Andressa

Geanta Crumpler a fost adjudecata! Cititi aici ce si cum.

Dude!!! WTF?!

Ok, oamenii vor chestii senzaționale, porno, sexy, horror etc. But spare us the details, please!

Nu pot sa cred ca cineva a citit articolele din seria popilor-porno. Refuz să citesc cum făceau sex oamenii ăia. Cred că informația că făceau sex îmi este deja suficientă. Faptul că se masturba omul cu mâna cu care după aia ținea icoana, împărtășea, mânca… Jesus Christ! Bag mâna în foc (nu spun care mână hahaha) că nu asta vrea cititorul în căutare de senzațional. Ăsta e dezgustațional.

Sub sloganul „cititorul are intotdeauna dreptate”, răspund la o provocarea lansată de Suminona, într-un comentariu de aici.

Întrebarea ei lui era formulată așa:

Auzi … am si eu o intrebare… teoretic… el are un defect (nu fizic)… nu e deloc mare ,dar te deranjeaza mult … ata incat sa iti vina sa plangi cind vezi ca nu isi schimba obiceiul… intrebarea e .. oricit de adorabil ar fi si oricit de mult l-ai iubii , daca nu isi schimba obiceiu si nu poti trece peste defectul respectiv ce faci ?
(chiar daca i-ai spus treaba asta )

Completarea sună așa:

Ok … deci ar fi ceva de genul … nu i place sa se ingrijeasca , ma refer strict la aspect ,imbracaminte , dar e ca un ghimpe cind unul e “elegant” , iar celalalt e “indiferent” si cu toate astea este iubire si cu asta impedimentul de a o pune aceasta conditie ca un ultimatum de despartire … nu stiu cum sa explic…

Nu-i nimic, Suminona, de-aia sunt eu aici! Știu eu cum să explic.

Sunt tot felul de diferențe ireconciliabile în cupluri iar unele, oricât de insignifiante ar părea, fac viața împreună imposibilă! Îmi ceri mie părerea? Ți-ai găsit!

Eu cred că, unu, oamenii nu se schimbă și, doi, cu unele lucruri nu te obișnuiești niciodată.

Situația nr. 1:

Te scoate din minți faptul că nu poate să stea liniștit la plajă. Ai și tu o vacanță pe an, și aia scurtă, și n-ai nici bani destui încât s-o faci de vis, dar măcar dormi până tărziu, vremea e frumoasă și poți să zaci lângă un cocktail pe un sezlong, cu o carte în mână. Și el are mâncărici!

”Hai să ne plimbăm! M-am plictisit! Hai să ne trezim devreme să luăm autobuzul până nu știu unde să vedem nu știu ce!”

Aaaaaaa! Începi să te gândești că data viitoare vă veți distra mai mult pentru că veți merge în vacanță… separat!

Pare ridicol, dar ați ajuns să nu vă mai doriți să plecați împreună vreodată. Vă înțelegeți atât de bine pe toate planurile încât ce mare brânză e faptul că unul vrea să ia rucsacul în spate și celălalt vrea să stea pe spate lângă o piscină? E o brânză mică, dar care… pute.

Situația nr. 2:

Toate bune și frumoase… 15 zile pe lună. În restul zilelor, el e posac / nervos / distant. Are probleme la serviciu, are indigestie, i-a picat prost ce i-ai spus sau cum i-ai spus că a greșit și acum așteaptă să îi treacă la fel cum tu aștepți să vină vara.

Și tu ai probleme la serviciu și ai mâncat paste pe fugă, te-a scos din sărite și starea lui, dar ai zis ceva și ți-a trecut. El savurează starea proastă ca pe un Tequila Sunrise pe marginea unei piscine în Tenerife.

Aveți căi diferite de a depăși perioadele proaste. Tu vorbești până trebuie să iei un Strepsils, plângi și iar vorbești, îți suni și prietenele, scrii și pe blog și iar vorbești până ce nu te mai apasă nimic. Nimic, nimic.

