© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Negru am vazut in fata ochilor. Ca sa fiu sincera, deja-mi picase prost faptul ca iesisem din casa pe frigul ala, la ora aia, cu scopul de a lua ceva de mancare – deci imi era si foame. Erau deja indeplinite multe conditii ca sa ii zic tipei pe sleau ce cred eu despre seara ei instalata mult prea devreme. Dar n-am zis nimic. Pe moment. Mi-am vazut de cautat paine. Si nici n-am gasit integrala. Planetele se incapatanau sa se alinieze in defavoarea vanzatoarei cu pretentii de profesoara.

Nu suport sa mi se corecteze salutul. Nici nu mai zic ca la ora 4 nu e seara, oricat de intunecat ar fi cerul, dar chiar daca ar fi avut dreptate tipa: mi se pare culmea nesimtirii. Adica cineva iti da buna ziua si tu il corectezi?? Eu zic asa: daca nu cumva e dumineata si cineva zice “buna seara”, caz in care poti sa zambesti, nu e permis raspunsul de tip corectura: “Buna… dumineata!”. Buna pe dracu, aia e.

In magazin a intrat dupa mine o doamna si a zis si ea “”buna ziua”. A primit acelasi raspuns didactic, moment in care noua cumparatoare a intrebat elegant: “Serios? Nici nu mi-am dat seama cat e ceasul. Cat e?” Si raspund eu, Morocanoasa Sefa: “E 4. E ziua. E buna ZIUA. Nu seara. buna ZIUA.” Vanzatoarea a fost luata prin surprindere de atacul meu si a ramas perplexa, cu painea de secara in mana, uitand parca ce urma sa faca: sa ii citeasca un cod de bare si sa mi-o predea. Ma subestimase! Cand si-a revenit a zis “Am crezut ca e seara…”. “Ei bine, nu e.” Am platit si am plecat.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

——

Pentru ca imi cititi blogul meritati niste invitatii duble la film. Si nu orice invitatii, ci invitatii la o avanpremiera. La IMAX!

Este vorba de avanpremiera filmului Aventurile lui Tintin – Secretul Licornului, de pe 26 octombrie. Am acceptat propunerea de a da prin concurs doua invitatii duble pentru ca imi place sa va premiez.

Regia e semnata de Steven Spielberg.  Cateva cuvinte despre film, din caietul de presa:

Bazat pe celebrele şi îndrăgitele personaje create de Hergé, filmul urmăreşte aventurile unui tânăr şi îndrăzneţ reporter pe nume Tintin (interpretat de Jamie Bell) şi ale credinciosului său câine Snowy. Din clipa în care Tintin devine posesorul unei machete de vapor care ascunde un secret bine păstrat de secole, Ivan Ivanovitch Sakharine – un individ ticălos şi diabolic – porneşte pe urmele lui. Sakharine (interpretat de Daniel Craig) este convins că Tintin a furat nepreţuita comoară a unui pirat pe nume Red Rackham. Cu ajutorul lui Snowy, al isteţului dar  impulsivului Căpitan Haddock (interpretat de Andy Serkis) şi al detectivilor Thompson şi Thomson (Simon Pegg şi Nick Frost), Tintin va străbate jumătate de mapamond, într-o cursă nebunească, în căutarea Licornului, epava unui vapor care ascunde o comoară… dar şi un vechi blestem.

Ca sa puteti castiga una din cele doua invitatii duble la avanpremiera filmului, trebuie ca pana pe 21 octombrie ora 23:59  sa imi lasati comentarii in care sa spuneti care sunt benzile desenate preferate de voi si de ce. Voi alege doua comentarii pe 22 si voi trimite un email la adresa lasata la comentariu pentru a cere date de contact pemtru a livra invitatiile.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Prin 2004 sau 2005 ma uitam la un serial pe ProTV, “Everwood”. Mi se pare ca i se tot schimba ora de difuzare si era o aventura sa prind cate un episod si sa inteleg ce se intamplase cand pierdeam mai multe. La un moment dat a incetat sa fie difuzat. Nici acum nu stiu ce s-a intamplat cu copilul aluia, daca a aflat ca fosta lui iubita era gravida si ca tatal lui i-a ascuns asta ca sa poata sa se concentreze pe admiterea la Julliard. =))

La fel a fost si cu Felicity, parca, dar asta cred ca a fost pe TVR. Nu a fost difuzat de la inceput si nici pana la sfarsit nu l-au dat. In ambele cazuri am citit un pic pe Internet despre seriale ca sa stiu ce se mai intampla ca muream de curiozitate.

