Andressa

Cine vrea un telefon HTC Chacha cadou sa ridice mana si sa lase un comentariu!

Saptamana asta am primit un HTC Chacha pentru a-l intoarce pe toate partile (pentru ca m-am descurcat la testarea HTC Sensation atat de bine, sunt sigura!) si am mai primit unul pe care trebuie sa il dau ca premiu unuia dintre voi. Daca as putea, v-as da cate unul fiecaruia, you know I love you all, dar am doar unul, asa straduiti-va sa-l castigati!

Intai si intai as vrea sa va spun ca telefonul a fost lansat de Orange si poate fi cumparat la un pret foarte bun (49e) cu abonament la portocala.

Este o jucarie ideala pentru social-freaks pentru ca are un buton de Facebook, astfel incat orice postare devine foarte rapida. Are de asemenea o camera foto de 5 MP si tastatura qwerty, ceea ce este o usurare pentru cei care scriu zeci de mailuri si de sms-uri in fiecare zi (me, me, me!). Ecranul este tactil (touchscreen, mai pe romaneste) si, in ansamblu, telefonul arata foarte tineresc. Va mai spun dupa ce-l folosesc ce puncte tari si puncte slabe are.

Daca deja va face cu ochiul si il vreti de la mine, iata ce trebuie sa faceti: lasati-mi un comentariu pana pe 7 iulie cu raspunsul la intrebarea: “Care au fost situatiile cele mai neasteptate in care ai postat pe Facebook sau in care ai avut nevoie de acces rapid la Facebook?” Comentariul care imi place cel mai mult va fi premiat pe 7 iulie, deci incercati sa ma vrajiti, sa ma faceti sa rad sau sa plang. Orice ar fi, impresionati-ma! Bafta, dragii mei cititori! :-*

Share

Chiar nu mai exista barbati singuri pe lumea asta?! Si daca mai exista, unde se ascund, oameni buni?

Am o prietena, n-o sa-i dau numele ca sa n-o umilesc public, (si, da, stiu ca multe povesti jenante despre sine sunt spuse la persoana a treia, dar acum jur ca nu e cazul!) pe care vreau s-o cuplez cu cineva. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca poti sa fii si Angelina Jolie: daca lucrezi mult, de dimineata pana seara, iar cand iesi in oras te vezi numai cu prieteni vechi deja organizati doi cate doi, nu ai cum sa il cunosti pe Brad Pitt.

Unde sa isi gaseasca prietena mea (frumoasa, desteapta, amuzanta si interesanta, jur pe rosu!) deci un tip? La serviciu – nici vorba! Doar nu e masochista! Mai raman optiunile: pe strada si la coada la supermarket. Niciuna din variante nu e realista. Cand un strain intra in vorba cu tine in astfel de locuri si-ti mai si declara ca esti frumoasa si te-ar lua la el acasa, te uiti dupa un bodyguard sa-l chemi in ajutor, in niciun caz nu cauti un pix ca sa-i scrii numarul de telefon pe palma.

Sursa poza: perfecte.ro

Asadar, cum procedam?

Unde sunt tipii aia singuri, fara cazier si probleme de comportament grave? Daca-mi spuneti ca toti isi asteapta sufletul pereche pe Facebook va strang de gat. Eu vreau un candidat in carne si oase, sa vad si eu daca are privirea inteligenta si hainele curate: primele semne ca este un om decent. Vreau sa aflu daca poate purta o conversatie si daca nu unelteste impotrive vreunei foste iubite care de la despartirea de el s-a si maritat si a facut si 3 copii, dar pe care el nu poate sa o uite si basta.

Vreau barbati normali care cauta o femeie normala. In zilele noastre, la varsta nastra, unde sunt ei???

PS: Cupid, fuck you wherever you are!

PPS: cine vrea sa intre in legatura cu prietena mea, sa imi scrie un email

Share

Daca Traian Basescu ii lua telefonul jurnalistei inainte sa fi apucat sa votez, nici nu mai calcam prin vreo sectie de votare. Nu ca ar fi avut vreo legatura suspendarea cu situatia cu jurnalista, insa era o buna ocazie sa imi manifest dezaprobarea fata de gest.