El nu scoate un cuvânt. Nu că nu vorbește despre asta, nu vorbește deloc. Nici mimica nu spune nimic. Zace. Mai bea poate ceva, mai aprinde o țigară. Poți să te dai și cu capul de pereți lângă el, n-o să-l scoți din starea lui. În acest timp ție își fierbe sângele în vene, vrei să îi arunci laptopul pe geam, să îl strângi de gât.

Concluzii:

În nici una din aceste situații nu poți spune că unul dintre cei implicați are dreptate. Fiecare este făcut fericit de altceva, fiecare își consumă nervii sau supărarea în felul său și lucrurile astea nu se schimbă niciodată.

E nevoie de multă înțelepciune ca să deosebești lucrurile care creează o prăpastie între doi oameni și de mult curaj să spui ”adio” atunci când ceva te deranjează cu adevărat, încetând să mai speri că nefericirea va dispărea de la sine.

Succes!

La articolul ”Inna, mai sexy ca niciodată”,

găsim următorul comentariu:

Pe Realitatea TV se transmite în direct de la Ministerul Finanțelor unde mii de fermieri protestează violent.

Până la această oră, Luana Ibacka nu a dat nici o declarație despre protest, dar surse din televiziune spun cp cele 25 de concurente se află în siguranță, sub pază, și că se va mai organiza un casting pentru a face față uriașei cereri.

Efect 30 nu e un titlu care vine de la vârstele personajelor principale din serial. Efect 30 se numește așa pentru că într-un episod se spun cam 30 de replici. În rest… multe priviri pline de subînțeles și faze neprețuite.

Am avut curiozitatea și răbdarea de a vedea primul episod din “Efect 30″ aseară. Mai e cineva care să fi reușit această performanță? By our powers combined, there will be a Captain Patience!

Adevărul e că, în adâncul sufletului meu de telespectator, aștept cu înfrigurare ziua în care va apărea un serial românesc mișto, unul care să nu arate ca un sitcom cu buget mititel. Până atunci însă… am văzut Efect 30. Filmul se vrea o variantă românească a Sex and the City, așa cum Daniela Gyorfi se vrea varianta românească a Madonnei. Nice try, what can I say…

Mă rog, un proiect curajos, am putea spune. Dar există ”curajos” ca ”hai să facem ocolul Pământului” și există ”curajos” ca ”hai să ne aruncăm de pe bloc și să vedem ce se întâmplă”. Din păcate, Efect 30 pare să fie din a doua categorie: avânt sinucigaș deosebit de entuziast.

Nenumărate faze legate de făcut copii, cam multe per episod, if you ask me, adică, hello, asta e cea mai mare problemă a femeilor?! Ok, deci două femei își fac teste de sarcină, una se ceartă din cauza anticoncepționalelor cu iubitul și alta își duce bebelușul în parc… Apropo, cine a citit scenariul ăla nu a sesizat că iubitul îi cere tipei să nu ia pastila de parcă ar fi fost o aspirină, de parcă ar putea renunța oricând la anticoncepționale, o zi ia pastillă, alta nu ia?! De la o zi la alta se răzgândește? Hello, people, e un pic mai complicat de atât and I’m no gynecologist… Google, fraților, dacă la first hand information nu stăm bine.

Deci, cum spuneam, unele secvențe păreau dintr-o parodie.

O tipă trimite un sms alteia și de la ”O fac mâine, vii cu mine?”, mesajul ajunge ”O fac. Vino cu mine mâine” (cel puțin eu așa am văzut), iar Andreea Zăbavă trebuia să mai zăbovească înainte să scoată un anumit dosar din sertar. Pe el scria cu litere de o șchioapă ”Andreea Zăbavă. New Style. Plan editorial” sau ceva de genul ăsta, tras pe spirala și cu o filă de plastic, ca un fel de lucrare de diplomă a unui miop, …arăta complet nerealist. Oricine a lucrat vreodată pe planeta asta într-un birou a văzut că asemenea dosare nu există, ”word art” sau fonturile de 72 nu se folosesc decât dacă ai 13 ani și faci un proiect pentru ora de engleză”

Și mai e una beton. Faza în care Vava, femeia însărcinată cu iubitul ei de 22 de ani, decide să nu mai facă avort când e pe masa medicului e copiată din Sex and the City, numai că e copiată astfel încăt s-o creadă numai mutu.

