Andressa

OMFG! Scuzati limbajul, dar in acest context cred ca imi este permis.

Am aflat de la un prieten apropiat de Arena TV. Nu stiu cand s-a lansat (cred ca acum mult timp) sau daca sunt in publicul tinta, dar stiu ca acolo sunt jocuri de warcraft (dota) comentate de unul din cei mai buni prieteni ai mei (gamer convins) – iar asta e un motiv suficient ca sa ma uit!

GG!

Adi Mutu a avut cativa ani un loc special pe usa camerei mele. Luasem un six-pack de bere nu-stiu-de-care si am primit, ca suporter al echipei nationale, un mega-poster cu Adi Mutu. Wheeeee! Am lipit mandra hartia lucioasa pe jumatate de usa si apoi am privit-o cateva secunde cu inima plina de incantare: il am pe Mutu pe usa! Ce-i drept, era cam imbracat, dar nimeni nu e perfect! Asta era acum multi ani. Posterul a fost dat jos -nu, nu cand am aflat ca se drogheaza! stiu ca asa va inchipuiati!- cand a divortat! L-am dezplit de pe usa si din inima mea.

Cristi Chivu insa… E peltic! Nu mi se pare, nu? Chiar e peltic, corect? El va avea mereu un loc special pe usa inimii mele! (V-a placut asta , nu? ) Si era sa lesin, va jur, cand am zarit la metrou, pe pagina unui ziar citit in picioare de un tip inalt echipat in trening: o poza cu Cristi desfigurat! Dumnezeule, dintre toti jucatorii, de ce tocmai Cristi Chivu? Cred ca au suspinat toate fetele asemenea mie cand i-au vazut ochisorii vineti si nasul cat un dovleac. Of! Viata e nedreapta.

Stiu ca are si blog. Isn’t that cute? Acum, eu pariez pe conexiunea mea broadband (tin la ea, credeti-ma!) ca el nu scrie nici titlurile de pe blogul ala. Dar mai conteaza asta cand este blogul lui Cristi-cel-mai-adorabil-fotbalist? Si cand vad peste 5000 de comentarii (cinci mii, pe cuvantul meu, nu e o greseala cauzata de faptul ca imi tremura degetele de emotie cand scriu despre Cristi!) ma gandesc ca nu sunt singura care se bucura nespus sa-i vada poza dragalasa in header si care isi inchipuie ca el insusi, peltic cum e, scrie atat de frumos! *oftat* Cristi, am stiut intotdeauna ca esti un inteligent si jumatate! Si ai un PR nemaipomenit. Da-i o prima de Pasti!

Ia uitati ce frumos le zice el colegilor lui despre faptul ca nu va putea juca in habar n-am ce meci:

Impreuna am trecut prin atata durere. Si amintiti-va cat de dureroasa poate fi o calificare ratata. Amintiti-va cum este sa iesi de pe teren cu capul plecat, cu lacrimi in ochi, cautand scuze. Nu mai avem scuze. Nu e ultimul meci de care sa ne agatam speranta calificarii, dar noi trebuie sa-l jucam ca si cum ar fi ultimul. De obicei noi, oamenii, facem lucrurile necesare pentru a ajunge la cele posibile, doar ca de data asta, dragi colegi, trebuie sa “facem”, daca-mi permiteti sa ma includ in context, imposibilul. Ma refer la atitudine, la concentrare, la altruism, la sacrificiu si nu in ultimul rand la inteligenta.

Vai, Cristi, ce dragut le spui tu: “noi, oamenii”…. si se refera la atitutine, concentrare, altruism, sacrificiu si nu in ultimul rand la inteligenta. *oftat* Mai spune-ne!

Cred ca majoritatea cititoarelor tale ofteaza si se intreaba despre ce meci o fi vorba si daca mai esti cu Andreea Raicu sau Maria Marinescu sau cum o fi chemand-o pe individa infecta care sta in calea fericirii noastre!
Ce vreau eu sa spun este ca ma uit pe blogul lui Chivu din cand in cand pentru ca e un tip adorabil, iar numarul de comentarii spune cata cerere este de bloguri de vedete. Abia astept sa-si faca blog baietii de la Akcent si de la Flamingo (photo-blog cu ei – sper din tot sufletul!! ), Tudor Chirila, Florin Piersic Jr. si  Marian Nedelcu (cum cine e? Ia uitati-va la reclamele Jolidon cu lenjerie pentru barbati. Acum sunteti de acord?). Sunt sigura ca cei amintiti mai sus au multe… lucruri interesante de impartasit cu fanele lor. De exemplu, pot  sa puna poze cu ei si sa zica din cand in cand ca le plac plimbarile pe plaja.
Le doresc celor orientati sexual spre feminin sa isi faca blog si Roxana Ionescu, Laura Cosoi, Mihaela Radulescu si cine mai vreti voi.

Blogati, va rugam!

How to be a NONjerk in five easy steps.

I noticed that when I’m really pissed off, I tend to speak in Englsh. I’ve been brainwashed by the American culture and I start speaking like Carrie Bradshaw form time to time…

Love doesn’t suck. If you’re a guy and you’re crying your pants off ’cause she left you or you’ve been drinking since Tuesday ’cause she doesn’t want to see you anymore, chances are YOU’RE A JERK. Sure, she could have fallen in love with somebody else or her parents made her marry some rich dude – being realistic now – you probablly have been a total jerk and she’s finally realised it and dumped you.

Or maybe you’re just reading this for fun and you have no clue you’re a jerk.. keep reading then! You might be surprised to see how a woman’s mind works,… jerk!

So here it goes: How to be a NONjerk in 5 easy steps.

1. Do not confuse the concept “girlfriend” with “pizza delivery boy” or “cleaning lady”.

Two years ago, on a Saturday morning, my boyfriend called. He had to work during the weekend and he was hungry at 8 o’clock… So I woke up, went to his favourite pizza place in town, got his favourite kind of pizza [no-mashrooms-etc kind of pizza] and took it to his office early in the morning. His reaction? “I told you I was hungry, why did it take so long??” and “No ketchup?? You forgot the ketchup?? You know I can’t eat my pizza without ketchup! You can’t do anything right!”
I smiled and said I was going to get some ketchup. I never came back.

Everytime she makes an effort to make you happy, DO NOT BE A JERK. Say something nice, be grateful. Most people aren’t that giving, so show some appreciation. Or she’ll walk away.