Injuratura lui Basescu nu imi aminteste de “Mai, animalule” a lui Iliescu, ce-i grav e ca-mi aminteste de lantul peste picioare primit de cameramanul ce filma golani pe stadion. Acelasi “Nu mai mai filma, bah!”, acelasi “Nu crezi ca e de-ajuns?”.

Cum este posibil ca presedintele sa-i confiste telefonul unei persoane, indiferent de situatie? Indiferent de insistenta jurnalistei, de intrebari, de orice, gestul e incalificabil.
Cum este posibil sa-i spuna “pasarica”? Presedintele tarii noastre asa vorbeste?! E prea tarziu sa-mi retrag votul? Nu imi puteam imagina cat este de mitocan. Singurele persoane de care imi aduce aminte acest limbaj sunt Becali si Vadim.

Cum este posibil sa injure asa presedintele tarii? Macar daca o trimitea in, ma scuzati, a ma-sii. As fi putut sa inteleg. Putea sa o numeasca si oaie sau vaca. Ar fi fost nesimtit. Dar injuratura “tiganca imputita” dezvaluie atat de multe prejudecati si o gandire de xenofob de acum doua secole, incat ma sperie ingrozitor figura lui Basescu acum. E un monstru.

Si nu SPP-istii sunt de vina ca nu au sters conversatia din memoria telefonului. Lor vreau sa le multumesc pentru ca ne-au dat ocazia sa aflam, fara intermediari, ce ii poate pielea presedintelui reconfirmat in functie. Auzisem eu de rau de Basescu, nu stiam cat sa cred, multe lucruri erau parca interpretabile, dar atitudinea fata de jurnalista si vorbele lui spun foarte multe lucruri. Lucruri oribile. Si nu ca nu trebuia sa spuna asa ceva, nu ar trebui nici sa gandeasca. Cum sa aiba in vocabular asemenea expresii un presedinte de tara?

Diferenta dintre Basescu, Becali, Vadim si Geoana (sa nu uitam de discursul prostanacului cu deseul toxic ce trebuie incinerat, pus in cosciug sau ingropat) este extrem de mica, din pacate.

Sunt de acord cu Catalin Tolontan, singura modalitate de a indrepta macar partial greseala, ar fi pentru Basescu sa-i ceara scuze personal jurnalistei la locul de munca si, tot personal, sa discute cu reprezentanti ai ONG-urilor care promoveaza respectarea drepturilor comunitatii rrome. Dar nu va face asta. Este prea orgolios si las. De altfel, numai un las injura cand crede ca nu este auzit.

Si Basescu a promis ca in ultima sambata a fiecarei a treia luni din an, va tine un discurs in Piata Universitatii. Voiam sa ma duc cu un banner pe care sa scrie “vot uninominal si parlament unicameral”, dar acum cred ca mai potrivit ar fi un banner cu “nu ti-e rusine?”.

Nu stiu daca boicotul de joi ajuta la ceva. La urma urmei, nu breasla jurnalistilor trebuie sa-si arate solidaritatea cu Andreea Pana, ci toti cetatenii romani. Toti ar trebui sa-l boicotam. Eu l-am taiat de pe toate listele.

update: acum – 23.05.2007 ora 22:15 – va invit sa urmariti dezbaterea de pe Realitatea TV pe acest subiect. Moderator – Robert Turcescu, invitati – Mircea Toma si Dragos Bucurenci.

Share

Tocmai am vazut la stirile de pe Prima cum primarul sectorului 2, Ontanu, a stins o tigara in palma unei angajate REBU de la salubritate

Nemultumit de mizeria din parcuri, Ontanu i-a aliniat pe maturatori si pe jandarmi si le-a facut morala. Cand a vazut-o fumand, in loc sa mature, pe o angajata REBU de la salubritate, i-a cerut sa deschida palma, sa puna tigara in palma, cu capatul aprins pe piele. Apoi i-a strans mana, facand-o pumn, cu tigara in palma. A intrabat-o daca o arde si i-a zis ca asa ii trebuie daca fumeaza in loc sa munceasca. “La munca!”

