Mama a spus ca daca raspundeau le uram la multi ani si cel mai probabil ne-ar fi invitat la ei sa ciocnim un pahar de sampanie. Dar telefonul nu mergea la ei, asa ca mama a decis sa mergem direct la ei, pur si simplu, eventual sa le si spunem ca telefonul nu le merge, sa stie de ce nu ii suna lumea. Mi s-a parut foarte aventuroasa decizia! Mama m-a imbracat frumos, de vizita, cu o fusta si pantofi de lac, si am plecat spre ei cu flori si nu-mai-stiu-ce cadou.

Nasii stateau intr-un apartament dintr-o vila din centru, o cladire veche, cu tavan foarte inalt, in care sufrageria e de fapt “salon” si mobila nu era banala ca in toate apartamentele de bloc pe care le stiam eu. La ei arata ca in Franta, asa imi imaginam eu cel putin. Pentru ca adesea o auzeam pe nasa spunand ca a fost in Franta sau ca va merge in Franta si mereu miroasea a parfum dulce. Uneori era Charlie Gold. Cand o pupam parca gustam din sticla de parfum. Si nasa era medic, stiti, dar nu era amuzanta ca nasul. Poate pentru ca nu era ginecolog ci facea medicina generala.

Cand am ajuns acolo am sunat la usa si a raspuns nasul meu. Cand a deschis usa era intr-un halat de casa si a zis: “Hopa, ati venit si m-ati gasit in curu’ gol!” Mama, ce mi-a placut asta. Am chicotit. A zis “curu’ ” de fata cu mine! Era foarte simpatic. Ne-a poftit in casa si ne-a pupat. Mirosea a tutun, mereu mirosea a tutun. Fuma destul de mult.

In casa lor, pe o etajera, se aflau tot felul de lucrusoare: clepsidre, mici bibelouri. Ma fascinau. Nu erau ca chinezii cu undita de la mine de acasa sau de la matusa mea. Erau chestii mai ciudate: mici botosei de portelan, floricele, clepsidre. Imi placea mult o clepsidra; intotdeauna, chiar si acum, mi s-au parut clepsidrele un lucru magic. Atunci le intorceam de multe ori in incercarea de a opri praful din interior sa mai cada. Cautam cocoloase de praf in interior ca sa blochez trecerea.

Nasul m-a lasat sa pastrez o clepsidra, desi nasa nu voia. Nasa zambea mereu dar nu era buna. Clepsidra are trei minute. Dupa ea fierb oua. Doar ca o intorc de doua ori ca sa iasa tari. Nasul m-ar fi lasat sa umblu oriunde, sa ma uit unde vreau si, uneori, sa pastrez ceva ce-mi placea. Era foarte bun.

Nasul facea tot felul de glume haioase. De exemplu, stiu o poveste de la nasterea mea. ) (Am scris-o si apoi m-am gandit ca mama s-ar supara daca as povesti, pentru ca fiind doar povestirea noastra e mai pretioasa.)

Nasul meu era evreu. Si asta m-a facut mereu sa ma intreb ce inseamna a fi evreu pentru ca era atat de la fel ca mine, ca noi, cei despre care spuneam ca nu sunt evrei, nu intelegeam diferenta asta. Adica arata diferit? Ma uitam atent la nasi sa vad daca au ceva in plus sau in minus. Si nu descoperisem nimic. Nasul era cam urat, cred, avea nasul mare si riduri. Dar nu era ceva neobisnuit. In afara faptului ca aveau “salon” si miroseau a parfum, respectiv a tutun, ceea ce pomenisem mai rar, nu era nimic diferit cu ei.

Am aflat ce inseamna a fi evreu mai tarziu. La putin timp dupa ce nasul meu a murit. La inmormantarea lui nu m-am dus, eram prea mica. Insa peste cativa ani, la inmormantarea surorii lui, Beatrice, m-am dus. Si am aflat ca la cimitir la ei nu intra oricine si ca nu au cruci si ca e foarte frumos si curat. Si ca barbatii poarta tichiuta pe cap. De ce? Nu stiam, dar oricum, daca nasul era evreu si era de treaba, inseamna pentru mine ca toti evreii sunt misto.

Mi-a parut foarte rau ca a murit. Dar intelegeam: era batran ca un bunic. Lucrurile astea se intampla. De fapt, poate pentru ca nu am prins nici un bunic in viata, nasul era ca un tataie pentru mine.

Daca as fi fost baiat m-ar fi chemat ca pe el. Mircea.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Am pus sub el cadouri pe care deja le-am primit (si le-am si desfacut, dar le-am ambalat la loc hihihi) si cadouri pe care le-am pregatit pentru prieteni.

Sunt intr-o dispozitie foarte buna. Azi am stat cu bunicele mele: o bunica a fost in vizita la mine, la celalata bunica am fost eu in vizita. Si cum am stat eu de vorba cu ele despre slujba, prieteni, rude, haine (amandoua mi-au spus ca am o geanta si niste cizme superbe hihihihi) mi-a trecut de tot cheful de cumparaturi. Un fel de wake up call. Mi-au dat bunicele cadouri, desigur; in primul rand niste bani, ca de obicei. Una din ele mi-a zis niste chestii foarte misto azi. Uite una: “Se spune ca traim intr-o societate de consum. De fapt, traim intr-o societate de risipa!”

Pe cat de repede am decis ca vreau ceasuri scumpe, pe atat de repede mi-am adus aminte ca oricum ma uit la ora doar la mobil. Iar mobilul oricum este o piaza rea. De cand il am primesc vesti proaste! In fine, nu-mi mai doresc lucruri chiar asa de mult. Un inel de aur alb tot o sa-mi iau, recunosc, imi doresc de mult timp. Dar doar atat…

Ar trebui sa stau mai mult cu bunicele mele, imi pare rau ca nu-mi fac timp.

Inapoi la masa si la cadouri. Sa va distrati si voi! Pe curand.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.