Uncategorized

Un post mic, mic

Dintr-o data ma simt foarte mica. Mica precum o furnica. Mica pentru ca chiar daca pot sa duc de sapte ori cat greutatea mea, acel ceva carat in spate tot un mic ramane.

Ce imi place la un blog personal este ca poti sa iti exprimi exact aceste stari si, punandu-le pe tapet, sa cunosti oameni care rezoneaza la ce scartai tu.

Adica sa scrii despre dupa-amieze, diminetile au fost epuizate de Irene, despre dupa-amiezile in care auzi soarele sfaraind deasupra blocurilor si nu stii incotro sa apuci cand ajungi la intersectie, in care nu recunosti o piata in miezul zilei decat cu ochii inchisi. Sau despre serile in care mergi pe sapte carari, dar stii ca din multitudinea de carari lipseste una anume, exact cea care te-ar duce unde vrei sa ajungi. Serile cu gust de migdale, serile in care din reflex asezi mana pe langa corp si nu gasesti mana pe care sa o tii, serile prea scurte pentru vin sec si discutii despre lucruri triste.

Uneori, cand scrii despre lucrurile astea de pe margine gasesti oameni care iti spun ca serile cu gust de migdale se repeta la reflux si, chiar daca uneori nu stii ce vrea sa insemne asta, simti o prezenta calda.

De-asta am eu blog personal. Si cand citesc un blog incerc sa-mi imaginez omul din spatele lui. Nu imi imaginez niciodata oemeni perfecti, ci frumosi prin slabiciunile lor. Un blog nu e doar un blog. Un blog e o persoana (sau chiar mai multe daca e un blog colectiv). Cred ca unii uita asta stand in fata monitorului.

5 Comments

  • Reply
    oitza
    04/03/2007 at 4:24 AM

    ce oameni vezi aici?
    http://www.cnimigean.btn.ro/blog/index.php/2007/01/23/evolutie/

  • Reply
    Cristian Greger
    04/03/2007 at 7:02 AM

    “Uneori, cand scrii despre lucrurile astea de pe margine gasesti oameni care iti spun ca serile cu gust de migdale se repeta la reflux si, chiar daca uneori nu stii ce vrea sa insemne asta, simti o prezenta calda.”

    Depinde.. domnisoara ! in general la prima lectura cu siguranta se formeaza o opinie. Opinie care in timp se poate schimba, se poate imbunatati sau se poate altera. La fel sunt si oamenii.. se pot schimba de la o clipa la alta. Iar masca de dupa monitor poate fi absolut perfecta… … iar omul cu un suflet hidos.

  • Reply
    krossfire
    04/03/2007 at 12:39 PM

    Eu mereu ma simt mic…in intimitatea mea…mic cum sunt, tot sunt mai mare decat restul 😛

  • Reply
    Hagi Alexandru (RIPer)
    05/03/2007 at 5:37 PM

    Chiar nu pot (in afara de cele cateva poze care au mai aparut p’aci) sa-mi imaginez cum esti tu in realitate. Eventual pot doar sa-mi imaginez ca ai o minte pur si simplu… fascinanta… keep up the good work..

  • Reply
    Dan Crista
    06/03/2007 at 9:31 PM

    “…chiar daca uneori nu stii ce vrea sa insemne asta, simti o prezenta calda.De-asta am eu blog personal. Si cand citesc un blog incerc sa-mi imaginez omul din spatele lui. Nu imi imaginez niciodata oemeni perfecti, ci frumosi prin slabiciunile lor. Un blog nu e doar un blog. Un blog e o persoana (sau chiar mai multe daca e un blog colectiv).”

    Sunt de acord partial. Blogul in sine nu e o persoana, ci o defineste si sunt de acord ca majoritatea nu incearca sa-si imagineze persoana din spatele cuvintelor.
    Nu imi spun (cuvintele) ce inaltime ai, culoarea ochilor sau lungimea parului si sincer nu asta este important pentru mine.
    Cind simt frustrarea, enervarea, bucuria, melancolia din spatele cuvintelor atunci realizez ca persoana din spatele lor traieste si respira ca nu este un program care aleator tasteaza litere una dupa alta. Atunci te vad ca fiinta vie ce se zbate intre cuvinte reci, negre pe fond alb. Nu ceea ce spunem ne defineste.

  • Leave a Reply