Andressa

Daca a fi cool e o chestiune de atitudine, eu intotdeauna am fost uncool. Am avut atitudine de tocilara, de cel mai nepopular om din clasa. Inca o am. Unii ma contrazic, imi spun ca eram cool si cand sunt absolut sigura ca nu eram sau ca sunt acum, desi sunt foarte sigura ca nu sunt. De fapt, cine masoara coolness-ul?

Din clasa intai pana intr-a 12-a, am luat luat premiu. De fapt, in liceu am luat si mentiune, dar oricum, deloc cool. In facultate am luat bursa. Preocuparile si performantele astea, ziceam eu, m-au scos de pe orice lista a popularitatii.

Purtam ochelari, dintii strambi si acnee. Si pana la liceu am acceptat sfaturi despre vestimentatie de la mama, spre deosebire de colegele mele precoce si cu ceva simt al modei. Plus ca purtam pantaloni de training mai des decat blugi. Aveam o colectie impresionanta de pantaloni sport si mai toti erau kaki. Seriously, uncool.

Chiar si atunci cand aveam gasca (desi a fi marginalizat este definitia uncool-ului) sau prieten (sa ai admiratori este iarasi cool), am fost convinsa ca sunt super uncool. Plecam cu cortul, mergeam la mare cu nasul, faceam petreceri care tineau 3 zile si… tot credeam ca sunt un zero pe scara sociala.

Si cand am inceput sa scriu pe blog si, in lumea mica de atunci, eram un A-lister, mi se parea ca e ca si cum as fi Presedintele Clubului de Sah. Adica mega-uncool. =)) Intotdeauna am crezut ca bloggingul este, la fel ca, gaming-ul, apanajul calculatoristilor cu ochelari si acnee (ca mine), cei care nu sunt niciodata cei mai simpatici la o petrecere, ci dimpotriva: cei care nici nu sunt invitati la petrecere. In ciuda acestui fapt, eu am fost mereu mereu invitata la petreceri (la propriu si la figurat) si tot nu am depasit complexul.

Meseria mea, prietenii, preocuparile: toate ma “vand” ca pe o persoana cool. Asta mi-a zis o prietena care a facut o lista de chestii “cool” ale momentului, iar eu le bifasem aproape pe toate. De la ce sport fac, pana la ce mananc si cu cine imi petrec timpul: toate se incadrau in definita ei de cool. Dar nu si in definitia mea.

Nimeni si nimic nu vor schimba faptul ca eu, in sufletul meu, ma voi simti mereu ca ochelarista din prima banca pe care nu o place nimeni.

Share

warning: un post foarte lung. dar scris cu mare drag.

Am citit pe blogul Denisei un post despre o problema sociala delicata si destul de controversata: concediul de maternitate. Cat ar trebui sa fie de lung si cati bani ar trebui (sau poate nu ar trebui) sa primeasca femeile. Postul ei este aici.

Pe scurt, parerea ei este ca femeile nu ar trebui sa ceara un concediu de maternitate mai lung de cateva luni pentru ca e un lux, nu o necesitate si, cel mai important lucru subliniat de ea, ca femeile nu ar trebui sa primeasca bani de la stat in perioada de dupa nastere.

Mie imi place sa ma consider o persoana liberala, dar cred ca e doar eticheta fancy pe care imi place s-o vad pe haina mea, pentru ca in privinta multor chestiuni sunt socialista de-a dreptul. In chestiunea concediilor de maternitate, de exemplu, sunt de parere ca statul are un rol important. Sa va spun de ce.

Am auzit candva un aforism care mi-a placut: nivelul de civilizatie al unei tari se cunoaste dupa felul in care isi trateaza batranii. Sunt de acord cu asta. Si cred ca e valabila si varianta care se termina cu mamele. Nivelul de civilizatie al unei tari se cunoaste dupa felul in care isi trateaza proaspetele mamici, zic eu deci.

Intai as vrea sa spun ca desi nu am inca un copil, planuiesc sa fac unul (in urmatorii ani, nu chiar peste 9 luni) si sunt foarte entuziasmata de asta. Nu toata lumea isi doreste sa procreeze, dar mie imi place ideea si nu mi-e groaza de problemele si grijle care apar dupa ce familia se mareste. Mi se pare unul din lucrurile alea grele, dar firesti, pentru care gasesti solutii pe parcurs si care iti aduce oricum mai multe satisfactii decat dureri de cap.

