Bafta!

Blogul lor.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Anyway, despre altceva as vrea sa scriu. Despre un anumit lucru care chiar ma face sa fiu mandra de tara mea.

Cand am fost plecata in strainatate, in Franta si in Polonia, de exemplu, n-am putut sa trec peste faptul ca atunci cand eram invitata la o petrecere de catre cineva trebuia sa aduc eu ce urma sa consum. Ce obicei e asta, fratilor?!, m-am revoltat eu atunci.

Gazda iti pune la dispozitie casa, ziceau aia. Mersi, pai si un bar imi pune la dispozitie o masa daca platesc bautura, care-i smecheria? Finlandezele ridicau din umeri cand ma isterizam in Polonia. “Si la noi e la fel”, au zis ele. Cum, zic, te invita la petrecere si tu duci cadou si berea proprie pentru tine? Ele zic ca nu, ca poti sa nu duci cadou. Hahahaha, asta era si mai buna. Adica omul isi face ziua si primeste in schimb… musafiri cu plase cu vodka, vin si bere? Nu am putut sa imi revin din soc.

Cu riscul de a fi marginalizata, era sa ajung la o petrecere de studenti cu mana goala. Numai asa, sa vad reactia gazdei. M-am potolit amicele, au zis ca ma fac de ras cu un cadou sau ca o sa stau pe uscat, ca nu o sa am ce sa beau. Asa de confuza eram ca daca mergeam totusi pana la urma nervoasa  la supermarket voiam sa iau mai multa bere pe principiul romanesc “las’ sa fie, ca poate mai vrea cineva” si iar apareau diferentele culturale: “Asta luam doar pt noi!” Ha! Adica daca vine albanezul si zice “Dai o bere?”, eu sa zic “Ntz. get your own beer from the fridge, mothafocka”? No way, zic, eu nu pot sa nu intreb daca mai vrea cineva!

Din aceeasi categorie, adica “fugi, ba, de-aici”, este si obiceiul frantuzesc de a invita oamenii in oras de ziua ta si sa isi plateasca fiecare consumatia, Ce vorbesti, nene? Pai ce, e nunta? =)) (pai nu e nunta, ca la nunta la ei nimeni nu plateste meniul!) Cum era reclama aia cu Velea, CRBL si Smiley? “Daca n-ai bani, nu mergi la cumparaturi!” Asa. Francezii mi-au spus din varful buzelor ca e placerea prietenilor sa-si petreaca ziua cu sarbatoritul si ca de-aia nu trebuie sa aiba pretentia de a fi cinstiti. Pretentia, nu, asa e, dar placerea? Mai ales daca sarbatoritul ii invita la un restaurant de sushi pe care nu si-l permit!

Ma rog, din toate aceste socuri culturale am aflat de ce suntem noi mai saraci, dar mai simpatici. Si pentru faptul ca platesc consumatia cand imi scot prietenii in oras, ca pun masa cand am musafiri, ca sunt tratata la randul meu regeste cand prietenii mei sarbatoresc ceva, pentru asta sunt destul de fericita ca stau in Romania.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Si Marele Gatsby, carte citita in vacanta, mi-a ramas foarte vie in minte (mai citisem si una de marketing dar sa zicem ca nu mi-a mers la suflet chiar asa de tare) si ma gandesc ca am citit degeaba pana acum cativa ani. Abia cu sufletul de acum si/sau poate cu mintea de acum cartile ma rascolesc cu adevarat. Cum ar fi sa recitesc totul? Never gonna happen. =)) Dar ma gandesc ca tot ce am trait pana recent nu a insemnat mare lucru. Oare despre asta vorbesc filmele alea cheesy pentru femei cand spun ca viata incepe abia la 30 de ani? Probabil ca da. Deci mai am 3 ani pana incep sa traiesc! =))

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Eram deja o mare admiratoare a lui Razvan Mazilu de cand l-am vazut in acel spectacol organizat pentru a strange fonduri pentru un liceu de coregrafie, dar acum sunt topita si dupa Monica Petrica – am fost de-a dreptul geloasa pe Mazilu ca putea sa o tina in brate si superba balerina atat de subtire, gratioasa si puternica!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Cum James Thiérrée este nepotul lui Charlie Chaplin si stranepotul lui Eugene O’Neill, asta ca sa nu pun aici intregul sau arbore genealogic incarcat de artisti, este clar ca are arta in sange si desi are doar 36 de ani a demonstrat deja pe multe scene importante ale lumii ce poate si ce vrea. Cum altfel sa evolueze un om care de la 4 ani aparea pe scena alaturi de parintii sai, Victoria Chaplin si Jean-Baptiste Thierrée, si studia magia, mima si vioara?