Băi, dacă așa arată primul episod… Aș sugera un nou titlu: ”căscat”, că ăsta e efectul ”efect 30”.

ps: Captain Patience îmi va da putere să mă mai uit și săptămâna viitoare și, cine știe, poate devine mai bun sau îmi scad mie standardele atât de mult încât să îmi placă!

UPDATE 02.11.2009

Am reușit să urmăresc și al doilea episod din serial și… surpriză, m-am obișuit cu el! N-a devenit mai bun, nici vorbă, dar deja nu mi se mai pare ciudat că personajul Andreea Zăbavă locuiește într-un studio de televiziune (așa arată casa ei) sau că scenele sunt extrem de scurte, schimburi de patru replici. Prinzi ritmul la un moment dat! Cum spuneam mai sus, îmi scad standardele hahaha! mai vedem…

Pe principiul ”să aflăm ce se mai întâmplă prin oraș că ne-am plictisit de televizor”, un principiu care mie îmi place foarte mult, m-am găndit să fac o tură pe la tot felul de lansări și alte asemenea evenimente și să vă povestesc și vouă ca să ne creăm reciproc senzația că am făcut ceva deosebit.

V-am amenințat acum două zile că vă povestesc despre proiectul ”House of Fun” de la Herbal Essences pentru că mi-a plăcut ideea.

Scurt pe doi și încă o dată rezumat: ca să promoveze șamponul cu ierburi, șampon care se diferențiază de altele din punctul meu de vedere prin faptul că miroase foarte bine și foarte piternic, niște oameni au pornit un concurs pentru fete. Șamponul s-a reinventat, cică e o altă rețetă în alt ambalaj, și se adresează fetelor tinere – de aici ideea concursului.

Oamenii invită fete, grupate câte trei, să se înscrie pe site cu poze, texte și filme și să se bată în voturi pentru a sta gratuit timp de 6 luni într-o casă ultracelntrală și superspațioasă, decorată ca un Barbie House – cu mobilă roz, oglinzi, baie uriașă perfectă pentru bubble baths, dressing ca-n reclama la heineken, living  maaaare, perfect pentru petreceri,  grădină micuță în care poți lâncezi la un cocktail…

Băi, foarte mișto premiul, I must say. Sunt puține concursuri care atrag atenția prin asta, că doar în anul 2009 credeam că le-am văzut și auzit pe toate! Câștigi o zi de shopping, 5000 de euro, o săptămână de vacanță… You know.

Dar pentru puștoaicele care ar trebui să se spele pe cap cu the Herbal-thingie, casa asta e ceva de care ai nevoie și pentru care ai trimite multe ”mass pe mess” cu ”votatzi-mah, va pupik dulce!”

Am fost marți în casă, pardon, căsoiul distracției, că e ditamai mastodontul, cu tavan înalt, bucătărie imensă, baie obscen de întinsă și pe deasupra are și grădină, v-am spus. Am fost invitată la un fel de avanpremieră a căsoiului. Vedeți ce tare e să fii blogger? (Repede, dacă nu aveți deja un blog, puneți mâna pe wordpress, ca să zic așa, și vă dau fwd la invitații cu lansări.)

Vila e foarte centrală, în zona ASE. Cum intri din Dacia pe străduța aia cu pasarela dintre corpurile ASE, mergi până în capăt până vezi o casă îmbrăcată într-un mare banner roz cu verde pe care scrie House of Fun. Acolo e. Deci în ASE va fi măcel pentru acest premiu, hahahahha!

Când am fost eu musafir, casa nu era decorată încă, era doar zugrăvită și avea un mare candelabru roz și niste aplice asortate pe pereți. Am văzut un proiect 3D despre cum va arăta ”the playgirl mansion” la finalul amenajării.

M-am plimbat prin casă, am vorbit despre ea și am spus și, la cerere, am dat feedback despre proiect.

Premiul mi se pare că atrage atenția, după cum am spus. Chiar dacă nu mai ești în target. Eu, de exemplu, ca vârstă, mă încadrez (la limită) în profilul puștoaicei care vrea să se mute cu prietenele ei, dar ca lifestyle nu merge șmecheria: ar fi ceva să îi zic Țestosului ”ai lapte în frigider, nu uita să iei pâine și  să plătești cablul, mă întorc la vară, pa, te pup!”