Inca nu mi-am revenit.

ps: culmea e ca stirea punea accentul pe curatenia din parc si nu pe gestul de stapan pe plantatie cu sclavi al lui Ontanu.

cop a pus filmuletul pe youtube.

Share

Accept un site oribil.

Accept cozi interminabile.

Accept angajati nepoliticosi.

Accept sa ma ia la per tu de cate ori ma duc desi nu am impins tramvaie impreuna.

Accept un sediu decorat ca o sufragerie in care ma simt ca un musafir neinvitat. Si incaltat!

Dar nu accept sa o enerveze pe mama!! Grrrrrrr!

Acum jumatate de ora a intrat mama pe usa cu o falca in cer si una in pamant. Cei de la Raiffeisen Bank au reusit sa o scoata din sarite. Sa va povestesc ce mi-a povestit.

A asteptat cuminte sa-i vina randul la un birou. Cand in sfarsit s-a asezat in fata angajatei, domnisoara i-a spus ca-si ia pauza de masa.
“Pai, cum, in acest moment?”, a intrebat nedumerita mi madre. “Nu se poate dupa ce plec? Nu e deloc aglomerat, dupa mine nu e nimeni, va puteti lua pauza.”

Dar angajata Raiffeisen nu a cedat: “Pentru mine este o prioritate sa iau masa”.

Si a lasat-o pe mama timp de 40 de minute sa astepte. In paralel mai lucra o persoana, dar era ocupata cu un alt client.

Desi mama s-a enervat si i-a cerut angajatei numele ca sa faca o plangere, ea a refuzat sa se prezinte! Iar colega ei, cea care lucra in paralel, a spus ca o scolarita timida “Mai bine o intrebati pe ea, eu nu ma bag!”

Doar nu am vrea sa piarda premiul de popularitate printre angajati, nu? Sa o strige lumea “paracioasa”! Hihi. Cine ii angajeaza pe acesti oameni???

Departamantul de resurse umane de la Raiffeisen Bank este condus de blonda de la drept? “Hihihi, fata, eu zic sa mananci la fiecare doua ore cate un morcov si un biscuite, da-i naibii de clienti, tu! Lasa-i sa astepte, ca doar nu vei alege clientul in defavoarea tenului si a siluetei tale, draga!”

Nu au pauza de masa. Angajatii acestei banci nu au pauza de masa. Si eu, clientul lor, sunt Mama Ranitilor? Ar trebui sa le aduc sandvisuri in staniol?! Manca-i-ar mama pe ei de flamanzi si neapreciati de sef! Te acopar eu, duduie, mergi linistita si mananca, eu o sa stau si o sa pazesc biroul tau o ora! Not!!!

Sa faca plangere, sa ceara pauza de masa, sa inchida banca pentru o jumatate de ora pe zi, sa se descurce!! Do I look like I care? Adica lor le pasa de faptul ca eu ma grabesc? Atunci de ce sa-mi pese mie de fitele lor?

Si altii mai sunt angajati opt ore pe zi si nu intorc spatele clientilor cand li se face foame sau ii apuca pandaliile. Si mai mult decat atat, daca chiar au o problema, unii reusesc sa dea raspunsuri politicoase, sunt capabili sa-si ceara scuze cand te fac sa astepti. Ce replica, domnule! “Pentru mine este o prioritate sa iau masa”, se vede ca Raiffeisen investeste in traininguri! Iar atitudinea colegei aceleia demonstreaza ca si team-building-urile functioneaza. “Nu da nume!”

Mda. “Ce viata grea, fata! Lucrez incontinuu de azi de la 10 si e ora 3! Nu trebuia sa fac facultate, stiam eu ca e o greseala!”

Sa nu uit sa precizez: sucursala Raiffeisen careia si Posta Romana ii da clasa la capitolul Relatii cu Clientii este Iancului.