Spectacolul pe care avem noi sansa sa il vedem este al patrulea din cariera lui Thiérrée si este o reprezentatie solo a artistului. Recenziile il prezinta pe “Raoul” ca pe o demonstratie de teatru suprarealist care imbina circ contemporan, miscare, teatru si poezie.

Recenziile promit ca spectacolul se va ridica la cele mai inalte asteptari: in continua miscare, Thiérrée te surprinde in permanenta, dispare si reapare sau isi foloseste corpul in mod ingenios si uimitor. Sunt momente in care seamana cu bunicul sau, Charlie Chaplin, caruia se pare ca i-a mostenit simtul pentru umor fizic si vizual.

Pe scurt, din tot ce am citit despre piesa, pare sa fie o mare sansa pentru noi sa vedem pe scena din Bucuresti un asemenea spectacol! Reprezentatiile au loc pe 29.04, 30.04 si pe 01.05 (cu numai o zi inainte de ziua lui de nastere: artistul implineste 37 de ani pe 2 mai!) de la ora 20:00.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Cartile alea beton au fost, in primul rand, “Testamente tradate” de Milan Kundera – eseu despre deformarea artei prin indiscretie si neintelegere (cred ca v-ar placea); iar in al doilea rand cateva carti de Ernest Hemingway: “Zapezile de pe Kilimanjaro” – culegere de scurte povestiri, “Adio, arme!” si “Batranul si marea“.

Cea mai ciudata carte de anul asta trebuie sa fie “Omul-cutie” de Kobo Abe. (Cine se simte destept si a citit-o sa-mi scrie si mie un email sau un comentariu.)

Cea mai… hardcore (haha sau cum sa ii zic?) a fost “Povestiri erotice romanesti” de la editura Trei. 17 autori romani, cu varste cuprinse intre 29 si 69 de ani, au scris cate un text in care momente erotice sunt povestestite sau descrise in mod explicit sau mai mult sugestiv.

Si cea mai rusinoasa infrangere a mea este ca in 2010 am inceput “Razboi si pace” si inca n-am terminat-o. Mai am al patrulea volum. Ups.

La capitolul spectacole, cred ca cel mai mult mi-a placut piesa “Egoistul” – TNB, in regia lui Radu Beligan, cu Radu Beligan. De atata timp voiam s-o vad si ma tot gandeam ca trebuie sa fie supraestimata, dar ce stiu eu despre lucrurile astea? Radu Beligan e mama si tata lor, daca-mi permiteti exprimarea de cartier in acest context. Si spectacolul sau “Confesiuni despre viata si arta” a fost interesant, omul Radu Beligan m-a impresionat extraordinar. E adevarat ca a trait mai bine de 90 de ani, dar altii nu ar ajunge la acest nivel nici intr-o mie de ani. Deci nu timpul pe care l-a avut la dispozitie l-a facut sa devina un asemenea artist, carcotasilor!

Ce mi-a mai placut, dar nu atat de mult, au fost “Livada de visini” si “Dineu cu prosti“. Doua piese foarte diferite intre ele, dar au in comun faptul ca sunt cu actori foarte buni. Daca in prima m-a capiat dramatismul rusesc: Maia Morgenstern plange de rupe si te priveste cu ochii ei bulbucati de te trec toti fiorii, la “Dineu cu prosti” razi. Horatiu Malaele este fenomenal in rolul lui Francios. Am vazut recent si un film facut dupa aceeasi poveste adaptata. Se numeste “Dinner for Schmucks”, iar in rolul prostului este Steve Carell. Evident, piesa e mult mai buna ca filmul, iar Malaele e mult mai misto decat Carell. Dar daca nu aveti cum sa ajungeti la TNB sau sa gasiti bilete (zici ca e Opera din Viena, nu mai gasesti bilete la teatru nici cu saptamani inainte!!), puteti sa incercati filmul.