2. Be a friend. Don’t be bossy or judgemental.

I made a mistake at the office one day and told my boyfriend about it. I was afraid I would have to pay damages from my salary, I was terrified. He told me I was lucky I didn’t get fired and that he would have punished me if he were my boss. Thank you, Jesus, please show me how to be perfect like you! Give me a break, jerk!!

Plenty of people had already told me that, I don’t need my boyfriend telling me how clumsy I am, as well. I need him to tell me it’s going to be fine and ask me if he can help me straighten things up.

Whenever she complains about having a bad day, about being afraid of something – listen to her, cheer her up, give her a piece of advice. Don’t make her feel worse, for God’s sake! Don’t tell her she’s no good and that she can’t do anything right. Most probably, you’re confident because you’re not doing anything and that’s how you never mess up. So shove it, jerk!

3. Do not admire other ladies.

Unless you’re Adrien Brody [a.k.a. a perfect guy], do not point out that there are women with gorgeous bodies everywhere. Women are human beings too – they want to copulate as much as you do. We just keep it to ourselves most of the times. Why? Just imagine what it would be like if your girlfriend would share with you her fantasies about strangers: “Uh, I’d definelty do him, just look at that cute ass and that perfect smile, I’d dive him into chocolate and than lick his…” That would be a turn on up to a point, a point where it would start being annoying.

We have eyes, we know Carmen Electra is more than do-able, but we don’t want to hear that everytime she’s on TV. We also know that a certain neighbour in you building is sexy; we don’t need a reminder of that every second of the day. “Here’s a newsflash, honey: she would never date you – you are not exactly Brad Pitt and you’re a JERK.” – And she’ll walk away.

4. Don’t be a monkey.

That sounds like a metaphor, doesn’t it? Well it’s not. We all have the laziness gene in us, but some learn to fight it. So, if you know your girlfriend is coming over, WASH UP. And for God’s sake, clean up a little! I’m no Clean-Queen, but seeing dirty socks and underpants on the floor… Open those windows, they’re not nailed down. Oh, and the Golden Rule: you only wear a T-shirt once – than you put it in the laundry basket. It’s that simple.

5. You are not the center of the universe.

This is a common trait of jerks: thinking the world revolves around them. “You didn’t call? What do you mean you had something important to do??” – if she ever forgets to call when she said she would. Sure, you could’ve picked up the phone and called her yourself, but why would you do that, when you can just rub it in – “I can’t believe you forgot about me… I guess I’m not as important as your job/friends/parents”.

Newsflash: she has a life. She has friends, hobbies, a job [or several], she has some other things to do besides nursing you. Putting her in the position of choosing between everything else and you, as if being your girlfriend would be incompatible with having a life equals YOU ARE A JERK. She’ll walk.

Some people give men a bad name. Dixit.

George mi-a redsechis apetitul pentru subiect.

In 2003 am dat eu examenele de admitere la FJSC.

Erau 2 sectii: Jurnalism si Relatii Publice.

La Jurnalism erau 60 de locuri la buget si 40 de locuri la Relatii Publice.

Eu voiam sa fac Jurnalism, dar pentru ca probele de concurs erau aproape identice (la proba orala de la Relatii Publice iti cerea mai multa argumentare din cate imi amintesc), am dat la ambele sectii ca sa imi cresc sansele de intrare (pe principiul: pot sa ma transfer daca intru la cealalta sectie).

Nu exista bibliografie si brosura de atunci era ceva mai saraca in informatii. La fel si site-ul facultatii. Asadar ma bazam pe multe zvonuri, pe parerile unor fosti sau actuali studenti cand imi imaginam examenele si cei patru ani de studiu la FJSC.

Pentru ca erau doar 60 de locuri la jurnalism se spunea ca se dau si masini, ca intra odraslele celor din televiziune, ca de fapt concursul e pentru zece locuri. Am auzit si ca locul e 300/500/1000 de dolari si ca s-au vandut deja locurile. Dar astea erau extremele. Majoritatea spuneau ca examenul e subiectiv, prea subiectiv ca sa iti inchipui ca cei buni intra. Intra cine are bafta, in functie de cheful profesorilor.

Pe 60 de locuri concurau peste 700 de candidati si pe 40 de locuri aproximativ 600. Sa iti imaginezi ca vei fi printre primii 10% era un vis curajos…

Am facut pregatire. Un profesor [care nu preda la facultate, dar stia sa dea sfaturi in legatura cu tehnici de redactare] ma punea sa umplu caiete cu naratiuni, descrieri, portrete si argumentari. Pe toate temele. Si apoi imi spunea ce e bine si ce e rau. Am acum patru caiete de dictando pe care scrie mare: “Creativitate I” “Creativitate II”, “Creativitate III” si “Creativitate IV”. E interesant sa le recitesc pentru ca la inceput scriam un text sau doua pe zi si erau cam proaste, iar la sfarsit scriam un text pe saptamana si era destul de bun. Evolutia e interesanta, dar si cateva naratiuni sunt chiar bunicele. Ma gandesc ca poate intr-o zi le voi publica [scuzati-mi lipsa de modestie].

Am scris deci texte inainte de examen si nu m-au luat prin surprindere subiectele: mi s-a cerut sa scriu texte coerente, interesante, verosimile [foarte important], dinamice si, pe cat posibil, cu profunzime [mai mult decat ana are mere – de ce are ana mere? Daca intelegeti]. Sunt, recunosc, foarte mandra de textele mele de la ambele sectii. Imi amintesc si acum subiectele si ce am scris la fiecare.

La examenul oral am mers pe bunul simt. Stiam ca e foarte posibil sa iau sub 5, ca marea majoritate. Am mers imbracata in pantaloni negri si camasa bej [singurele articole din garderoba mai de doamne-ajuta] si m-am dat cu rimel.

Am mers cu doua prietene care sa ma incurajeze. La jurnalism am intrat intai, am salutat, am tras biletul, m-am asezat. Am fost atenta la limbajul corpului – sa nu imi rod unghiile si buzele desi asta imi sta in fire! Am scris cateva randuri pe o foaie si apoi i-am ascultat pe cei din fata mea.