Si, vorba mamei, unii vor zice: “Schimba banca daca nu-ti convine!”. Dar eu consider ca deja platesc o banca pentru anumite servicii in momentul in care am cont acolo. Platesc inclusiv pentru a mi se cere scuze cand sunt lasata sa astept 40 de minute desi e banca goala. Si pentru episodul de maxima nesimtire de astazi: vreau banii inapoi!

ps: Si astept si scuze la mama at andressa punct ro.

Share

Pe 4 mai.

Mi-as dori sa primesc masaj. Daca se poate, de la Adrien Brody. Dar cum nu se poate sa le am pe toate, macar sa vina Adrien Brody in vizita. Ma multumesc si fara masaj.

Share

Ma uit cu placere la Apropo TV.

Cred ca de doua ori l-am vazut invitat pe un anume “Keo” , fiind prezentat ca “Vedeta Pop”.

Acest Robbie-Williams-wannabe este brunet, are tepi si sacou-hanorac. A scos pana acum 2 single-uri, dupa cunostintele mele, amandoua bucurandu-se de un rasunator esec. Din familia “fac muzica pentru ca am bani”, var spiritual cu dra aceea bruneta de care radeau Cassa Loco pentru ca are taticu’ bani si ea nu are voce si ruda prin alianta cu Fizz-cel-cu-groapa-de-gunoi-ecologica-si-multe-domnisoare-in-lenjerie-intima-in-videoclipuri, Keo este un exemplar tipic al speciei “vedeta de carton”. Nu spune nimic, nu face nimic, apare la televizor si se crede formator de opinii. Nici macar nu apare pe autobuze sau intr-un reality show pe Prima TV! E chiar zero!
Deoarece mama urmareste emisiuni de divertisment, am aflat ca in primul videoclip al lui Keo [botezat probabil Vasile sau Cornel, dar trecem peste superbul nume de scena], apare o domnisoara blonda urmarita printr-o parcare intunecoasa si ca marele cantaret a vazut-o intr-un bar si i-a placut atat de mult incat i-a propus sa apara in primul lui clip. Evident, fata a crezut ca incearca doar sa o agate [oare pentru ca nu avea fata de artist? sau i-a cantat ceva si ea a zis "daca tu esti cantaret eu sunt Madonna?"], dar vai! Nu incerca sa o agate! Chiar era cantaret, carcotasilor!

Aflam asta in emisiunea lui Teo. Acum a mai scos un videoclip, de pe acelasi album ce-nu-se-vinde-si-nu-se-va-vinde-niciodata-oricat-de-bogati-ar-fi-keo-si-parintii-lui. Pe aceeasi reteta, avem o fata frumoasa [pot sa jur ca e Cosmina Pasarin] machiata cu negru la ochi si Keo luandu-se in serios ca solist vocal.

Keo, don’t quit your day job!! Esti expresiv ca un robinet stricat! Si ce-i cu coregrafia aia?
La Apropo TV i se cere parerea de Vedeta Pop [serios] despre filmul Crash. Ce ne spune Keo? Ne deschide ochii!! Da, el ar vrea sa vada filmul pentru ca a fost filmat in Los Angeles, unde el a locuit si i-ar face placere sa revada strazile din “El.Ei” Wow, Keo, esti atat de convingator! Acum vreau si eu sa vad filmul pentru ca stiu ca tu ai locuit acolo! Si vreau sa-ti ascult si muzica insipida pentru ca inteleg ca esti pe piata pentru ca banii fac clipuri, nu talentul. Informatia pretioasa ca el a locuit la El.Ei. ii da lui Keo o aura de si mai mare artist ieftin. Pentru simplul motiv ca nu conteaza cat de umblat e el atata timp cat muzica lui e … trista.
Cine este Keo??

Ma scot din sarite astia care nu au nici voce, nici frumosi nu sunt, nici nu socheaza [macar Trident aveau ceva de aratat! ], nici nu au implanturi si nici nu joaca fotbal. Nici nu se culca cu Irinel si nici in telenovele nu apar. Keo nu are nimic. Nici in reviste de scandal nu cred ca apare daca nu plateste bine – cine sa vrea sa stie cu cine se vede el din moment ce nu stim cine e el??

