Intai vreau sa va spun ca eu am o relatie zbuciumata cu mobila. Cand m-am mutat si a trebuit sa imi decorez apartamentul, am masurat toti peretii, mi-am facut o schema pe pagina unei agende si pe ea am adaugat in creion diverse obiecte pe care voiam sa le cumpar sau sa le comand. Treaba mergea asa de bine ca era sa las loc de trecere intre canapea si un dulap de vreo 10 cm.  =)) Pe hartia mea, culoarul de 10cm parea suficient de lat incat sa se poata circula decent. Am aflat ulterior ca trebuia sa respect niste proportii si ca nu ar fi trebuit sa ma enervez cand aia de la magazin nu intelegeau nimic din mazgaleala mea. Ideea e ca a fost fost stresant si uneori, de disperare, am luat decizii pripite numai ca sa ma pot muta mai repede. Si credeam ca o sa repar pe parcurs greselile, dar niciodata nu am mai avut cheful sau bugetul necesar pentru asta. Si cu toate astea ma tot uit in magazine si ma gandesc ce ar fi daca…. mi-as lua o lustra rosie? Si draperii asorttate! Sau un covor mov! Si un dulap de pantofi pe hol!

Pentru cei care viseaza la decoratiuni interioare, dar nu isi fac curaj sau nu se indura sa mai investeasca: concursul asta o sa va placa.

Intre 6 si 23 octombrie, trebuie sa intrati pe site-ul Praktiker, sa va faceti un cont si apoi sa va jucati in aplicatia pentru concurs: Dezlantuie decoratorul din tine. Salvezi camera pe care ai decorat-o si apoi iti bati la cap prietenii sa te voteze sau tii pumnii stransi sa castigi la tragerea la sorti.

Praktiker ofera un voucher de 2000 de lei prin tragere la sorti si 3 vouchere de cate 800 lei celor mai votate decoratiuni,

Mai jos e bucataria salvata de mine. Votati-o aici daca vreti sa castig eu un voucher si sa imi iau lustra si draperii rosii.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Imi crescuse nivelul adrenalinei atat de tare, incat simteam ca de la tremurat mi se balangane geanta pe umar. Imi framantam mainile, imi pipaiam atent cele doua inele de pe degete, incercand sa imi infrang impulsul de a urla: “Nu mai urlati!” Nici nu mai simteam oboseala de dupa o zi la serviciu.

Batrana deja tipa la mine de 10 minute, ma uitasem la ceas. Calculam: as mai fi stat vreo 3 minute sa ascult cat sunt de lipsita de bun simt si apoi urma sa cobor pe scari. Auzeam franturi din ce spunea, “la varsta dumitale”, “obraznica”, “tupeu”, “nu ti-e rusine”, “sotul meu e veteran de razboi” si ma gandeam ce bine ca Testosul ma astepta in masina, ce bine ca nu urcase cu mine. Ar fi strans-o de gat daca-i vorbea asa. Eu sunt mai rabdatoare, mai impaciuitoare.

Cand s-a auzit liftul oprindu-se la etaj mi-am dat seama: a venit si cealalta… doamna. O vecina, prietena cu ea. A inceput spectacolul sincron. “Nu e normal asa ceva”, “dincolo de legile scrise, sunt legile necrise”, “sotul meu e imobilizat la pat”…

M-am retras elegant, cu un “buna seara” si “sper ca pana maine sa rezolvam situatia”. Am coborat cu liftul pana la urma, mi s-a parut mai la indemana, nu stiam cum sa scap mai repede de gura lor.

As fi dat orice sa nu intru in gura doamnelor din bloc. Cum de ce ti-e frica nu scapi, am avut bafta de a primi de la ADP locul de veci, pardon, de parcare, m-am luat si eu dupa vecina tulburata de vesti, locul de parcare care fusese candva al presedintei asociatiei de locatari. Eu ce vina am ca locul nu era platit din pasopt? Am zis mersi ca am primit loc de parcare si am mers sa anunt politicos un vecin ca locul este de acum inainte al meu.