Cu greu m-am abtinut sa nu rad cu lacrimi cand am auzit ca rasul strica oamenii, ca daca dai bani falsi la magazin poti sa suni pe cineva sa iti aduca bani adevarati, ca unul vrea sa se faca fotbalist, dar vrea diploma de jurnalist [stia si la ce echipa vrea sa joace – undeva in Grecia]. Nu stiu sigur, dar cred ca mai toti au luat sub 4 inaintea mea. Nu imi imaginez cum sa fi luat mai mult. Au spus enormitati, au fost depunctati.

Cand mi-a venit randul am fost relaxata. Am zambit putin, am incercat sa comunic din priviri, sa nu stau teapana. Am spus naratiunea de la subiectul 1 privind membrii comisiei in ochi, nu m-am uitat pe foaie. Trebuia sa povestesc ce se intampla dupa ce aflu ca cineva cu acelasi nume deja mi-a luat pemiul [o combina muzicala] la un concurs la radio.

Am mers pe personaje: absolventa de liceu imbracata la tol festiv ca se ducea la radio, tocurile se rup ratacind prin cladirea imensa, ingrijorata ca deja a anuntat toata familia ca a castigat ceva si se intorcea cu mana goala…

Taximetristul ii strica si mai mult ziua – cu tocul rupt decide sa ia un taxi – ajunge acasa si se schimba intr-un training roz si mananca bomboane… deznodamantul e simpatic si cu subinteles – nu vi-l spun, insa se vede ca am mers pe personaj, pe detalii si nu pe actiune super interesanta care poate deraia in prostii [un agent secret, furt de identitate – ma bagam in chestii din care nu mai puteam iesi].

La descriere am avut portretul unui angajat radio de la postul din naratiune. Si l-am facut adorabil Mic, blond si agitat.

La argumentare am avut sa spun daca femeile ar fi mai bune ca arbitri sportivi decat barbatii. A fost bestial. Am cam ras cu comisia, recunosc. Am avut muuulte argumente: de la studii vazute pe discovery, pana la… diverse. Voi ce ati fi raspuns?

Am luat 8,44. Am intrat a doua. Si la Comunicare a treia.

Si nu numai ca nu am dat bani sau masini, dar bag mana in foc ca si colegii mei au intrat “pe bune”.

Acum ca sunt in Consiliul Profesoral ca reprezentant de an, va zic ca om din interior: bunavointa din partea profesorilor exista. Se cer bun-simt, creativitate si originalitate [iesiti din clisee]. Atat.

Am un ten dificil, ceea ce stiti daca va amintiti de posturile Clubul Roaccutane sau cel la care am primit celebrul comentariu:

diana, 2007/01/17

Pe cat esti de slaba, pe atat de gras ai tenul. Fa ceva, iti luceste fruntea in fiecare poza, si arata dezgustator.

Se pare ca oricat de mult m-as stradui, m-as doftorici si m-as cremui, tenul ramane problematic pe veci, cu perioade mai bune si perioade mai putin bune, asa ca imi ramane numai sa ascund asta hehehehe.

Si nu sunt singura. Am auzit ca 3 din 5 femei au ten cu probleme. Deci 2 din 5 femei nu-si dau seama cat de norocase sunt!!

Pentru cele mai putin norocase, cat si pentru alea 2 din 5 pe care le invidiez eu, Vichy a creat 4 tipuri de fond de ten. Toate se lauda ca nu doar ascund, ci si vindeca tot felul de probleme ale tenului, fie ca e forma de sensibilitate, elasticitate redusa sau pori dilatati, pentru ca ele contin apa termala si alte ingrediente miraculoase. Asadar, pentru a afla ce mi se potriveste mie, am primit 3 dintre ele: Aerateint Pure, Normaderm Teint si Liftactiv-Flexilift.

Normaderm Teint este indicat persoanelor cu ten acneic (de fapt ten cu probleme, dar mi se pare mai precis asa): pori dilatati, piele lucioasa, puncte negre, cosuri. Eu am o astfel de piele nefericita, dar in functie de ce mananc, cat ma enervez, cum e vremea afara si cum sunt aliniate planetele, am perioade bune si nebune. Pana acum o saptamana, de exemplu, am avut 2 saptamani de cosmar, o eruptie mi-a invadat obrajii, porii erau cascade de sebum, pana si parul parea vesnic ud de la atata sebum. (Nota: intotdeauna cand am probleme cu tenul, parul, de fapt scalpul, este de asemenea afectat). Dar perioada a trecut, eruptia a disparut, iar acum pielea e aproape normala, e doar sensibila si ma tine pe alocuri. Asa ca daca acest fond de ten m-a ajutat cand mi-era mai greu, acum nu mai simt nevoia sa-l folosesc. Am nevoie de un produs mai gras.

Liftactiv-Flexilift este fondul de ten antirid din gama Vichy. L-am incercat si intr-adevar face pielea mai elastica si mai ferma, dar la varsta mea nu simt inca nevoia sa folosesc un produs cu colagen. Marturisesc ca mama s-a bucurat sa-l primeasca in dar dupa ce am decis ca eu n-am ce face cu el.

Aerateint Pure este disponibil in forma fluida pentru ten gras si sub forma de crema pentru ten uscat. Este recomandat tenurilor sensibile, afectate de poluare si stres. El am luat forma pentru ten uscat, desi nu stiu sigur ce ten am, ma si tine, ma si ustura, e si gras… Sunt o poezie, ma rog. Ideea e ca asta mi se potriveste cel mai bine. Imi pastreaza tenul mat mult timp si, cel mai important, arata foarte natural pe piele. Imi calmeaza iritatiile si imi da o senzatie uniforma de hidratare, desi tenul meu e diferit pe frunte si pe obraji.

Asta era vestea buna pentru mine, ca am aflat ce mi se potriveste. Acum vestea buna pentru voi: cado, cado, cado!

Concurs! De azi incepand pana pe 10 octombrie, va invit sa lasati comentarii in care sa imi povestiti ce fond de ten de la Vichy si in ce nuanta vi se potriveste si de ce, iar cele mai dragute comentarii (alese de mine!) vor primi cadou de la Vichy produsele mentionate. Daca nu ati incercat pana acum fondurile de ten Vichy, cautati fluturasii cu mostre in farmacii si daca nu mai gasiti, va rog sa-mi scrieti un comentariu/mail si voi incerca sa va ajut eu sa obtineti mostrele. So write away right away!

