Desi septembrie, ora 6 seara,soarele era bland ca in mai. M-am hotarat sa merg pe jos pana launiversitate – ma vedeam cu doua prietene pe Motoare. Purtamun tricou portocaliu cu doua numere mai mari, blugi si adidasi.
Stiti cum iti vine uneori sa zambesti fara motiv? Sa tebucuri sa ai bani in buzunar, ca te vezi cu prieteniisi vremea e frumoasa? Uite asa mergeam eu pe strada, un pichigh… In paralel cu mine mergea un tip pe la vreo 27 de ani,inalt, chel, lat in umeri cat un dulap; purta tricou, biensur,mulat pe bicepsi si pectorali. Un tip gen bodyguard cu veleitatide supermodel ce face din imbracarea unui tricou de plastic unfashion-statement.
Eu imi vedeam de drum zambitoare in timp ce el ranjea si isi incorda ritmic bicepsii… Adanc impresionata, am grabit pasul.
Mr. Perfect m-a urmat si pana la urma mi-a spus scurt si la obiect: “Buna!”
L-am ignorat o vreme. Buna dispozitie imi cam pierise cand mi-amdat seama ca e posibil sa-l cunosc si sa nu-mi aduc aminte. Sa fi fostasa, trebuia sa-l salut, as fi fost altfel prost-crecuta. L-am intrebatdirect daca ne cunoastem, pentru ca “imi cer scuze, dar nu-miamintesc”. A raspuns inteligent “Nu inca.” Si apoi “Tu nu vorbestidecat cu oameni pe care ii cunosti?”
Asadar, cu veleitati de barbat fatal si inteligent. Mai rar! Amraspuns ca da, ca asa m-au invatat parintii, sa nu vorbesc cunecunoscuti si “la revedere”. Sigur ca aventura a continuat. Mi-a spusca ar trebui sa ma schimb, ca o sa am de pierdut in viata. Ca nu ma uitdestul in jur si imi scapa lucruri. ca viata e o aventura si trebuie saprofit de ea, sa nu ma las coplesita de probleme si griji. Cam pe aiciam inceput sa devin curioasa. Cat de departe va merge? La propriu, camergea in pas cu mine, in directia mea desi nu eram sigura ca era ocoincidenta si cat de departe va merge cu tupeul.
I-am spus ca nu ma cunoaste si ca ma mira cum reuseste sa ma”diagnosticheze” ca un specialist dupa ce i-am zis doar ca nu necunoastem. M-a intrebat daca am prieten. Intrasem deja in jocul lui asaca raspundeam sincer: “da”. “Nu stiu cata psihologie stie prietenultau, dar… ” – “A terminat psihologie!” – si culmea, chiar asa era.
Asta l-a blocat putin asa ca a mers la pasul meu in liniste catevasecunde. Apoi a intrebat daca e psiholog. Asadar tupeul mergea panadeparte de tot. Am raspuns ca nu, ca a facut un master de isorie laCEU, ca nu practica psihologia. “Aha!”, s-a umflat in pene, “te-aimpresionat cu studiile lui!” Absolut! :))
S-a si prezentat, am uitat desigur cum il chema. Mi-a intins manaspunandu-si numele , iar eu, stangandu-i mana, am raspuns zambind”Ok”.
M-a intrebat daca locuiesc cu prietenul, i-am raspuns ca da. M-aintrebat si de cand si apoi a spus ca am sani misto si ca s-ar muta siel cu mine. Ca il intelege pe prietenul meu.
Mi-a povestit apoi cum tipii au o obsesie a marimilor: ca dorescsani imensi desi sunt dezgustatori, ca atarna intr-un anume fel, casunt prea moi, dar cand ii vad – si-i doresc sa se rostogoleascapeste ei. Mi-a zis ca e o diferenta intre aceasta dorintanecontrolabila de a avea sani mari peste ei si ceea ce e cu adevaratplacut, niste sani “obraznici”. Cam pe aici imi venea sa o iau la fuga.Era cu muuult mai mult decat voiam sa stiu despre sani (mari sau mici),dorintele tipilor si gusturile sale in materie de sani.
Dar unde sa fug? Eram cam numai noi pe strada.. Sa fi fost tare sisa-l trimit in ma-sa? Cand vedeam ca e cat o usa ma imaginam dejastrivita de King Kong Cel Manelist… Asa ca am schimbat rapidsubiectul, l-am intrebat cu ce se ocupa. Service telefoane. Eram siguraca e un intelectual! 🙂 M-am entuziasmat deodata cu dorinta arzatoarede a-l plictisi: “telefonul meu are soneria stricata”. Am povestitdespre asta cateva minute, tipul mi-a zis sa il duc la un service,normal 🙂 si a continuat sa mearga cu mine….
Dupa cateva minute s-a plictisit probabil si a zis ca el seintoarce 🙂 I-am strans mana cu energie, am spus “mi-a facut placere”si am tulit-o fara sa ma uit in urma.
7 Comments
GUY
09/02/2006 at 7:48 PMOuch…
Cred k stiu cata psihologie stia el… a folosit majoritatea in aceasta discutie :))
Omul era intelectual, de fapt, ceea ce nu ai inteles tu este ca el de fapt pregatea material pentru un dictionar de replici proaste de agatat, sau mai bine, o carte intreaga pentru ca a stat sa si asculte raspunsurile tale la toate ineptziile.
Question: Acel 27 era la bluf total? Ceva de genul ca avea peste 25, dar nu chiar 30, si hai sa spunem 27 sa parem convingatoare
Succes la The Big Blog-Out!
radu_pizza
10/02/2006 at 2:33 AMat least he tried :P. mi se pare de o suta de ori mai bine asa decat sa fi existat o sansa mica de tot sa fie genul tau, sa nu se dea la tine si sa-ti para rau (indiferent cat de haios ti se pare scenariul 🙂 ). in plus, nu mi s-a parut prea agasant sau agresiv. si ai ce scrie pe blog din cauza lui :).
andressa
10/02/2006 at 12:51 PMiti dai seama daca imi fura potofelul ce aveam de povestit ? come on….
radu_pizza
10/02/2006 at 3:16 PMda, si era sa uit… “si nici nu ti-a furat portofelul” :).
Tia O'Connor
11/02/2006 at 10:24 AMDa’ insistent tipu’! Dupa teoria sinilor avea doua variante – sa plece sau sa puna mina pe tine (public si jenant). Ai avut noroc.
Tu ai avut ce povesti, dar el?
andressa
11/02/2006 at 5:48 PMda, Tia, ai dreptate. am avut noroc. la un moment dat chiar mi-era teama.
el probabil povesteste ca “I was no fun” 🙂
licitat
13/02/2006 at 8:18 PMSalbatico.
Nu vrei sa te socializezi cu ‘macho-man’ ai acestei frumoase tari.
🙂