Andressa

Da, voi scrie in Prosport rubrica saptamanala “Profana“. Sunt microbista de ocazie, de aici si numele rubricii (nu ma dau analist sportiv!), si voi scrie tocmai din aceasta perspectiva o pastila despre sport. Sper sa va amuze.

ps: recitesc cu placere primul text de pe blog cu vaga legatura cu lumea sportului. cute.

Share

Dupa ce mi s-a repetat de zeci de ori ce bine e sa ai card ING si ca ti-l faci completand un formular si apoi soseste bucata de plastic acasa prin posta – azi am zis sa imi fac si eu unul.

Am intrat la ING de la pta Romana, de la coloane. Nu era nici un client inauntru – am zambit: “Va dura putin”, m-am gandit. Gresit. A durat 30 de minute din care 10 au fost pierdute pentru ca doamna de la ING a vorbit la telefon cu un amic.

M-am asezat in fata biroului unei doamne si i-am spus ca vreau card. M-a intrebat de ce. I-am zis ca vreau sa fac transferuri usor. Am intrebat de comisioane. Apoi a inceput sa-mi ceara date de identitate. Doamna a cerut un numar de telefon al unui domn de la un coleg. Colegul i l-a dictat, ea a format.

Eu am crezut ca suna undeva sa afle daca mai am card la ei sau ceva de genul asta. Ce naiva sunt! Am asistat la o conversatie de tipul: “Buna, draga! Ce mai faci, tu? Si eu obosita, cum ma stii… dar in curand intru in concediu!” Si apoi i-a spus cati bani are in cont, cum e cursul euro, ceva de tipul asta. Dupa convorbire am intrebat: “Era absolut necesar sa dati acest telefon acum?”

Iritata vizibil, doamna a raspuns “Da! Era un client!”. Am raspuns: “Inteleg”. Apoi a continuat ea: “Cand veniti la banca trebuie sa aveti timp!” Sa nu mori de ras?

Am raspuns: “Am timp, am si rabdare, dar si eu sunt un client si a trebuit sa astept”. Si ce raspunde doamna?? Culmea tupeului: “Nu sunteti client INCA. Veti fi!”

Am raspuns: “Sau poate nu o sa fiu”.

A tacut o vreme si a completat date pe computer. M-a intrebat la un moment dat cu cat o sa alimentez prima data cardul. Am raspuns ca nu stiu. A intrebat din nou:

“Puteti sa estimati?”
“Nu”
“Unul, doua, trei, cinci milioane?”
“Nu inteleg: nu aveti casuta pentru ‘nu stiu’? Trebuie bifat ceva, e obligatoriu?”
“Da, trebuie completat!”
“Atunci scrieti un milion, dar nu stiu, asta e adevarul!”

Am plecat de acolo dupa jumatate de ora ca sa aflu ca primesc pin-ul prin posta si ridic cardul de la ei. Am plecat dupa o jumatate de ora in care a trebuit sa ascult planurile de vacanta ale unei necunoscute si sa-i inghit si replicile acide, desi ea se purtase ca la piata.

In plus, in timp ce imi dictam numarul de telefon, veniturile lunare, adresa de mail, o alta domnisoara statea fix in ceafa mea, in picioare, asteptand sa discute cu minunata si amabila doamna de la ING. Mirobolant.

Lucrez cu BRD pentru serviciu, cu Raiffeisen, BancPost si BCR – si nicaieri nu am mai fost tratata in acest hal.

Mi-este greata cand trebuie NEAPARAT sa am de-a face cu bancile. Si credeam ca SelfBanking e solutia. Dar de fapt…

I banked myself!

later edit: azi, vineri 14 iunie 2006, am primit raspuns la mailul trimis la serviciul clienti de le ING [trimisesem link la acest post]. Si-au cerut scuze si au promis sa ma razbune, iata:

“Dorim sa ne cerem scuze pentru orice inconvenient creat in momentul deschiderii contului curent Cont’ROL in ING Office Romana. Va asiguram de faptul ca ING Bank acorda atentia cuvenita aspectelor semnalate de dumneavoastra si va aplica masurile ce se impun pentru ca acest gen de situatie sa nu se repete in viitor.”

Share

Ieri la ora 4.

- “Stai, fa!”

Cineva se auzea la cativa metri in spatele meu strigand dupa mine. M-am intors: era un tigan dubios. Piata George Cosbuc mi s-a parut intotdeauna un loc periculos. Mergeam in pas grabit, mi-era frig, fularul imi acoperea si gura si nasul si imi indesasem caciula atat de adanc pe cap incat abia mai vedeam.