In Facultatea la care studiez acest semestru aici, in Polonia, sta lipit un afis despre Republica Moldova. Ambasadorul Moldovei a venit in vizita si, cu aceasta ocazie, studentii au mai aflat una alta despre tara de peste Prut. Mai mult, cativa studenti vor avea ocazia sa si viziteze o facultate din Chisinau, nu stiu daca e vorba de FJŞC.

Pe afisul despre Republica Moldova scrie ca Chisinau e capitala si limba tarii este moldoveneasca. Pe aceasta cale a trebuit sa explic de nenumarate ori ca moldoveneasca este un alt cuvant pentru romana, ca moldoveneasca nu e un fel de rusa sau bulgara, ca se scrie tot cu alfabet latin. Cand ma intreabau colegii daca ne intelegem intre noi, inca sceptici la explicatii, raspundeam cu: “Da, e aceeasi limba“.

Printre altele, stiati ca imnul Republicii Moldova este “Limba noastra“, versurile fiind scrise de Alexei Mateevici? Intre 1991 si 1994, imnul Republicii Moldova a fost “Desteapta-te, romane!”. Dar sa revenim la Limba noastra.

Cand eram mici trebuia sa recitam la scoala:

“Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.”

Domnul Alexei Mateevici nu stia la vremea cand a scris frumoasele versuri ca ar fi trebuit sa precizeze numele limbii. Astfel, astazi nu ar mai exista confuzii.

Nu va lasati pacaliti de tonul meu, inteleg de liceul bilingv romano-francez din Moldova se numeste acum moldo-roman, inteleg chestiune si consecintele ei.

Ma intreb insa ce cred despre asta cetatenii moldoveni, vorbitori de limba romana, dupa cum vedem pe blogurile lor. Am gasit pe pagina lui Mihai Moscovici linkuri la bloguri (blogMD) ale unor persoane nascute peste Prut. Sper sa-mi raspunda cat mai multi.

discleimar: post foooooaaaaaaaarte lung. Asta e.

Imi zicea o prietena ca nu are la ce sa se uite la televizor. Asta as fi zis si eu acum o saptamana! Inainte sa cad in cap adica. Ma uitam numai la stiri (si la acelea pe sarite), la videoclipuri si nu aveam rabdare sa urmaresc nici o emisiune.

Daca stai suficient de mult in fata televizorului insa, standardele incep sa-ti scada si ai la ce sa te uiti fara intrerupere. Stiu ce vorbesc, asta fac de o saptamana!

Ce am vazut azi dimineata. Adica va fac un fel de revista a matinalelor.

Butonez si ma opresc la Kanal D, intrat, nu stiun cum se face, direct pe butonul 9 al telecomenzii de cand s-a lansat postul. M-am oprit la Kanal D pentru ca pe canapeaua invitatilor statea nimeni alta decat Simona Senzual. Uau, mi-am zis. (Uau va spuneti si voi acum, sunt sigura!) Cine este aceasta domnisoara? Noroc ca ma uitasem duminica la Apropo TV si am aflat ca in materialul “Cum sa devii vedeta in 10 pasi” (as adauga eu un al 11-lea – sa-ti faci blog! hihihihi!) ca e musai sa ai un nume de scena care sa spuna ce vrei de la viata. Exemplul celor care ne sfatuiau era Simona Senzual. Astfel am aflat eu ca ea este o domnisoara care poza cam nud la rubrica “Vremea” in bine cunoscutul cotidian “Libertatea”.

Prezenta Simonei Senzual este deci justificata intr-o emisiune de divertisment. Prezentatorii, o ea, un el si un ciudatel de designer vestimentar, dau dovada de obicei de umor si spirit critic. Nici in aceasta dimineata nu au facut exceptie si au cam luat-o la misto pe domnisoara senzuala, cum de altfel ii spune si numele. Prezentatorul a intrebat-o cat costa mobilul ei si ce a facut sambata seara. Am aflat astfel ca fata a dormit ca avea o sedinta foto saptamana asta si trebuia sa fie odihnita (Simona, draga, nu remarca nimeni daca ai cearcane, puteai sa petreci in weekend, iti zic eu!) si ca mobilul ei e scump. Si ca cele mai fitoase cluburi de fite sunt Bamboo si inca unul, dar nu stiu sa va zic care e cel din urma pentru ca numele a fost soptit sa nu se faca reclama. Eu sunt convinsa ca si daca ziceau in gura mare nu cresteau vanzarile de Long Island Ice Tea la cele doua cluburi – clientii fideli stiu de cluburi fara sa auda de la Simona Senzual, iar cei care o aud pe Simona Senzual unde se duce cu iubitul sambata seara (eu, de exemplu, telespectatoare cuminte) nu o sa se umple de cristale swarovski si-o sa dea fuga in super-mega-carciuma laudata. Stiti cum e, nu te duci cu sacul. Sau nu te duci punct.

Revenind la chestiunile importante, adica Simona Senzual – iubitul ei este bogat. Are Jeep. Uau. Si nu are avion. Eh, nimeni nu e perfect. Lasa, Simona, dati-mi voie sa o incurajez, ca dupa cateva aparitii in numere aniversate playboy iti gasesti pe unul care sa te merite. Adica si cu avion, ce dracu’! Ca o viata avem, doar nu o sa luam trenul sau Taromul. Mama ei de viata, ca m-am si enervat. Oricum, Simona a spus ca prezentatorii sunt niste rai ca nu conteaza lipsa avionului, “Dar mult mai important este sentimentele dintre noi“. Pentru ca e un singur sentiment, magarilor! De-aia!! Asa e, Simona, senzualo, ptiu, sa nu te deochi, important este sentimentele, nu banii! Materialisti si superficiali cu glume de 2 euro, asta sunteti, pe cuvantul meu.

O sa ziceti ca am toleranta maxima la prostie, ca am rezistat atat la evolutia Simonei Senzual pe micul ecran, dar tot ce am povestit eu s-a intamplat in doar 10 minute.

Pe Antena 2 (post de toata jena, nu-mi place nici sigla!) l-am gasit pe Mihai de la Hi-Q. Sa ridice mana care stia din prima, pana sa aiba Florin blog, care e Mihai si care e Florin! Hm, mai multi decat ma asteptam. Eu eram convinsa ca stiu care-i care si era fix pe dos. Si chiar pana sa isi puna Florin poza pe blog, credeam ca el e Mihai de fapt.