Acum cateva saptamani, tocmai la ora 23, cand imi place sa ma relaxez la un film inainte sa ma culc, se anunta pe ProTV un nou serial: “Supernatural.” Episodul 1. Imposibil, zic. Era episodul 1 din sezonul 6, bineinteles! M-am uitat chiar si asa la el, mi-a placut ca era un fel de combinatie intre Dosarele X, Indiana Jones si Exorcistul. Cool! =)) Ca sa intelegeti ce varza era in filmul asta, va dau un exemplu: intr-un episod aflam ca o fiinta a Intunericului a venit pe Pamant si nicio tehnica de a ucide demonii nu functiona in cazul ei si atunci personajele principale pozitive se documenteaza si afla ca cenusa unui Phoenix este ce le trebuie si ca o astfel de pasare a fost ucisa in 1861 si calatoresc in timp ca sa ia pasarea / cenusa. Ma rog, asta s-a intamplat pana la prima pauza de publicitate dupa care am adormit.

Ce credeti? Dupa vreo 15 episoade, pe ProTV la ora 23 se anunta filmul… Fringe! Sezonul 3. A mai fost difuzat Fringe, nu stiu daca primele 2 sezoane, dar primul sigur. Si iar o sa se intrerupa si asta si tot asa.

Eu deja am abandonment issues asa ca nu suport sa fiu parasita si de seriale idioate tocmai cand incep sa ma atasez de ele. Si stiu ca pot sa cumpar DVD-urile de pe Internet sau sa ma uit online la multe seriale, dar nu e acelasi lucru. Mie imi place sa ma uit la televizor inainte sa adorm. Stiu ce o sa fac: cu prima ocazie o sa ii spun directorului de programe ca mi-a frant inima de cate ori a intrerupt un serial. Ha! Sa vedem ce va face atunci, avandu-ma pe constiinta!!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

2. M-am reapucat de sport de ieri, cu riscul de a imi da peste cap toate deadline-urile. Vreau sa fac si eu ceva pentru mine. Si de data asta m-am apucat de sport in stil… fashionist. M-am dus si mi-am cumparat un echipament adecvat pe care am dat o gramada de bani, dar care mi-a dat in sfarsit senzatia ca nu sunt in pijamale la sala. Pantaloni de training mai aveam, dar fac pilates si ultrapilates si tot felul de chestii de sporturi de-astea la salteluta si pentru astea aveam nevoie de niste “yoga pants”, adica colanti. Si mi-am luat unii de la adidas care arata si se simt excelent. Mi-am luat si maieu special si diferenta se simte: materialul  se intinde bine, nu te face sa transpiri si are bustiera pe dedesubt.

3. Ma duc de ieri la o sala despre care am auzit multe lucruri de bine: Ladyfit (acum nu le merge site-ul, pare sa fi fost hackuit). Mi-am platit abonamentul cu 8 intrari dimineata: doar 115 lei. Mi s-a parut un pret bun. Pana acum am fost la Essenza, pentru aerobic si fitness, si la Alexandreea, pentru fitness, ambele fiind cluburi din cartier si asta a contat cel mai mult cand le-am ales. Totusi ele au fost ok din multe puncte si le-am ramas fidela mult timp. La Ladyfit am fost numai o data, inca astept sa ma lamuresc daca imi place, dar pana acum am urmatoarele observatii:

- cand am ajuns ieri, eram in intarziere si mi-era teama ca voi intra tarziu in sala si voi pierde incalzirea. Asa ca la receptie am anuntat ca vin pentru prima oara, am lasat banii si am intrebat daca pot completa formularul cu datele mele personale cand ies, ca sa nu pierd incalzirea. Doamnisoara de la receptie a fost de neinduplecat, a refuzat sa ma lase sa intru, ceea ce mi s-a parut ciudat pentru ca la Essenza am patit asta si nu a fost o problema sa intru, chiar si in cazul in care nu plateam la inceput. De fapt, mi se propunea sa intru sa vad cum e si la sfarsit sa ma decid ce fel de abonament vreau. Aici a trebuit sa declar “pe nevazute” ce vreau. Probabil credea domnisoara ca sunt o mare escroaca ce lasa un milion de lei la casa pentru o ora de pilates si apoi fuge fara sa isi ia in primire cardul magnetic?

- intampinarea: revin la receptie: la celelalte cluburi, receptionera ma intreba daca veneam pentru prima oara (la Ladyfit am declarat eu), mi se spunea ce pot face, ce servicii pot folosi, de unde iau apa etc. Aici primul contact a fost destul de rece, apa nu am stiut de unde sa cumpar sau daca pot sa cumpar asa ca mi s-a facut Ultrasete pana la sfarsitul orei de Ultrapilates. Am citit pe net ca la ei este un birou al unui nutritionist care iti poate da sfaturi si voiam sa intreb si eu daca fac ceva gresit cu alimentatia mea sau ce sa mananc inainte sa vin la club, dar cum nimeni nu mi-a zis ce si cum gasesc la club, am tacut si eu si… asta a fost.

