mamaie
Dupa ce a crescut 2 copii, 3 nepoti si a ajutat cu cresterea unui stranepot, mamaia mea s-a dus si ne-a lasat foarte tristi. Zi de zi, de cand o stiu, ea a facut ceva: a muncit, ne-a facut mancare, curat, educatie, ne-a dus si adus de la scoala, ne-a vizitat, ne-a plimbat catelul, ne-a certat, ne-a platit facturi, ne-a rezolvat toate problemele, ba chiar a stat la coada ca sa prinda o anumita ora pentru o cununie civila a cuiva din familie. Si ne-a facut mereu cadouri. Chiar si acum, cand noi, nepotii ei, avem aproape 30 de ani, primeam de la ea ceva de Craciun sau in ziua de nastere.
Ea pana in ultima zi a spus ca omul trebuie sa faca ceva, nu sa stea pur si simplu, iar asta a tinut-o sanatoasa pana la aproape 83 de ani. Mamaie era foarte, foarte tare.
Mamaie facea parte dintr-o generatie de oameni foarte puternici, care au trecut si printr-un razboi si prin comunism si o saracie ingrozitoare. Nevoia a invatat-o ca orice se rezolva, ca trebuie sa nu te plangi si sa faci tot ce poti ca sa iti fie bine. Pe vremea cand nu se gasea nimic prin magazine, mamaie tot facea o mancare de te lingeai pe degete. Avea retete din Ardeal, de unde era ea, si facea din orice bucatica mica de carne o tocanita bestiala din care manca toata lumea cateva zile. Si mancarea mea preferata cand eram mica era “ceapalau”, o mancare de ceapa care era in primul rand ieftina, dar mie mi se parea cea mai dulce si cea mai buna mancare de pe pamant.
Mamaie stia sa faca sapun sau branza, desi stateam la bloc si toata lumea voia sa cumpere din magazin totul. Ea dramuia foarte inteligent totul si uite asa avea mereu pentru noi ceva, chiar si un dar generos de nunta (pe care eu din pacate nu l-am prins, dar ma voi gandi la mamaie tot restul vietii).
Mamaia mea a facut totul pentru nepotii ei. Era vaduva demult, eu nu l-am prins pe bunicul. Ea s-a mutat mai aproape de matusa ca sa ajunga la nepotica si apoi, pe rand, i-au intrat in grija si ceilalti nepoti si a devenit un fel de educatoare in gradinita familiei noastre. Dimineata, cand eram eu foarte mica, mama pleca la serviciu pe la 5:30-6 (ca sa ajunga in celalalt capat al orasului la ora 7) si eu o auzeam cand se pregatea sa plece si incepeam sa plang si mamei i se rupea sufletul si plangea si ea si imi spunea ca va veni repede inapoi si ca mamaie trebuie sa ajunga si sta ea cu mine. Nici nu mi se uscau bine lacrimile pe obraji ca mamaie descuia usa (se sincroniza cu mama perfect) si ma lua repede: hai sa ne imbracam, hai pune-ti si aia ca e frig afara, hai sa mergem la verii tai. Si uitam repede ca mama a plecat si stateam sa ma imbrace mamaie cu cate doua perechi de pantaloni, una peste alta, si cizme de cauciuc imense ca era iarna si zapada pe atunci se punea pe asfalt, nu ca acum. Si petreceam ziua cu verii mei mai mari si ne jucam, iar mamaie ne facea de mancare si uneori ne mai povestea de cand era ea mica si mergea pe dealuri. O data s-a intalnit cu un lup si s-a speriat groaznic si lupul s-a speriat si el groaznic si au luat-o fiecare la fuga inapoi de unde venisera. Pe asta mi-a povestit-o de multe ori ca imi placea mie.
De la mamaie am invatat sa cos, sa crosetez si sa tricotez. Nu-mi folosesc aceste calitati niciodata, dar pe atunci era foarte distractiv sa ma joc cu croseta sau andrelele. Pe atunci nu prea aveam ce vedea la televizor, casete cu desene nu prea se gaseau, asa ca ne distram altfel. Mamaie mi-a facut si papusi din carpe, asa cum avea si ea cand era mica. M-am jucat cu ele, dar eu deja visam la Barbie, recunosc.
De cateva luni, de cand a inceput sa aiba probleme de sanatate si simtea cum timpul ei s-a dus, spunea sa fim cuminti. Si mie imi spunea sa nu ma cert cu prietenul meu. “Sa nu va certati, mamaie”. Asa spunea ea si eu ii ziceam “Nu ne certam, mamaie, de ce sa certam?”. Mamaie a fost bestiala. O sa incercam sa fim macar putin ca ea. Si o sa ne fie foarte dor de ea.
20 comments20 Comments so far
Leave a reply
Imi pare foarte rau, Andreea.
Si mamaia ta cred ca a fost mandra de tine pana in ultima zi.
Si stiu ca, peste ani, cand vei fi si tu mamaie vei fi la fel de buna cu nepotii. Pentru ca ai fost crescuta de o mamaie buna
@Catalin Tenita:
Multumesc, Catalin.
Sa stii ca era mandra de noi toti, vecinii stiau despre nepotii ei foarte multe. Vorbea despre noi mereu. Despre mine, cea mai mica, stiau tot
Vezi, stiam eu.