In fine, Mihai prezinta acum de la 8:00 la 10:00 o emisiune pe Antena 2. Eu am prins numai o jumatate de ora (eram ocupata cu dra. Senzual mai devreme) dintr-o discutie cu domnul deputat Victor Ponta. Mihai e foarte bun! Da, am cazut in cap, stiu. Dar mi-a placut. A avut intrebari pertinente, din pacate mi s-a parut ca nu poate sa si urmareasca raspunsul (adica dupa ce punea o intrebare buna lasa invitatul sa spuna ce voia, uneori deviind de la subiect – mai multa atentie Mihai, nu te gandi la urmatoarea intrebare pana nu esti sigur ca invitatul a raspuns la prima!), dar per total m-a surprins foarte placut Mihai. Nu ma asteptam sa poata fi si putin sobru, stiindu-l topaind in clipuri cu gura pana la urechi. Felicitari, Mihai! Cat mai stau acasa (din cauza de cap spart), te voi urmari in fiecare dimineata!

Despre emisiune stiam din Suplimentul TV al Jurnalului National (cate ziare si ghiduri TV am citit zilele astea, numai eu stiu!) si aflasem acolo ca Mihai are doi invitati: in prima parte un artist (am pierdut partea aia) si in a doua parte un politician. Tot din acel articol am aflat ca Mihai se trezeste la 5, merge la 6 la inot, la 7 e la redactie si la 8 intra in direct. Eu ma voi mai uita la emisiune sperand ca intr-o zi, de adormit ce e, sa apara in redactie si sa intre in direct in slip, venind direct de la bazin. O fata poate sa spere, nu?

Ce a zis Victor Ponta la minunata emisiune? Pai, si-a facut campanie electorala. Nu stiam ca el candideaza la ceva, dar tipul pare sa imparta fluturasi de cate ori apare pe sticla! S-a eschivat de toate acuzatiile de tip “politicienii fura”, “in PSD sunt fosti comunisti”, “casele nu sunt retrocedate pentru ca stau politicieni in ele” cu replici care te lasau masca: eu nu fur, eu aveam doar 15 ani la Revolutie (nu putea fi deci colaborator) si sta la bloc (deci nu din cauza lui nu se dau casele alea). Pai, bine, domnule Ponta, o-ti fi nepatat, ptiu sa nu va deochi nici pe dumneavoastra, dar nu faceti parte dintr-un partid? Un membru de partid nu joaca in echipa? Nu avem inca vot uninominal (zic inca pentru ca sunt o optimista), asadar asumati-va si ce voteaza colegii dvs! El a votat impotriva guvernului actual. El nu face coalitie cu PNL. Pai, bine, bine, dar PSD nu sunteti numai dumneavoastra, stimabile! A mai zis ca il respecta la maxim (expresia “la maxim” imi apartine, mi se pare bestiala! hahaha) pe Adrian Nastase. Ca el pe Nastase l-a votat in 2004 si daca il votam mai multi pe Nastase era mai bine acum. Dar ce facem cu acuzatiile de coruptie?? Cum poti sa spui ca modelul tau de politician este unul din cei mai corupti alesi? Câh. Am pus si diacritice, na!

Si a mai zis ca pe el l-au ales 65.000 de oameni din judetul Dolj. Ca el a iesit pe listele din Dolj. Si ca el pentru acei oameni face politica – pentru si datorita acelor voturi el se lupta pentru un guvern PSD. Nu mi se pare deloc corect. Cand esti parlamentar reprezinti boborul. Si daca ies in strada 100.000 de persoane care cer demisia Parlamentului (intrebare de la un telespectator – de cati oameni e nevoie pentru un protest care sa faca Parlamentul sa demisioneze – il si vad pe telespectator facand calcule cu radicali si virgule ca sa stie cum si ce facem ca sa rezolvam problema!), Victor Ponta spune ca nici un numar nu e suficient, ca el ii reprezinta pe aia 65.000 de oameni din Dolj. Horror!!

Si a mai facut si cam n-spe greseli de tip “eu sunt un politician care am…”. Of, of, greu, greu.

Saniuta.

Prostanac.

Pe Antena 1 era Mircea Badea. Next. Deja am migrene, serios, nu ma ajuta emisiunea aia.

Pe Pro TV au fost stiri la matinal. Si apoi Tanar si Nelinistit. Despre acest hiperlung serial pot sa spun un lucru: cred ca actiunea are loc intr-un fel de Dorohoi al SUA ca in tot filmul e o singura carciuma (Gina’s pentru aia care nu au prea mult timp liber si nu se uita la superba megaproductie americana ajunsa la episodul 2800 la noi si pe la 6000 la americani), o singura cafenea si doua mari firme, multinationale cum ar veni, ce par sa aiba numai vreo 10 angajati – toti in Consiliul de Conducere.

Pe Realitatea TV am vazut oribilitatea aia care se numeste “Tu faci realitatea“. Bleah. Concept? Umbla astia de la Realitatea cu un cearsaf pe care scrie lumea cu markerul, in drum spre sau venind de la piata. Si scriu oamenii cele mai importante trei probleme ale lor sau cele mai mari dorinte (nu mi-e clar). Si uite asa scrie lumea peste tot in tara lucruri ca “pensii mai mari”, “slujbe mai bine platite”, “medicamente compensate” si “disparitia coruptiei”. Asa. Si azi avem o reportera la fata locului, langa marele cearsaf scris cu markere, si are alaturi un tanar pe nume Stefan pe care il intreaba:

- Stefan, care sunt cele mai importante trei probleme ale tale?
- Cele mai importante trei probleme pentru mine este sa ma angajez intr-o banca. Am terminat Finante-Banci si nu ma pot angaja la o banca la un an dupa aderare.
- Si cum crezi ca vei reusi sa te angajezi intr-o banca?
- Nu stiu, dar sper ca voi reusi.
- Doamnelor si domnilor, politicienii trebuie sa includa si aceste probleme pe agenda lor.