-”Stai, fa, un pic, n-auzi?!”

Sperasem sa ma lase in pace, grabisem pasul. Simteam ca ma urmareste inca. Mi s-a facut frica. Ma tineam bine de geanta si anticipam pierderile: cat dureaza sa imi refac actele?, bani nu prea aveam la mine, telefeonul – ar fi fost a treia oara cand mi se fura.

- “Tine-o, ma, pe fata aia!”, incepuse tiganul sa strige la un alt tigan pe langa care tocmai treceam eu privind in pamant.

M-am bucurat pentru ca cel de-al doilea tigan l-a ignorat.

- “Faaaa, n-auzi?!”

A mai strigat o singura data si a inceput sa alerge spre mine. Imi inclestasem mana pe geanta. Am respirat adanc, m-am oprit si m-am intors. Tocmai atunci el ajusese in dreptul meu. Avea vreo 30 de ani si purta haine murdare si rupte. Mirosea a birt.

- “Ti-a cazut asta.”

Mi-a intins mana murdara. Tinea bratara mea. Brata mea Swatch primita impreuna cu un inel de Sfantul Mihail si Gavril.

Imi venea sa plang. Nu puteam sa scot un cuvant. Ma tot uitam in ochii lui. Pana la urma am putut sa spun ceva, vocea imi tremura.

- “Va multumesc. Va multumesc mult, mult de tot.”

Mi-a dat bratara. A plecat.

Share

M-a intrebat cineva la o bere, vizibil rautacios, cand a fost ultima data cand am facut sex. Pentru ca fiecare aude si intelege ce vrea, in loc sa asculte de multe ori, eu am inteles “cand a fost prima data” si am picat pe ganduri. Dupa o vreme am raspuns: “Acum vreo cinci ani, pe vremea asta…”

Au urmat rasete.”Ultima data?! Acum cinci ani?! Ahahaha.” Eu am zis “Nu, credeam ca e vorba de prima data…

Oricum, al urma urmei, si ce daca ar fi fost acum 5 ani, 5 luni sau 5 ore?

De ce sa fie asta o rusine?

(Este alegerea noastra sa ne culcam sau nu cu cineva, ocazii sunt destule, nu? Bine, pentru cei mai fericiti dintre noi sunt destule. Daca nu suntem in extrema “se sperie lumea cand ies pe strada”, cel mai probabil avem ocazia sa dam curs sau sa refuzam ocazii de a fi intimi cu diverse persoane.)

In viata mea nu am inteles de ce trebuie sa-ti fie rusine cu propriul stil de viata. Sau cu gusturile tale. Sau cu problemele tale. Nu ca ar trebui trambitate, dar nici sa-ti fie rusine.

In adolescenta performantele sexuale erau intr-adevar un indice al popularitatii tale, macar pentru cei tampitei – de obicei de sex masculin -, dar la varsta asta este o chestiune personala si o alegere personala, in nici un caz un indice de performanta sociala. Asta daca nu esti pornostar si lipsa sexului inseamna ca profesional ar trebui sa te reprofilezi. M-am intins cam mult cu discutia despre sex, de fapt putem vorbi despre orice tabu…
Am fost rugata sa scriu despre Campania Adevar sau Provocare a lui Danone.

Si cred ca am gasit aici o situatie despre care ne e rusine: iaurtul asta Activia este bun pentru ca te scapa de balonari si ajuta la digestie. Iar digestia este un lucru de care de cele mai multe ori ne este rusine sau despre care nu vorbim, nu ? Si atunci cum te duci pe site sa scrii despre experienta ta cu Activia ? Sau cum alegi sa povestesti si altora despre beneficiile acestui aliment ? De pe site pare mai simplu pentru ca evident poti sa o faci elegant din spatele unui nick, nu ? Ei bine am vazut pe site si persoane care nu au nici un fel de problema sa vorbeasca despre asta si sa isi puna si numele reale. Go girls!

In Franta am ramas uimita sa vad ca oamenii aveau acasa, la baie, rafturi cu reviste si carti. Mi-a placut foarte mult. Oamenii acceptau senini faptul ca petreceau acolo o parte din zi. Realist!

Sa revenim la realitate (reality check, vorba americanului). Da, femeile se epileaza, oamenii au o respiratie ingrozitoare dimineata, ne dor picioarele uneori, facem burta de la bere, mergem la sala -unde transpiram! – ca sa slabim. Nu sunt lucruri de care sa ne fie rusine!

