Se face un an de cand Ion Olteanu nu mai este printre noi.

Va invitam la un eveniment care decerneaza premiul “Ion Olteanu – pentru tineri care misca lumea” si lanseaza un proiect al retelei PAL-TIN in 2012 pentru care avem nevoie de parteneri: forumuri cu candidatii la alegerile de anul viitor – ce planuri au pentru tineri?

Aşteptăm să ne întîlnim cu prieteni ai lui Ion Olteanu – oameni pentru care el a contat. Si cu prieteni ai tinerilor care misca lumea.

“Remeber Ion Olteanu” va avea loc simbata, 22 octombrie, ora 10.00, în Cancelaria Şcolii Centrale, Bucureşti. Ne-ar prinde bine sa ne confirmati participarea la adresa sinziana.dobre@paltin.ro pentru a sti cate cafele sa pregatim.

Am scris despre cum mi-a schimbat mie viata aici. Domnule Olteanu, daca cititi asta, oriunde ati fi, sa stiti ca va simt adesea lipsa.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Cel mai dificil text pe care l-am scris pana acum, necrologul lui Ion Olteanu pentru Hotnews. Romania, un optimist mai putin.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

“Îmi place pustoaica asta, e deşteaptă!”

Aveam 13 ani când a spus asta şi nu mi-a mai trebuit nimic. Dacă te lăuda, era o treabă. Aşa era domnul Olteanu: era ironic şi la prima vedere părea un dur. Când îl cunoşteai, te privea circumspect şi îţi punea câteva întrebări, voia să vadă dacă faci faţă unui gică-contra şi dacă îţi e ţie clar ce vrei. Dacă zâmbea până la urmă, puteai răsufla uşurat: ai trecut testul. Şi dacă te plăcea, dacă te aprecia, aveai şansa să înveţi de la cel mai bun cum să-ţi urmezi visul.

(Eu şi domnul Olteanu, în 2000 sau 2002, în autocarul care aducea echipa din Voineasa unde avusese loc reuniunea nationala PAL-Tin. El dormea,)

Mie mi-a schimbat viaţa. Când aveam mai multă nevoie ca un om pe care îl respectam şi îl admiram să-mi spună “bravo!”, de un mentor, a apărut domnul Olteanu.

Întotdeauna mi s-a spus că vorbesc mult, că vorbesc prea mult, că sunt prea agitată, că trebuie să mă integrez mai bine şi să încerc să nu mai ies în evidenţă. La momentul perfect, când începeam să devin adult şi nu ştiam încotro să mă îndrept, a apărut cineva care m-a făcut să cred că tot ceea ce mă caracterizează e bun şi poate fi şi mai bun, că am în primul rând calităţi, nu defecte şi că pot să fac orice îmi propun.

Şi când spui “domnul Olteanu”, spui proiectul PAL-Tin. A fost proiectul lui de suflet. Pe timpul lui liber, domnul Olteanu a convins sute de oameni să se implice în acest proiect, să nu subestimeze copiii, să ceară socoteală celor aleşi.

Aveam 13 ani când am intrat în Proiectul PAL-Tin, derulat de Asociaţia MASTER Forum (mai jos detalii). Domnul Olteanu mi-a propus ca, împreună cu alţi copii, să vorbesc ce fac eu în Asociaţia MASTER Forum, Proiectul PAL-Tin cu o doamnă venită din Georgia. Aşa cum fac şi acum când e vorba de ceva ce îmi place, am vorbit mult, tare şi repede şi nu m-aş mai fi oprit. La sfârşit, domnul Olteanu era mândru de mine. O convinsesem pe acea doamnă să demareze şi ea proiectul în ţara ei. Nu-mi venea să cred. De obicei, după ce vorbeam cu înflăcărare despre ceva, cineva îmi spunea că sunt obositoare. Îmi găsisem în sfărşit locul.

(Traiam de fapt într-o lume strâmbă. Într-o lume cu viziuni înguste cu sechele comuniste, una în care a fi un copil bun, un copil deştept, însemna să taci şi să semeni cu alţii. A avea zvâc era privit ca un defect. Şi acum e aşa, din păcate. Şi acum uniformizarea e valoarea supremă în societatea noastră.)