Nu zic ca e vina Realitatea TV pentru ca baiatul ala facea dezacorduri si spunea si enorme tampenii, o fi fost si emotionat (de fapt, sigur era emotionat, tremura ca o frunza!), dar comentariul reporteritei era spus in cunostinta de cauza. Si o intreb: ce sa includa politicienii pe agenda lor? Managementul resurselor umane in banci? Pai, ii priveste pe patroni cum isi aleg oamenii. Daca vor sa angajeze numai absolventi de Finante-Banci din Cluj sau dau teste de gramatica si matematica la angajare – e treaba lor! Asta ne mai lipseste, sa se disciute in Parlament despre cum o sa se angajeze Stefan intr-o banca. Pai, Stefan, pune mana si lucreaza in firme mici, munceste si tu cat poti si mai incearca. Pana la urma oi reusi tu, vorba ta, nu stim cum, dar speram!

Nu pot sa sufar caravana “Tu faci realitatea”, poate pentru ca e un mare pateu (adica un cliseu, un adevar universal sforaitor, un fel de soarele rasare mereu la est si cu totii murim pana la urma. Horror. Da, eu fac realitatea. Nemaipomenit.), dar din format cred ca se pot scoate si lucruri bune. Nu stiu insa cum poate fi jonglat cu cearceaful ala sa nu mai arate a strangere de fonduri pentru sinistrati (fara suparare, eu cand am vazut cortul si cearsaful Realitatea la Universitate, am vrut sa ma duc cu o plasa de lucruri pe care nu le-am purtat niciodata, crezand ca se trimit camioane pe undeva!) sau semnaturi pentru Becali.

Mai departe.

Pe TVR2 avem garsoniera lui Maruta. Emisiunea incepe demoralizant cu un personaj sinistru: Colette. Pe numele sau adevarat, Nicoleta, domnisoara nu-si spune varsta, dar arata ca Ozzy Osbourne intr-o zi proasta, ca atare i-am dat aproximativ 40 de ani. Sunt generoasa, stiu. Imbracata cu un pulover negru cu model rosu a venit Colette. Cat de frig e acolo, stimabililor?? Puneti si voi un calorifer electric, fie-va mila de invitati, sa vina si ei intr-un tricou fara teama ca pleaca de acolo cu guturai! Fie vorba intre noi (eu si cititorii acestui text lung), puloverul ala hidos era mai degraba un fashion statement (cum ar spune un stailist, vorba Simonei aparute pe Kanal D), o lipsa totala de bun gust. Ca nu poate fi vorba de bani (un tricou cat costa?), iar Maruta era in camasa si nu era nici vanat, nici nu tremura precum Stefan de pe Realitatea (bine, ala era emotiv saracu’, dar efectul e acelasi!).

Dupa Colette, individa de varsta incerta (si origine incerta, serios, parca se tarase dintr-o grota!) care statuse la poarta televiziunii o saptamana ca sa fie primita la emisiune si sa se faca de ras (fara masochisti ca astia nu am mai rade si noi, telespectatorii cu capetele sparte fara nimic mai bun de facut dimineata!), a aparut trupa Sistem.

Pe aceasta cale (calea pe care am apucat amintind de ei adica), vreau sa pun o intrebare retorica si sa anunt ceva spectaculos. Intai intrebarea: cum s-or fi gasit 5 tipi atat de sex-simbolisti ca sa faca o singura trupa? Mai dati si la altii, zgarcitilor, fie-va mila de Ro-Mania si TodoMundo si alti nefericiti urati cu spume! Bine, din aia 5, cam patru sunt frumosi de paralizeaza telecomanda cand apar pe post (cel de-al cincilea, Nasu cred, nu apare in fanteziile mele decat poate ca figurant, undeva mai in spate, muuult mai in spate decat Zoli, de exemplu!). Serios, cei cinci mi-au adus zambetul pe buze.

M-am intrebat si eu, ca un alt telespectator mai activ care a si sunat si a glasuit nedumerirea noastra: Daca altcineva va scrie piesele, altcineva pune vocea, altcineva face clipul, voi ce faceti exact? Contributia lor, mes chers, asa cum au spus si ei, este ca arata bine! Na! Sa mai ziceti voi ceva de Nicoleta Luciu, railor! Si altii fac acelasi lucru (shut up and look gorgeous, darling!) si o fac cu hainele pe ei (din pacate!!) si dand in butoaie. Invidiosilor! Bine, eu i-am parafrazat, ei nu au zis in emisiune ca arata bine, ei au zis ca fac show (dar noi stim ca si Flamingo Boys fac show si nu ii numim artisti, nu? Sau…? Depinde. hihihihi).

Eh, una peste alta, Sistem au o contributie redusa in produsele lor artistice, dar produsele sunt de calitate: videoclipuri foarte bune, muzica foarte buna (sigur, chestiune de gust, dar sunt profesionisti! Multe lucruri – ca aparitia in deschiderea Depeche Mode – o dovedesc) si, mai ales, aparitii delicioase pe sticla! Pe cand un pictorial datator de palpitatii in TABU, dragii mei? Da, stiu ca mai avuserati unul, dar mai picant, mai picant, va rugam!

Acum urmeaza anuntul spectaculos: Zoli are blog! Sunt atat de ironica si sarcastica uneori, ca nici eu nu mai pot sa ma opresc. Acum, foarte serios [si serioasa eram si cand ziceam ca Sistem promoveaza muzica de calitate si ca cei cinci patru trei (acum ca ma gandesc si cel cu freza de ogar afgan in aceasta dimineata are un loc mai in spate) arata foarte bine!], blogul imi place foarte mult. Acolo gasesti chestii despre concerte, despre ce mai face trupa, dar si chestiuni personale:

ceea ce nu mi-a placut a fost faptul ca am vazut multe cupluri suparate in parc care se certau cu voce tare. sunt de acord ca fiecare dintre noi avem probleme, in familie, cuplu, serviciu etc dar de ce trebuie sa mearga unii in parc sa se certe in public si sa-i deranjeze pe cei care inca mai stiu sa se bucure de 5 minute libere? link.

Uite, nene, gand foarte simplu, dragut (acordurile apartin autorului), un gand care depaseste agenda zilnica (azi am fost la filmari, apoi in club, maine inregistram, mergem la dentist, o tinem tot asa – aviz Florin – blogul lui e mai rece!), bravo, Zoli! M-am mai distrat cand am citit “Sunt turbat!” – cand Zoli era suparat pentru ca intr-un ziar s-a scris ca Delia ar compune pentru Sistem. Hihihihi. Il si vad cum sparge o vaza: “Dam banii pe PR si cu o stire de-asta se duce naibii tot!” Ce haios!