Am aflat astfel culmea tupeului: sa tii teorii despre bun simt urland ca la usa cortului. Doamna, insist sa-i spun in continuare doamna, m-a facut cu ou si cu otet, a urlat la mine de-au auzit si cei din scara A, in timp ce eu stateam cuminte si explicam ca locul nu era platit de mult timp, ca imi pare rau, ca sunt sigura ca va putea lua alt loc de parcare, ca o las doua zile sa se lamureasca…

Am petrecut seara dezbatand cu Testosul daca o fi mai bine sa chemam ADP-ul daca nu-si muta masina sau daca ar trebui sa i-o tractam noi pana in mijlocul strazii. Am decis ca suntem oameni civilizati, o sa chemam ADP-ul. Azi dimineata insa, am avut o surpriza. I-am mai facut o vizita vecinei si de data asta a insistat sa intru in casa sa-i vad sotul veteran de razboi, n-a reusit sa ma convinga, i-am spus ca o cred pe cuvant. Iar m-a facut cu ou si otet. Acum, mai fresh fiind, pentru ca plecam la serviciu, nu veneam de la serviciu, i-am taiat putin din elan spunandu-i cat o costa sa-si ia masina de la ADP daca i-o ridica si ca diseara vreau sa parchez pe locul meu. Am urat o zi buna, am zambit si am sters-o pe scari in pas vioi, ca sa nu-i mai aud glasul. Urla inca dupa mine.

Culmea, si-a mutat masina. Nu-mi vine sa cred. E prea frumos sa fie adevarat. Oi fi paranoica, dar ma astept la o miscare surpriza din partea ei. Ori imi umfla intretinerea, ori imi taie cauciucurile… Daca sotul e veteran de razboi, poate stie tehnici de intimdare a inamicului, poate imi pregateste o ambuscada!

Bai, frate, am loc de parcare dupa un an de cand am depus cererea, ar trebui sa ma bucur si, cand colo, ma tem pentru viata mea din cauza unei vecine octogenare!! Welcome to OTV Country!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Mai mult lesinata decat adormita, aseara auzeam din pat voci de afara, din fata blocului. Nu stiam daca visez sau chiar le aud, dar ma enervasera in mod real. (Era cred ora 1, voiam sa aud greierii, nu cocalarii.) Zumzetul cretinilor a fost intrerupt brusc de vocea unei doamne colocatare:

- “Mai, nesimtitilor, plecati de acolo, faceti liniste sau chem Politia. Plecati imediat!”

Atunci m-am trezit de-adevaratelea. Si am ramas uimita. Pentru ca vorbaretii de seara s-au imprastiat instantaneu, fara sa comenteze. Respect pentru doamna!

Dimineata m-am trezit cu zambetul pe buze si intuneric in camera. In sfarsit mi-am pus draperii si asta a fost prima dimineata in care nu m-am mai bronzat in pat la prima ora. E superb cu draperii, parca in sfarsit s-a imbracat apartamentul, dupa ce l-am tinut in CG atata timp… Zambitoare, m-am urnit spre bucatarie sa-mi fac, dupa luni bune, o cafea la ibric. Imi place cel mai mult, mi se pare cea mai parfumata. Am facut pauza de expresor. Buuuuuun. Si cum imi faceam eu cafea in bucatarie pe la 9:30, timpanele mele sesizeaza iar o spartura in linistea cartierului. Niste indivizi cu creier mic si tupeu mare (mai favourite kind!)  isi turau masinile in fata blocului. Ma gandesc plina de buna vointa: “Probabil cineva parcheaza, nu are ce face!” Si marmota invelea ciocolata in staniol…

Aceeasi doamna scoate capul pe geam si ii pune la punct:

- “Mai, nesimtitilor! E duminica dimineata, nu va e rusine?! Duceti-va cu masina in alta parte, in service sa va duceti, dar lasati-ne in pace!”

Si s-a facut liniste. Imi venea sa strig si eu pe geam: “Doamna, va iubesc!” dar m-am gandit ca iar o sa iasa la geam (mai, nesimtito, abtine-te, e duminica diomineata…).