Părerea mea de om care se dă pe net a fost că așteptările lor de la utilizatori sunt cam mari însă: din experiență, aș zice că puțini vor folosi toate uneltele puse la dispoziție: upload filme, blog etc. Imaginea mea despre fetele care au acum 18-20 de ani îmi spune că își vor pune multe poze cu ele, cât mai sexy , vor da ”mass pe mess” cu ”votatzi-mah” si vor pune link pe paginile lor de hi5 si facebook cu aceeasi rugaminte fierbinte: ”votatzi-maaaa pls”. Sigur, nu toate vor face așa, dar multe, da! Așa cred eu.

Poate sunteți mai puțin sceptici, dar eu cred ca utilizatorul român în acest moment nu e atât de prietenos cu tehnologia încât să se și filmeze, să uploadeze filme cu el și să scrie un blog pentru concurs.

Vreau să spun că eu îmi imaginez că paginile participanților nu vor fi atât de multimedia pe cât s-ar putea, dar în fond, asta nu afectează concursul.

Am promis că mă voi duce să mai văd o dată casa când e gata de distracție, prin decembrie probabil. O să fac atunci niște poze cu telefonul și le voi pune pe flickr si apoi pe blog să vedeți și voi ”the chick lair”.

Vreți, nu vreți, vă mai țin la curent cu proiectele care îmi atrag atenția.

Va pupik si nu uitatzi sa ma votatzi pls pls pls

Vă rețin atenția pentru un scurt anunț drăguț !

Dacă sunteți genul care nu aruncă pantofii care îl rod, hainele care nu-i mai plac / nu-i mai vin, ci le dați ”la țară” sau la cineva pe care știți voi că are nevoie și n-are cu ce, s-ar putea să vă intereseze următoarea campanie:

Dacă dai vechea ta geantă ca să ajungă la cineva care are nevoie de ea, poți să-ți iei iei un nou Crumpler cu o reducere de 20%. Ceea ce e chiar mișto, avânt în vedere ca gențile alea sunt frumoase, dar uneori obscen de scumpe!

(Eu una m-am hotărât să fac iar fapte bune și chiar voluntariat din nou pentru că am nevoie de good karma și vă urez și vouă să faceți lucruri bune pentru gânduri frumoase.)

Oamenii mari, ce drăguță e expresia , se simt jenați să povestească lucruri simple, simpatice.

Au impresia că slăbiciunile sunt ca niște găuri în budigăi: trebuie ascunse bine că dacă sunt văzute, ajung de râsul lumii.

Mă maturizez cu viteza melcului turbat și descopăr lucruri banale, ca acesta, na.

Trece timpul și unele probleme se rezolvă, dar nu toate. Dacă ai avut cândva acel zvâc, dacă ai fost cândva o drama queen,  așa vei rămâne întotdeauna. Numai că în timp, își dorești din ce în ce mai puțin să povestești despre problemele tale și, în general, ai mai puține de spus.

Fac o mică paranteză, să vă explic cum am ajuns să scriu despre asta azi.

Am fost ieri în postura mea preferata, de musafir, de două ori.

L-am vizitat pe Mugur Patrascu (de la Ileo) ca să mai stăm de povești și apoi am fost în House of Fun, de la Herbal Essences, în avanpremieră (despre asta o să vă povestesc pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea, dar acum spun doar ca mă simt bătrână când aud propunerea de a mă muta cu două prietene pentru 6 luni hahahaha).

Cu Mugur am stat de vorbă despre criză, evoluții pe toate planurile și, inevitabil, am ajuns la ce a fost, ce este și ce va fi cu blogul meu. Ca să înțelegeți mai bine, Mugur face parte din grupul celor care cred că fericirea mi-a stricat frumusețe de avânt creativ. (cu această ocazie, salut grupul celor care cred asta! ) Sursa puseurilor mele de sinceritate adorabilă s-ar fi dus naibii când m-am așesat la casa mea. (De unde dracu atâta fericire, nu știu, că mă simt mizerabil de câteva zile și pe blog iată că nu dau pe afară de inspirație.)