Le invidiez pe femeile care au reusit deja pana la varsta mea sa faca copiii pe care si-i doreau pentru ca sunt convinsa ca e cool sa fii o mama tanara. Si e si mai usor, medical vorbind, sa duci sarcina cand esti tanara, dar destul despre asta ca nu-mi bate inca la usa postasul cu pensia! Pentru ele, femeile care au reusit asta, eu, in calitate de contribuabil, vreau sa dau o parte din impozit. Si vreau sa dau bani si pentru ziua in care eu voi face un copil si voi avea nevoie de ajutor.

Sunt foarte putine femei care si-ar permite sa nasca si apoi sa se intretina dupa nastere daca nu ar primi indemnizatie de la  stat. Mai ales ca nu toate femeile care nasc sunt intretinute de un barbat. Si eu am fost crescuta numai de mama mea, iar in generatia mea sunt mult mai multe femei care cresc copii singure. Este o realitate de care trebuie sa tinem cont cand le punem la zid pe cele care stau acasa cu copilul timp de un an sau cer indemnizatii de la stat. (Apropo de asta, sa nu imi spuneti ca si pensia alimentara se pune: multi barbati nu o platesc sau, chiar daca o platesc, cuantumul pensiei este o gluma proasta).

Cred ca a face copii este in primul rand un miracol pentru o familie si un mare lucru pentru societatea noastra. Mi se pare ca cel mai trist lucru din lume ar fi sa faci avort din cauza ca nu iti permiti sa cresti copilul sau ca vei fi data afara de la serviciu daca intri in concediu. Cred ca o astfel de decizie trebuie sa vina din motive mult, mult mai serioase.

Eu am fost foarte dezamagita si chiar revoltata cand legea s-a modificat si s-a decis ca femile sa nu mai beneficieze de un concediu de martenitate de 2 ani, ci de numai 1 an. Eu cred ca daca poti sa stai cu copilul timp de 2 ani este un lucru minunat. Cred ca noi toate ar trebui sa avem acest drept. Putem, desigur, sa nu ne folosim de el, sunt femei care, si cand era legal sa stai acasa 2 ani, reveneau mult mai repede la serviciu. Nici eu nu imi imaginez cum ar fi sa stau acasa atata timp, dar vreau sa am acest drept. Pentru ca nimeni, nici toate promovarile din lume, nu-ti dau inapoi primii ani din viata copilului tau.

In Spania, de exemplu, o proaspata mamica are liber trei luni dupa ce naste. Dupa aceea, o costa minimum 300 de euro pe luna sa-si trimita copilul la cresa. Si nu-mi amintesc sa fi vazut vreo spanioloaica protestand in fata Guvernului.

…A mai scris Denisa. Adevarul este ca nu ma documentase, in legatura cu asta si nu stiam ce concedii de maternitate se acorda in alte tari. Cert este ca daca intr-o tara se face intr-un fel, nu inseamna neaparat ca ala trebuie sa fie modelul si pentru noi.

Daca ma uit acum, in Slovacia sau in Cehia, mamele pot sta acasa pana la 3 ani dupa fiecare nastere. In Estonia, concediul de maternitate platit poate fi de un an si jumatate, iar in Suedia, de un an si 4 luni. Austria da de ales mamelor sa stea acasa intre un an si trei ani. Anglia ofera mamelor 90% din salariu timp de un an, iar Bulgaria 100% din salariu timp de un an si pentru inca un an salariul minim pe economie.

Mai stiu ca legislatia europeana prevede diverse alte drepturi pentru femei: cum ar fi dreptul de a lucra mai putine ore in perioada imediat urmatoare intoarcerii la serviciu sau dreptul de a fi mutata pe alt post, daca din cauza nasterii nu mai poate sa isi indeplineasca responsabilitatile. Astea cred ca sunt exemple pozitive pentru noi, daca e sa ne luam dupa altii si le compatimesc pe mamele spanioloaice.

Ce vreau sa spun este ca trebuie sa gasim solutii pentru a ajuta parintii, nu sa inventam mijloace de a-i pedepsi. Pana la urma e o perioada grea si pentru mama si pentru restul familiei, dar cu ajutorul angajatorului si al statului, copilul poate beneficia si de prezenta unuia din parinti in cea mai delicata perioada si familia poate fi sprijinita, cat de cat.

Vreti sa faceti copii? Si eu vreau, dar nu ma astept sa primesc pentru asta un salariu lunar. De-aia m-am maritat, ca sa nu astept mila nimanui – cand o sa vina copilul, are cine sa ne intretina.