Rusinos e sa nu te speli, desi transpiri. Rusinos este sa nu faci sport, sa nu ai ai grija de tine, sa ajungi un hipopotam. Rusinos este sa te scobesti in dinti pe strada, nu sa te speli pe dinti acasa.

Rusinos este ca arunci hartii pe strada, nu ca produci gunoi desfacand o mandarina.

Cat despre sex, nu e rusinos ca faci sau nu faci. Sau ca vorbesti despre asta. Sau orice alt tabu. Rusinos e sa judeci oamenii in functie de asta.

Share

Lume, lume, concurs! Nu va inghesuiti ca spargeti vitrina!

Persoana care va lasa cele mai multe comentarii pe blogul meu in perioada 25 martie – 25 aprilie va castiga o geanta Mamba Sling de la Booq!

Daca va mai amintiti, am scris anul trecut despre o geanta din aceea, primita de la Booq pentru o “testare”. Scriam ca, pentru o fata cu gabaritul meu, e destul de incomod sa cari laptopul de colo-colo, chiar daca geanta e frumoasa si rezistenta. Asa ca i-am facut cadou acea geanta lui Monsoux, el o apreciaza la adevarata valoare si o foloseste la potential maxim.

Acum Booq da un astfel de premiu celui mai activ comentator in concursul “Fii comentator!” Mie imi place ideea: se lasa cu premii, iar eu nu trebuie sa fac nimic! Mai multe bloguri deruleaza acest concurs dragut.

M-am inspirat de la Alex si mentionez urmatoarele reguli pentru concurs:

1.voi lua in considerare comentariile cu sens, logica, referitoare la subiectul postului

2. nu voi numara comentariile lasate in mod nejustificat de mai multe ori sau in mai multe “episoade” (de exemplu, o fraza lasata in 3 comentarii succesive)

3. voi verifica dupa nick, email si IP daca o persoana incearca sa simuleze o conversatie pentru a justifica mai multe comentarii.

Voi anunta castigatorul dupa 25 aprilie (sper chiar pe 26, dar daca intarzii un pic, iertati-ma!)

Fie ca cel mai activ sa castige!

PS: geanta chiar e misto de tot.

Update: Am numit castigatorul aici. Carmen a raspuns la email, geanta e in drum spre ea.

Share

Am participat azi la dezbaterea “Realitatea noastra, realitatea lor” la FJSC.

Stiam de eveniment de la Toni Momoc, imi povestise despre asta cand ne-am intalnit intamplator la o petrecere saptamana trecuta. N-as fi ajuns insa la dezbatere daca nu ma suna Zoso azi la 14:30: “Vii la FJSC?” – “Azi e?! Ne intalnim in 10 minute!”

Ca la toate dezbaterile de la FJSC s-au spus si lucruri interesante si clisee. S-a vorbit despre noile mijloace de comunicare in masa, despre noile moduri de consum media si, cum altfel?, despre cat de slab pregatiti sunt si cat de mari au pretentiile tinerii absolventi ai facultatii.

Stiti ce mult imi place sa discut despre jurnalisti? Mult, mult. De-ajung sa regret ca nu profesez si eu, ca am renuntat la asta pentru o meserie ce pare mai putin palpitanta (adica scriu si eu, dar nu fac investigatie!). Noroc ca-mi trece repede regretul! ) Fac exact ce-mi doresc! Vis si paradis. Si nici nu am probleme ca cele pe care le voi enumera mai jos.

Am incercat si eu sa spun ceva acolo, la realitatea lor, dar vaaaaai, ce m-am emotionat. Mi-a tremurat mult vocea si m-am balbait. Uitasem ca sunt emotiva. Adevarul este ca si Robert Turcescu se uita foarte urat, cine nu s-ar pierde cu firea?

Apropo de ofurile impartasite la dezbatere, eu ii compatimesc pe marii realizatori de televiziune care nu isi gasesc oameni ideali pentru posturile vacante cat ai zice “lavaliera”. Poate voi ajunge si eu in locul lor candva. Ii compatimesc si pe studentii care se framanta intre a alege o specializare sau alta, am trecut si eu prin asta. Dar cel mai si cel mai tare ma roade situatia tinerilor absolventi. Ca pe la faza aceea ma aflu. Din fericire, am un loc de munca foarte misto acum, dar am avut si eu experiente neplacute cat am fost studenta, iar colegii mei de generatie imi povestesc lucruri demne de Familia Adam’s in ceea ce priveste relatia cu angajatorii.

