Recent am descoperit pe Facebook un banc similar:

(Sublinierea imi apartine.)

Deci: 614, cel mai mare amfiteatru? Hahahahahahahahahahahahahaha…

Pe principiul: Cum bagi 500 de FJSC-isti in “amfiteatrul” 614? Organizezi Serile FJSC si o inviti pe Andreea Esca!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Stiam de eveniment de la Toni Momoc, imi povestise despre asta cand ne-am intalnit intamplator la o petrecere saptamana trecuta. N-as fi ajuns insa la dezbatere daca nu ma suna Zoso azi la 14:30: “Vii la FJSC?” – “Azi e?! Ne intalnim in 10 minute!”

Ca la toate dezbaterile de la FJSC s-au spus si lucruri interesante si clisee. S-a vorbit despre noile mijloace de comunicare in masa, despre noile moduri de consum media si, cum altfel?, despre cat de slab pregatiti sunt si cat de mari au pretentiile tinerii absolventi ai facultatii.

Stiti ce mult imi place sa discut despre jurnalisti? Mult, mult. De-ajung sa regret ca nu profesez si eu, ca am renuntat la asta pentru o meserie ce pare mai putin palpitanta (adica scriu si eu, dar nu fac investigatie!). Noroc ca-mi trece repede regretul! ) Fac exact ce-mi doresc! Vis si paradis. Si nici nu am probleme ca cele pe care le voi enumera mai jos.

Am incercat si eu sa spun ceva acolo, la realitatea lor, dar vaaaaai, ce m-am emotionat. Mi-a tremurat mult vocea si m-am balbait. Uitasem ca sunt emotiva. Adevarul este ca si Robert Turcescu se uita foarte urat, cine nu s-ar pierde cu firea?

Apropo de ofurile impartasite la dezbatere, eu ii compatimesc pe marii realizatori de televiziune care nu isi gasesc oameni ideali pentru posturile vacante cat ai zice “lavaliera”. Poate voi ajunge si eu in locul lor candva. Ii compatimesc si pe studentii care se framanta intre a alege o specializare sau alta, am trecut si eu prin asta. Dar cel mai si cel mai tare ma roade situatia tinerilor absolventi. Ca pe la faza aceea ma aflu. Din fericire, am un loc de munca foarte misto acum, dar am avut si eu experiente neplacute cat am fost studenta, iar colegii mei de generatie imi povestesc lucruri demne de Familia Adam’s in ceea ce priveste relatia cu angajatorii.

Val Valcu a povestit despre alegerile pe care le facem in cariera. Spunea ca a incercat sa o ajute pe o tanara foarte talentata. Dar, “pentru numai un milion in plus la salariu si un computer pe birou, a plecat la alt ziar. Ar fi putut avea o cariera minunata, dar a ales altceva.”

Aici am vrut eu sa intervin. Si poate voi fi mai coerenta si mai convingatoare in scris.

Cred ca pana sa vorbim de profesionisti – de editori, regizori de platou, producatori sau chiar sunetisti exceptionali – trebuie ca tinerii absolventi sa fie tratati ca angajati cu responsabilitati si nu ca niste cazuri sociale – adica li se face o favoare ca sunt primiti in minunatul sediu desi sunt niste idioti agramati fara surse si sa zica mersi ca nu li se si cer bani, cum adica sa si ceara?!

Din experienta mea de studenta cu dorinta arzatoare de a munci si de a invata (pana in iunie am fost studenta) stiu ca tehnica cea mai raspandita de recrutare de personal in institutiile media din Bucuresti este “descurajarea incepatorului”.