… Mai spune Denisa. Eu cred ca indemnzatia aceea nu este un salariu lunar si nici mila. Este un drept al tau: este dintr-un fond pentru care ai contribuit la stat pana in omomentul nasterii si la care vei continua sa contribui pana vei iesi la pensie. Si e bine pentru Denisa ca se gandeste ca nu va avea probleme financiare, dar sunt o multime de femei (majoritatea, din pacate, in Romania) care au situatii mai dificile si au nevoie sa primeasca indemnizatie ca sa plateasca intretinerea, mancarea, curentul, telefonul si, pe deasupra, pediatrul, scutecele si toate cele necesare unui nou-nascut. Pe langa laptic, un bebe mananca o gramada de bani!

Si sa nu-mi spuneti ca ati turnat doi copii, unul dupa celalalt, pentru ca maternitatea e un lucru sublim si inaltator. Refuz sa cred ca exista femei a caror aspiratie suprema este schimbatul scutecelor.

Cred ca aici e ca la faza aia super amuzanta: “Oamenii se impart in doua categorii: cei care recunosc ca le plac manelele si cei care nu recunosc.” Eu cred ca mai exista totusi o categorie: cei carora chiar nu le plac manelele! =)) Cam asa si cu “nu cred ca ati turnat doi copii, unul dupa celalalt, pentru ca maternitatea e un lucru sublim si inaltator”: eu cred ca e foarte posibil ca unii chiar sa iti doreasca copii, oricat de ciudat li se pare altora. In al doilea rand, este treaba lor de ce au facut copii la interval de 2 ani unul dupa altul. Ce, o sa ajungem la guvernul chinez, sa limitam numarul de copii pe cap de locuito?! Daca ai contribuit la asigurarile sociale, ai dreptul sa primesti indemnizatie. Punct.

Plus ca, dupa patru ani de schimbat scutece, asa cum cum spunea Criserb, va intoarceti in campul muncii si nu mai stiti sa faceti nimic.

Despre asta chiar nu stiu ce sa spun. Nu stiu care sunt meseriile in care in 4 ani se schimba absolut totul: poate daca esti tehnician la NASA sau cercetator in nanotehnologie sau microbiologie, intr-adevar, in 4 ani se poate descoperi viata pe Marte cu un elicopter superavansat pe care nu tu l-ai inventat (so you’re screwed…) sau se pot descoperi leacuri pentru toate bolile si ramai naibii somer… =)) In fine, dincolo de glume, evident ca esti complet rupt de realitate cand vii la serviciu dupa 2 sau 4 ani de concediu de maternitate, dar, cum spuneam mai sus, eu zic sa nu pedepsim oamenii care fac copii, ci sa fim intelegatori si sa ii ajutam. Orice ar fi pierdut in anii aia (oricum a castigat alte lucruri, fie vorba intre noi!), le va recupera in cateva luni, ca doar nu a trait pe alta planeta – cu copil acasa tot citesti stirile, afli de la colegi ce se mai intampla la birou etc.  Asta daca nu cumva e rocket science si… you’re screwed! =))

Denisa mai spunea ca si mama ei a crescut-o in ciuda faptului ca statul nu a fost prietenos. Noi toti din aceasta generatie putem spune asta. Am fost crescuti ok in ciuda sistemului. Dar asta vrem sa se intample si cu copiii nostri? Eu nu as vrea sa ii spun copilului meu povesti de groaza cu comunisti care dadeau ulei si zahar pe cartele sau ca despre blugi si concedii de maternitate auzeam doar de la aia care plecau in strainatate.

Ce s-a intamplat cu parintii nostri este trist si este remarcabil ca au reusit sa faca o treaba buna in asemenea conditii. Dar eu vreau mai mult de la acest sistem. Eu vreau sa stiu ca daca maine fac un copil nu raman somera, nu raman sa traiesc din economii sau pe datorie. Vreau sa fiu respectata, ca doar fac un copil, nu un act terorist! Iar respectul vine din demnitatea cu care pot eu sa imi traiesc viata in acea perioada. Sa nu-mi fie rusine ca nu am bani de pampersi sau sa imi smulg parul din cap pentru ca nu am bani sa platesc un pediatru cand copilul are febra. Suntem in secolul 21, doamnelor!

Mai sunt multe de spus despre acest subiect. Si evident, nu am discutat despre exceptii, despre acele femei care fac copii doar de dragul indemnizatiei. Am vrut sa vorbesc despre subiect din punctul meu de vedere. Pentru ca legile ma afecteaza si pe mine si vreau drepturi pentru mine si copiii mei, in primul rand, noi suntem regula, iar statul nu are decat sa gaseasca solutii pentru exceptii.