Incercati si “Straini in noapte“, daca va plac Florin Piersic si Emilia Popescu (de fapt acum joaca Medeea Marinescu in acel rol). Eu una l-am vazut pe Florin Piersic numai in filme, a fost prima oara cand l-am vazut la teatru si a meritat. E tatic. (Adica e tare.)

Nu va spun ce spectacole nu mi-au placut ca poate ranesc sentimentele monstrilor sacri sunt sigura ca toti imi citesc acum blogul si rasufla usurati ca nu i-am facut de porc. )) De fapt, nu vreau sa ma gandesc decat la ce mi-a placut in anul 2010. (Ok, va spun doar atat: “Cafeneaua“, chiar daca e cu Malaele, nu merita banii pe bilet si daca nu stai in primele 3 randuri in sala nu prea auzi ce se intampla pe scena.)

Imi dau seama ca am ajuns in 2010 sa merg aproape numai la TNB pentru ca nu se gasesc bilete nicaieri. Ma rog, se gasesc bilete la piese pe care le-am vazut deja sau am auzit ca nu merita vazute. Dar la spectacolele bune putini reusesc sa gaseasca bilete. La “Un tango mas”, de exemplu, tinut la Odeon, am incercat sa gasesc bilete pentru fiecare reprezentatie si nu am reusit!!!! Si am incercat si prin metode ilicite (nu ma dau in laturi de la nimic pentru un spectacol cu Razvan Mazilu!!) si tot nu am reusit.

Din filmele vazute anul asta o sa le numesc numai pe alea romanesti. “Nunta muta” in regia lui Horatiu Malaele m-a facut praf! Cred ca l-am vazut totusi la sfarsitul anului 2009, dar il trec la 2010 pentru ca mi-a ramas in minte ca cel mai bun film romanesc vazut in ultimul timp. Si “Le concert” de Radu Mihaileanu a fost tare. Nu intra chiar in categoria filmelor romanesti, decat daca fortam mult si eu fortez.

De pe mapamond, trebuie sa pun un stegulet la Amsterdam: muzeul Van Gogh si un restaurant italienesc ca la mama lui (desi nu am fost niciodata in Italia, zic si eu asa aiurea): Casa di David (poze mai jos). (Nu am fost niciodata la Casa din David din Bucuresti si nu cred ca exista vreo legatura intre ele.)

Si, desigur, cele mai dragi momente au fost cinele nostre la restaurantul Dada. Luv it, luv it, luv it! O romantica traditie a nostra. Si tot in 2010, in februarie, am luat cina la restaurantul Mandragora. Daca apreciati mancarea gourmet si vreti sa va rasfatati macar din cand in cand (e scump, nu prea ajunge un salariu daca mananci de cateva ori pe luna acolo – bine, depinde ce salariu ai, desigur, dar nu cred ca aia 300 de cititori ai mei sunt  fix aia din top 300), merita o vizita.

Despre serviciu nu o sa scriu, nu ca nu ar fi fost o multime de lucruri care mi-au placut in 2010, dimpotriva!, dar am facut o obisnuinta in a nu scrie despre serviciu aici si nu vreau sa fac acum pe nebuna.

Ce lucruri merita recomandate din cele traite / experimentate / consumate de voi in 2010?

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Scopul proiectului este să promoveze un plan de valorificare urbană, adică participanții au fotografiat, au văzut și au vorbit cu proprietarii unor clădiri și la sfârșit au propus soluții pentru ca Bucureștiul din filmul de mai jos să nu se piardă pentru totdeauna.

Inițiatorii proiectului sunt Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociația București Pro-Urbe, Asociașia Salvați Bucureștiul.

2. Acum mai bine de-o lună am primit o carte de la http://www.buybooks.ro/. Cartea era ”Povești erotice românești” și a venit cu o scrisorică ce spunea că au ales acea carte pentru mine pentru că eu scriu despre relații și înțeleg profunzimea relațiilor dintre un bărbat și o femeie…

Cred că mai potrivit era ”Arici Pogonici”, că la câte înțeleg eu…  :P În orice caz, cartea e mi-a plăcut, ea conține texte cu tematică erotică semnate de cei mai cunoscuți scriitori români. Mi-au plăcut cel mai mult cele ale lui Cezar Paul-Bădescu, Ionuț Chiva, Florin Iaru și textele semnate de femei.