Este iar liniste. Si eu beau cafea la ibric!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Azi au venit sa-mi puna telefonia fixa si iar sunt un car de nervi. Si sunt satula sa mi spuna ca e vina mea ca altii fac o treaba de mantuiala.

M-au cam lasat cu cablul fluturand, nu l-au prins ca lumea desi eu am ripostat: “Pai, ce faceti? Ma lasati cu asta asa? Nu se poate!“, dar ei (erau doi) mi-au dat o explicatie complicata cum ca asa trebuie lasat ca sa fie pus nu-stiu-cum si nu-stiu-ce, in sfarsit, m-au aburit pana cand am zis “aha…” si au plecat. Si-ar fi dat mai putin silinta daca bateau 3 cuie, decat cu aceasta invaluire de argumente SF, dar asa au preferat ei sa procedeze.

Am aflat ca am fost fraiera dupa ce zugravul mi-a zis ca va trebui el sa faca ce nu au facut ei. Si mi-a parut asa de rau, pentru ca aia plecasera de 5 minute si ma batea gandul sa-i intorc din drum pe nesimiti, dar era prea tarziu… Si chiar am zis, nene, nu se poate asa ceva. Bineinteles ca prietenul meu zice ca eu sunt de vina ca mereu ma prind dupa ce pleaca aia si ca trebuia sa ii urechez la fata locului, nu sa miaun post factum. Bai, dar chiar am zis!! Fir-ar sa fie.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Ei bine, un angajat al lui era la usa la mine la ora 9:50!O sa ziceti: “Iata ca se poate!“, dar nu stiti tot! Omul era acolo, dar avea numai lulelele, nu si surcelele. Adica avea el blatul si masca, dar masa de bucatarie era de alta culoare, nu avea amortizoarele (pistoanele, in fine), manerele etc…
Adica peste o ora ma duc iar. Si oricum nu o sa fie si manerele, astea vin luni. Iar doi butoni din baie se pare ca ar fi disparut ca prin minune de la mine din apartament (yeah, right!) si cum la depozit numai au, astept cateva saptamani pentru ei. Asta e cea mai comica veste de departe!!!

Tipul are un tupeu fara margini. In tot acest timp, printre zecile de telefoane cu “ajung, ba n-ajung, intarzii, nu am alea, culoarea e gresita, la depozit nu au, ba am zis ca sun, nu ca vin”, propriul meu prieten credea azi ca sunt eu nebuna si ca am comandat masa de alta culoare, nu ca au gresit aia. Desi chiar nea caisa a recunoscut imediat ca nu cires trebuia sa aduca. Pfffff. Sunt neagra de suparare.

De la RDS au sunat. Iarasi comic. De data asta n-a sunat cineva de la relatii cu clientii, ci un nene care monteaza cabluri. Si el a zis asa, scurt si la obiect: “Buna ziua, de la RDS sunt. Spuneti exact ce vreti, ca sa stiu!” ) Dupa ce a zis asta, ce sa-i raspund? I-am zis ca imi trebuie o mufa, el a zis ca va veni cineva, eu am intrebat cand, el a zis ca nu stie, superb, pai poate azi, pai la 2 plec din oras, pai poate luni, pai luni vin aia cu telefonia fixa, pai luati dumneavoastra o mufa si poate v-o monteaza ei, e cinci mii, nu e mult…

I give up.

Ah, nu inca. Ala cu galeriile. Asta e cel mai adorabil. E nevorbit, nene. Stiti in ce hal?! Cand m-am dus sa comand de la el mi-a povestit cum are el degetul lovit ca a fost pe munte si nu stiu ce a patit… A vorbit jumatate de ora despre asta. Eu eram fara cuvinte de uimire din cauza volumului mare de informatie inutila pe care mi-l deserta in fata urechilor, in conditiile in care eu eram doar o clienta nevinovata.