Val Valcu a povestit despre alegerile pe care le facem in cariera. Spunea ca a incercat sa o ajute pe o tanara foarte talentata. Dar, “pentru numai un milion in plus la salariu si un computer pe birou, a plecat la alt ziar. Ar fi putut avea o cariera minunata, dar a ales altceva.”

Aici am vrut eu sa intervin. Si poate voi fi mai coerenta si mai convingatoare in scris.

Cred ca pana sa vorbim de profesionisti – de editori, regizori de platou, producatori sau chiar sunetisti exceptionali – trebuie ca tinerii absolventi sa fie tratati ca angajati cu responsabilitati si nu ca niste cazuri sociale – adica li se face o favoare ca sunt primiti in minunatul sediu desi sunt niste idioti agramati fara surse si sa zica mersi ca nu li se si cer bani, cum adica sa si ceara?!

Din experienta mea de studenta cu dorinta arzatoare de a munci si de a invata (pana in iunie am fost studenta) stiu ca tehnica cea mai raspandita de recrutare de personal in institutiile media din Bucuresti este “descurajarea incepatorului”.

• Perioadele de proba nu sunt platite (cei care conving prin abilitati si cultura generala ajung astfel in alte industrii, nu stau sa faca voluntariat). Eu am lucrat astfel pe gratis luni bune, fara sa vreau. Ca si cum munca unui incepator nu ar merita bani (newsflash: si un tanar de 20 de ani e tot angajat, chiar daca are vechime doar o luna).Desi Val Valcu in discurs incerca sa spuna ca nu banii trebuie sa te motiveze, ca de fapt salariul e ultima problema care ar trebui sa te preocupe cand te angajezi, mie asta mi se pare o imensa ipocrizie si nu doresc nimanui sa ajunga precum unii colegi de generatie ai mei – adica sa se intrebe cum naibii isi platesc chiriile pentru ca nu sunt platiti desi se duc la serviciu 10 ore pe zi, in fiecare zi, dupa ce au terminat o facultate. Se numeste umilinta, aia e. Si nu-ti platesti facturile cu ea.Si am alergie la povestile de tip “eu cand am inceput lucram pe 2 lei”. Asta nu e un exemplu pozitiv. Si nu ar trebui sa fie prezentate astfel de situatii ca modele de urmat. Si eu am povestiri horror de genul “in 1994 am fost in tabara si nu am mancat 3 zile!!”, dar nu as indemna nici un copil care se plange de foame sa indure cu stoicism pentru ca stiu eu ca se poate…Plus ca, lucrurile s-au schimbat, chiria in 1993 nu era dublul salariului minim pe economie!
• Contractele – cand sau daca se semneaza – nu acopera de obicei remuneratia totala – esti deci partial platit la negru,
• Asigurari nu prea se acopera prin contract. Sanatate? Asta iti uram! )
• Traininguri se tin foarte rar. Desi orice companie care se respecta ar trebui sa aiba o perioada de acomodare pentru un nou angajat, nu doar insititutiile media – si asta nu e o favoare, ci o necesitate (departamentul de resurse umane ar trebui sa faca un tur al institutiei, sa dea explicatii despre sistemul de lucru si raspunsuri la intrebari) – de obicei se aplica tehnica “invata sa inoate daca il arunci in apa”. Te prinzi tu pe parcurs, ma dai cu capul, mai gresesti, te mai iau la misto aia mai vechi si pana la urma intelegi care-i miscarea si curand incepi sa terorizezi si tu un coleg si mai nou.
• Nu numai ca nu au rabdare sa te invete lucruri, dar au si angajatorii pretentii caraghioase. Minunata mi se pare dorinta angajatorilor ca tinerii absolventi de jurnalism sa vina cu surse. Extraordinar. Sa bata la usa absolventul si sa zica: “Eu as vrea sa lucrez pe Parlament si am deja relatii in toate grupurile parlamentare, Hrebe imi raspunde la telefon si daca-l sun la 2 noaptea!” Realist? Nu! Pai, hai sa fim corecti, in cat timp au ajuns sa aiba surse jurnalistii buni de azi? Sutu s-a nascut cu agenda plina de numere de telefon? Nu! Sau zi-ne, tu, Cristi, cat ai muncit pana sa ai sursele de azi? Din cate stiu eu, jurnalistii incep cu o solida cultura generala, spirit de observatie si curiozitate. Asa ca nu inteleg de ce se plange Robert Turcescu de faptul ca noi, astia mici, nu stim sa citim prompterul, sa lucram cu tot felul de aparate si nu avem surse pe domeniul X. Pai, cine stia lucrurile astea la primul sau job? Poate chiar Robert Turcescu, mea culpa atunci.
  De fapt, asa e in toate profesiile. Nu stiu cati ASE-isti sunt capabili sa faca o analiza financiara cand au diploma cu cerneala inca umeda, cati politehnisti… de fapt prea putini termina facultatea asta, sa iau alt exemplu… ) Cati absolventi de sociologie pot practica de-adevaratelea meseria cand abia au terminat studiile?Teoria nu inlocuieste practica, dar o completeaza. Asa cum nici planningul familial nu inlocuieste sexul, dar e tare bine sa stii ce si cum inainte sa te apuci de treaba. Adica in facultate faci carte, mai putin teren. Dar macar stii care e situatia.
  De-aia zic ca tinerii absolventi nu au surse si nici nu stiu tot felul de lucruri (pe care colegii lor cu experienta le-au invatat tot la serviciu oricum) dar trebuie evaluati dupa alte criterii (potentialul de a invata anumite lucruri bazandu-se pe cunostintele teoretice acumulate in scoala, talent, fler, poate chiar aduranta!) si respectati ca angajati.