In incheiere, vreau sa va las cu un post care a primit mii de suspine si de “awwwww”-uri de la internaute. Este un post scris de un tatic foarte fericit si totodata un barbat indragiostit: el povesteste cum s-a schimbat sotia lui cand era gravida si dupa nastere. Este atat de sensibil… Mori de emotie, nu alta! Si de invidie, desigur, ca nu toate femeile au langa ele un barbat care sa le iubeasca asa.

Schimbarea la fată – cine e femeia de lângă mine?

Prima data i s-au schimbat ochii. Aveau o lumina frumoasa, venita de nicaieri. Aflase abia de cateva saptamani ca e insarcinata si Del deja incepea sa infloresca – se preschimba intr-o alta floare mai frumoasa si mai elastica. Sotia mea se metamorfoza. Eu asistam mut (si fericit) la toata evolutia asta. La mine se schimba doar cantitatea de griji din cortex in timp ce ea se reinventa. Ma simtem lasat mult in urma.

continuarea aici.

Share

Cand eram eu pustoaica, petrecerile se tineau acasa. Nu stiu daca pentru ca nu aveam bani sau pentru ca era mai sigur pentru noi sa petrecem in spatiu privat, nu m-am intrebat de ce facem asta, mi se parea foarte normal.

De obicei parintii plecau pana pe la 12 noaptea ca sa ne lase singuri,dar nu intotdeauna se intampla asta. De multe ori, ei stateau in bucatarie si ne aduceau din cand in cand in sufragerie platouri cu sandvisuri. Cand eram ceva mai mari, ne aduceau bere, nu numai sandvisuri.

Existau niste reguli nescrise ale acestor petreceri: aduceai cadou pentru sarbatorit si flori pentru mama lui, muzica se dadea tare pana pe la ora 10-11 (depinde cum te intelegeai cu vecinii), in camera parintilor nu se intra (poate doar se lasau hainele pe pat cand cuierul nu mai facea fata), mobila se muta astfel incat in centrul sufrageriei se inproviza un ring de dans, iar spre sfarsitul petrecerii se dansau numai blues-uri. Am trecut si prin perioada rock, in care se facea pogo si se spargeau cam toate vazele din casa (chiar si cele ferite de gazda, pitite prin debarale, pentru ca oamenii beti se tin de usi sau confunda debaraua cu… alta camera). La o astfel de petrecere, un tip a baut atat de mult incat s-a hotarat sa-si tunda barba si a infundat astfel chiuveta. S-a lasat cu investigatii pentru ca nimeni nu recunostea boroboatza ahahahaha, dar eu am fost exclusa din cercul suspectilor imediat pentru ca nu aveam parul negru si carlionatat. De fapt, ne-am prins repede cine facuse tampenia pentru ca era singurul care venise cu un look si era gata de placare cu altul.

Ideea textului meu nu e ca era mult mai marfa cand eram eu mica si era la moda Roxette, nici ca era mai simplu sa organizezi o petrecere acasa (de fapt e o bataie de cap imensa!), ci ca e mult mai misto sa te distrezi NUMAI cu prietenii tai, sa pui muzica pe care o vrei tu, cat de tare vrei tu, sa fii intr-un spatiu in care nu trebuie sa stai cu ochii pe portofel ca pe butelie, ca poate ti-l fura chelnerul si, apropo de chelner, sa mai si induri servicii execrabile. Nu prea inteleg majoratele facute in baruri zgomotoase, pline de fum, in care libidinosi intre doua varste invita la dans minorele… In casa cuiva atmosfera e mult mai misto, grupuletele se amesteca mai bine (mingling-ul merge mai bine, cum ar zice americanul), e foarte tare.

Daca eu as fi acum pustoaica, as face petrecere la mine acasa. E mult mai cool. E… vintage! =))))

Share

Dupa “Portret de familie”, cel mai misto proiect foto la care am participat eu pana acum, FotoUnion ne invita la o noua sedinta foto. Vineri, pe 23 decembrie, bloggeri si cititori de bloguri sunt invitati la sediul FotoUnion pentru poze care mai de care mai misto. Detalii aici. Maratonul dureaza de la 9 dimineata la 9 seara si este facut cu sprijinul BCR.