Am mai aflat la emisiunea lui Maruta ca piesa “Never” (Sistem) va fi lansata (sau este lansata?) in Polonia. Eu imi amintesc ca ascultam radio cand eram in magazine poloneze si ma uitam la haine si uneori tresaream pentru ca auzeam Activ sau Akcent! Bestial sentimentul de a auzi ceva familiar cand esti departe de casa. Asa ca le urez mult, mult succes baietilor de la Sistem! In Polonia nu ar trebui sa fie prea greu sa rupi piata, cat am stat acolo am avut senzatia ca aia nu produc deloc muzica si ca, oricum, in limba poloneza cam orice suna asa si asa. Va dau un exemplu simpatic, melodie foarte la moda cand eram eu acolo: link. Nu-i asa ca e cam bleah?

Uitasem: am intrat pe site-ul Sistem si dezamagire: la “store” nu au decat muzica, nici un butoi de vanzare!

Am scris totul dintr-o suflare, ca nu am voie sa stau la computer, imi da migrene. Vai de capul meu! Dar am mai scris si eu una alta pe blog, ca o sa capiez stand doar in casa si uitandu-ma pe pereti – singurul lucru care nu-mi da migrene, dar ma ucide de plictiseala!!

Sa va spun povestea fantomelor. Postasem intai poza, dar am si o poveste pentru voi.

Locuiesc in Varsovia intr-o zona despre care am aflat ca este un fost cartier de muncitori, parti din cartierul acesta vechi fiind incluse si in ghetoul evreilor, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Construite in graba, cu economie, blocurile sunt urate, scunde si apartamentele deloc confortabile. Prin peretii subtiri, aud cand vecinul de deasupra se plimba prin casa, cand vecina de alaturi, batrana si usor surda, se uita la The Bold and The Beautiful, aud liftul si masina gunoierilor dimineata, de parca as dormi sub cerul liber.

La inceput, cand ma mutasem aici, auzeam noaptea zgomote (poate vecinul de la parter mergea la toaleta) si ma gandeam ca avem fantome, ca-n The Others. Ca victime ale Holocaustului stau cu mine in apartament si nu stiu ca da fapt au murit. Se duc poate noaptea sa-si faca un ceai, cand au insomnii si nu stiu ca eu ii aud.

Apoi m-am gandit ca eu sunt “the other”, ca poate eu le invadez universul. Ca si ei ma aud pe mine si se gandesc ca au fantome. Gandurile despre fantome s-au estompat pana de curand.

Avem un telefon fix in apartament. Nu stim numarul pentru ca proprietarul ne-a spus dupa ce ne-am mutat ca il va deconecta. Element de decor, pana ieri-alaltaieri, aparatul a inceput sa sune intr-o noapte, pe la 3. Am inghetat. Daca telefonul a fost deconectat, daca nu am dat numarul nimanui, cine sa ne sune? Si la ora aia? The Ring!!! Daca raspund, o sa-mi spuna cineva ca mor in sapte zile! Ca atare nu am raspuns. Daca e sa mor, nu vreau sa stiu!
Proprietarul a uitat probabil sa-l deconecteze, iar de atunci suna zilnic. Ina a raspuns o data si a vorbit cu o domnisoara care incerca sa ne vanda ceva. Chiar si asa, noi credem de cate ori suna ca e cineva dintr-o alta dimensiune. Sau poate noi suntem intr-o alta dimensiune.

Sesiunea mea e prea usoara, am timp sa ma gandesc la tot felul de grozavii.

Helsinki, 23.12.2006.

Simt nevoia sa reactionez la reactiile stranite de anuntarea numelor juratilor Roblogfest 2008.

Pe scurt, sa va pun in tema: anul acesta, la a treia editie Roblogfest, organizatorii au decis sa se decerneze doua feluri de premii. Unele sunt stabilite prin votul publicului, ca pana acum – premii de popularitate, iar categoriile se pot vedea pe site-ul concursului; si altele sunt date de un juriu format din bloggeri cu background-uri diferite [cu legitimitate data de profesia lor, popularitatea lor (vezi zelist.ro) si/ sau traficul blogurilor (vezi trafic.ro)].

Dragos Novac mi-a propus si mie sa fac parte din juriu. M-am simtit flatata, m-am bucurat mult si am acceptat fara ezitari. Cand am vazut cine va mai fi in juriu m-am bucurat iar . Colegii de jurizare imi sunt amici sau oameni pe care ii apreciez. Am avut indoieli asupra deciziei cand m-am intrebat ce vom face ca jurati daca propriile noastre bloguri sunt in concurs. Mi-era teama sa nu se creeze tensiuni, discutii despre partinitate. La urma urmei, si eu as contesta un juriu care nu poate fi obiectiv din cauza asta (chiar am scris despre Internetics ceva legat de asta si am aflat ca pana la urma s-au facut rocade si nu a mai existat situatia de a avea in juriul pentru o anumita categorie angajatul / managerul unei firme care are proiect in concurs. Nu am verificat daca asa a fost, insa cineva mi-a povestit asta.)

Dragos a spus ca blogurile noastre nu sunt in concurs. Problem solved!

Asta este contextul.

Apoi am vazut reactiile. Visurat si Gramo se indoiesc de capacitatea mea de a fi obiectiva cand evaluez bloguri. (Asta fiind un eufemism .)

Gramo ma iau peste picior: “Nu e vorba despre faptul ca are mai putine diplome decat noi. Ar fi aiurea sa conteze asa ceva.” E corect – am doar licenta, dar cum am fost invitata acolo in calitate de bloggerita cu vechime si popularitate, si nu de doctor docent, cred ca numarul de diplome nu este relevant pentru prezentea mea in juriu. Respect faptul ca au citit mult mai multe carti decat mine, ca scriu interesant, ca au un blog apreciat.

Ei spun ca am distorsionat spusele lor intr-un post despre pedofilie si ca nu posed abilitati elementare de gandire critica. Imi sustin in continuare parerea: era vorba de scoaterea link-ului blogului lor de pe site-ul Facultatii de Filozofie, iar eu spuneam ca nu sunt de acord ca link-ul sa fie scos pentru ca ei au postat fotografii cu ei dezbracati la mare. Cel mult, spuneam eu, poate sa fie scos linkul pentru ca intr-un post despre pedofilie ei enumerasera doar argumentele pro. Poate exagerez, dar mi s-a parut ca subiectul nu era prezentat complet. Si sigur ca fiecare scrie ce doreste pe blogul personal, discutia era despre a avea sau nu link pe site-ul facultatii. Eu spuneam ca acesta ar fi pentru mine un argument pentru a-l scoate.

