tot
La un cocktail roz, azi, mi-am dat seama ce diferență e între a ”iubi” pe cineva ”din vitrină” și a iubi pe cineva cu totul, cu toate profunzimile și protuberanțele acelei persoane, cu defectele și ticurile ei, cu bolile și slăbiciunile și prostiile ei.
De fapt întotdeauna ai impresia că iubești pe cineva după puțin timp, când încă nu-l cunoști pe om cu adevărat, când ai impresia că zâmbește mereu, glumește mereu, e adorabil mereu.
Abia după o oboseală cruntă, o boală nasoală, primele crize de nervi te lămurești cât îți e de simpatic omul de fapt. [De-aia eu i-am spus Țestosului că dacă am trecut peste certurile de anul trecut, înseamnă că putem trece peste orice! Dar tot eu spun și că dacă ne-am apuca să construim o casă împreună, ca la Grand Designs, ne-am despărți înainte să punem fundația!
]
Și de-asta cu unii oameni îți vine să spui că ești obosit, că te doare ceva, că ceva te scoate din minți. Pentru că simți cât poți să te întinzi, poți să fii tu însuți fără să fii taxat. Cu alții trebuie să-ți păstrezi întotdeauna machiajul, mănușile, zâmbetul.
Eu însămi am fost iubită pe jumătate, dacă pot să spun așa, și m-am simțiti și neîntreagă din cauza asta. Când încercam să păstrez aparențele mă simțeam ca o impostoare și nimic nu mă făcea fericită cu adevărat, nu trecea nimic de masca pe care o purtam.
Acum însă, friguroasă și infectă, isterică și obosită cum sunt, sunt eu. Și sunt foarte fericită!
Nasol de cel care trebuie să mă suporte!
16 Comments so far
Leave a reply



Ma bucur ca ai cunoscut adevarata dragoste. Ai grija de ea asa cum are el de tine :*
Andressa, tu de fapt la ce fel de dragoste te referi? Ca sunt mai multe feluri.Daca te referi la iubirea dintre tine si perechea ta,nu inteleg de ce ti-ai ascunde defectele de ea.Cand iubesti o persoana, trebuie sa iti expui atat calitatile, cat si defectele in fata ei. Incep sa cred ca unele persoane chiar nu inteleg ce inseamna sa iubesti cu adevarat pe cineva.Intr-o relatie exista si compromisuri si multi nu inteleg ca nu se rezuma totul doar la ce vrea unul din ei, ci la ce vor amandoi, pentru ca asta inseamna un cuplu – ca deciziile sa fie luate in comun.
No comment
nu pare sa fii greu de suportat. as spune ca pare sa fie o placere deosebita. si nu esti obosita intotdeauna. infecta nu esti deloc din cate mi se pare mie. dar ce stiu eu?
Da complicata tare treaba cu iubirea asta
)
Lasa-l pe Testosul! Uita-l! Nu te mai minti singura! N-ai sa treci nicodata peste certurile de anul trecut!
Ostap Bender,
)))))
cvh,
habar n-ai despre ce vorbesti!!
cristina,
da, in mod ideal esti tu insati si ai numai de castigat. dar in realitate…
@andressa:
exact, dar nu am voie sa te complimentez? online, adica, sa ne intelegem
ba da, ai voie!
Boicoteaza-l pe Testos!!! Nu-l lasa sa scape asa usor! Pune-i sare in cafea, dulceata in pantofi si praf de scarpinat in chiloti!!! Fa scarnavii cu periuta lui de dinti!!!
[...] Un post excelent e si post-ul Andressei de acum cateva [...]
Auzi … am si eu o intrebare… teoretic… el are un defect (nu fizic)… nu e deloc mare ,dar te deranjeaza mult … ata incat sa iti vina sa plangi cind vezi ca nu isi schimba obiceiul… intrebarea e .. oricit de adorabil ar fi si oricit de mult l-ai iubii , daca nu isi schimba obiceiu si nu poti trece peste defectul respectiv ce faci ?
(chiar daca i-ai spus treaba asta )
Suminona,
pui o problemă foarte interesantă! mă frământă și pe mine dilema de ceva timp. Numai că acum n-amk timp să scriu. Poate scriu un post despre asta în cursul zilei, peste câteva ore.
andressa,
daca vrei sa nu pierzi timp atunci iti arati atat calitatile cat si defectele de la inceput si nu iti este teama sa fii obosita, plictisita etc. respectivul tre sa stie cum sta si ce are langa el, la fel si tu.
Suminona,
unii ar spune ca nu il iubeste suficient, altii ca nu esti suficient de toleranta. acum mai difera si situatia. depinde in ce consta acest mic defect de care spui tu. incearca un exemplu mai concret….oricum nu incerca sa dai vina pe el ca nu-si schimba obiceiul, pentru ca nici tu nu stii sa il ajuti sa o faca. doar ca ii spui nu e suficient.
Ok … deci ar fi ceva de genul … nu i place sa se ingrijeasca , ma refer strict la aspect ,imbracaminte , dar e ca un ghimpe cind unul e “elegant” , iar celalalt e “indiferent” si cu toate astea este iubire si cu asta impedimentul de a o pune aceasta conditie ca un ultimatum de despartire … nu stiu cum sa explic…
[...] Sub sloganul „cititorul are intotdeauna dreptate”, răspund la o provocarea lansată de Suminona, într-un comentariu de aici. [...]