Astazi cand l-am sunat n-a raspuns. Apoi m-a sunat el si a zis ca isi cere scuze ca n-a raspuns, dar ca nu s-a putut trezi devreme pentru ca aseara a lucrat pana tarziu, ca oamenii lui au ajuns in cutare oras si nu aveau cazare si, sa vedeti, ce complicat a fost sa gaseasca… Aici l-am intrerupt disperata,dar ferma. Domne, zic, toti aveam probleme, viata este grea, hai sa fim eficienti, sa rezolvam problema, spuneti-mi cand veniti. Ta-na-nam. L-am luat prin surprindere! A ramas tacut putin, apoi a zis “luni”.

Ma scuzati acum, ma duc sa astept un muncitor sa aduca o masa. Asta este viata.

update: i-am sunat pe aia de la net. Au zis ca vin dupa 3. Pai, si pe mine nu ma sunati? Nu v-am spus ca nu e cineva mereu acolo? Eu la 2 plec din oras. Aaaaaa, da, pai mai devreme nu se poate. Nu mai bine ii lasam eu sa vina dupa 3 si sa nu gaseasca pe nimeni? Nu asa le trebuie? In fine, abia acum ma duc sa astept masa. Serenity now!!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Mi-a dat azi o teapa pe care cu greu o duc, mare cam cat aia din Piata Revoltiei, aia cu un cartof infipt in varf. Asta e, unii isi duc crucea, altii isi duc teapa.

N-a venit, nene, la apartament cand a zis ca vine cu alea trei lulele si trei surcele. Am asteptat o ora si jumatate. Bine, bomboana pe coliva sau, in fine, cartoful din varful tepei era faptul ca ramasesem si fara baterie la mobil. (Pai daca m-au tinut aia de la RCS RDS pe hold prea mult – sunasem sa fac plangere, biensur, dar despre asta cateva paragrafe mai jos.)

Dar vecina de alaturi a salvat ziua. Cioc-cioc, buna ziua, stiti, sunt eu, vecina tinerica (facusem deja cunostinta pe hol cu o saptamana in urma) hihi, vai, dar desigur, ce e, cum sa nu, telefonul e aici, suna unde vrei tu! Si am sunat la prietenul meu.

El avea numarul lui nea caisa si il si sunase sa ii spuna ca eu il astept la apartament. In paranteza fie spus, prietenul meu nu s-a bagat in relatia mea tumultuoasa cu prestatorul de servicii desi eu am cam mieunat, pe motiv ca fug de responsabilitati. Mie imi place sa spun ca “deleg” nu “fug”, dar fie! Acum de voie de nevoie s-a trezit ca-l suna sa-l urecheze ca nu e unde trebuie. Si ala – se jura ca nu fura, dar l-am prins cu rata-n gura – ca de fapt a zis ca “suna la 3″, nu ca “vine la 3″. Paraziti pe linie? Nesimtiti la orizont!

A zis ca vine maine. Cine sa-l mai creada? Mai ca vreau sa-i zic sa se intinda pe blatul ala si sa isi infiga un piston in… nas. M-ar costa cateva milioane sa nu-l mai vad niciodata – adica sa imi iau aceste lulele si surcele din alta parte. si asta voi face daca maine nu apare. Nu ca l-as pedepsi, stiu ca nu ii stric lui ziua daca ii zic ca nu mai vreau chestiile pe care le-am platit, dimpotriva, dar nu vreau eu sa-mi creasca tensiunea din cauza lui.

Prietenul meu zice ca eu n-am fost destul de ferma in relatia cu el de la inceput. Asa e. Dar intreb, ca panseluta, cat de ferm sa fii cu un om care spune ca va fi intr-un anumit loc la o anumita ora? Sa-l pun sa jure pe rosu? Sa-i cer garantii? Sa-i dau doua peste ochi si una dupa ceafa: “Bai, daca zici ca vii, vii, daaa?!” Omul a zis ca vine, ma gandesca e de buna-credinta.