Asa am avut si eu o mamaie. La fel de buna si de inventiva si care, desi nu stia multa carte, era un om adevarat. Si care a ajuns sa isi creasca si doi stranepoti, asa de energica era 
)
Andreea, imi pare sincer rau pentru pierderea ta. Postul tau m-a prin cumva in offside. Bunica mea care mi-a fost mai mult mama, m-a crescut si la care am stat toata viata (m-am mutat de 2 ani de la ea) e exact ca si Mamaie din postul tau. Dupa o viata in care nu a avut deloc probleme de sanatate, aseara am aflat ca a ajuns vineri la spital cu tensiune 22 cu 20, si ieri a cazut pe gheata si si-a rupt mina dreapta. Sincer sint inca in stare de soc, si as vrea sa fiu linga ea (ea e in Constanta, iar eu in Bucuresti).
Iti multumesc pentru ceea ce ai scris… nu te cunosc, dar e ca si cum ai fi descris bunica mea. Lucrul asta pe de-o parte ma intristeaza pentru ca ma face sa constientizez ca intr-o zi nu va mai fi aici… iar pe de alta parte ma face sa o iubesc si mai mult.
Condoleante, daca s-a intamplat de curand.
Sunt convinsa ca va ramane sfanta amintirea ei pentru voi.
@Corinas:
multumesc. da, ieri am inmormantat-o.
@alina:
imi pare rau pentru bunica ta, sper sa se faca bine cat mai repede.
din pacate, nu mai sunt bunici cum am avut / avem noi, atat de curajosi si de puternici.
si mie mi-e dor de Mami 2 ( asa ii spuneam eu bunicii mele )
Toti cei care au avut o mamaie cred ca nu pot fi decat oameni buni. Din datorie pentru mamaia lor.
Draga mea prietena,
Cu fiecare cuvant al tau, parca o descriai pe bunica mea. Nici ea nu mai este printre noi, de foarte multa vreme, dar amintirea ei e vie in sufletele noastre. Tanjesc dupa bunatatile ei simple (facea niste cartofi innabusiti,in tuci de fonta, de te lingeai pe degete !! – eu nu reusesc sa-i fac), tanjesc dupa lista de cumparaturi pe care o facea parintilor mei (bunica a locuit cu noi, tanjesc dupa zilele in care, dupa ce postarita-i aducea pensia, isi impartea fiecare banut, iar noi cei trei nepoti aveam fiecare portia lui, chiar si atunci cand aveam propriul nostru salariu !! …si povestile pe care ni le spunea, din viata ei, una deloc usoara si lipsita de griji. A trait vremuri grele, razboi, foamete, a ramas vaduva de foarte tanara, a crescut-o pe mama singura si a avut puterea de a ne creste si ingriji si pe noi, cei trei nepoti. Dumnezeu sa odihneasca in pace toate bunicile si mamaiele ce nu mai sunt printre noi ! AMIN !
Andreea, imi pare tare rau de pierderea suferita !As vrea sa te imbarbatez cumva, dar nu pot….si mie mi-e dor de bunica mea !
Cristina
@Cristina:
Multumesc pentru ganduri.
Ce pacat ca bunicii nostri se duc, ar trebui sa fie nemuritori.
condoleante… mi-as dori sa ca si generatia noastra sa se bucure de o viata atat de plina cum au avut bunicii nostri. oameni care au stiut sa simta fiecare zi in vremuri mai grele mult mai autentic decat reusim noi astazi,care au trecut prin bune si rele fara sa ia totul in tragic si pe care ii asociem cu ceva unic.
), povestea cerbului imparat, rodul pamantului si ritul caloianului.
mamaie a mea= orez cu lapte indulcit cu sare de lamaie
Cred ca acest post e scris pentru toate mamaile din lume care s-au dus …
Din alea care faceau minuni din nimicuri si care aveau o vorba buna pentru toata lumea. Care stateau la coada la lapte, faceau cartofi prajiti cand se termina programul de gradinita si care citeau povesti pana veneau mamele de la slujba.
Am senzatia ca nu se mai fac “mamai” ca pe vremuri
Condoleante.
Sincere condoleante tie si mamei tale.
Imi aduc aminte de mamaia ta draga…
Te pup si sunt alaturi de voi.
R.
Imi pare foarte foarte rau, Andreea.
Am citit postul tau si m-am gandit automat la Robbie Williams si a lui “Nan’s song”. O piesa about grief, pure and simple, sincera si calda. Eu nu mai am bunici (aici), asa ca rezonez. Si uneori mai plang cand o ascult.
http://www.youtube.com/watch?v=PDGyYTkE7Kc
Bună ziua
Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni…”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
Vă mulțumesc frumos!
Împreună putem schimba vieții!
Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro
Îmi pare rău că citesc asta. Am plâns pe măsură ce parcurgeam textul. Eu nu am avut noroc decât de un singur bunic, dar îl iubesc acum mai mult decât în vremea aceea şi îmi lipseşte. Mi-aş dori să-l mai alături fie şi doar pentru momentele în care stăteam pe băncuţă, în faţa porţii şi mă alinta “olteanco!”.
Cumva e cea din articolul despre prieteni vechi? Condoleanțe în orice caz.
@Cristian:
nu, e cealalta.