Au trecut 13 ani de când am intrat într-un ONG creat de un om cu o viziune modernă şi de atunci nimeni nu a mai reuşit să mă convingă că tăcea şi a mă conforma sunt lucruri bune, iar a vorbi mult şi cu entuziasm, a te lupta pentru ceea ce crezi până în pânzele albe sunt un lucruri rele.

Proiectul PAL-Tin, pe scurt, înseamnă organizarea de alegeri la nivelul şcolilor şi liceelor, după modelul alegerilor la adulţi, alegeri în urma cărora se forma un consiliu care, timp de 2 ani, cât avea mandat, derula proiecte pentru a rezolva probleme ale alegătorilor lor. Ca să vă faceţi o idee, copii căută sponsori (sau cer ajutorul autorităţilor locale) şi fac parcuri pentru role, piste de biciclete, renovează şcoli, organizează concursuri sportive sau de cultură generală sau orice altceva au promis in campaniile lor electorale sau cred ei că e necesar în comunitatea lor.

Sună idealist, dar în practică este realist şi a schimbat România mai mult decât orice program guvernamental. Din 1994 până acum, proiectul PAL-Tin a atins mii de oameni, copii şi adulţi, elevi care au învăţat ce înseamnă alegeri, ce înseamnă să faci un bine pe timpul tău pentru simpla satisfacţie că ai ajutat pe cineva şi că ai realizat propriul tău proiect, copii care au primit o alternativă la a sta la bloc sau la televizor, copii care au învăţat să-şi atingă potenţialul; părinţii acestor copii au fost la rândul lor atinşi de PAL-Tin pentru că au văzut cu ochii lor cum nişte copii devin exemple pentru ei înşişi, în loc să spargă seminţe discută, scriu bugete, îşi pun ideile în practică ; iar consilierii adulţi au văzut că  din comunitatea pe care o reprezintă fac parte şi nişte copii care brusc le-au cerut socoteală. În toate oraşele în care a existat un Consiliu Local al Copiilor/Tinerilor viaţa comunităţii a fost marcată de acest proiect.

Proiectul a fost adaptat după un model francez care funcţionează de zeci de ani: adaptarea a constat în faptul că noi am învăţat copiii să scrie bugete şi cereri de sponsorizare, în timp ce copiii din Franţa spuneau în Consiliile Locale ale adulţilor ce şi-ar dori: un club de şah, un concurs de pictură, computere pentru şcoli etc, iar adulţii, din bugetul local, acordau toate resursele necesare desfăşurării acţiunii  / realizării proiectului. Cum ar veni, ai noştri sunt mai deştepţi!

În jurul lui, domnul Olteanu a strâns tineri care ar fi putut face orice altceva în timpul lor liber, dar preferau să vină la şedinţe în care puneau la cale reuniuni naţionale şi mâncau apoi un ghiveci de peşte. Domnul Olteanu facea cel mai bun ghiveci de peşte.

Datorită lui, am ajuns să vad Delta Dunării prima dată. Am organizat acolo o reuniune naţională pentru că el susţinea că e cel mai frumos loc de pe pământ. A fost de neuitat, într-adevăr. Acolo am făcut insolaţie din prima zi şi din cauza secetei am rămas fără apă curentă! Haha!

Domnul Olteanu era aşa cum mi-aş dori să fie toţi şefii. Pentru că domnul Olteanu credea în mine. De la 15 ani mă trata ca de la egal la egal. M-a luat cu el la Forumul National ONG,  mi-a dat responsabilităţi uriaşe, am fost coordonator de proiect si trainer la o varsta la care profesorii mei de la liceu nu concepeau nici macar faptul că aveam dreptul să protestez pentru o notă nedreaptă.

Domnul Olteanu m-a convins că sunt talentată, îmi spunea “bravo, eşti foarte tare!” când făceam ceva bun, când aveam o idee bună, iar când făceam o prostie vorbea cu mine până înţelegeam ce am greşit şi cum să nu mai repet greşeala. Foarte puţini oameni mai spun “bravo!”.

Domnul Olteanu m-a invatat să-mi aleg reperele, să “think outside the box”, să nu-i mai cred pe cei care îmi spun că vorbesc prea mult şi că ar trebui să stau în banca mea, să văd că sunt mult mai mult decât o elevă cu traseul casă-şcoală-casă, că e alegerea mea să fac mult mai mult de atât.