Asa judec eu situatia – imi lipsesc abilitati elementare de gandire critica? Eu sper ca nu. (In orice caz, pana pe 14 februarie ma voi pune la punct cu lectiile de gandire critica!) Dar am o parere diferita de a lor despre situatia aceea. Pentru ca pedofilia e un subiect delicat, cum spun si ei, eu as fi simtit si nevoie prezentarii argumentelor contra. Am gresit cand am spus ca ei aparau pedofilia, acum ca ma gandesc (“prin tehnici de argumentare deloc straine unui profesor de filosofie, pedofilia este cumva justificata sau chiar aparata” era citatul), imi asum greseala (sau exagerarea) si imi pare rau.

Visurat spune ca m-am suparat ca nu am castigat premiul in 2007 si ca de aceea am scris de rau despre blogul sau. Mai spune ca am ceva cu oamenii care nu sunt nascuti in Bucuresti si alte lucruri pentru care ar trebui sa pun un cerculet cu “12″ in colt daca le-as enumera.

El vorbeste despre postul “ne-au invadat” in care enumeram tot felul de manifestari necivilizate care imi fac uneori viata un cosmar (fara legatura cu visurat de data asta! ) La final am amintit de “premiere” cu legatura la premiul abia luat de visurat la Roblogfest. Pentru mine blogul lui reprezenta o categorie de bloguri: cele scrise ca o petrecere de semne de punctuatie, cu un limbaj vulgar, cu teme antisociale. Mie nu-mi plac aceste bloguri. Am libertatea de a avea gusturi si de a mi le exprima? Multumesc.

Recunosc ca nu ii eram o cititoare fidela, de fapt nu ii eram cititoare, dar dupa ce a castigat am intrat foarte curioasa sa vad cum si despre ce scrie si am fost dezamagita sa dau peste un post in care tiganii erau injurati la modul general sau ceva de genul asta. Cum ii spuneam si lui, nu ii contest popularitatea sau dreptul de a scrie ce ii trece prin cap – dimpotriva! cred nimeni nu poate sa-i conteste aceste merite – , dar mi-am exprimat dezamagirea pentru faptul ca pe agentiile de presa a intrat informatia ca cel mai bun blog este acela. Imi imaginam ca daca cineva care nu stie ce e ala “blog” si vrea sa-si faca o idee va intra acolo, va gasi ce am gasit si eu. Ca blogger, mi-ar fi placut ca primul contact al oamenilor cu un blog, mai ales unul premiat, sa fie altfel. Asta mi-ar fi placut mie si am scris asta pe blogul meu pentru ca aici imi scriu eu gandurile. Ma astept ca unii sa fie de acord cu mine si altii nu. Asa cum cred ca si Visurat isi asuma calitatea de blogger si ca se asteapta ca unii sa ii aprecieze textele si altii nu.

Sper ca faptul ca mi-am exprimat acest gand legat de castigatorul de anul trecut nu ma face incompatibila cu rolul de jurat.

Cat despre faptul ca am ceva cu faptul ca e din Iasi… Nu stiu ce sa raspund. ) Daca spun ca prietena mea cea mai buna e din Dorohoi, se pune? Daca prietenul meu e ardelean, se pune? Trebuie sa aduc scrisori de recomandare de la prieteni din diverse orase care sa afirme ca nu i-am discriminat? Imi scot adeverinta de la Consiliul Antidiscriminare? Ce naiba…

In orice caz, as vrea sa subliniez ca juratii au o grila de evaluare in functie de care puncteaza bloguri inscrise in concurs. In plus, juriul este format din 12 persoane, citez de pe site-ul Roblogfest:

“Criteriile de alegere a juriului s-au bazat, pe de o parte pe ideea de relevanta a experientei judecatorilor cu blogurile si, pe de alta parte, cu ideea de a constitui un grup balansat si cu backgrounduri complementare. Cu regretul de a fi putut convinge doar 3 reprezentate de sex feminin, a rezultat urmatorul grup de 12 persoane ce va juriza editia 2008 a roblogfest.”

M-am distrat la faza cu regretul! (scrisesem mai demult posturi in care imi exprimam “bashicarea” pentru faptul ca nu sunt fete in nu-mai-stiu-care juriu sau pentru ca unii au blogroll-uri discriminatorii… fiecare cu propriii pitici pe creier!)

Sunt convinsa ca prin faptul ca suntem multi oameni cu gusturi si profesii diferite (nu avem drept de veto niciunul!) rezultatul votului nostru va fi unul echilibrat [pe aceasta cale as vrea sa mai lamuresc o problema: am studiat jurnalism, dar nu cred ca sunt "ziarista", ci lucrez in productie media (sau e totuna?), asta daca are relevanta pentru situatia de fata].

Pentru ca o pondere din votul fiecarui jurat este opinia personala, as vrea sa spun ce criterii voi urmari eu in evaluare:

• originalitatea subiectelor abordate,
• stilul autorului / autoarei / autorilor ( / autoarelor ca sa acopar toate variantele),
• consecventa postarii si relatia cu cititorii (voi aprecia mai mult blogurile cu o anumita frecventa in postare – adica 3 posturi intr-un an mi se pare putin, asta vreau sa spun; iar daca prin comentarii autorul / autoarea etc discuta cu cititorii mi se pare un punct tare al blogului).

Sigur ca nu sunt experta in bloguri, nimeni din juriu nu e ruda de sange cu Dumnezeu [poate doar Varabiescu? )) ], insa cred ca de fapt organizatorii si-au propus prin selectarea juriului sa contrabalanseze premiile de popularitate cu unele date pe alte criterii. Nu vom emite adevaruri absolute cand evaluam, dar vom incerca sa apreciem calitatea blogurilor cat mai obiectiv cu putinta.

Sper sa am o contributie pozitiva la jurizare, fie ca cei mai buni sa castige!

update: gramo mi-au atras atentia ca am folosit gresit termenul de “jurat” – aici nu e vorba de un proces penal.

… zambetul meu, ma gasiti pe www.cele10minute.ro.