Intrebat de Andi Moisescu in aceeasi emisiune daca vrea sa vada filmul Codul lui Da Vinci, aflam ca vrea sa-l vada, dar nu pentru ca a locuit la Vatican, asa cum probabil v-ati grabit sa presupuneti!, ci pentru ca i-a placut cartea la nebunie! Este si cult!

Keo – investeste in imobiliare!! Lasa-te de showbiz, lasa locul pentru fete cu decolteuri si multa personalitate Intelegeti voi…

Share

Azi am stat mult de vorba cu Minna, prietena mea finlandeza, despre depresii.

Ea este in tratament pentru ca acum multi ani a avut o imensa cadere. Eu, cu greu, am recunoscut azi, ca anul trecut, pe vremea asta, eram in depresie. Eu credeam ca asta e un cuvant prea tare, spuneam “tristete”, dar simptomele vorbesc de la sine. E inspaimantator sa spun asta. Mereu m-am gandit la persoanele cu astfel de probleme ca la “ceilalti”.

Vreau sa scriu despre asta pentru ca am senzatia ca pe unii i-ar ajuta sa citeasca despre etape. Si i-ar ajuta sa inteleaga ce se intampla cu ei.

Intai si intai, eram trista. Pentru orice persoana tristetea este o stare care vine si trece, in functie de motiv. Dar nu aveam motiv. Frustrari se aduna mereu, dar trec. Mi-era greu sa inteleg asta. Nu recunosteam ca nu stiu ce mi se intampla. Treptat, am inceput sa ma simt amortita, fara dorinta de a ma scula din pat, de a vorbi cu oameni, de a manca… dar nici asta nu voiam sa recunosc. Asa ca spuneam ca nu ma simt bine fizic, daca trebuia sa dau explicatii. Asta faceau toti cei cu probleme similare, dintre cei cu care am vorbit. Ascundeau faptul ca plangeau fara motiv. Simteau ca ii protejeaza pe ceilalti.

Desi in vacanta de Craciun, eram cu mama acasa, nu cred ca ea stia ce ciudat ma simt. Sau poate ca stia. Cu siguranta, postul asta i se va parea ciudat! Dar vreau sa recunosc! In starea asta de depresie, daca ii spunem asa, eram foarte ingrijorata si trista pentru motive pe care nu le puteam numi, dar le simteam. Ma simteam in doliu.

Ma prefaceam ca mi-e bine cand vorbeam cu alte persoane din nevoia de a-i proteja. S-ar fi ingrijorat prea tare daca ar fi stiut, imi spuneam. Pe de alta parte, atata timp cat nu stiau, eu aveam acest motiv de a ma scula din pat: sa pastrez impresia ca sunt bine. Daca ar fi stiut, as fi putut sa ma simt “eu” mereu. Nu m-as mai fi ridicat din pat. De ce sa o fac daca nu am pe cine pacali?

Aveam insa puterea de a ma preface. Ea a disparut incet. La un moment dat, in ideea ca nu trebuie sa stie lumea cum ma simt, am vrut sa ies, sa ma vad cu un prieten si mi-am dat seama ca nu pot. Ca sa dau cu ochii cu cineva era un efort insuportabil. Eram inca in vacanta si concediu, ca atare am fost o leguma intr-o perioada in care puteam sta in pat cat voiam.

Nu stiu cum, ba poate ca stiu, faptul ca a trebuit sa merg la birou si la facultate m-a retrezit la viata. Nu ca ar fi disparut complet starea, dar trebuia sa ma scol din pat. Spuneam ca poate stiu de ce, pentru ca e posibil sa ma fi agatat de faptul ca atunci cunoscusem pe cineva care parea sa ma inteleaga. Cum sa cunosc daca stateam numai in casa? Pe net, bineinteles. M-am autosugestionat si a mers. Am putut sa-mi continuu viata.