- sala a fost prea aglomerata. Nu-mi place cand managementul clubului nu se gandeste cand lasa sa intre zeci de persoane intr-o sala in care nu incap. Eram atat de inghesuite incat riscam sa ne dam picioare in cap la anumite exercitii, iar eu, pentru ca stateam la perete, la un moment dat nu puteam face ce spunea instructoarea: “varfurile intinse!” pentru ca dadeam deja in perete. Sper ca a fost doar o intalmplare si ca de obicei nu e chiar asa. Oricum, cel mai trist a fost la sfarsit, cand am intrat toate in vestiarul prea mic ca sa ne schimbam si ma simteam ca la Techirghiol la nudisti.

Acum plec pentru o noua ora de ReShape sau cum naiba se numesc sporturile astea (oricum nu vad nicio diferenta intre ele: tot aerobic sunt pentru mine), Byez!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Asta se intampla de cate ori ies in oras. Mi-e groaza ca vine frigul, pentru ca macar vara petrecem mult timp in aer liber si fumul nu se simte asa de tare, insa iarna, in spatiu inchis, chiar si un nefumator ajunge sa inhaleze fum cot la cot cu fumatorii.

In vacanta, cand merg in strainatate, ies sa beau sau sa mananc ceva si cand plec din local miros… tot a mine. Nu ca n-ar fi fumatori si acolo, ci pentru ca acolo oamenii care fumeaza ies in strada sau stau in locul in care li se permite sa fumeze. Pentru ca nu considera un drept al lor sa afume pe oricine, ci respecta dreptul celorlalti de a nu le inhala lor fumul. Numai la noi fumatorii se poarta de parca ei conduc lumea (sar ca arsi daca le pui in discutie dreptul de a fuma oriunde!), iar patronii de localuri le asigura toate conditiile ca sa se simta bine, facandu-ne pe noi, restul, sa ne simtim de parca facem ceva gresit daca nu avem o o tigara aprinsa in mana. Si am fumat si eu putin, ocazional, de Revelion, de Pasti si la petreceri, dar nu am considerat niciodata ca e dreptul meu sa imi aprind o tigara oriunde am chef.

As vrea sa am dreptul sa ies in oras si sa ma simt bine fara sa-mi pun sanatatea in pericol. Nu este treaba mea ca sunt atatia oameni care isi baga voluntar substante cancerigene in organism. N-au decat sa se arunce de pe o stanca, daca ma intrebati pe mine, treaba lor: numai ca eu nu am un death wish. Si nu inteleg cat o sa mai asteptam sa conteze mai mult drepturile noastre, ale oamenilor care nu vor sa se supuna unui risc idiot decat dreptul unui fumator de a se imbolnavi si a ne imbolnavi pe noi toti. Si nu e o fita sa te gandesti la lucrurile astea: aveti pe cineva in familie bolnav de cancer? Cunoasteti pe cineva care s-a luptat cu aceasta boala? Inseamna ca stiti ce inseamna pentru bolnav si pentru cei apropiati lui un asemenea diagnostic. (Cu alte cuvinte, consider ca fumatorii sunt extrem de egoisti pentru ca se pun in pericol si daca se imbolnavesc ii condamna si pe cei apropiati la o perioada de suferinta crunta.) Daca putem face lucruri mici cum ar fi sa nu stam in fum de tigara ore intregi, aproape zilnic, de ce sa nu o facem? This is it guys, this is all we get, one chance. Why fuck it up?

Sigur, patronii isi protejeaza afacerea, o sa spuneti, atata timp cat fumatorii sunt clientii lor, de ce i-ar dezavantaja? Pentru ca asa e normal. Sa primeze drepturile noastre. Nici chelnerii nu ar trebui sa fie obligati sa lucreze intr-un asemenea mediu. Ar trebui sa isi poata actiona in judecata sefii daca nu pot respira la serviciu: avem dreptul la conditii decente de munca, nu-i asa? Patronii ar trebui sa fie obligati prin lege sa interzica fumatul. Credeti ca o sa dea faliment toate carciumile din tara? Vom vedea, dar ma indoiesc. Pana la urma, statul trebuie sa protejeze sanatatea tuturor, nu cateva afaceri, daca are de ales. Si noi ar trebui sa ne bucuram daca face asta, ca pe noi si pe copiii nostri ne protejeaza o interdictie a fumatului. Noi ne vom imbolnavi si vom face copii bolnavi daca nu se schimba nimic.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Un loc in care te joci, nu numai consumi. Cine ar fi crezut?, e la o aruncatura de bat de casa!