• Perioadele de proba nu sunt platite (cei care conving prin abilitati si cultura generala ajung astfel in alte industrii, nu stau sa faca voluntariat). Eu am lucrat astfel pe gratis luni bune, fara sa vreau. Ca si cum munca unui incepator nu ar merita bani (newsflash: si un tanar de 20 de ani e tot angajat, chiar daca are vechime doar o luna).Desi Val Valcu in discurs incerca sa spuna ca nu banii trebuie sa te motiveze, ca de fapt salariul e ultima problema care ar trebui sa te preocupe cand te angajezi, mie asta mi se pare o imensa ipocrizie si nu doresc nimanui sa ajunga precum unii colegi de generatie ai mei – adica sa se intrebe cum naibii isi platesc chiriile pentru ca nu sunt platiti desi se duc la serviciu 10 ore pe zi, in fiecare zi, dupa ce au terminat o facultate. Se numeste umilinta, aia e. Si nu-ti platesti facturile cu ea.Si am alergie la povestile de tip “eu cand am inceput lucram pe 2 lei”. Asta nu e un exemplu pozitiv. Si nu ar trebui sa fie prezentate astfel de situatii ca modele de urmat. Si eu am povestiri horror de genul “in 1994 am fost in tabara si nu am mancat 3 zile!!”, dar nu as indemna nici un copil care se plange de foame sa indure cu stoicism pentru ca stiu eu ca se poate…Plus ca, lucrurile s-au schimbat, chiria in 1993 nu era dublul salariului minim pe economie!
• Contractele – cand sau daca se semneaza – nu acopera de obicei remuneratia totala – esti deci partial platit la negru,
• Asigurari nu prea se acopera prin contract. Sanatate? Asta iti uram! )
• Traininguri se tin foarte rar. Desi orice companie care se respecta ar trebui sa aiba o perioada de acomodare pentru un nou angajat, nu doar insititutiile media – si asta nu e o favoare, ci o necesitate (departamentul de resurse umane ar trebui sa faca un tur al institutiei, sa dea explicatii despre sistemul de lucru si raspunsuri la intrebari) – de obicei se aplica tehnica “invata sa inoate daca il arunci in apa”. Te prinzi tu pe parcurs, ma dai cu capul, mai gresesti, te mai iau la misto aia mai vechi si pana la urma intelegi care-i miscarea si curand incepi sa terorizezi si tu un coleg si mai nou.
• Nu numai ca nu au rabdare sa te invete lucruri, dar au si angajatorii pretentii caraghioase. Minunata mi se pare dorinta angajatorilor ca tinerii absolventi de jurnalism sa vina cu surse. Extraordinar. Sa bata la usa absolventul si sa zica: “Eu as vrea sa lucrez pe Parlament si am deja relatii in toate grupurile parlamentare, Hrebe imi raspunde la telefon si daca-l sun la 2 noaptea!” Realist? Nu! Pai, hai sa fim corecti, in cat timp au ajuns sa aiba surse jurnalistii buni de azi? Sutu s-a nascut cu agenda plina de numere de telefon? Nu! Sau zi-ne, tu, Cristi, cat ai muncit pana sa ai sursele de azi? Din cate stiu eu, jurnalistii incep cu o solida cultura generala, spirit de observatie si curiozitate. Asa ca nu inteleg de ce se plange Robert Turcescu de faptul ca noi, astia mici, nu stim sa citim prompterul, sa lucram cu tot felul de aparate si nu avem surse pe domeniul X. Pai, cine stia lucrurile astea la primul sau job? Poate chiar Robert Turcescu, mea culpa atunci.
  De fapt, asa e in toate profesiile. Nu stiu cati ASE-isti sunt capabili sa faca o analiza financiara cand au diploma cu cerneala inca umeda, cati politehnisti… de fapt prea putini termina facultatea asta, sa iau alt exemplu… ) Cati absolventi de sociologie pot practica de-adevaratelea meseria cand abia au terminat studiile?Teoria nu inlocuieste practica, dar o completeaza. Asa cum nici planningul familial nu inlocuieste sexul, dar e tare bine sa stii ce si cum inainte sa te apuci de treaba. Adica in facultate faci carte, mai putin teren. Dar macar stii care e situatia.
  De-aia zic ca tinerii absolventi nu au surse si nici nu stiu tot felul de lucruri (pe care colegii lor cu experienta le-au invatat tot la serviciu oricum) dar trebuie evaluati dupa alte criterii (potentialul de a invata anumite lucruri bazandu-se pe cunostintele teoretice acumulate in scoala, talent, fler, poate chiar aduranta!) si respectati ca angajati.