În 16 ani, de când există proiectul PAL-Tin, mii de oameni l-au cunoscut pe domnul Olteanu şi toţi pot spune “Jos Pălăria!”

Din păcate, domnul Olteanu s-a stins astăzi, duminică. Şi aş mai fi avut să spun atât de multe despre el. Dar nu cred că am cum să vă fac să înţelegeţi ce om special a fost şi ce gol a lăsat în urma lui. Asta dacă nu cumva l-aţi cunoscut şi atunci cred că deja ştiţi că unul ca el nu mai găsim şi că suntem norocoşi că l-am cunoscut. Odihnească-se-n pace!

ION OLTEANU

28 Noiembrie 1953 – 24 Octombrie 2010

Pagina lui de pe site-ul CENTRAS il descria astazi asa: ION OLTEANU este doctor in filosofie si absolvent al Facultatilor de Filosofie si de Drept, Universitatea Bucuresti. A fost cercetator la Institutul de Filosofie, cu specializarea in filosofie politica, filosofia dreptului si studiul mentalitatilor. A lucrat ca Secretar de Stat pentru Departamentul Tineret din Ministerul Tineretului si Sportului. Ulterior, a lucrat in structuri ale administratiei centrale responsabile de relatia Guvernului cu societatea civila (Consiliul pentru Reforma, pana in 1997 si Directia pentru relatiile cu organizatiile neguvernamentale pana in 2001). Din 2001 este coordonator de programe la CENTRAS si unul din principalii responsabili pentru organizarea Forumului National al ONG-urilor si pentru consultanta asigurata forumurilor judetene. A elaborat capitolul “Probleme de management asociativ” din volumul “Ghid juridic si practic pentru organizatiile cu scop nelucrativ” (1996), a elaborat studiile «Premise si conditii necesare dezvoltarii capacitatii parteneriale a actorilor locali » (2003), «Premise si conditii necesare dezvoltarii capacitatii de advocacy a actorilor locali» (2003)

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Am  aflat despre o conferinta din cadrul unei campanii pentru prevenirea cancerului de col uterin. Joi, 18 martie 2010, incepand cu orele 16:00, în amfiteatrul Maiorescu din Facultatea de Litere din cadrul Universității din București are loc evenimentul, iar studentele participante vor primi gratuit teste Babes-Papanicolau. Actiunea este 100% non-profit.

Invitatii speciali in cadrul conferintei vor fi: Dr. Oana Cuzino Stern si Dr. Jumugă Cristian, medic specialist obstretică ginecologie de la clinica Gynecoland.

Take care!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Dacă sunteți genul care nu aruncă pantofii care îl rod, hainele care nu-i mai plac / nu-i mai vin, ci le dați ”la țară” sau la cineva pe care știți voi că are nevoie și n-are cu ce, s-ar putea să vă intereseze următoarea campanie:

Dacă dai vechea ta geantă ca să ajungă la cineva care are nevoie de ea, poți să-ți iei iei un nou Crumpler cu o reducere de 20%. Ceea ce e chiar mișto, avânt în vedere ca gențile alea sunt frumoase, dar uneori obscen de scumpe!

(Eu una m-am hotărât să fac iar fapte bune și chiar voluntariat din nou pentru că am nevoie de good karma și vă urez și vouă să faceți lucruri bune pentru gânduri frumoase.)

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

What was I doing and who was I in 1998?
I was 14 years old. Wow. I’m young, aren’t I? ) Stingo was 22 in 1998. And Monsoux was graduating in 1997.

I was in secondary school. I joined the PAL-TIN project in May 1997 and that has greatly influenced me. I started focusing my immense energy on something useful and interesting. (I really wanted to do something special with my time, but didn’t know what. Piano lessons and other such things were not an option.)

At 13 years old I learned how to write projects and budgets. On November the 30th the first project I coordinated took place. It was a success – I was so proud!

And because I was so enthusiastic and passionate about writing projects and spending my free time convincing people to sponsor them, because I could speak English and had a passport, in the autumn of 1997 I represented my colleagues at an International conference in Bulgaria. That was the first time I was leaving the country. Wow. It was an amazing experience for a 13 year old. Here’s a picture of me from that Conference: (had long legs back then as well…)

In 1998 I went to the second edition of that Conference. On our way back to Romania we stopped in Varna, Sozopol, Balcik… I’ve already shown you a picture from that time, in a different post. This is me in Balcik:

For ten years I continued to volunteer in NGO’s and that has had the biggest influence on my life, not taking into consideration my mother, of course. I traveled, I got to meet people from all over the world with the same interests, I spoke foreign languages and worked on International projects. I am still very good friends with people I met in that period.