Despre teoria asta aș vrea să spun ceva și imediat trec la House of Fun: da, ”așezarea la casă” m-a schimbat, dar asta e de fapt o consecință a faptului că…. nu mai am 21 de ani!

Băi, nu știu de ce, dar avem în sânge secretism și începe să se manifeste la maturizare. Să vă dau un exemplu. Cineva, nu pot spune cine, are un șoricel în casă. Unul mic, un puișor gri și deștept, ca ăla cu scutece din Tom și Jerry. Nu pot să povestesc la cine e, iar asta face povestea mai amuzantă, pentru că e vorba de un om mare, iar oamenii mari nu concep să spună așa ceva. Am participat la încolțirea bestiei, dar asta e, secretul trebuie păstrat. (Șoricelul nu a fost rănit, a fost doar gonit!)

Din ce în ce mai puțin vrem să povestim cuiva, nici măcar celor apropiați, cu atât mai puțin lumii întregi, despre sarea, piperul și pelinul din viețile noastre.

Despre cum și ce ne doare.

Despre cum ne-am certat cu cineva prin sms-uri, stând la Mcdonald’s cu niște cartofi în față pe care nu-i puteam mânca de mervi. Și cum ne-au dat lacrimile vorbind cu cineva la telefon după multă vreme.

Nu vrem să spunem că ne simțim singuri uneori și uscați ca niște stafide, că nu avem cu cine vorbi, că am zâmbit convingător când ne-am simțit umiliți, că vrem lucruri simple și nici măcar pe alea nu le avem pentru că nu sunt în stare să le obținem.

Dai socoteală pentru ce spui / scrii și nu mai vrei să dai explicații. Și atunci încerci să fii cât mai invizibil. Nu mai spui decât ce e necesar.

Cu timpul suntem din ce în ce mai integrați în societate și din ce în ce mai insingurati.

Și de aceea, blogurile personale sunt o raritate printre oamenii mari.

Atat m-am plans ca toti pantofii ma rod ca am atras atentia specialistilor.

(Nu exagerez, sunt un fenomen. Port 36 si jumatate si de-aia pantofii ma strang sau imi scapa. Mi s-a intamplat acum cativa ani, intr-o vara, sa ma roada atat de rau niste sandale incat, in disperare de cauza si in lipsa unor pansamente potrivite, am pus bancnote de 1 leu pe post de leucoplast si m-am tarat asa pana acasa. Saptamana trecuta am fost la un pas de a ma descalta pe strada pentru ca pantofii mei noi imi facusera rani noi.)

Mi s-a propus sa-mi aleg o pereche de pantofi / cizme Ecco pentru ca firma asta se lauda ca ar face cei mai comozi pantofi. Chiar si pentru cazuri dificile, ca mine. Am acceptat provocarea si mi-am ales niste cizme cu promisiunea ca povestesc daca sunt sau nu supercomode.

(poza mea e cam aiurea, daca sunteti curiosi sa vedeti mai bine modelul, click aici).

Recunosc ca la prima proba, totul mi s-a parut comod. Punctul slab al produselor Ecco este ca nu sunt prea moderne. Firma nu se concentreaza pe design. In orice caz, o pereche de cizme simple de piele cred ca n-ar trebui sa lipseasca din dressingul nimanui.

V-am spus ca sunt un caz dificil? Ei bine, nu numai ca port un numar cu virgula, dar am si piciorul subtire si toate cizmele imi sunt mari la gamba. Asa ca, desi gheata nu m-a dezamagit, nu ma bate, nu ma strange, e totul placut si calduros, partea de sus, cea care acopera gamba, mi-e mare. Asta e, le port cu blugi, nu cu fusta.

Apropo de aceasta experienta, de a purta pentru a testa , mi-am dat seama ca incaltamintea, la fel ca si coafura, imi afecteaza foarte mult buna dispozitie. Pentru altii e lenjeria intima ) – asa imi spunea o prietena acum cativa ani: “daca am lenjeria preferata pe mine, ma simt extraordinar, chiar daca sunt in training.”