Stiu ca sunt multe locuri in care tinerii sunt tratati corect. Asa cum sunt si tineri absolventi idioti care nu ar vedea o oportunitate nici daca i-ar plesni peste ochi. Dar eu vorbesc despre alte situatii. Din pacate, despre cele cu care se confrunta acum prieteni de-ai mei.

update 1: Am pus un “1″ pentru ca ma gandesc ca voi mai face completari, dupa cum imi aduc aminte ce s-a mai discutat

Un lucru foarte important spus de Robert Turcescu a fost ca se asteapta ca tinerii absolventi sa se laude cu mai mult decat o diploma. Sunt absolut de acord: facultatea nu e scoala primara. Nu e suficienta prezenta la cursuri si trecerea examenelor. De fapt, asta e minumul pe care il poate face un student. Important e studiul individual, spiritul de initiativa. Pe mine m-a ajutat pana acum faptul ca am putut prezenta proiecte personale: texte scrise de mine in afara scolii, voluntariat in ONG-uri, rezultate la concursuri, chiar si acest blog. Foarte rar m-a intrebat cineva ce facultate am facut si niciodata ce note am luat.

update 2:  Oameni prosti gasim cu tot felul de diplome. Stiu de la prieteni ca daca dai un anunt de angajare, indiferent de domeniu, vei primi CV-uri de la o multime de cretini. In Jurnalism e exact la fel. Curba lui Gauss. Multi veniti, putini alesi. Sau angajati. Asta nu inseamna ca daca angajezi totusi un tanar trebuie sa-l tratezi altfel decat pe orice alt om din echipa doar pentru ca a fost “raul cel mai mic”. Nu-l angaja daca e fara speranta. Dar daca il iei, ia-l. El are aceleasi drepturi ca si ceilalti colegi ai sai, chiar daca mai are de invatat. Codul muncii ii da aceleasi drepturi. Adica un salariu (oricat de mic!), contract, asigurari…
Faptul ca iti bat la usa tot felul de dobitoci nu-ti da dreptul sa tratezi toti tinerii absolventi ca pe “cazuri sociale”, cum spuneam.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Voi numi in continuare “baicoism” fenomentul invers afganistanismului. Numesc baicoism selectia numai stirilor din imediata noastra apropiere. Adica dedicarea unui jurnal de stiri numai informatiilor de tip accidente auto in orasul nostru.

Ati observat ca, citind din urma, presa pare mereu actuala? Asta e o culme. Informatia este perisabila, in cateva ore un ziar isi pierde valoarea. Nici un jurnal sau cotidian nu ar trebui sa poate fi consumat cu intarziere de o saptamana si sa nu iti dai seama de asta. Dar, pastrand un sumar de tip accidente auto si violuri la Vaslui (sa ma scuze locuitorii din Vaslui, e un nume de urbe intamplator ales – stingo, iti dau o prajitura) , stirile devin atemporale. Accidente auto, violuri si crime se intampla mereu. Cu aproximativ aceeasi frecventa. Uneori si numele victimelor si modul de actionare este asemanator, scuzati-mi cinismul.

Jurnalele de stiri nu privesc dincolo de Baicoi. Totul se intampla aici. Ninge, strazile sunt inundate, traficul e ingrozitor, sindicalistii ameninta cu greve. Ca sa aflu ca exista ceva dincolo de centura Bucurestiului sau, in fine, dincolo de Dunare, trebuie sa ma uit pe CNN World si – aflu ca e razboi in Irak!

Uneori am senzatia ca traim pe o insula ca in “Lost”. Ca nu conteaza decat micile noastre probleme de trafic. Ca in lume nu se mai intampla nimic. Desi citisem undeva ca niste cercetatori spuneau ca exista in mod constant cam 6 razboaie in lume. Dupa stirile noastre, alea sase razboaie au loc undeva la marginea Craiovei, unde consatenii se taie in sabii.

In Polonia discutam la cursul “Relatii Internationale” despre probleme diplomatice si, chiar discutand de la acest nivel, intelegeai probleme politice interne. Scutul antiracheta, petrolul, razboi, Uniunea Europeana – toate duceau inevitabil la informatii despre viata noastra cotidiana: alegerea unui candidat in defavoarea altuia, politica guvernamentala, deficit bugetar…

Noroc cu stirile sportive ca mai aflam si noi ca exista si alte tari! ( De exemplu, eu am aflat ca Sahtior Donetk nu e in Turcia, ci in Ucraina ) Cu Euro 2008 ne mai punem si la punct cu geografia!