In 1998 I was doing these things: going to school (being extremely bad at drawing!) and volunteering. At school I was doing pretty well and I was already determined to become a journalist. I was writing a lot. I kept a diary for 12 years (started in the 4th grade).

In 1998 I went for the first time in Western countries. It was a Jeka trip – a few weeks in a bus – going through Hungary, Germany and Austria. It was fabulous. I visited Schonbrunn, the Mozart museum (his home in Salzburg), I went shopping in Budapest, I cooked in Tirol! ) A guy talked to me about “goa” and Moby and my taste in music changed.

This is me in Salzburg, climbing on Mozart’s bust. I was a vandal.

I had a huge crush for a guy who was 3 years older than me and looked at me as “a nice kid”. I was hurting so much! ) He never kissed me although I wanted that so badly. Haven’t seen him for years. I think he became a pilot or something, I remember he cared a lot for planes and studied some kind of engineering. Anyway, he was cute, that’s the important part.

My best friend was Ioana. A girl who I lost contact with although she lives a couple of buildings away. We had a fight about something (when we where in high school) and I refused to talk to her for a couple of years. After that, it was impossible to go back to our friendship. We went separate ways, I guess, we are very different now.

We used to laugh a lot. All the time. For silly reasons. For example, when the first Romanian Music Television started to air, they had promos with different artists saying the name of that television: (Hello. I am X… and I am Y.. and together we are W band. You are watching Atomic TV”) Salut. Sunt X… eu sunt Y … si impreuna suntem trupa cutare. Urmariti Atomic TV. And we would say “Salut. Eu sunt Gaz.. iar eu sunt pe foc… iar impreuna suntem Gaz pe foc” or “Eu sunt Negura… si eu sunt Bunget… iar impreuna suntem Negura Bunget” and that made us laugh for hours!!! ” )) Damn, I still think it’s funny!

In 1998 I listened to rock music. Mostly because my friends were big fans of Metallica or Sepultura or Marilyn Manson. I liked them to, but wasn’t that much into that. I went to wild parties where I was usually the youngest guest and one of the few girls invited and I loved that.

I had very bad taste in clothes. I was either wearing a lot of black (the rock music, you know…) or colorful outfits bought from the street market by my mother. That’s the only thing that makes me frown when I see old pictures: the clothes.

In 1998 I liked Romanian novelists. It was the age, I guess, and the school. I liked Marin Preda very much. And Sadoveanu.

I had a computer: 486. A typing machine, really. I used Norton Commander! )

Also, about then was the time I started surfing the Internet (Alta Vista ftw!) and using mIRC – for that I went to my mother’s office.

Stingo said I should post pictures from that time. It was fun looking through the pictures from that time, to select a few. Really. I was very happy back then. I still am.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

De semnat – http://www.cervicalcancerpetition.eu/

De donat – http://vata-de-zahar.blogspot.com/2007/12/idee.html

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Mai precis, ei vor participa la Adunarea Generala din luna noiembrie 2007, respectiv la Comisia pentru Dezvoltare Sociala din luna februarie 2008.

Am fost si eu implicata in selectia celor doi care vor pleca in 2007 si 2008. proiectul este marca ORICUM.
Cei doi delegati – impreuna cu alti tineri din tari care trimit delegati – pot influenta deciziile ONU aducand o problema pe agenda ONU.

Iata blogul Laurei Munteanu, unul dintre delegati. Va invit sa intrati in dialog cu ea, sa ii transmiteti urarile voastre.

Campania Blogvertising: Frigider

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

I’m proud to stand up for what I believe in, even if I have to dodge eggs thrown by extremists.

I’m proud to dance at a concert and hear a great artist like George Michael dedicate a song saying “to the man I love” and hear people clapping and cheering instead of swearing and throwing rocks at him.

I’m proud to say what I want and hold hands with whoever a want and then witness the Police arrest the persons trying to hurt me.

I’m proud of those not afraid to be themselves and I pity the ones condemning them.

We’re getting there!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.