cu nerabdare revederea. Si am descoperit ca sunt zile in viata noastra in care timpul trece altfel. Sunt zile in care un singur scop naste asteptare. Restul e doar o umplutura menita sa-ti aminteasca de valori care nu mai conteaza. Singurul lucru important e scopul acela, iar timpul nu il masori in zile si in ore, ci in etape scurse pana in ziua in care asteptarea va fi certitudine. Am descoperit in zilele acelea ca nu mai pot fi cinic. Ca ma opresc din cand in cand din drumul meu, si privesc in jur. Am descoperit oameni, in zilele alea. Am revazut locuri. Am auzit voci. Si, dureros, oamenii si locurile si vocile erau din alta parte, dintr-o alta lume. Visam. Ea, micuta, incepea sa faca parte din lumea mea. Ajungeam tarziu acasa. Strazi pustii, ude, un vant de primavara, nelalocul lui… Am descoperit in noptile acelea cat de jos, cat de scufundat eram intr-un dezastru pe care nu l-am crezut ani de zile posibil. Dupa atata timp, puteam din nou sa simt!
Megalomaniac
12/05/2007 at 1:46 PMPai daca poti sa ierti, inseamna ca poti si sa iubesti. Cam asta ar fi solutia, cred (adica sper). Daca iubesti pe cineva trebuie sa-i si poti ierta diverse…adica orice. I-adevarat ca nu poti uita, dar daca inveti sa ierti parca esti putin mai liber.
..si desigur trebuie sa fim constienti ca nu toti avem drepturi egale in ceea ce priveste fericirea…
CI
31/10/2016 at 7:26 PMeu as zice mai degraba ca poti sa ierti daca iubesti…. aproape orice.
otrava
12/05/2007 at 5:14 PMe cel mai frumos sentiment ever. imi e dor de el dar in acelasdi timp trebuie sa fie o persoana care merita. mai e mult pana departe
Alexandru
12/05/2007 at 10:27 PMn-am inteles nimic si e clar ca nimeni nu vrea sa explice!!!!
asta e…
ana
13/05/2007 at 12:18 AMimi cer scuze ca sunt off-topic! nu merge sa ma inscriu la rubrica subscribe !! ce pot face ?
oedip
13/05/2007 at 12:24 AMChiar crezi ca putem avea mai multe “iubiri” in viata. Poate voi trece de romantic tampit dar cred ca nu. Sorry, pt mine e trist dar adevarat. Au fost multe, a fost una, au fost apoi altele… dar doar aia una nu o pot uita… si nici nu o voi uita. Mediu, noi, etc… povesti.
Este sau nu este, simplu si dificil in acelasi timp. Din floare in floare este un status quo nu o adevarata iubire. Cred ca aia adevarata e una… ca si adevarul, nu acuma, ci mai demult, UNUL!
Numa bine…
Dan
13/05/2007 at 4:06 PMYou are soooo heart-broken, aren’t you? You just can’t stop thinking about it, about him, about her, about you & him, etc… It sucks…
Andrei Sava
14/05/2007 at 2:19 AMTocmai am citit post-ul. Very true Andressa, very true! >:D
oedip
14/05/2007 at 3:43 AMaren’t we all?!! well, actually not all of us have the balls to admit it… but, hey, i don’t care less!
Artemis
14/05/2007 at 10:53 AMAndressa, tu din care categorie faci parte?
Dan
14/05/2007 at 11:54 AMoedip, huh?!
Dan
14/05/2007 at 12:45 PMoedip, i wasn’t talking to you in the first place, second…
oedip
14/05/2007 at 5:16 PMI’m pretty sure u did… but not here, in the title – I’m the raccoon 😛
10x anyway 😉
Dan
14/05/2007 at 5:19 PMoedip, once ahain, huh?
andressa
14/05/2007 at 5:24 PMana,
nu stiu! trimite-mi pe email adresa ta si incerc sa te adaug eu la abonati.
crash
15/05/2007 at 9:19 AMNu cred ca ai prea multa dreptate. Oricum m-ai inspirat. Am scris ceva asemanator, dar pe dos!
andressa
15/05/2007 at 10:19 AMcrash,
ma tem ca ai inteles pe dos. nu am zis ca nu meritam, ci ca nu ne simtim in stare uneori, nu ne simtim suficient de merituosi. pentru ca parca avem o suferinta contagioasa si vrem sa stam in carantina.
crash
15/05/2007 at 11:59 AMDa, ai dreptate, nu intelelsesem. Acum am inteles mai bine. Si mi-am schimbat viziunea. Of, barbatii astia superficiali…
Peculiar
22/05/2007 at 7:50 AMEu propun sa-ti revendici postul ca vad ca ti l-a copiat cineva: http://marcus2inter.blogspot.com/2007/05/keep-it-real.html
andressa
22/05/2007 at 9:17 AMDaca ai sti de cate ori mi s-a intamplat sa-mi gasesc posturile pe ici-colo. Dar ce conteaza? Nu ma afecteaza.
Crsitina Dany
24/05/2008 at 9:04 AMBuna!Si eu sufar din dragoste,din cauza ca nu sunt iubita! M-am indragostit de un baiat(7-a),Madalin.De fiecare data cand il sun imi inchide,ma injura,nu-mi raspunde,sau imi raspunde mama lui! Nu ma iubeste si stiu asta,dar ma agat ca o proasta de un fir de ata!!!!! Plang in fiecare zi la scoala si colegii ma intreaba de ce,dar nu le pot spune!!! Daca vreti sa vorbim va dau id-ul meu: vrenicu_cristina
Andressa » furia oamenilor singuri
21/07/2011 at 9:26 AM[…] fi iubit si apoi nu-ti mai vine sa iubesti pe nimeni pentru ca nu te iubesti pe tine (Ah, postul neiubinda! The good old days of blogging.). Dar cred ca e foarte important sa alternezi aceste perioade de […]
eu si iubibilitatea » Andressa
12/09/2012 at 10:53 AM[…] Noul single al trupei Taxi, “Esti iubibila”, imi aduce aminte de un post scris de mine pe blog acum 5 ani. Scriam atunci de a iubi, a neiubi si de “neiubibiliciosi” si “neiubibili.” Mai stiti postul? E aici. […]