Prin baicoism ramanem nu numai indiferenti la problemele din alte state, dar complet nesincronizati cu pulsul lumii. Ca o domnisoara preocupata de propriul goblen, in timp ce colegele ei fac o scoala, deschid o afacere, isi insala iubitii si isi cumpara haine din alte tari. Sau, cum spune o vorba din popor, tara arde si baba se piaptana.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Urmatoarea tema este “Ziaristi si bloggeri. Presa navigheaza spre internet”. Invitati sunt Catalin Tolontan si Bobby Voicu. Intalnirea are loc joi, 22 noiembrie 2007, ora 18:30, la FJSC - sala 614.

Imi pare rau ca nu pot ajunge si eu la eveniment, mi-ar fi placut sa discut cu invitatii pe marginea temei. Prezentarea lui Tolo de la Inovatia Media mi-a placut mult si voiam sa-l intreb unele lucruri despre asta. Le doresc organizatorilor si studentilor ca invitatii sa fie seriosi si sa si vina la evenimentul anuntat; eu am fost la o dezbatere la care in ultimul moment unii invitati au anuntat ca nu mai ajung si mi s-a parut o lipsa de respect profund fata de noi, cei veniti si pregatiti pentru dialog. Nu cred ca se va mai intampla asta, dar simteam nevoia sa spun ca unii invitati sunt neseriosi si astfel nepoliticosi.

Incepe si Gaudeamus. Intre 21 si 25 noiembrie la Romexpo. Detalii. Nu pierdeti lansarea volumului “Activisti marunti”, vineri, 23 noiembrie, ora 12, la standul Editurii Curtea Veche. Volumul contine interviuri realizate de studenti FJSC.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Foarte tare!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Cat i-am citit cartile in facultate… Recunosc ca nu-mi placeau, dar parca il cunosteam. Chiar m-a intristat vestea.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Stiti ca studentii care trec acum in anul al treilea fac parte din “Generatia Bologna”? Printre altele, s-a scurtat durata ciclului universitar cu un an (de la 4 ani – la 3 ani).

Si – foarte important – la sfarsitul fiecarui an se face ierarhia mediilor si se recalculeaza cine este la buget si cine la taxa.

Astfel, se incurajeaza competitia, sunt motivati studentii sa dea invete.

Da, se straduiesc mai mult. Nu mai copiaza. Sau mai degraba nu ii lasa pe altii sa copieze de la ei.

Problema pe care am o vad eu este ca studentii pierd o lectie de viata foarte importanta – colegialitatea.  Nu impart cursuri, nici nu se consulta intre ei. Studentii nu doar invata mai mult, ci se sapa mai mult.

Lectia pe care le-o da acest sistem este ca fiecare fapta buna s-ar putea sa te costa pierderea bursei. Cred ca benefic ar fi un sistem care recompenseaza faptele bune, nu le taxeaza. Sa lasi pe cienva sa copieze nu e o fapta buna, desigur, dar sa ajuti un coleg, sa ii explici si sa-i imprumuti carti si cursuri – da.

Chestia cu fiecare pentru el ma scoate din sarite.

No man is an island!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Meseria e bratara de aur. Dar cine mai poarta aur in zilele noastre? E atat de demodat. Eu mi-am cumparat cercei dupa licenta, dar sunt de aur alb. Cu totul si cu totul altceva.  Partea buna a situatiei, apropo de depresia post-licenta (nu pot sa cred ca nu ma mai duc la scoala!!) este ca serviciul e tot un fel de scoala. In primii ani e scoala in sensul de acumulare de cunostinte. Apoi, dupa ce devii mai bun, incepi sa faci teme. Aplici tot ce stii, ce ai invatat, in fiecare zi. Ii inveti si pe altii.

Deci nu e chiar asa de rau fara scoala. Ma sperie totusi gandul ca voi merge la serviciu in fiecare zi, pana la… pensie.