Am vazut ca Manafu ne da intalnire noua, bloggerilor, acolo la ora 9:45. Distractie placuta, copii! Eu voi fi la mare inaltime la ora aia deoarece plec in vacanta (nu, nu cu trenul din Franta, ci cu avionul!).

Share

Voi continua lista de cadouri frumoase pe care le-am primit si care sper sa va inspire si pe voi.

Am primit o bratara personalizata, o bratara supranumita si “bratara norocului”. Pe o ata de culoare rosie am un manut de aur alb: pe o parte scrie numele meu, iar pe cealalta parte… shhhht! E secret! Bratara e foarte discreta, daca o port langa ceas, nici nu se vede, dar eu stiu ca e acolo si ca fiecare om din gasca are una la fel, ceea ce ii da o semnificatie aparte.

Acest model de bratara a devenit foarte popular dupa ce vedetele internationale s-au afisat cu ea: Madonna, Kutcher, Beckham. Si in Romania a prins: la Dansez pentru tine, Catrinel Sandu, partenerul ei si coregraful lor aveau bratari asortate ca sa le poarte noroc.

Asa cum eu am primit bratara gravata cu numele meu, voi puteti comanda una cu un desen, de exemplu, sau cu ce vreti voi. De asemenea, trebuie sa stiti ca bratara poate avea fie un banut de aur sau de argint, dar si pietre swarowski sau alte feluri de talismane.

Cred ca sunt un cadou foarte frumos. Am observat ca unele cupluri poarta bratari cu numele partenerului sau cu numele copiilor lor – o declaratie froarte frumoasa.

Sper ca va inspira bratara mea. Una de argint costa 100 lei. O puteti comanda de la Rox Bracelet. Gasiti si pe Facebook magazinul sub numele de Rox Bracelet.

Share

Ma alatur si eu demersului Monicai care da idei de cadouri fara numar, numai ca eu o sa laud cadourile pe care le-am primit, nu pe care le-as face.

O sa sriu despre mai multe. Incep cu rama foto digitala E-Boda Vogue LED 1030 IPS. Am primit-o de la niste prietene din frumoasa industrie a advertisingul. Cu o diagonala de 9,7″ (25cm), capacitate de redare nu doar poze, ci si muzica sau filme, e de-a dreptul o tableta! Eu habar nu aveam ca asemenea aparate pot face atatea lucruri. Are si calendar si ceas cu alarma si… telecomanda! =))

Pentru ca nu am fost in stare sa ii fac eu singura o poza decenta, am gasit una pe net, ca sa vedeti cam cum arata.

Tot pe net am gasit si informatia asta: “Tehnologia IPS permite un unghi de vizualizare mai mare (178 de grade), culori mult mai vii si contrast mai puternic decat in cazul ecranelor standard.”, adica rama noastra foto e mult mai tare ca a lor!

Share

Mi-am ales cel mai “necraciunesc” volum pentru luna decembrie: Jurnalul Annei Frank. Cartea e mai misto decat ma asteptam, dar nu ma ajuta deloc sa intru in spiritul sarbatorilor, daca intelegeti ce vreau sa zic. Ba chiar ma face sa ma simt vinovata de cate ori primesc un cadou sau imi cumpar ceva pentru rasfat. Si acum mananc si bomboane de pom!

Shame, shame on me!

Share

As vrea ca de sarbatori sa declar public ce simt pentru oamenii importanti pentru mine. Testosul, rudele, prieteni si colegi: ma faceti in fiecare zi sa ma trezesc in fiecare zi cu zambetul pe buze! Si pentru ca tot scriam recent despre cat de greu este sa iti faci prieteni noi, as vrea sa ii fac o dedicatie speciala Elenei, o persoana pe care am cunoscut-o acum putin timp si pe care am indragit-o de la prima vedere.

Mi-a propus cineva sa scriu un mesaj pe www.scriepecer.ro, un site care ne pune la dispozitie… cerul (!) pentru a ne face publice mesajele pentru cei dragi. Intotdeauna mi s-a parut ca cea mai cool metoda de a face o declaratie este sa scrii pe un banner tras de un avion pe cer, sa-l vada toata lumea. Asa cum bine zice Alphonso in filmul “Valentine’s Day” (l-am revazut aseara, un film adorabil) : To some people, love doesn’t exist unless you acknowledge it in front of other people. Well, sa zicem ca nu mi-ar displacea daca si mie Testosul mi-ar face o serenada de s-o auda tot cartierul sau ar semna un astfel de banner tras de un avion. Pana sa imi scrie el mie un mesaj, eu vreau sa trimit unul pentru Elena, asa cum ziceam mai sus. I-am lasat mesajul  “This is the beginning of a beautiful friendship” la adresa unde am intalnit-o pentru prima oara. Sunt convinsa ca isi aminteste locul. Si sper sa am dreptate, sa ne revedem cu placere mereu!