Ne-am compostat biletele care contineau comanda si le-am pus in trenulet si apoi l-am asteptat inapoi,  la Brasov, asa se numea masa noastra, cu berea.

M-am distrat in seara asta (daca suntem prieteni pe Facebook proabil v-ati prins din numarul mare de poze cu trenulete) si mi-as dori ca mai multe locuri din Bucuresti sa aiba asa, ceva special, sa te faca sa visezi un pic.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Oamenii care nu respecta termene limita / promisiuni. Ma scot din minti. Imi este imposibil sa inteleg cum functioneaza mintea celor care promit ca fac ca dreg si apoi se ascund undeva si nu mai raspund la telefoane, la mailuri. Cei mai tari sunt aia care stiu de la inceput ca nu ai cum sa isi respecta cuvantul dat, nici nu incearca imposibilul, dar am auzit scuza ca le-ar fi jena sa refuze. Si atunci te incurca. Ca e mai comod sa zici “DA” si sa te faci pierdut decat sa zici “NU” si sa iti vezi de treaba. Bai, nu stiu ce am patit in copilarie de sunt pe alta fecventa, dar eu una mor de rusine cand stiu ca incurc pe cineva. Nu pot sa zic ca ajut, ca rezolv, ca vin, ca scriu si apoi sa ma fac ca ploua. Ma bine ma arunc intr-un vulcan activ!

Bai, si am de-a face cu oameni care n-au ceas si nici cuvant si pe campul muncii si pe plan personal. Daca stabilesti cu cineva vineri ca va vedeti marti, nu anulezi cu jumatate de ora inainte decat daca esti la Terapie Intensiva (si atunci nu anulezi, practic dai teapa, dar e ok, nimeni nu s-ar supara!). Daca cineva te intreaba cand poti sa ajuti cu ceva si tu singur-singurel zici ca poti peste doua saptamani, e nasol rau de tot sa dai teapa. Nu se face, nene.

Si preferatii mei sunt aia care zic ca uita. Eventual te si roaga sa le reamintesti ca au promis ceva sau ca au ceva important de facut, de parca numai telefonul tau ar avea functia extraordinara a alarmelor / reminder-elor. Pune-ti, nene, o alarma sau un bilet pe usa ca sa nu uiti. Sa rogi pe cineva sa-ti puna alarma si si iti dea un telefon e de porc.

Am zis la inceput ca-i leapsa. Deci dau nervii mai departe ca sa scap eu de ei. Luati de aici Sutu si Adi.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Exista o regula a salutului in cladirile de birouri? Saluti pe toata lumea, de cate ori te vezi cu toata lumea, chiar daca asta inseamna sa saluti necunoscuti de cel putin doua ori pe zi?

Eu asta fac. Nu stiu cum altfel sa fac. De cand intru in cladire pana ies din cladire – si chiar si in zona cladirii daca observ pe cineva pe care stiu din vedere – eu dau buna ziua. Si e epuizant!!!

Din birou pana la aparatul de cafea vad vreo 15 persoane. Cand ma intorc, tot cam atatea, dar nu neaparat aceleasi. 30 de buna ziua. Sau salut, buna, hei, mai schimb si eu ca sa nu ma plictisesc. Daca merg dintr-un corp in altul, zic “salut” fara incetare cateva minute. Pe multi ii vad pentru prima oara, pe altii cred ca ii vad si pentru ultima oara (nu toti lucreaza in cladire, poate se afla acolo cu treaba), habar n-am. Eu zic buna ziua pentru ca resentimentele provocate de lipsa unui salut sunt mai puternice decat nedumerirea ca un strain te saluta si nu as vrea sa stiu ca am jignit pe cineva pentru simplu fapt ca nu l-am salutat. (Cum spunea un profesor american despre martisoare: daca e nevoie de un gest atat de mic ca sa faci pe cineva atat de fericit, why not do it?)

Unii mi-au devenit hello-buddies. Adica nu ne-am prezentat niciodata, nu am lucrat niciodata impreuna, nici macar nu stiu la ce departament lucreaza, dar de ani de zile deja ne salutam. Probabil ca daca ne-am vedea si in afara biroului, ne-am spune buna ziua acum. Avem o legatura.

Asta daca nu o spun mecanic. Mai sunt si de-astia. Ma saluta de cate ori ma vad in cladire, cu un zambet pe buze, ca si cum m-ar sti, si cand ne vedem la coada la covrigi nu stiu de unde sa ma ia si de ce ii salut. Eu ma uit la cine salut, bai! Eu nu dau buna ziua asa, gratuit. Sa ma aflu in treaba. I mean it!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.