Si ma mai sperie un gand. Ca imi voi pierde incet, incet entuziasmul. Nu ma refer acum la viata profesionala doar, ci la felul in care diger tot ce mi se intampla. Acum ma doare stomacul de emotie, plang cu lacrimi multe, in hohote, intru in panica, rad ingrozitor de mult (prea mult poate?), ma supar, sunt foarte curioasa, ma impiedic, ma ratacesc, imi cumpar bomboane si imi notez pe o lista ce cadouri sa fac si cui. Si ma indragostesc foarte tare. Iar acum, odata cu inceperea acestui nou capitol din viata mea, prevad cum ma voi obisnui cu tot felul de lucruri care acum mi se par magice. Imi spunea azi Fry, (vorbeam pe Skype, adica e tot in Varsovia) apropo de alte lucruri, ca peste 5 ani voi fi mai detasata, voi privi altfel lucrurile. Si asa e.

Iar M. imi spunea azi la sala ca ar trebui sa ma bucur ca ma doare stomacul de emotie. Ca e unul din cele mai misto lucruri din lume. Ce o sa ma fac atunci cand nu o sa mai simt asta?

O sa-mi fie dor de mine, cea de acum.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Melodia de pe fundal e foarte draguta, mie mi-a venit sa plang.

Sa va spun ce sfat ne-a dat decanul nostru la ceremonie. Ne-a spus ca la reuniunile dupa 10 ani de la absolvire, oamenii vin mereu cu povesti de succes. Au cariere de invidiat, dar de obicei spun ca nu au avut timp sa-si intemeieze o familie, au muncit foarte mult. Se gandesc abia acum la asta. Iar decanul nostru ne-a spus ca meseria ne va oferi multe satisfactii, dar nu ne va oferi niciodata o a doua tinerete. Si sa nu ne lasam furati de mirajul succesului pana ce trec cei mai frumosi ani. Ne-a spus sa gasim echilibru intre toate bucuriile pe care ni le poate da viata.

Pe mine m-a impresionat mesajul. Si ca sa nu va intristez de tot, o sa pun o poza cu mine la absolvire, pentru ca sunt masochista si abia astept sa imi iau iar injuraturi! ))

copy-of-p6210020.jpg

Felicitari tuturor absolventilor! Sa ne vedem sanatosi si fericiti peste 10 ani! :-*

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Aseara am aflat rezultatele la examenul scris si astazi am sustinut lucrarea de diploma.

Am luat licenta cu media 9,46, a treia medie din facultate (cea mai mare medie ii apartine unei fete care a terminat facultatea anul trecut si cred ca este una din cele mai adorabile persoane de pe pamant. Am fost colege de liceu – ea mai mare decat mine cu un an – si in clasa a noua, cu o zi inainte de Balul Bobocilor, mi-a adus o rochie albastra cu gluga pe care am purtat-o la concursul de Miss. Aveam 14 ani, nu ma judecati prea aspru! Si ea a facut aceeasi facultate si a luat o nota astronomica la scris. I love her! )

Tot a treia medie am si pe cei patru ani de scoala! Si tot a treia am aflat ca sunt in nu-stiu-ce top de care mi-a scris azi Cristofor Iosub pe mail. Fie! Cred ca de-asta primesc oferte de schimb de linkuri pe mail in ultimul timp. Declar aici – ca sa fie mai simplu – nu, multumesc! Diploma-exchange poate! ))

Revenind la examene, as spune ca toate aceste note nu conteaza deloc. Si chiar nu conteaza. Nu mi-a crescut IQ-ul si nici numarul la sutien de la atatea examinari. Nu m-a sunat nici un magnat sa-mi ofere o slujba de vis dupa ce a aflat ca sunt a treia. )) Il si vad pe Bill Gates spuanandu-i unui asistent: avem nevoie de o persoana ambitioasa, inteligenta. Dar sa nu fi absolvit prima, nici a doua, ci … a treia! )))

Dar – foarte foarte important – mama mea e atat de mandra de mine!! Iupi!

Imediat dupa pauza de publicitate – cautand un masterat!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.