Si acum ma simt bine. Ma simt zdruncinata uneori. Cum spunea Minna, ca un soricel care nu-si mai gaseste gaura in perete (vezi Tom si Jerry) si intra in panica: “Where’s my hole? Where’s my hole???” , dar incerc sa constientizez starile astea, sa le traiesc si sa le analizez. Fac pate din mine.

Ma bucur ca am gasit cumva resursele in mine, ca nu iau medicamente, ca ma simt bine. Ca inca ma cunosc pe mine insami. Si sper ca povestea mea sa-i ajute pe altii sa inteleaga ce li se intampla. Ca tot e perioada sarbatorilor si foarte multi ajung sa planga in pat acum… Nu protejati pe nimeni daca plangeti pe intuneric.

Si ma gandesc acum la persoane dragi. Una din ele, o prietena care obisnuia sa fie tare trista si nu cred ca spunea multora ce i se intampla. Draga mea, ti-am luat o pila de unghii foarte draguta. Cum trece timpul…

Share

Auschwitz, Oswiecim dupa numele polonez, este o localitate aflata la 70km de Cracovia, undeva in sudul Poloniei.

Ca sa ajungi acolo poti lua trenul sau autobuze directe din Cracovia. Pretul unei calatorii este similar, insa autobuzul sau microbuzul te lasa chiar la poarta muzeului, in timp ce gara e la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de muzeu.

Microbuzele si autobuzele pleaca apoximativ din jumatate in jumatate de ora catre Auschwitz si costa 7 zloti un drum, adica un euro si jumatate. Nu exista reduceri pentru studenti. Drumul dureaza cam o ora si 15 minute.

Recomandat este sa mergi dimineata cat mai devreme acolo, as recomanda D7 la 10:10 sau D8 la 10:40 cel tarziu, pentru ca e foarte aglomerat.

Intrarea este gratuita pentru orice vizitator. Este recomandat sa platesti insa 26 de zloti, adica 8 euro, pentru turul cu ghid autorizat (grupul are 14 persoane) pentra a afla informatii detaliate si a primi raspunsuri la intrebari.

Inainte de tur vizitorii vad un documentar introductiv in care se explica faptul ca lagarul a avut la origine 3 parti, dintre care doar doua sunt acum deschise pentru vizitele publicului – Auschwitz si Birkenau, cea de-a treia parte nemaifiind in picioare. Intre cele doua parti ale muzeului sunt 2km si circula un autobuz gratuit pentru turisti. De la Birkenau, ultimul autobuz se intoarce la Auschwitz la 16:00.

Inainte sa intru la film ai de asteptat intr-o sala unde sunt expuse fotografii si texte despre putinele victime identificate ale Holocaustului. Este vorba de cei care au scrijelit ceva pe peretii blocului 11 inainte de fie executati. Pe mine m-a impresionat cel mai mult povestea unei femei care anticipase cu usurinta condamndarea la moarte si, in biroul nazistilor, auzindu-si sentinta, a scos o lama pe care o tinuse ascunsa in maneca, si-a taiat venele si, cu palmele insangerate, l-a palmuit pe un soldat. A murit la scurt timp dupa aceea.

Filmul prezentat descrie povestea eliberarii victimelor de catre rusi. Contine scene ingrozitoare cu copii pe care se faceau teste, copii care isi arata tatuajele cu numere cand sunt intrebati cum ii cheama, zeci, sute de perechi de gemeni de cativa ani pe care se faceau experimente, un batran desfigurat care avea de fapt 42 de ani, oameni care nu mai puteau sa mearga, sa vorbeasca.

Auschwitz a fost atat lagar de concentrare cat si “death camp” – tabara de ucis cred eu ca s-ar traduce. Ca atare, se viziteaza atat o camera de gazare, printre putinele in picioare – pentru ca a fost folosita ca adapost pentru nemti in timpul bombardamentelor de la sfarsitul razboiului si nu a fost dinamitata, cat si tabara propriu-zisa in care locuiau si munceau putinii care nu erau ucisi la sosire.

In timpul turului ai voie sa faci fotografii numai afara, intre baraci (dormitoarele detinutilor), deloc inauntru.