Prima mea întâlnire cu literatura erotică a avut loc în adolescență când un prieten mi-a pus în brațe revista Fracturi și am citit celebrele texte ale Ioanei Băețica. Am citit, m-am speriat, mi-a plăcut. Abia apoi am descoperit Henry Miller și alte nume. Iar cartea ”Povestiri erotice românești” mi-a dat exact de aceeași senzație de lectură-descoperire, o carte ca o explorare în junglă. Așadar, mulțumesc buybooks.ro și v-o recomand, e o carte mișto.

(Mai ales după ce citești numai ruși, ca biata de mine, și simți că o sa rupi paginile dacă mai citești descrierea unei rochii de bal!!)

3. Am primit acum mult timp și 5 shoturi de Burn împreună cu o scrisorică ce mă avertiza că sunt foarte tari și îmi mai spunea că o să am nevoie de ele ca să am destulă energie să scriu, să răspund la comentarii, să încerc rețete și să le povestesc și pe blog. Am putut bea numai unul, recunosc, de curiozitate; sunt chiar tari, iar eu nu mai beau cofeină (decât atunci când vreau să fac un lcuru cu adevărat sălbatic și am un nespressor prin preajmă!). Povestea campaniei aici. Așa că mulțumesc, mi-a plăcut ideea. Deși la câtă energie am consumat în ultimul rând scriind pe blog, cred meritam doar o cafea fără cofeină! )))

4. Începând cu 9 iunie, Eva organizează seminarii despre machiaj, dans, arta culinară japonză, diete și alte chestii care frământă intens majoritatea femeilor și unii bărbați. Eu voi merge la cel despre machiaj, deşi cel despre arta culinară japoneză mă tenta mult mai mult, numai că nu am cum să ajung în acea zi. Poate ne vedem acolo!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Filmul m-a emotionat. Eu sunt un pic eco, asa ca relatia locuitorilor planetei cu natura mi-a atins o coarda sensibila.

Dar cel mai mult m-a impresionat perfectionismul lui James Cameron.

M-a inspirat faptul ca un om a dus o idee, un gand in forma pe care eu am vazut-o pe ecran. Cati oameni au ambitia de a vrea sa faca cel mai bun lucru din lume si muncesc ani si ani pana il transforma in realitate?

Mi-a dat fiori gandul ca acest film a fost doar o discutie acum nu-stiu-cati ani. O discutie care probabil a generat multe replici ca: “Nu se poate!” Si totusi s-a putut. Omul ala a scris si a regizat povestea. A creat o lume si a facut astfel incat cei care vad filmul s-o simta, nu doar s-o vada.

Filmul asta a fost despre un razboinic american din viitor si un razboinic canadian din prezent, James Cameron. Chapeau!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

V-as da link la postul asta, numai ca e unul dintre cele doua pe care le-am sters de pe blog. Celalalt era despre familia mea, l-am sters imediat ce mi-am dat seama ca e prea personal. Asta despre evenimentul cultural a fost sters pentru ca, lumea e mica, una din artistele de care radeam pentru ca nu numai ca facuse ceva ce nu era nici macar vecin cu arta, dupa mine, dar nici n-a apucat sa termine ca nu s-a respectat programul si deci chiar daca ar fi avut cap ce facea ea, fara coada se alesese praful de mesaj… Asadar, una din artiste citise postul si am aflat printr-un prieten ca s-a suparat foc. Eu nici nu-i dadusem numele, dar nu era greu sa se recunoasca, haha!

Am sters postul pentru ca am decis ceva atunci: sa fiu rautacioasa in limite normale, sa scriu numai ceea ce as spune fata in fata, sa nu jignesc. Iar in postul ala cred ca folosisem un limbaj de cartier (de tip “sa fii bou sa faci asa ceva”).

Totusi, pe langa regretul ca am ranit sentimentele cuiva, am gandit ca e anormal ca artist sa te superi cand cineva iti critica viziunea, cu atat mai mult cu cat de ocupi de chestii underground. N-are un olar pretentia ca toata lumea sa-i aprecieze ulcelele, pe care le intelegem si le folosim si daca nu ne plac, daramite unul a carui arta e sa stinga lumina si sa dea drumul la un ventilator pe muzica facuta prin spargerea unor pahare!