Stiu ca sunt multe locuri in care tinerii sunt tratati corect. Asa cum sunt si tineri absolventi idioti care nu ar vedea o oportunitate nici daca i-ar plesni peste ochi. Dar eu vorbesc despre alte situatii. Din pacate, despre cele cu care se confrunta acum prieteni de-ai mei.

update 1: Am pus un “1″ pentru ca ma gandesc ca voi mai face completari, dupa cum imi aduc aminte ce s-a mai discutat

Un lucru foarte important spus de Robert Turcescu a fost ca se asteapta ca tinerii absolventi sa se laude cu mai mult decat o diploma. Sunt absolut de acord: facultatea nu e scoala primara. Nu e suficienta prezenta la cursuri si trecerea examenelor. De fapt, asta e minumul pe care il poate face un student. Important e studiul individual, spiritul de initiativa. Pe mine m-a ajutat pana acum faptul ca am putut prezenta proiecte personale: texte scrise de mine in afara scolii, voluntariat in ONG-uri, rezultate la concursuri, chiar si acest blog. Foarte rar m-a intrebat cineva ce facultate am facut si niciodata ce note am luat.

update 2:  Oameni prosti gasim cu tot felul de diplome. Stiu de la prieteni ca daca dai un anunt de angajare, indiferent de domeniu, vei primi CV-uri de la o multime de cretini. In Jurnalism e exact la fel. Curba lui Gauss. Multi veniti, putini alesi. Sau angajati. Asta nu inseamna ca daca angajezi totusi un tanar trebuie sa-l tratezi altfel decat pe orice alt om din echipa doar pentru ca a fost “raul cel mai mic”. Nu-l angaja daca e fara speranta. Dar daca il iei, ia-l. El are aceleasi drepturi ca si ceilalti colegi ai sai, chiar daca mai are de invatat. Codul muncii ii da aceleasi drepturi. Adica un salariu (oricat de mic!), contract, asigurari…
Faptul ca iti bat la usa tot felul de dobitoci nu-ti da dreptul sa tratezi toti tinerii absolventi ca pe “cazuri sociale”, cum spuneam.

Share

Ce m-am enervat cand am gasit un site de referate.  Referate despre orice: despre istorie, arta, matematica, fizica, chimie, literatura.

Eu cred ca cei care fac asemenea site-uri vor arde in iad. ))))) Cred ca fac un deserviciu atat de mare celor care le copiaza, ca toata energia asta negativa se revarsa asupra serverelor si intr-o zi o sa ia foc un condensator! Probabil asa a ars si Bamboo de doua ori din temelii.

Si nu cred ca astfel de afaceri ar trebui sa nu existe, in nici un caz. Sunt (destul de) liberala. Dar sper ca cei care le fac stiu riscurile la care se supun, respectiv baaaad karma.

Ce nasol e sa plagiezi o lucrare in care trebuie sa-ti spui parerea! Si nu oricand, ci in perioada in care esti elev, cand ar trebui sa inveti sa iti exprimi parererile, sa iti formezi putin stil de scriitura.

Capacitatea de a scrie, de a argumenta e ca un muschi – trebuie incordat ca sa dezvolte, trebuie fortat putin. Altfel se atrofiaza. Si nu ma refer la a scrie romane, ci la a-ti expune propriile idei in cateva pagini. In zilele noastre, am vazut chiar eu, e rar intalnita capacitatea asta la oameni.