Am sunat la RCS RDS sa fac reclamatie pentru ca am constat azi, dupa o saptamana, ca gigel care a venit sa traga cablu TV a uitat sa puna mufa, adica motul ala care intra in televizor. Si stiti ce e culmea? Ca omul ala a avut tupeul sa imi ceara si 250 000 lei vechi pentru “materiale” – am fata de toanta pesemne – desi conectarea este gratuita. I-am dat omului banii dupa ce am ras intai de justificarea cu materialele, i-am spus ca stiu ca e gratuit, dar l-am cinstit, ca sa zic asa, ma simteam generoasa. Oricum i-as fi dat 100 000, m-am gandit ca e tot aia… In fine. Cand am vazut ca a facut o treaba de cacao, am vazut altfel lucrurile. Daca tot avea obrazul gros, macar sa fi facut treaba pana la capat. Mai am de asteptat inca o saptmana, va dati seama, ca sa vina cineva sa termine ce a inceput primul.

Tot azi am sunat la cei de la care ar trebui sa iau net. Nu au venit sa-mi traga cablu de mai bine de 2 saptamani de cand am semnat contractul. Desi in 10 zile lucratoare conform contractului trebuiau sa vina. I-am sunat si pe ei azi dupa ce m-am dus personal la sediu sa cer niste numere de mobil pentru ca pe fix nu raspundea nimeni. Le-am spus ca eu trag firele pe sub plinta si daca nu vin pana maine seara sa nu mai vina sa nu mai dau alte gauri etc.

Oamenii astia iti strica placerea mutatului.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Nu auzeam zgomote de-afara, dar ma asurzea propria coloana sonora. Cu dopuri in urechi auzeam cum respiram, cum inghiteam, cum tuseam, cum tranpiram…. Aaaaaa! Le-am scos pe cand iubitul meu se uita la Star Trek, dezamagit de episod, pe la 1 deci, cred.

Cat despre locurile de parcare, m-am gandit asa: sa-i inving pe nesimtiti cu propriile lor arme. Adica, i-am sugerat prietenului meu, sa decidem si noi ca un loc este al nostru, pur si simplu, si sa vandalizam toate masinile care indraznesc sa se afle acolo cand ajungem noi acasa. )))) Tare, nu? Deja am pus ochii pe unul, mereu ocupat insa, dar n-am pus planul in aplicare. Ah ce ma tenteaza sa las in parbrize biletele cu amenintari si greseli de ortografie!

Cat despre apartament, sunt ca-n filmele cu prosti sau ca acum 10 ani cand am zugravit la mama. Am ramas “aproape gata” pentru ca am dat banii unuia care nu terminase treaba. De o saptamana trebuia sa vina “maine” pentru trei lulele si nu mai raspunde la telefon. Mai avea de adus o masca la chiuveta din baie, trei manere si trei pistoane. Pentru o bucata de pal si niste plastic si metal asta e in stare sa intre in programul de protectie a martorilor. Si noi nu ne putem muta fara chiuveta la baie. Nu-mi vine sa cred. Se pare ca mai am multe de invatat despre serviciile din Romania.

Pe cuvant ca o sa il gasesc si o sa ii infig in dos bateria lunga de 35 de cm, aia de la baie, care se potriveste la chiuveta care trebuie pusa pe blat, blat care nu este la locul sau pentru ca ala e un CARNAT.

update: bateria de la baie isi va gasi in sfarsit locul. omul cu mobila a dat un semn. eu il suspectez ca imi citeste blogul! )) a fost in vacanta. oooooh, isn’t that cute?

unde ii sta ruleta, acolo ii va sta si capul!!!!!! muahahahaha

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Cand am aflat ieri ca trebuie sa imi pun apometre imi venea sa plang! Serenity now!!!

