Ipohondrie

Am citit un post al Lulutzei despre sindromul Asperger. Nemaipomenit. Citindu-l mi-am adus aminte ca in timpul unui interviu, o studenta la medicina mi-a spus ca ea si colegii ei au senzatia ca au toate bolile despre care invata, ca citind despre tot felul de simptome au senzatia ca le traiesc. Dureri de cap, ameteli, oboseala, tendinta de a uita, alergii de tot felul – parca toate se potrivesc!

Macar o data pe luna se simt suspecti de cancer sau altceva despre care citesc.

Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de o discutie despre ADD in urma careia eram convinsa ca am trait 22 de ani fara sa stiu ca am pitici pe creier. Alta data am vazut un documentar despre cancerul la colon si o saptamana m-a tinut impresia ca ma doare totul, ca mananc nesanatos, ca am migrene, ca o sa moooor!

Citind despre Asperger, despre simptome:

…pot dezvolta un atasament exagerat pentru un obiect (un copil cu autism care venise in consultatie intr-o zi de stagiu nu se putea desparti de un capat de ata; daca il pierdea zbiera ore in sir si gemea pana cand ii era adus).

mi-am amintit cum in copilarie aveam o carpa pe care o tineam tot timpul, dar tot timpul, cu mine. Nu suportam sa imi fie luata o zi pentru a fi spalata, iar mama a numit-o “pute”. 😀 Mirosea a mancare, a tot ce vrei (eram mica, daaaa?). “Unde ti-e putele?”, ma intreba mama ironic vazand ca nu ma dezlipesc de carpa aia urata. Eu incantata i-o aratam: “Aici!” Daca incercai sa mi-o iei pentru cateva minute deveneam isterica, plangeam, ceream sa imi fie adusa inapoi, iar simpla ei atingere ma calma instantaneu.
Intr-o noapte mama a fost “barbata” si mi-a luat putele cand dormeam. Mi l-a luat din brate adica, doarece il tineam strans la piept cand dormeam. L-a luat si l-a aruncat. Cand m-am trezit si am vazut ca Putele disparuse am inceput sa plang. Tragedia a durat cateva zile, timp in care mama a incercat sa ma consoleze cu un substitut de Pute, o carpa noua si curata. Nici nu am vrut sa aud! Apoi am uitat de el. Ca si cum nici nu ar fi fost.

Amintirea despre Pute m-a facut sa ma gandesc ca poate sufar si eu de o afectiune foarte rara, un fel de sindrom Asperger in forma usoara, varianta feminina. Sau poate ca pur si simplu sunt putin ipohondra, atat cat ii sta bine unei fete care se respecta.