Nu-si dau seama elevii. Si daca-si dau seama… E ca si cum ai putea sa traversezi ilegal, dar foarte rapid sau sa ocolesti mult pana la trecerea de pietoni. E atat de greu sa nu traversezi ilegal. Nu e imposibil, dar avand aceste variante, putini vor alege varianta moral corecta si cu efecte benefice pe termen lung. Mai ales in conditiile in care e foarte putin probabil sa fii prins.

Ce misto trebuie sa fie la scolile unde exista programele alea de depistat plagiatul! Am auzit despre asa ceva. Foarte tare! Descurajeaza practica si ii avantajeaza pe aia care chiar muncesc pentru studiul lor.

(Fie vorba intre noi am auzit ca o asistenta de la FJSC a cautat pe google fraze din referatele unor studenti de anul intai sau al doilea si au luat aia 1 pe linie pentru ca plagiasera! Asta da lectie de viata! Sa nu le plangem de mila, au avut ocazia sa-si refaca tema in mod original pentru a intra in examen, dar cu o nota mica si binemeritata in seminar. E un zvon insa, vreau sa precizez, nu stiu daca asa s-a intamplat. Insa pare atat de credibil!)

Si nu pledez impotriva plagierii in general. Adica ba da , dar o vad mult mai periculoasa cand e facuta de elevi si studenti. Pentru ca in perioada aia trebuie sa inveti sa argumentezi sau sa prezinti orice de pe lumea asta, in cuvintele tale, in cateva pagini. Este elementar. Si daca nu facem asta constant, uitam cum se face sau nu invatam niciodata. Ramanem cu un imens handicap.

Nu mai stim sa scriem, sa argumentam. Nu stim sa mai scriem mai mult de o pagina. Asta e adevarul. Ne obisnuim asa. Horror! Asta se intampla daca plagiezi sau daca nu exersezi destul.
Eu in liceu nu cred ca am scris mai mult de 4 pagini la vreo tema sau lucrare. Ajunsa in clasa a XII-a mi-a fost ingrozitor de greu sa scriu 25 de pagini pentru atestatul de limba engleza. O argumentare de 25 de pagini. Nu ar trebui sa fie un capat de tara pentru un elev care termina 12 clase. Am transpirat si am corectat la alea 25 de pagini de parca erau 250.

Acelasi sentiment am avut acum, la licenta. Mi-au ruginit falangele. In ultimii patru ani nu am scris mai mult de 5-10 pagini la o lucrare.

Sa scriu vreo 75 de pagini (cat mi-a iesit lucrarea) a fost inspaimantator. Nu stiam de unde sa apuc. Rezolvasem introducerea in 2 pagini, desi trebuia sa aiba macar 10. Nu stiam sa argumentez pe larg. M-am chinuit o zi intreaga sa scriu alea 10 pagini, de parca erau 1000. Mi-a ruginit creierul.

Am reusit sa o scot la capat. Dar mi-am dat seama ce usor mi-ar fi fost acum daca as fi scris lunar o lucrare de 20 de pagini pe parcursul facultatii. Adica ar fi fost mult de scris, dar, vorba aia, “student” vine de la “studiu” nu de la “stat degeaba”!

Share

Nu mai suport sa ma spal cu apa rece, sa mi se fure facturile din cutia postala, sa imi gasesc masina zgariata, sa ma trezeasca zilnic bormasinile vecinilor (cate gauri poa’ sa dea?!??!), sa nu pot intra in ghena din cauza gunoaielor abandonate de altii pe podea, sa aud sute de claxoane, sa fiu urmarita sau amenintata, sa nu aiba nimeni sa-mi dea restul, sa nu am unde parca!!!

Totul a pornit de la faptul ca nu am apa calda de cand m-am intors in Bucuresti. In seara asta imi vine sa ucid robinetul cu o penseta.

Share

Cum o fi sa te cheme Briceag Ion si sa fii ginecolog? ))) Ahahahahahahaha.

ps: Si pe randul al patrulea e un nume interesant: Luis Mendez. (Nu suna a latin-lover care si-a dedicat experienta acumulata de-a lungul vremii cu doamne si domnisoare in folosul omenirii, facandu-se medic specialist?)

pps: Hay, doctor, me duele el corazon! )) I’m laughing my ass off here. )))

***

Campania Blogvertising. Linkul zilei:      Carduri memorie

Share