In orice caz, am fost sambata la un spectacol modern si iar mi-a stat in gat, fir-ar sa fie. La MNAC mie mi-a placut, am mai vazut muzee de arta moderna si in alte capitale, am fost martora la happenning-uri de tot felul si multe mi-au placut, deci n-as zice ca modernismul in sine ma enerveaza, ideile sunt bune, dar sunt executii si… executii!

Imi povestea prietena mea din Finlanda ca la ei in tara fusese la un moment dat o dezbatere publica despre ce e arta si ce nu e arta, mai precis: ce poate sta intr-un muzeu si ce nu, dupa ce un tip facuse picturi cu fecale and such. Oamenii au fost jigniti: “da-o-n ma-sa, chiar si un rahat e arta? Pai atunci suntem noi toti artisti, ne uitam in buda si nu ne mai trebuie muzee!“, a fost gandul ce i-a unit pe finlandezi. Altii a zis: “stai, nene, cine suntem noi sa spunem ce e arta? omul trebuie sa se exprime, daca asta inseamna sa manjeasca o panza cu fecale,… tineti-va respiratia!“. Asta e varianta dramatizata de mine a discursului. Ati prins ideea. Adevarul e ca nici nu am dat o cautare pe net sa vad ce s-a intamplat exact, am crezut-o pe cuvant pe prietena mea pentru ca nu detaliile conteaza, motivul dezbaterii e la tot pasul (am avut si nou inorogul cu zvastica etc), argumentele sunt interesante.

(ma scuzati, trebuie sa plec acum, termin ideea mai pe seara)

Am revenit. Dupa doua zile, ce-i drept, iertare, va rog!

Where was I? Oh, yes, boring contemporary art!

Bai, fratilor, ce s-o mai lungesc atat, ca postul devine kilometric: nu orice e arta. Orice poate fi arta, depinde de context, de stare, dar nu orice e  arta.

Am fost la un spectacol care trebuia sa reproduca starea unei zile de canicula. Daca mesajul era ca o astfel de zi e plictisitoare, autorul a reusit sa ma introduca in atmosfera. Dupa 10 minute ma foiam pe scaun ca dupa o ora de asteptare la dentist.

Patru personaje, doua fete si doi baieti, o frecau incet pe o scena in semiintuneric. Lumina statea mai mult pe public, ei erau tolaniti pe jos, care cu o carte, care intr-o piscina gonflabila pentru copii, fara apa. Plimbau de colo, colo niste carpe pe care le puneau cand pe cap, cand in jurul fundului, cand pe jos. Cand stateau in chiloti, cand isi puneau pantaloni scurti sau lungi. Uneori se tavaleau pe jos. Oamenii ascultau radio, Love FM, o voce din OFF prezenta piesele si facea niste glumite.

May I just say, I did get the point. Canicula ii cam molesise, ca sa nu zic ca-i tampise, pa caldura mare, ca-n Caragiale, toti suntem cam idioti, amice. Timpul trece greu. Bla, bla, bla.

My point e insa ca povestile fara fir epic, daca pot sa ma exprim asa, nu au voie sa dureze mai bine de o ora!!

Sa pui oamenii sa urmareasca o zi plictisitoare merge intr-un videoclip, intr-un scurt metraj, dar daca dureaza mai mult de jumatate de ora s-ar putea sa fii linsat.

Si nu cred ca e arta sa arati plictiseala. Artistii se pot exprima oricum, pot sa-si capseze lenjeria intima pe un panou: daca cineva e socat / impresionat / fascinat de asta, si-au atins scopul in viata. Dar tocmai asta e: trebuie sa trezeasca ceva in public. Daca opera ta nu are nimic original, personal, daca e reproducerea inexpresiva e unei situatii, pentru mine e o pierdere de vreme. That’s what I had to say about that.

Daca reproduc o asteptare intr-o statie de autobuz, with no point besides the obvious: oamenii se plictisesc asteptand autobuzul, merita sa va tin intr-0 sala o ora si ceva? Eu cred ca cine face asta se numeste sadic, nu artist, iar eu nu sunt masochista.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.