Ghidul ne-a spus ca daca nu exista nevoie de mana de lucru, nu ar mai fi existat acum evrei. Spunadu-li-se ca sunt evacuati sau trimisi sa lucreze, evreii, tiganii, polonezii, dar si prizonieri de razboi rusi, erau gazati in camere ce semanau cu niste uriase cabine de dus. Numai ultimii care intrau isi dadeau seama ce ii aseapta, pentru ca era supraaglomerata incaperea cand ei paseau inauntru. In numai 5-10 minute erau otraviti cu un gaz care era lasat in camera prin tavan, prin niste orificii construite special. Substanta era in forma solida, dar devenea gaz la o temperatura mult sub temperatura corpului uman, ca atare, caldura corpurilor facea otrava sa devina respirabila. Cei prinsi inauntru, cei neselectati pentru munca: adica femei insarcinate sau cu copii mici, batrani sau persoane cu handicapuri, incercau sa se salveze urcandu-se unii pe altii, formand un soi de piramida umana cu varful spre tavan, cei de la baza fiind de obicei copiii.

In Muzeu se pot vedea articolele personale sortate din valizele mortilor de alti detinuti ai lagarului. Sunt munti de pantofi, haine de femei sau de copii (tricouri minuscule, caciuli de sugari), oale, ligheane, ochelari, perii si periute de dinti – totul era sortat si reciclat de nemti. Se trimitea in Germania tot ceea ce putea fi refolosit. De aceea li se spunea victimelor ca se vor muta si aveau voie sa ia o valiza de 25kg . Fiecare articol reprezinta un om. Un munte de rame de ochelari.

Locul lagarului a fost ales pentru ca era in centrul Europei si avea legaturi pe calea ferata foarte bune cu restul continentului. In plus, pe locul acela, exista deja o baza militara poloneza si cladirile au putut fi folosite. Practic, nemtii au investit foarte putin cand au stabilit legarul acolo.

Am vazut si mici camere de 1 metru patrat in care se patrundea printr-o gaura mica, mergand in genunchi, in care unii detinuti stateau cate trei in timpul noptilor ca pedeapsa pentru diversre actiuni: un fierar, de exemplu, a pus o potcoava care a cauzat o infectie unui cal si ca atare a stat acolo 3 nopti consecutive, fiind obligat sa lucreze ziua.

Tot la Auschwitz am vazut mult, mult par. Victimele gazarii erau rase in cap si din parul lor nemtii faceau covorase, chiar uniforme. Mai ales din parul femeilor pentru ca era mai lung si mai usor de tesut.

Despre copii nu pot sa scriu. Pot sa spun doar ca in fotografii, majoritatea copiilor aveau lacrimi in ochi.
La Birkenau am vazut toaletele. Intai, ar trebui sa povestesc despre faptul ca li se servea detinutilor un fel de cafea dimineata si o supa chiora cu un cartof la pranz. Pentru dimineata li se dadea seara o felie de paine neagra pe care o mancau seara de frica sa nu li se fure in timpul noptii. Cu o astfel de dieta in maximum 2 luni, orice detinut dadea semne de boala, diaree cauzate de foame de exemplu. Toti aveau nevoie de toalete tot timpul dar erau lasati doar dimineata si seara. Toaletele erau baraci imense cu trei santuri care aveau drept capac bucati mari de lemn cu gauri in ele. Nu aveai pic de intimitate. Pentru ca mirosul era oribil, nemtii nu intrau acolo, iar detinutii capatasera obiceiul socializarii la toaleta, tot acolo se aflau vesti de acasa si majoritatea sperau ca in toaleta sa-si revada membrii familiei (desparititi in functie de sex).

Cei condamnati la moarte erau impuscati in spate, dezbracati, in fata unui zid. Multi cantau imnuri inainte sa moara.

******************

Turul dureaza cel putin 4 ore. Va recomand sa mergeti acolo in timpul verii si nu cand sunt minus 10 grade si ninge, ca subsemnata. E incredibil muzeul. Cati oameni au fost ucisi, greu de imaginat.

Share