Macar am invatat ceva din experienta asta. Cand voi mai amenaja o casa voi sti sa imi trag cablurile din timp, ca sa nu se vada fire (am reusit sa le ascund sub plinta si pe dupa mobila cu chiu cu vai), sa imi comand galeriile din timp (pentru ca dureaza cateva saptamani pana ti le aduc acasa), sa pun aer conditionat din timp (ca sa repar peretele – asta am stiut!), sa pun prizele in functie de cum vreau sa decorez (am o priza langa chiuveta din bucatarie, din pacate), sa fac o proba cu chitul, sa il las sa se usuce pe o placa (sa vad daca e intr-adevar culoarea potrivita, pentru ca isi schimba nuanta cand se usuca), sa aleg parchetul in functie de mobila pe care o vreau (ca sa se potriveasca, normal!).

E extrem de complicat. Si eu nu am avut de la inceput o imagine de ansamblu asupra a ce vreau sa iasa, in consecinta m-am tot trezit constransa sa gasesc solutii: ascunde firele, scoate schitul, muta chiuveta – ceea ce nu am facut pana la urma, dar era cat pe ce), cumpara alta baterie la baie (trebuia cumparata impreuna cu chiuveta), schimba culoarea lemnului ca sa mearga cu canapeaua… Energie consumata aiurea.

Acum doua zile venisera baietii sa imi  aduca si sa imi monteze mobila si imi venea sa fug in lume. Eu ma tot razgandeam, ei nu ma luau in serios. Banuiesc sa nu surprind pe nimeni daca spun ca o femeie nu se impune usor in fata unor barbati care asambleaza mobila. Cu atat mai mult o femeie care le-ar putea fi… fiica.

Si cel mai trist lucru era cand luam salariul si aveam de luat frigider, televizor, plita si cuptor, chiuveta, lustre, galerii…

Vestea buna e ca totul a durat cam 2 luni. Si mai am de luat doar draperii, scaune de bucatarie, inca un televizor, aspirator… Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Chiar e singurul element care merge ca nuca-n perete. Pana acum. Nu e inspirata nici alegerea parchetului maro sub canapeaua bej cu negru. La naiba. Macar am niste lustre pe hol de moare Parisul! ) Au costat cat jumatate din bucatarie, dar imi plac la nebunie. Si fac lumina ca nocturna pe Dinamo!

Am comandat mobila pentru toata casa, mai putin dormitor. Nu ma pot hotari. Vreau pat cu tablie imbracata in piele ecologica (sunt manelista? ))) ) pentru ca pare comod sa te sprijini de ea cand citesti. Cel care imi face mobila nu lucreaza decat in lemn, asa ca… stau pe net de cateva zile. N-am gasit nimic.

Apropo, de ce isi denumesc unii produsele… dupa vecini? “Dormitor Doru”. Voi ati vrea un dormitor Doru? Suna comod? Modern? …Ergonomic?

Dar un dormitor Adrian?
Dormitor Giani inca n-am vazut, recunosc. Dar inca mai click-uiesc…

In fine, treaba se apropie de final. Mai am de ales manare pentru dulapurile din baie, mobila pentru dormitor si lustrele pentru sufragerie si dormitor. Si de cumparat frigider, plita si cuptor si televizor. Hm. Cam multe.

ps: am primit un inel, am primit un inel! (nu e de logodna, dar oricum! hihi)

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.

Eu zic sa va puneti in header ceva usor de recunoscut – cand intra omul pe blog sa inteleaga ce citeste si sa tina minte, sa recunoasca apoi acea poza. Fotografie cu dvs in fata primariei? Mai mult de atat, nu stiu. Am simt estetic cat o molie. Eu am cerut ajutorul unor persoane cu inclinatie spre grafica atunci cand am incropit acest layout.

Succes!

Ia uite, zic, cata atentie mi se acorda. Sa imi spun eu parerea despre header. Hm.

Apropo de atentie, un vecin a felicitat-o pe mama pentru ca scriu la ziar. Prosport adica. Ha! Ce misto! Adica mama s-a bucurat foarte tare. Poate afla vecinii si de blog. Incep sa ma intreb daca nu am scris ceva compromitator pe aici (ca am spart oglinda din lift sau am infundat ghena… – ceea ce nu am facut! sunt doar exemple teoretice! jur!) si ma voi da singura de gol.

