In spatele usii camerei mele statea voluminos un sac de plastic. “Ce-i acolo?”, am intrebat-o iritata pe mama la un moment dat. “Plapume Plapumi”, mi-a raspuns mama.
Sacul era atat de mare si atat de negru incat oriunde ma uitam, fiind in camera, zaream monstrul umflat cu plapume plapumi. Parca imi lua din aer! Ma sufocam. “Mama, dar nu facem ceva cu sacul ala?”, intrebam eu din cand in cand.
Acum cateva zile sacul a disparut. Am observat imediat. Numai ca nu mi se parea ca am o camera mai aerisita fara sac, ci o camera goala. Ii lipsea ceva. “Mama, unde mi-e sacul?”, am intrebat eu trista. (Observati “mi-“ul incarcat de tristete!) Mama a zis ca l-a pus in sfarsit unde trebuia (intr-un dulap). Dar ma obisnuisem cu el! Sacul meu mare si negru! 🙁
Ii simt lipsa si acum, privind la peretele gol de care se sprijinea cu greutate. Eh…
Si uite asa ne obisnuim noi cu o gramada de lucruri folositoare sau nu si ajungem sa le ducem dorul cand dispar din vietile noastre.
29 Comments
Mihai
22/03/2007 at 12:03 AMvrei sa zici ca nu ai urshi giganti sau cine stie ce alte animalutze mamut de pus in coltzu ala ca sa umple golu? :>
add
22/03/2007 at 12:22 AMwtf?
andressa
22/03/2007 at 12:36 AMMihai,
am ursi giganti, dar nu ocupa locul ala.
Mihai
22/03/2007 at 12:55 AMtot nu zici cati ani ai?
Verbiaj.
22/03/2007 at 1:04 AMMai grav e când spaţiile astea sunt umplute cu persoane,
cu oameni reali, vampiri energetici 🙂
andressa
22/03/2007 at 1:11 AMVerbiaj.,
ar fi prea simplu sa fie vorba de oameni. Metafora e mai vasta.
Mihai,
am zis de mai multe ori. Read my blog! 😀
Verbiaj.
22/03/2007 at 2:07 AMGata, am aflat de ce revin pe blogul tău. Pentru că răspunzi fiecăruia în parte. Se simte sinceritatea ta de la o poştă. PS. Am bifat şi sondajul promovat de tine.
Cristi Roman
22/03/2007 at 2:34 AMHm…nu mai stau cu ai mei de la 20 de ani. Citi ani ai, Andreea?
phra
22/03/2007 at 4:27 AMYou Never Know the true value of something untill its gone :-
catalin
22/03/2007 at 6:36 AMin cazul ei, cronometrajul este pur defect.
de mult n-ai mai putea sa o numeri printre ani.
pana si lunile cred ca s-ar confunda intre zile, in cazul de fata.
probabil ca e putin mai inalta de 18,
si cu parul mai scurt de 24. luni, ani sau mere. dupa gust.:)
andressa
22/03/2007 at 9:31 AMphra,
pe naiba! scuza-mi limbajul, te rog! 😛 Stiam ca ma obisnuisem cu sacul ala mare si negru inainte sa dispara. La fel cum m-am obisnuit cu pantofii care ma rodeau. Si acum mi se pare ciudat ca nu ma roade nimic. 🙂
catalin,
nu intra in jocul ala.
Verbiaj.,
nu raspund mereu tuturor. Ai sa vezi.
kala
22/03/2007 at 10:12 AMobisnuinta e a doua natura (se zice!)… apoi mai auzi ca invatul are si dezvat… eu zic mai simplu: obisnuinta este un bolovan care trage latul din jurul gatului… daca la un obiect (sac negru – cat te preseaza simbolul asta?!) ai problemute ce te-ai face cu idei pesimiste si concepte sumbre?
Mihai
22/03/2007 at 4:15 PMnu vreau sa caut! mi-e lene!
Cristi Roman
22/03/2007 at 5:29 PMCrezi ca e un joc? Sa fim seriosi.
aprozarnet
22/03/2007 at 6:14 PMtare:)
asta poate fi vazuta si ca pretuim mai mult ceva ce cunoastem;
deci se poate sa ne fie frica de locul gol chiar dc este mai practic asa, doar pt ca nu l cunoastem.
sau ma rog, aberez 🙂
zulu
22/03/2007 at 6:45 PMAm o pilota intr-o husa de pilota dupa usa. Sper sa nu dispara!
Livius
22/03/2007 at 9:44 PMMai nasol cand acele “lucruri” devin oameni …
Verbiaj.
22/03/2007 at 9:53 PMMulţam, mă simt privilegiat 🙂
Rufio
22/03/2007 at 10:03 PMcand eram mic si dormeam singur in camera imi era frica de cuier, ca ma asteptam sa iasa un lup din umbra lui si sa ma omoare. si a iesit, m-a muscat de mana, si m-am trezit cu mana amortita (dormisem pe ea, ca mototolul). daca te musca sacul ala, ha? nu glumi cu lucrurile astea, ca nu stii niciodata.
andressa
23/03/2007 at 12:21 AMRufio,
sacul ala ma putea musca? Nici nu m-am gandit la asta. Eram atenta numai la umbre. O sa fiu cu garda sus de acum inainte.
andressa
23/03/2007 at 12:24 AMTot in comentarii va anunt ca vineri o sa fiu la Ploiesti. Si ca am vazut o piesa de teatru care iar nu mi-a placut. E clar ca am eu o problema! 🙂 Si mi-a fost rau miercuri si am intrat intr-o farmacie veterinara, din greseala, si am cerut medicamente pentru mine, spre surprinderea farmacistelor. Si azi am descoperit ceva imens despre mine. Noapte buna!
Dana
23/03/2007 at 1:17 AMPlãpumi, thank you.
zulu
23/03/2007 at 12:18 PMPlapume, plapumi.. Important e ca ti-ai dat seama despre ce era vorba.
Diana
23/03/2007 at 7:08 PMandressa: la ce piesa de teatru te referi?
pligg.com
23/03/2007 at 10:13 PMAndressa.ro…
Andressa. Scriu pentru ratoni, veverite, pisici si pentru ca imi place!…
andressa
24/03/2007 at 1:00 AMMersi, Diana!
andressa
24/03/2007 at 1:01 AMLa ce piesa: Hangita.
Revolver
24/03/2007 at 5:21 PMeu aveam mari probleme cu “subpatul”,asa il numeam pe monstrul nenorocit si sleios de “acolo “:)))
unu
26/03/2007 at 12:30 PMmda… e mai nasol cand ne obisnuim cu niste chestii asa tare incat nu le mai vedem, pe langa care trecem si nu le bagam in seama. desi se afla sau se intampla sub nasul/ochii nostri…