Daca aveti si voi oameni carora vreti sa le transmiteti mesaje amuzante sau din suflet, aveti mai jos un demo. E bine de stiut ca destinatarul trebuie sa foloseasca un smartphone cu camera si GPS, compatibil cu una din platformele Android/iOS pe care sa instaleze aplicatia Layar si in cadrul acesteia “layer-ul” dedicat pentru aceasta campanie, numit scrie pe cer. Apoi destinatarul mesajului trebuie sa mearga in locul indicat si poate vedea mesajul scris chiar “pe cer”, prin tehnologia “augmented reality”, pe ecranul telefonului. Pare complicate, dar, cum cum vedeti mai jos, chiar nu e.

Mesajele predefinite si obiectele 3D apar imediat pe cer, iar cele compuse de noi sunt aprobate in cateva ore (prin moderare, se asigura un mediu civilizat si un limbaj decent). Daca cititi postul meu de pe telefon, ar trebui sa stiti ca puteti chiar acum sa transmiteti un mesaj prin scriepecer.ro, nu trebuie neaparat sa ajungeti la un computer pentru ca site-ul poate fi folosit si cu un smartphone.

Share

Cunosc doua femei care o tin predici despre cat de putin trebuie sa ceri de la un om cu care traiesti ca sa fii fericit. Ca daca nu-i ceri omului, nici sa vina acasa zilnic, nici sa iti spuna totul, nici sa se culce numai cu tine, nici sa se casatoreasca cu tine, nici sa… nimic, pur si simplu nimic, sa ii ceri doar sa te caute cand are chef de tine, poti fi cu adevarat fericita.

Ambele au fost calcate in picioare de barbatii pe care i-au iubit. Au fost mintite, inselate, abandonate cand aveau mai mult nevoie de ei. Cred ca au ajuns la concluzia ca trebuie sa ai asteptari mici pentru ca au fost atat de dezamagite incat nu isi pot imagina ca se poate si altfel. Sigur, daca le intrebi, ele zic ca au mentalitati moderne. Numai ca eu cred ca angajamentul nu tine de epoca in care traim. De cand suntem pe lume si cat o mai tine lumea, tot in termenii astia vom lucra: esti sau nu esti langa cineva.

Ambele femei au facut copii cu barbati despre care stiu foarte putine lucruri. Se fac ca nu-si dau seama, inchid ochii atat de des ca parca stau in bezna si spun altora cum sa fie fericiti, desi ele insele au inimile frante. Nu se cunosc intre ele, dar parca ar iubi acelasi barbat. De fapt sunt doi, amandoi capabili sa convinga incredibil de multi oameni ca ceea ce simt ei si vor ei este mult mai important decat sentimentele altora.

Ele se bucura de firimiturile aruncate de ei si nu sunt surprinse cand mai dispar cateva zile fara sa dea vreo explicatie. Important este sa iti intalnesti sufletul pereche, zic ele, nu sa il legi de tine. Serios? As fi zis ca sufletul pereche.. are o singura pereche.

Share

Familia Manac a venit din Polonia si n-o sa ghiciti niciodata ce mi-au adus: o sticla de Zubrowka! Cel mai tare (40% alc!) cadou de Craciun!

Daca nu stiti ce e Zubrowka, va compatimesc… Nici eu nu stiam pana sa merg in Polonia cu bursa cand, pe langa tot felul de lucruri legate de jurnalism si stiinte politice, am invatat ca exista pe lume o vodka aromata foarte interesanta (ia te uita, produsul are un site haios!). Deloc scumpa, cu o aroma subtila si putin dulceaga, Zubrowka era una din cele mai populare bauturi la petrecerile studentesti. Ea se bea cu sirop de mere (uneori, la magazin, gaseai oferte speciale: cumparai vodka si primeai o sticla cu sirop de mere gratuita) sau suc de mere sau simpla, pentru cei care vor o bautura tare, dar deloc dura.

Din pacate, in Romania nu se gaseste. (Daca as fi stiut, cand ma intorceam din Polonia as fi adus un bax!) Asa ca, daca mergeti in Polonia sau cunoasteti pe cineva care se intoarce de acolo, neaparat sa faceti comanda de o sticla. Nu veti regreta! Na zdrowie!!!

Share