Bunicile mele mai stiu ca scriu la ziar. Una din ele nu stie exact la ce ziar scriu, despre ce si cand, dar zice: “Sa-ti fie bine, mamaie.” (Tot ea zice despre mine si prietenul meu: “Sa nu va certati, mamaie!”) Cealalta a aflat de sport – nu stiu de unde, ca eu am uitat sa-i zic – si chiar a cumparat ziarul de cateva ori! )) Imi si imaginez o bunicuta la chiosc: “Buna ziua, duduie, aveti Prosport?” )) (Ea asa li se adreseaza vanzatoarelor – cu “duduie”) Ea imi da si calificative: “plictisitor”, “bine”, “foarte bine”, interesant”, “mi-a placut ironia”.

Scriind tot asa, dezlanat, va mai zic ca mi-am ales parchet, gresie, faianta. La parchet a fost distractiv: imi placea un model, dar nu-l mai aveau. Mi-a mai placut unul, dar era prea scump. Atunci am ales altul – whatever! – era si pe stoc si la un pret decent.

La gresie si faianta am parlamentat. Mesterul – vanisem in gasca! – zicea ca nu-stiu-ce model pare “gresie nespalata”. Iubitul meu a zis ca nu conteaza ce zic musafirii, conteaza sa ne placa noua, adica mie. Mama a zis ca de ce sa fie bej. Si ca de fapt nu-i pasa. Eu am zis pana la urma ca vreau de alt fel, dar tot un alb-murdar am ales, spre dezamagirea mesterului (i se citea dezaprobarea in priviri: “Gresia trebuie sa fie lucioasa, culoare clara, sa vada omul ca e de calitate!”, ar fi strigat daca era vorba de casa lui, probabil).

Oricum, sunt extrem de relaxata in ceea ce priveste Marea Amenajare.

Saptamana asta pun termopane – mi s-a facut si reducere 30% – dar de nunta! Cand ma marit, nu stiu, dar amicul meu, cel cu firma, a zis ca odata si-odata tot m-oi marita si el imi face cadou de pe-acum! Astept cu nerabdare si robotul de bucatarie si cuptorul cu microunde, cadouri tot de nunta probabila sau iminenta. Cu mentiunea ca nu le dau inapoi daca raman in concubinaj! Sau cu multe pisici.

Mesterii lucreaza cu drag si spor, eu imi vad de ale mele. Merge repede si bine, peste o luna-doua, o sa fie numai bine de locuit acolo.

In aceeasi dezordine de idei, va mai zic ca a rasarit un fel de parc la Universitate. Eu nu am mai trecut demult pe acolo pentru ca evit traficul. Ieri insa eram acolo ca pieton si – ce sa vezi? – in intersectie, pe partea cu Spitalul Coltea, a disparut santierul si a aparut un fel de parc. Niste copacei, niste bancute. Hm. De cand nu oi mai fi trecut eu pe acolo? Domnule Bodu, de cand e parcul ala acolo?

Pasajul Universitatii e in renovare. Hm. Tocmai cand voiam si eu sa trec pe la Gregory’s.

A nu-stiu-cata oara am ramas blocata in metrou. Se anunta o defectiune tehnica. Se circula pe un singur fir pe o magistrala. Seara, la stiri, aflu ca cineva s-a sinucis aruncandu-se in fata metroului in cutare statie. Asa e de obicei. Ieri nu cred ca am vazut la stiri ca cineva s-a sinucis, dar ma gandeam cand s-a anuntat ca trenul va stationa 10 minute: “De ce sa te sinucizi la metrou? De ce sa nu te arunci la etaj? De ce sa nu te asfixiezi cu gaz? De ce sa strici ziua atator oameni oprind metroul?!?!” Eu cred ca sinuciderea trebuie sa fie discreta, curata. Fara creieri pe pereti, bucati de corp pe sine, haine arse, lipite de aflat. Fara metrou oprit si stiri cu imagini cenzurate. Putina decenta, oameni buni. Asa, ca pe blogul asta.

Atentie, ma intorc in lumea offline.

© 2012 Andressa. Toate drepturile rezervate.